ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3623/2008

Prin sentința nr. 1217 din 24 septembrie 2007, Tribunalul Prahova, secția comercială, a admis acțiune formulată de reclamanta SC C.P. SRL în contradictor cu pârâta SC E. SA pe care, în consecință, a obligat-o la plata sumei de 150.133 lei penalități de întârziere către reclamantă. Instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de prestații transport auto cu autovehicule proprii conform comenzilor concrete transmise de beneficiarul SC E. SA, cu obligația de a plăti facturile cuprinzând tariful de transport pentru fiecare cursă distinctă, prin virament bancar în termen de 45 de zile de la data emiterii facturii, sub sancțiunea plății de penalități în cuantum de 0,25% pe zi de întârziere și față de constatările raportului de expertiză depus la dosar, acțiunea a fost admisă în sensul mai sus arătat.

Apărările pârâtei cu privire la lipsa consimțământului și renegocierea termenului de 45 zile privind plata facturilor, a fost înlăturate ca fiind lipsite de suport probator. Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială prin Decizia nr. 25 din 15 februarie 2008 a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței. Criticile apelantei vizând stabilirea situației de fapt au fost înlăturate de instanța de apel, aceasta apreciind că judecătorul fondului a interpretat corect probele administrate în cauză, precum și clauzele contractuale și tot corect, a stabilit că susținerea pârâtei cu privire la renegocierea termenului de 45 zile la 60 zile este fără suport probator.

Instanța de apel a reținut că din înscrisurile depuse ca și din raportul de expertiză rezultă în mod cert că apelanta datorează suma de 150.133 lei cu titlu de penalități de întârziere în plata facturilor ce reprezentau costul transporturilor efectuate în interesul acesteia de către reclamantă în calitate de transportator. În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC E. SA pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în a cărui dezvoltare arată că: - din partea recurentei contractul a fost semnat de un angajat care nu a avut reprezentarea că obligă societatea, neavând calitatea de reprezentant al societății la data semnării; - greșit instanța de apel a înlăturat apărarea conform căreia transporturile s-au efectuat în baza unor comenzi telefonice; - greșit a fost stabilită scadența conform contractului întrucât aceasta era stabilită pentru fiecare factură în parte la prezentare și fiind respectată, obligarea la plata de penalități este fără justificare. Intimata a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat constatarea nulității recursului întrucât motivele antamează temeinicia iar nu legalitatea hotărârii atacate iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, suma la care recurenta a fost obligată fiind datorată conform raportului de expertiză.

Recursul este nefondat. Dezvoltarea în fapt a motivului de recurs întemeiat de recurentă pe cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi încadrată în cazul prevăzut de art. 304 pct. 8, interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății față de faptul că recurenta nu indică niciun text de lege care să fi fost greșit aplicat sau interpretat. În raport de această constatare susținerea intimatei cu privire la nulitatea cererii de recurs nu poate fi primită. În raport de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că instanțele au interpretat și apreciat corect clauza contractuală referitoare la penalități, reținând ca fiind dovedită întârzierea în plata facturilor la termenul convenit prin contract.

Cât privește susținerea cu privire la nesemnarea contractului din partea societății recurente de persoana abilitată legal se constată că nu se contestă de către recurentă punerea în executare a acestui contract, ba mai mult se invocă chiar și o renegociere a scadenței de plată a facturilor, reținută ca nedovedită însă de către instanțe, situație în care, ratificarea contractului este de necontestat. Chiar dacă contractul nu a fost semnat de reprezentantul societății, pe de o parte, recurenta nu-și poate invoca propria culpă, iar, pe de altă parte, sancțiunea, conform art. 1554 C. civ. este răspunderea persoanei în culpă față de societate, fără afectarea valabilității contractului în speță, prestatorul fiind de bună credință.

Critica privind aprecierea probelor în stabilirea situației de fapt ținând de temeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia, în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ. nu vor fi analizate. Așa fiind, față de cele ce preced Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat,recursul declarat de pârâta SC E. SA, Curtea de Apel împotriva Deciziei nr. 25 din 15 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 2 decembrie 2008.