ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2726/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 52 din 4 iunie 2013, Tribunalul Ilfov în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen., cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.C. după contopirea pedepselor stabilite la pedeapsa cea mai grea de 9 ani și 6 luni închisoare. Instanța a dispus, pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi, conform art. 65 C. pen., o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 17 noiembrie 2012 la zi și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgență E. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 9.007,90 lei, sumă ce a fost actualizată în raport cu indicele de inflație la data executării obligației, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă. În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.L.

și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data efectuării plății, cu titlu de daune morale către partea civilă. S-au respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă B.L. și s-a luat act că partea vătămată D.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Pentru a hotărî astfel, instanță a reținut ca situație de fapt că la data de 17 noiembrie 2012, inculpatul B.C. s-a deplasat cu autoturismul său din mun. Brașov unde domiciliază, în comuna Balotești, jud. Ilfov, cu intenția de a o întâlni pe soția sa, partea vătămată B.L.. Aceasta din urmă părăsise domiciliul comun, lăsase în îngrijirea inculpatului cei trei copii minori și locuia în comuna Balotești împreună cu partea vătămată D.N.

cu care avea o relație de aproximativ 1 an. În jurul orei 11:00 - 11:30, inculpatul a ajuns în dreptul magazinului alimentar SC G.T. SRL unde se aflau părțile vătămate B.L. și D.N.. În momentul în care părțile vătămate au părăsit incinta magazinului, inculpatul a atacat-o din spate pe soția sa, lovind-o în zona capului cu mânerul unui cuțit, provocându-i părții vătămate leziuni sângerânde la nivelul capului. Partea vătămată B.L. a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență E., unde a fost internată în perioada 17 noiembrie 2012 - 4 decembrie 2012, prezentând diagnosticul "Plaga înjunghiată toracică dreapta prin agresiune. Hemopneumotorax drept. TCC minor". Prin raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/448/2012 s-a stabilit faptul că partea vătămată B.L.

a prezentat la data de 17 noiembrie 2012 leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur cât și prin lovire cu corp tăietor - înțepător (posibil tip cuțit sau similar), care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei. S-a reținut că individualizarea judiciară a pedepselor aplicate s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepselor poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat și în condiții privative de libertate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, invocând netemeinicia soluției sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, susținând că acestea sunt prea aspre în raport de poziția sa sinceră.

Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 196 din 2 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, reținându-se următoarele: Instanța de fond a apreciat corect situația de fapt, dând și o încadrare juridică corespunzătoare faptelor săvârșite de inculpat. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Curtea a reținut că s-a dat eficiența cuvenită tuturor criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările în care au fost săvârșite și limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator. De asemenea, prima instanță a avut în vedere atitudinea sinceră pe care a avut-o inculpatul, acestea recunoscând săvârșirea faptelor, motiv pentru care a beneficiat de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., motiv pentru care nu a existat nicio justificare care să dispună reducerea cuantumului pedepselor aplicate. Împotriva Deciziei nr. 196 din 2 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală a declarat recurs inculpatul B.C.. Examinând recursul declarat de inculpatul B.C. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală la data de 2 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin invocarea art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., ce are în vedere situația în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece solicitarea de reducere a pedepsei deoarece inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. și nu este cunoscut cu antecedente penale, nu se circumscrie art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., ce are în vedere situația în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii." Înalta Curte constată că modificarea art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. nu permite examinarea criticilor referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Ca urmare, se apreciază că solicitarea inculpatului nu poate fi examinată date fiind limitele recursului. Conform art. 385 10 alin. (2 1 ) din C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile de mai sus, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) din C. proc.

pen., trebuie avute în vedere din oficiu. Drept urmare, ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina nici criticile inculpatului, care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 196 din 2 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. 1363/93/2013. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc.

pen., din durata pedepsei închisorii aplicată recurentului inculpat B.C. va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 17 noiembrie 2012 la 16 septembrie 2013. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 196 din 2 august 2013 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. 1363/93/2013. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 17 noiembrie 2012 la 16 septembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2013. Procesat de GGC - CL