ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2726/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2726/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 52 din 4 iunie 2013,
Tribunalul Ilfov în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175
alin. (1) lit. c) și i) C. pen., cu aplic. art. 320
1
alin. (7) C.
proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.C. după contopirea pedepselor stabilite
la pedeapsa cea mai grea de 9 ani și 6 luni închisoare.
Instanța a dispus,
pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi, conform art. 65 C.
pen., o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C.
pen. au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C.
pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive
de la 17 noiembrie 2012 la zi și s-a menținut măsura arestării preventive a
inculpatului.
În baza art. 346 C.
proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-a
admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de
Urgență E. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 9.007,90 lei, sumă ce
a fost actualizată în raport cu indicele de inflație la data executării
obligației, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă.
În
baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357
C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.L. și a
fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 euro, echivalent în lei la
cursul BNR de la data efectuării plății, cu titlu de daune morale către partea
civilă.
S-au respins ca
neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă B.L. și s-a
luat act că partea vătămată D.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî
astfel, instanță a reținut ca situație de fapt că la data de 17 noiembrie 2012,
inculpatul B.C. s-a deplasat cu autoturismul său din mun. Brașov unde
domiciliază, în comuna Balotești, jud. Ilfov, cu intenția de a o întâlni pe
soția sa, partea vătămată B.L.. Aceasta din urmă părăsise domiciliul comun,
lăsase în îngrijirea inculpatului cei trei copii minori și locuia în comuna
Balotești împreună cu partea vătămată D.N. cu care avea o relație de
aproximativ 1 an.
În jurul orei 11:00 -
11:30, inculpatul a ajuns în dreptul magazinului alimentar SC G.T. SRL unde se
aflau părțile vătămate B.L. și D.N..
În momentul în care
părțile vătămate au părăsit incinta magazinului, inculpatul a atacat-o din
spate pe soția sa, lovind-o în zona capului cu mânerul unui cuțit, provocându-i
părții vătămate leziuni sângerânde la nivelul capului.
Partea vătămată B.L.
a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență E., unde a fost
internată în perioada 17 noiembrie 2012 - 4 decembrie 2012, prezentând
diagnosticul "Plaga înjunghiată toracică dreapta prin agresiune.
Hemopneumotorax drept. TCC minor".
Prin raportul de
expertiză medico-legală nr. A1/J/448/2012 s-a stabilit faptul că partea
vătămată B.L. a prezentat la data de 17 noiembrie 2012 leziuni traumatice care
au putut fi produse prin lovire cu corp dur cât și prin lovire cu corp tăietor
- înțepător (posibil tip cuțit sau similar), care au necesitat pentru vindecare
30 - 35 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei.
S-a reținut că
individualizarea judiciară a pedepselor aplicate s-a făcut în raport de
criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ
și preventiv al pedepselor poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat și
în condiții privative de libertate.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel inculpatul, invocând netemeinicia soluției sub
aspectul individualizării pedepselor aplicate, susținând că acestea sunt prea
aspre în raport de poziția sa sinceră.
Apelul a fost respins
ca nefondat prin Decizia penală nr. 196 din 2 august 2013 a Curții de Apel
București, secția I penală, reținându-se următoarele:
Instanța de fond a
apreciat corect situația de fapt, dând și o încadrare juridică corespunzătoare
faptelor săvârșite de inculpat.
În ceea ce privește
individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Curtea a reținut că s-a dat
eficiența cuvenită tuturor criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen.,
referitoare la gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările în
care au fost săvârșite și limitele de pedeapsă prevăzute de textul
incriminator.
De asemenea, prima
instanță a avut în vedere atitudinea sinceră pe care a avut-o inculpatul,
acestea recunoscând săvârșirea faptelor, motiv pentru care a beneficiat de
dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., motiv pentru care nu a existat
nicio justificare care să dispună reducerea cuantumului pedepselor aplicate.
Împotriva Deciziei
nr. 196 din 2 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală a
declarat recurs inculpatul B.C..
Examinând recursul
declarat de inculpatul B.C. prin raportare la dispozițiile art. 385
9
C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta
Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru
următoarele considerente:
Instituind, totodată,
o altă limită a devoluției recursului, art. 385
10
C. proc. pen.
prevede în alin. (21), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată
pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385
9
C. proc. pen.
dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a
fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată,
așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a
cazurilor de casare care, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc.
pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă
că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I
penală la data de 2 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15
februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea
instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în
limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385
9
C. proc. pen.,
astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile
tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în
continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior
modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în
vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare
a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.
În ce privește cazul
de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C.
proc. pen., invocat de recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta
a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin
Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării
când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a
legii.
Încălcarea legii
materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv
neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi
legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia
aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.
Ținând cont de
regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte
de Casație și Justiție prin invocarea art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen., ce are în vedere situația în care "hotărârea este contrară
legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii", nu are
posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare
mai sus menționat, deoarece solicitarea de reducere a pedepsei deoarece
inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. și
nu este cunoscut cu antecedente penale, nu se circumscrie art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen., ce are în vedere situația în care
"hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită
aplicare a legii."
Înalta Curte constată
că modificarea art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen. nu permite examinarea
criticilor referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. Ca urmare, se apreciază că solicitarea
inculpatului nu poate fi examinată date fiind limitele recursului.
Conform art. 385
10
alin. (2
1
) din C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate
condițiile de mai sus, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de
casare care, potrivit art. 385
9
alin. (3) din C. proc. pen., trebuie
avute în vedere din oficiu.
Drept urmare, ținând
cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului, Înalta Curte
nu are posibilitatea de a examina nici criticile inculpatului, care, în plus,
nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din
oficiu.
Ca urmare, având în
vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și
Justiție, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei
penale nr. 196 din 2 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală
pronunțată în Dosarul nr. 1363/93/2013.
Potrivit art. 385
17
alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată recurentului
inculpat B.C. va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 17
noiembrie 2012 la 16 septembrie 2013.
În temeiul art. 192
alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata
sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,
reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr.
196 din 2 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în
Dosarul nr. 1363/93/2013.
Deduce din pedeapsa
aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la
17 noiembrie 2012 la 16 septembrie 2013.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică azi, 16 septembrie 2013.
Procesat de GGC - CL