ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3311/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 43 din 21 martie 2012 a Tribunalului Vâlcea s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. b), d) C. pen. S-a respins și cererea de schimbare a încadrării juridice din infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în infr. prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C.Ș. la 5 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o durată de 3 ani. A făcut aplicarea art. 57 C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen.: A aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 și urm.C. civ., a fost obligat inculpatul la 30.000 RON, daune morale, și 26.368 RON, daune materiale, către partea civilă Ș.V. A fost obligat inculpatul la 8.813,40 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" București, cu sediul în București, la 392,70 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Vâlcea cu sediul în Râmnicu Vâlcea, județul, Vâlcea și la 378,80 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10 RON, echivalentul în bani a obiectului folosit la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 700 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției. În baza art. 193 C. proc. pen., a fost inculpatul la 3.221 RON, cheltuieli judiciare către partea civilă Ș.V. S-a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.C.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. S-a stabilit că în data de 16 octombrie 2010, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată Ș.V., inclusiv cu o țeavă metalică în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 55 zile timp de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie.

Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt, următoarele: Fiica părții vătămate, Ș.V.A., deține în comuna Bujoreni o casă în construcție, însă, fiind plecată în străinătate, tatăl acesteia a fost cel care s-a ocupat de edificarea imobilului. În acest scop, partea vătămată Ș.V. a convenit cu martorul Ș.G. să execute anumite lucrări la exteriorul construcției, pentru efectuarea cărora acesta a angajat muncitori zilieri, printre care și pe inculpatul R.C.Ș. În ziua de 16 octombrie 2010, participând la placarea cu polistiren a casei, inculpatul a avut o primă dispută cu partea vătămată, aceasta fiind nemulțumită de modul de lucru al inculpatului. Cu acest prilej, R.C.Ș. i-a adresat injurii părții vătămate și a îmbrâncit-o, altercația luând sfârșit urmare intervenției martorului Ș.G., la cererea acestuia inculpatul părăsind curtea imobilului, deplasându-se la locuința martorului.

Ulterior, la domiciliul său a venit și Ș.G., însoțit de ceilalți muncitori, inculpatul aflând că nu va primi nicio sumă de bani de la partea vătămată. Reacția inculpatului a fost aceea de a reveni la imobilul în construcție, unde rămăsese partea vătămată, solicitând acesteia să plătească pentru munca prestată. Întrucât martorul Ș.G., care tocmise lucrarea, primise în avans o sumă de bani din prețul stabilit, fiind cel care trebuia să plătească muncitorii, partea vătămată i-a precizat acest lucru inculpatului, refuzând, astfel, să achite alte sume de bani. Fără a ține seama de aceste explicații, inculpatul a escaladat gardul, pătrunzând în curte, unde s-a îndreptat către partea vătămată și, după ce a prins-o cu mâinile de haine, a lovit-o cu capul în față și a izbit-o de gard.

Cei doi au continuat să se îmbrâncească, pentru ca la un moment dat, partea vătămată să fie lovită de inculpat în zona capului cu o țeava metalică, care avea un capăt îndoit, victima pierzându-și temporar conștiența și căzând la pământ. Inculpatul a ieșit din curte, așteptând în dreptul casei, la locul conflictului făcându-și apariția mai întâi martora R.C., care a văzut ceea ce s-a întâmplat, și, mai apoi, alte persoane, inclusiv cele care realizau lucrările de construcție. Partea vătămată a fost transportată, inițial, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și, ulterior, transferată la Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" București, diagnosticul fiind de traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie intraventriculară posttraumatică, prezentând un hematom epicranian frontal stâng, fiind supusă unei intervenții medicale de urgență.

Leziunile provocate părții vătămate, care, în total, au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viața acesteia potrivit actelor medico-legale întocmite în cauză. Audiat fiind, inculpatul a negat că ar fi lovit victima cu obiectul metalic, susținând că partea vătămată a fost cea care l-a atacat cu un cuțit, fiind nevoit să se apere, motiv pentru care a împins-o, gest care a provocat căderea acesteia și lovirea de sol. Contrar afirmațiilor inculpatului, se observă că în cazul dedus judecății au fost administrate suficiente probe care demonstrează, fără echivoc, săvârșirea faptei imputate. Poziția procesuală adoptată de acesta nu poate conduce la o altă concluzie decât cea care reiese din coroborarea probelor administrate în cauză.

Sub acest aspect, declarațiile părții vătămate se coroborează cu depozițiile martorei R.C. - singurul martor ocular, pe când celelalte persoane audiate în calitate de martori, inclusiv numitul E.A.E., nu au asistat la conflict -, care, întocmai ca și aceasta, a relatat împrejurările și modalitatea concretă de săvârșire a faptei, după cum, elocvent este și raportul de expertiză medico-legală întocmit în cursul judecății, conform cu care mecanismul de producere a leziunilor suferite de victimă este de lovire cu corpuri dure. În contextul factual al cauzei, nu se poate reține că inculpatul a acționat în legitimă apărare. Existența unor acte de violență din partea victimei, prin folosirea unui cuțit, care ar fi determinat riposta inculpatului, nu-și găsesc susținerea în plan probatoriu.

Dimpotrivă, inculpatul este cel care s-a deplasat la locul în care se afla victima, având pretenții nejustificate de plată a unor sume de bani, proferând amenințări și manifestându-se deosebit de violent față de partea vătămată. Este adevărat că martorii audiați au declarat că și inculpatul prezenta leziuni, producerea acestora fiind explicabilă prin încercarea părții vătămate de a se apăra îmbrâncindu-se cu inculpatul în timpul agresiunii. Singurul martor care a afirmat că a observat cum partea vătămată l-a lovit cu un cuțit pe inculpat este numitul E.A.E. În realitate, așa cum s-a arătat, această persoană nu a asistat la altercația dintre părți și, mai mult decât atât, există deosebiri esențiale între declarațiile date în cursul procesului, pentru că în fața organelor de urmărire penală martorul a precizat că nu a văzut dacă partea vătămată l-a lovit cu cuțitul pe inculpat.

Așa fiind, circumstanțele în care s-a petrecut conflictul dintre părți, succesiunea fazelor acestuia și reacțiile persoanelor implicate permit a se conchide că fapta nu a fost comisă în stare de legitimă apărare. Cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. nu poate fi însușită de instanța de judecată, urmând a fi respinsă. Pentru a se reține existența omorului sau a tentativei la această infracțiune, este necesar a se stabili că s-a folosit un instrument vulnerant, apt să producă moartea, că a fost vizată o zonă vitală și că loviturile aplicate au fost de mare intensitate. În speță, victima a fost lovită cu o țeava metalică în zona capului, având de a face cu un obiect apt a ucide, fiind afectată o zonă corporală de risc pentru viață.

De asemenea, forța cu care a fost lovită partea vătămată este demonstrată de gravitatea leziunilor produse acesteia, atestate medico-legal. Așadar, în condițiile în care a fost comisă fapta, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, totuși, a prevăzut și acceptat posibilitatea survenirii acestei consecințe, acționând cu intenție indirectă, aceasta fiind susceptibilă a întruni, atât obiectiv, dar și subiectiv, conținutul incriminator al tentativei la infracțiunea de omor, și nu pe cel al infracțiunii de vătămare corporală gravă. Neîntemeiată este cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat.

Este neîndoielnică existența unor neînțelegeri între părți cu privire la plata muncii prestate de inculpat, însă, nu-și găsește incidența agravanta prev. de art. 175 lit. b) C. pen., câtă vreme inculpatul nu a urmărit, acționând în acest fel, obținerea de beneficii materiale după cum nu se poate reține elementul circumstanțial prev. de art. 175 lit. d) C. pen., întrucât, deși victima este o persoană în vârstă, totuși, nu s-a aflat într-o stare de neputință fizică de a se apăra, ținând cont și de depozițiile martorilor audiați. Din perspectiva tuturor acestor considerații, instanța constată că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. La stabilirea tratamentului sancționator se va ține seama de gradul de pericol social ridicat al faptei, evaluat atât prin prisma violenței manifestate de inculpat, cât și a urmărilor produse, precum și datele ce țin de persoana acestuia, cu referire la lipsa antecedentelor penale și la atitudinea adoptată în cursul procesului penal. Raportat la toate aceste elemente de individualizare, se va dispune condamnarea inculpatului la 5 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, urmând ca executarea pedepsei principale să se facă în regim de detenție. Se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Sub aspect civil, partea vătămată Ș.V. s-a constituit parte civilă cu sumele de 250.000 RON, daune morale, și 80.000 RON, daune materiale. Este de necontestat faptul că părții vătămate, separat de suferințele fizice, i s-a cauzat și o traumă psihică prin infracțiunea a cărei victimă a fost, impunându-se spitalizări succesive și de durată, fiind privată, temporar, de un mod de viață normal. Tocmai de aceea, luând în considerare gravitatea vătămărilor produse și intensitatea suferințelor pricinuite, pentru a asigura o satisfacție compensatorie, inculpatul va fi obligat la 30.000 RON daune morale către aceasta. Tot în parte, va fi admisă și cererea de acordare a despăgubirilor materiale.

În acest sens, partea vătămată va fi dezdăunată pentru cheltuielile efectuate în vederea vindecării, inclusiv în intervalele în care a fost internată în unitățile spitalicești, care, ținând seama de înscrisurile depuse în probațiune și depozițiile martorilor se ridică la suma de 26.368 RON. Totodată, inculpatul va suporta și cheltuielile ocazionate de transportul și asistența medicală de care a beneficiat victima infracțiunii, astfel că, în conformitate cu disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006, va fi obligat la 8.813,40 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" București, la 392,70 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și la 378,80 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea.

II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul R.C.Ș., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea criticilor susține apelantul inculpat că instanța de fond a reținut în mod greșit situația de fapt, astfel încât nu a putut aprecia în mod corect forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul și apreciază că nu s-a analizat declarația martorei R.D., care era în măsură să delimiteze situația de fapt. Pe de altă parte, consideră că s-a dat o greșită încadrare juridică faptei, având în vedere cauza ce a determinat agresiunea, durata scurtă de timp a evenimentului, inexistența unui mobil pentru producerea faptei incriminate de art. 174 C. pen., precum și comportamentul lipsit de agresivitate al inculpatului din care rezultă că acesta nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei.

Apreciază că și sub aspectul individualizării pedepsei hotărârea instanței de fond trebuie desființată atâta timp cât pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare este mult prea mare în raport de fapta săvârșită de inculpat și de persoana sa. În final, susține că suma de 30.000 RON - daune morale - la care a fost obligat inculpatul către partea civilă este exagerată având în vedere prejudiciul creat. Analizând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul declarat de inculpatul R.C.Ș. este nefondat pentru următoarele considerente: În ceea ce privește situația de fapt desprinsă de instanța de fond în urma analizării întregului material probator administrat în cauză, Curtea reține că leziunile ce au fost provocate părții vătămate Ș.V.

la data de 16 octombrie 2010 care, potrivit Raportului de expertiză medico-legală din 13 decembrie 2011 au necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viața acestuia. Pe de altă parte, din același raport de expertiză medico-legală rezultă că în urma leziunilor traumatice suferite, partea vătămată are în prezent capacitatea de muncă pierdută în totalitate, aceasta fiind asimilabilă gradului II de invaliditate. Instanța de fond în mod judicios a analizat și cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de partea vătămată și de inculpat ce au vizat două situații distincte: 1) infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. b) și d) C. pen.; 2) infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În cauză partea vătămată nu a declarat apel, astfel încât sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., Curtea nu va dezvolta considerentele, urmând doar a constata că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în cauză.

În ceea ce privește însă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., Curtea, în urma propriului examen, reține că din întreg probatoriul administrat rezultă că intenția inculpatului de a ucide a fost evidentă în raport de intensitatea loviturilor, obiectul vulnerant folosit - o țeava metalică care avea un capăt îndoit - și modalitatea în care acesta a acționat, aspecte ce subliniază că inculpatul a acceptat producerea rezultatului prevăzut de dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen. Martorul direct audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza judecății în fond, R.C., a arătat că inculpatul a escaladat gardul ce delimita proprietatea părții vătămate Ș.V., unde l-a lovit pe acesta în față, l-a izbit de gard, folosind în final o țeava metalică cu care i-a provocat leziuni traumatice la nivelul capului.

În urma loviturii, ce a fost aplicată de inculpat părții vătămate în zona capului cu țeava metalică, acesta din urmă și-a pierdut temporar conștiența. De reținut că declarația martorei R.D., care la rândul ei a fost audiată în ambele faze procesuale, nu este relevantă în cauză, atâta timp cât aceasta nu se afla la fața locului. Din preambulul declarației acesteia rezultă că pe data de 16 octombrie 2010, se afla la cules de porumb, când a fost anunțată de R.C. în legătură cu incidentul petrecut. De altfel, această martoră a arătat că nu l-a auzit pe R.C.Ș. ca după incident să solicite îngrijiri medicale de la personalul venit cu ambulanța la locul faptei. Pe de altă parte, ținând cont de circumstanțele în care s-a petrecut conflictul dintre inculpat și partea vătămată, succesiunea etapelor acestui incident și reacțiile persoanelor implicate, Curtea constată că fapta inculpatului nu a fost comisă în legitimă apărare, nefiind incidente dispozițiile art. 44 C. pen.

Astfel, criticile privind greșita reținere a situației de fapt și analiza cererii de schimbare a încadrării juridice vor fi respinse ca neîntemeiate. Nici critica privind individualizarea pedepsei nu va fi reținută de Curte. Pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a fost fixată de instanța de fond cu respectarea limitelor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., fiind de natură să asigure finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., respectiv prevenția generală și specială. În mod judicios instanța de fond a respectat principiul proporționalității pedepsei în raport de criteriile de individualizare generale prevăzute de art. 72 C. pen.

și nu a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante, facultative prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere modalitatea de săvârșire a faptelor și atitudinea inculpatului de nerecunoaștere a acestora. Și sub aspectul executării pedepsei, instanța de fond a urmărit formarea unei atitudini corecte a inculpatului față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, având în vedere și scopul legii penale prevăzut de art. 1 C. pen. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., Curtea reține că acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanțele de judecată, putând fi aplicate în mod facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv 72 C. pen.

Spre deosebire de stările, situațiile și împrejurările arătate de art. 73 C. pen. care, odată reținute, se impun judecătorului ca circumstanțe atenuante legale, celelalte situații și împrejurări enumerate exemplificativ de art. 74 C. pen. pot constitui circumstanțe atenuante judiciare numai atunci când judecătorul constată că atitudinea infractorului reflectă efectiv un grad de periculozitate scăzută a acestuia. Potrivit art. 74 C. pen., acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanțele de judecată, decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv art. 72 C. pen.

Critica apelantului-inculpat privind neaplicarea circumstanțelor atenuante va fi găsită de Curte neîntemeiată, având în vedere că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a textelor legale anterior menționate. În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, Curtea va respinge criticile inculpatului. Astfel, sub aspectul daunelor morale Curtea reține că partea civilă Ș.V. este îndreptățită la acordarea unor compensații bănești cu acest titlu, având în vedere că în urma leziunilor traumatice provocate de inculpat și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, această situație fiind asimilabilă gradului II de invaliditate. Violențele exercitate de inculpat asupra părții vătămate au condus la o serie de consecințe psihologice, sociale și economice profunde asupra membrilor familiei din care acesta provine, iar instanța de fond în raport de întreg materialul probator administrat în cauză a apreciat în mod corect cuantumul despăgubirilor morale: 30.000 RON.

Curtea reține că instanța de fond a avut în vedere, prin prisma dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. (în vigoare la data producerii accidentului, având în vedere principiul aplicării legii civile în timp) criteriile legate de importanța valorii lezate, viața părții civile - capacitatea sa de muncă, intensitatea suferințelor psihice și fizice suportate de aceasta, repercusiunile pierderii capacității de muncă încercată în plan social și familial, cât și criteriul echității în sensul că valoarea despăgubirilor morale la care este îndreptățită partea civilă trebuie să fie justă, rațională, echitabilă, de natură a asigura efectiv o compensație suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral suferit.

Față de cele ce preced, văzând dispozițiile art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.C.Ș. împotriva Sentinței penale nr. 43 din 21 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 501/90/2011. Așa fiind, prin Decizia penală nr. 52/A din 24 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de R.C.Ș., împotriva Sentinței penale nr. 43 din 21 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 501/90/2011. A fost obligat apelantul inculpat la 500 RON cheltuielile judiciare către intimatul parte civilă Ș.V. și, respectiv, la 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial al avocatului din oficiu în cuantum de 50 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul R.C.Ș., criticând-o ca nelegală și netemeinică prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 9, 10, 12, 17 2 , 17, 18 și 14 C. proc. pen. Acesta a susținut recursul astfel cum a fost depus și în scris la dosarul cauzei și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că hotărârea nu este corespunzător motivată, a menționat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice, a mai arătat că în cauză se impunea reținerea legitimei apărări, cu privire la pct. 12 a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, fapt ce rezultă din raportul medico-legal întocmit în cauză. Cu privire la pct. 18, a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., arătând că nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse la dosar, precum și faptul că instanțele nu au reținut că nu există niciun martor care să fi văzut că partea vătămată a fost lovită cu o țeavă pe la spate, menționând că există contradicții între probe, astfel că se impune reținerea legitimei apărări.

Cu privire la pct. 14, a arătat că prin schimbarea încadrării juridice, se impune reținerea circumstanțelor atenuante, respectiv, datele personale ale persoanei inculpatului, prezentarea acestuia la organele de urmărire penală, nu a avut antecedente penale, solicitând a fi avută în vedere și atitudinea anterioară și ulterioară a inculpatului, solicitând reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. sau 86 1 C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică sus-expuse, cât și de cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de inculpatul R.C.Ș.

se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a) Cu privire la primul motiv de critică, prin care se pretinde incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia, întrucât instanța de apel s-a conformat în totalitate la dispozițiile art. 383 alin. (1) C. proc. pen., cuprinzând în expunere totalitatea temeiurilor de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului inculpatului nominalizat și la adoptarea în consecință a soluției stabilite prin dispozițiile art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. De altfel, aceeași instanță de prim control judiciar a motivat cu amplitudine totalitatea considerentelor pentru care a privit ca nefondate fiecare din motivele de critică expuse de inculpatul R.C.Ș.

b) Nu este fondat nici motivul secund de critică din recursul de față, prin care se pretinde că instanța de apel nu s-a pronunțat cu referire la cererea recurentului inculpat indicat de schimbare a încadrării juridice, din cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât în cuprinsul filei 9 s-au motivat cu completă anvergură temeiurile pentru care încadrarea juridică indicată este judicioasă, generată de aspectul decisiv că inculpatul R.C.Ș. a acceptat producerea rezultatului letal pentru victima Ș.V. c) Nu este pertinentă, de altfel, nici critica "punte" la cea menționată anterior la lit. b) a analizei de față, prin care, pretinzându-se incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. se solicită instanței de recurs admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice, în sensul deja expus din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă. Aceasta, deoarece ambele instanțe, de fond și prim control judiciar, au stabilit în mod corect situația de fapt imputată constând în esență, în aceea că, în data de 16 octombrie 2010, inculpatul recurent a lovit-o pe partea vătămată Ș.V., inclusiv cu o țeavă metalică în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 55 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie. Or, cu titlu de premisă se are în vedere că, pentru a se reține existența omorului sau a tentativei la această infracțiune, este necesar a se stabili că s-a folosit un instrument vulnerant, apt să producă moartea, că a fost vizată o zonă vitală și că loviturile aplicate au fost de mare intensitate.

În raport de cele mai sus expuse se are în vedere că în speță, victima a fost lovită cu o țeavă metalică în zona capului, având de-a face cu un obiect apt a ucide, fiind afectată o zonă corporală de risc pentru viață; iar, forța cu care a fost lovită partea vătămată Ș.V. este demonstrată de gravitatea leziunilor produse acesteia, atestate medico-legal. Așadar, în condițiile în care a fost comisă fapta, inculpatul recurent, chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, totuși, a prevăzut și acceptat posibilitatea survenirii acestei consecințe, acționând cu intenție indirectă; aceasta fiind susceptibilă a întruni, atât obiectiv, dar și subiectiv, conținutul incriminator al tentativei la infracțiunea de omor, și nu pe cel al infracțiunii de vătămare corporală gravă.

Este esențial aspectul că martorul direct și ocular - audiat atât în faza de urmărire penală cât și în faza judecății în fond, R.C. a arătat că inculpatul a escaladat gardul ce delimita proprietatea părții vătămate Ș.V., unde l-a lovit pe acesta în față, l-a izbit de gard, folosind în final o țeavă metalică cu care i-a provocat leziuni traumatice la nivelul capului. În urma loviturii, ce a fost aplicată de recurentul inculpat părții vătămate în zona capului cu țeava metalică, acesta din urmă și-a pierdut temporar conștiența. d) Nu este fondat nici următorul motiv de critică întemeiat pe pretinsa incidență a cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen., prin care se susține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, fapt ce rezultă din raportul medico-legal întocmit în cauză; întrucât, ulterior derulării evenimentelor descrise deja se reține că partea vătămată a fost transportată, inițial, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și, ulterior, transferată la Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" București, diagnosticul fiind de traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie intraventriculară posttraumatică, prezentând un hematom epicranian frontal stâng, fiind supusă unei intervenții medicale de urgență. Decisivă este concluzia actelor medico-legale întocmite în cauză, că leziunile provocate părții vătămate, care, în total, au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viața acesteia.

e) Concomitent este nefondată și critica aceluiași recurent inculpat R.C.Ș., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., deoarece pentru incidența acestuia este necesară constatarea unei contradicții esențiale, intrinseci, necontroversate și manifestă între actele, lucrările și probele dosarului și soluția de condamnare dispusă în cauză, ceea ce nu este cazul în speță. Cu această proiecție, se are în vedere că ambele instanțe de fond și prim control judiciar, prin coroborarea corespunzătoare a tuturor mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească a instanței de fond, au reținut corect situația de fapt imputată, și anume: Fiica părții vătămate, Ș.V.A., deține în comuna Bujoreni o casă în construcție, însă, fiind plecată în străinătate, tatăl acesteia a fost cel care s-a ocupat de edificarea imobilului.

În acest scop, partea vătămată Ș.V. a convenit cu martorul Ș.G. să execute anumite lucrări la exteriorul construcției, pentru efectuarea cărora acesta a angajat muncitori zilieri, printre care și pe inculpatul R.C.Ș. În ziua de 16 octombrie 2010, participând la placarea cu polistiren a casei, inculpatul recurent nominalizat a avut o primă dispută cu partea vătămată, aceasta fiind nemulțumită de modul de lucru al inculpatului. Cu acest prilej, recurentul inculpat R.C.Ș. i-a adresat injurii părții vătămate și a îmbrâncit-o, altercația luând sfârșit urmare intervenției martorului Ș.G., la cererea acestuia inculpatul părăsind curtea imobilului, deplasându-se la locuința martorului. Ulterior, la domiciliul său a venit și Ș.G., însoțit de ceilalți muncitori, inculpatul aflând că nu va primi nicio sumă de bani de la partea vătămată.

Reacția inculpatului recurent a fost aceea de a reveni la imobilul în construcție, unde rămăsese partea vătămată, solicitând acesteia să plătească pentru munca prestată. Întrucât martorul Ș.G., care tocmise lucrarea, primise în avans o sumă de bani din prețul stabilit, fiind cel care trebuia să plătească muncitorii, partea vătămată i-a precizat acest lucru inculpatului recurent, refuzând, astfel, să achite alte sume de bani. Fără a ține seama de aceste explicații, inculpatul sus-indicat a escaladat gardul, pătrunzând în curte, unde, s-a îndreptat către partea vătămată și, după ce a prins-o cu mâinile de haine, a lovit-o cu capul în față și a izbit-o de gard. Cei doi au continuat să se îmbrâncească, pentru ca la un moment dat, partea vătămată să fie lovită de inculpat în zona capului cu o țeava metalică, care avea un capăt îndoit, victima pierzându-și temporar conștiența și căzând la pământ.

Inculpatul recurent a ieșit din curte, așteptând în dreptul casei, la locul conflictului făcându-și apariția mai întâi martora R.C., care a văzut ceea ce s-a întâmplat, și, mai apoi, alte persoane, inclusiv cele care realizau lucrările de construcție. Partea vătămată a fost transportată, inițial, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și, ulterior, transferată la Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" București, diagnosticul fiind de traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie intraventriculară posttraumatică, prezentând un hematom epicranian frontal stâng, fiind supusă unei intervenții medicale de urgență. Leziunile provocate părții vătămate, care, în total, au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viața acesteia potrivit actelor medico-legale întocmite în cauză.

Audiat fiind, inculpatul recurent a negat că ar fi lovit victima cu obiectul metalic, susținând că partea vătămată a fost cea care l-a atacat cu un cuțit, fiind nevoit să se apere, motiv pentru care a împins-o, gest care a provocat căderea acesteia și lovirea de sol. Contrar afirmațiilor inculpatului recurent, rezultă că în cazul dedus judecății au fost administrate suficiente probe care demonstrează, fără echivoc, săvârșirea faptei imputate. Sub acest aspect, declarațiile părții vătămate se coroborează cu depozițiile martorei R.C. - unicul martor ocular, pe când celelalte persoane audiate în calitate de martori, inclusiv numitul E.A.E., nu au asistat la conflict -, care, întocmai ca și aceasta, a relatat împrejurările și modalitatea concretă de săvârșire a faptei, precum și cele statuate prin raportul de expertiză medico-legală întocmit în cursul judecății, de unde rezultă că mecanismul de producere a leziunilor suferite de victimă a fost de lovire cu corpuri dure.

În contextul factual al cauzei, nu se poate reține că inculpatul recurent nominalizat a acționat în legitimă apărare, întrucât existența unor acte de violență din partea victimei, prin folosirea unui cuțit, care ar fi determinat riposta inculpatului, nu-și găsesc susținerea în plan probatoriu. Dimpotrivă, inculpatul recurent este cel care s-a deplasat la locul în care se afla victima, având pretenții nejustificate de plată a unor sume de bani, proferând amenințări și manifestându-se deosebit de violent față de partea vătămată Ș.V., deși este adevărat că martorii audiați au declarat că și inculpatul prezenta leziuni, producerea acestora este explicabilă prin încercarea părții vătămate de a se apară îmbrâncindu-se cu inculpatul în timpul agresiunii.

De altfel, unicul martor care a afirmat că a observat cum partea vătămată l-a lovit cu un cuțit pe inculpat este numitul E.A.E. În realitate, așa cum deja s-a arătat, această persoană nu a asistat la altercația dintre părți și, mai mult decât atât, există deosebiri esențiale între declarațiile date în cursul procesului, pentru că în fața organelor de urmărire penală martorul a precizat că nu a văzut dacă partea vătămată l-a lovit cu cuțitul pe inculpat. Așa fiind, derularea evenimențială descrisă și circumstanțele în care s-a petrecut conflictul dintre părți, succesiunea fazelor acestuia și reacțiile persoanelor implicate permit a se conchide că fapta nu a fost comisă în stare de legitimă apărare de către recurentul inculpat.

f) În fine, nu este pertinent nici motivul de critică din recursul de față, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., prin care se tinde la reducerea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată, precum și la dispunerea unei modalități neprivative de libertate, fie prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, sau prin suspendarea sub supraveghere a executării aceleiași pedepse. Aceasta, deoarece cuantumul deja enunțat al pedepsei cu închisoarea stabilită este apt în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. pen., în sensul de a reprezenta o reală măsură de constrângere și reeducare a recurentului inculpat R.C.Ș., cât și pentru a asigura prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de violență sporite, îndreptate împotriva vieții persoanelor.

Concomitent, aceeași pedeapsă este judicios dozată prin prisma criteriilor de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., sens în care se reține că au fost avute în vedere în mod corespunzător gradul de pericol social ridicat al faptei, evaluat atât prin prisma violenței manifestate de inculpat, cât și a urmărilor produse, precum și datele ce țin de persoana acestuia, cu referire la lipsa antecedentelor penale și la atitudinea adoptată în cursul procesului penal. Față de toate cele expuse, se conchide că în speță nu sunt elemente care să justifice reducerea pedepsei stabilite în regim de executare și nici, în consecință, pentru modificarea acestuia prin dispunerea unei modalități neprivative.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 52/A din 24 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, și a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul parte civilă Ș.V. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 17 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ