ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3311/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3311/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 43 din 21 martie
2012 a Tribunalului Vâlcea s-a respins cererea de schimbare a încadrării
juridice din infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.
în infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. și art.
175 alin. (1) lit. b), d) C. pen.
S-a respins și
cererea de schimbare a încadrării juridice din infr. prev. de art. 20 C. pen.
rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în infr. prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 C.
pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C.Ș. la
5 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
A făcut aplicarea
art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin.
(2) C. pen.:
A aplicat pedeapsa
accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)
C. pen.
În baza art. 14 C.
proc. pen., art. 998 și urm.C. civ., a fost obligat inculpatul la 30.000 RON,
daune morale, și 26.368 RON, daune materiale, către partea civilă Ș.V.
A fost obligat
inculpatul la 8.813,40 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență
"Bagdasar Arseni" București, cu sediul în București, la 392,70 RON
către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Vâlcea cu sediul în Râmnicu
Vâlcea, județul, Vâlcea și la 378,80 RON către partea civilă Serviciul de
Ambulanță Județean Vâlcea.
În baza art. 118
alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a
sumei de 10 RON, echivalentul în bani a obiectului folosit la săvârșirea
infracțiunii.
În baza art. 191 C.
proc. pen., a fost obligat inculpatul la 700 RON, cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariu avocat desemnat din
oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 193 C.
proc. pen., a fost inculpatul la 3.221 RON, cheltuieli judiciare către partea
civilă Ș.V.
S-a reținut că, prin
rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a dispus trimiterea
în judecată a inculpatului R.C.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.
20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a stabilit că în
data de 16 octombrie 2010, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată Ș.V.,
inclusiv cu o țeavă metalică în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce
au necesitat pentru vindecare 55 zile timp de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă
viața în primejdie.
Din probele
administrate în cauză, instanța reține, în fapt, următoarele:
Fiica părții
vătămate, Ș.V.A., deține în comuna Bujoreni o casă în construcție, însă, fiind
plecată în străinătate, tatăl acesteia a fost cel care s-a ocupat de edificarea
imobilului.
În acest scop, partea
vătămată Ș.V. a convenit cu martorul Ș.G. să execute anumite lucrări la
exteriorul construcției, pentru efectuarea cărora acesta a angajat muncitori
zilieri, printre care și pe inculpatul R.C.Ș.
În ziua de 16
octombrie 2010, participând la placarea cu polistiren a casei, inculpatul a
avut o primă dispută cu partea vătămată, aceasta fiind nemulțumită de modul de
lucru al inculpatului.
Cu acest prilej,
R.C.Ș. i-a adresat injurii părții vătămate și a îmbrâncit-o, altercația luând
sfârșit urmare intervenției martorului Ș.G., la cererea acestuia inculpatul
părăsind curtea imobilului, deplasându-se la locuința martorului.
Ulterior, la
domiciliul său a venit și Ș.G., însoțit de ceilalți muncitori, inculpatul
aflând că nu va primi nicio sumă de bani de la partea vătămată.
Reacția inculpatului
a fost aceea de a reveni la imobilul în construcție, unde rămăsese partea
vătămată, solicitând acesteia să plătească pentru munca prestată.
Întrucât martorul
Ș.G., care tocmise lucrarea, primise în avans o sumă de bani din prețul
stabilit, fiind cel care trebuia să plătească muncitorii, partea vătămată i-a
precizat acest lucru inculpatului, refuzând, astfel, să achite alte sume de
bani.
Fără a ține seama de
aceste explicații, inculpatul a escaladat gardul, pătrunzând în curte, unde s-a
îndreptat către partea vătămată și, după ce a prins-o cu mâinile de haine, a
lovit-o cu capul în față și a izbit-o de gard.
Cei doi au continuat
să se îmbrâncească, pentru ca la un moment dat, partea vătămată să fie lovită
de inculpat în zona capului cu o țeava metalică, care avea un capăt îndoit,
victima pierzându-și temporar conștiența și căzând la pământ.
Inculpatul a ieșit
din curte, așteptând în dreptul casei, la locul conflictului făcându-și
apariția mai întâi martora R.C., care a văzut ceea ce s-a întâmplat, și, mai
apoi, alte persoane, inclusiv cele care realizau lucrările de construcție.
Partea vătămată a
fost transportată, inițial, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și,
ulterior, transferată la Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni"
București, diagnosticul fiind de traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie
intraventriculară posttraumatică, prezentând un hematom epicranian frontal stâng,
fiind supusă unei intervenții medicale de urgență.
Leziunile provocate
părții vătămate, care, în total, au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de
îngrijiri medicale, au pus în pericol viața acesteia potrivit actelor
medico-legale întocmite în cauză.
Audiat fiind,
inculpatul a negat că ar fi lovit victima cu obiectul metalic, susținând că
partea vătămată a fost cea care l-a atacat cu un cuțit, fiind nevoit să se
apere, motiv pentru care a împins-o, gest care a provocat căderea acesteia și
lovirea de sol.
Contrar afirmațiilor
inculpatului, se observă că în cazul dedus judecății au fost administrate
suficiente probe care demonstrează, fără echivoc, săvârșirea faptei imputate.
Poziția procesuală
adoptată de acesta nu poate conduce la o altă concluzie decât cea care reiese
din coroborarea probelor administrate în cauză.
Sub acest aspect,
declarațiile părții vătămate se coroborează cu depozițiile martorei R.C. -
singurul martor ocular, pe când celelalte persoane audiate în calitate de
martori, inclusiv numitul E.A.E., nu au asistat la conflict -, care, întocmai
ca și aceasta, a relatat împrejurările și modalitatea concretă de săvârșire a
faptei, după cum, elocvent este și raportul de expertiză medico-legală întocmit
în cursul judecății, conform cu care mecanismul de producere a leziunilor
suferite de victimă este de lovire cu corpuri dure.
În contextul factual
al cauzei, nu se poate reține că inculpatul a acționat în legitimă apărare.
Existența unor acte
de violență din partea victimei, prin folosirea unui cuțit, care ar fi
determinat riposta inculpatului, nu-și găsesc susținerea în plan probatoriu.
Dimpotrivă,
inculpatul este cel care s-a deplasat la locul în care se afla victima, având
pretenții nejustificate de plată a unor sume de bani, proferând amenințări și
manifestându-se deosebit de violent față de partea vătămată.
Este adevărat că
martorii audiați au declarat că și inculpatul prezenta leziuni, producerea
acestora fiind explicabilă prin încercarea părții vătămate de a se apăra
îmbrâncindu-se cu inculpatul în timpul agresiunii.
Singurul martor care
a afirmat că a observat cum partea vătămată l-a lovit cu un cuțit pe inculpat
este numitul E.A.E.
În realitate, așa cum
s-a arătat, această persoană nu a asistat la altercația dintre părți și, mai
mult decât atât, există deosebiri esențiale între declarațiile date în cursul
procesului, pentru că în fața organelor de urmărire penală martorul a precizat
că nu a văzut dacă partea vătămată l-a lovit cu cuțitul pe inculpat.
Așa fiind,
circumstanțele în care s-a petrecut conflictul dintre părți, succesiunea
fazelor acestuia și reacțiile persoanelor implicate permit a se conchide că
fapta nu a fost comisă în stare de legitimă apărare.
Cererea de schimbare
a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în infracțiunea prev.
de art. 182 alin. (2) C. pen. nu poate fi însușită de instanța de judecată,
urmând a fi respinsă.
Pentru a se reține
existența omorului sau a tentativei la această infracțiune, este necesar a se
stabili că s-a folosit un instrument vulnerant, apt să producă moartea, că a
fost vizată o zonă vitală și că loviturile aplicate au fost de mare
intensitate.
În speță, victima a
fost lovită cu o țeava metalică în zona capului, având de a face cu un obiect
apt a ucide, fiind afectată o zonă corporală de risc pentru viață.
De asemenea, forța cu
care a fost lovită partea vătămată este demonstrată de gravitatea leziunilor
produse acesteia, atestate medico-legal.
Așadar, în condițiile
în care a fost comisă fapta, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit moartea victimei,
totuși, a prevăzut și acceptat posibilitatea survenirii acestei consecințe,
acționând cu intenție indirectă, aceasta fiind susceptibilă a întruni, atât
obiectiv, dar și subiectiv, conținutul incriminator al tentativei la
infracțiunea de omor, și nu pe cel al infracțiunii de vătămare corporală gravă.
Neîntemeiată este
cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat.
Este neîndoielnică
existența unor neînțelegeri între părți cu privire la plata muncii prestate de
inculpat, însă, nu-și găsește incidența agravanta prev. de art. 175 lit. b) C.
pen., câtă vreme inculpatul nu a urmărit, acționând în acest fel, obținerea de
beneficii materiale după cum nu se poate reține elementul circumstanțial prev.
de art. 175 lit. d) C. pen., întrucât, deși victima este o persoană în vârstă,
totuși, nu s-a aflat într-o stare de neputință fizică de a se apăra, ținând
cont și de depozițiile martorilor audiați.
Din perspectiva
tuturor acestor considerații, instanța constată că fapta inculpatului, astfel
cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.
de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.
La stabilirea
tratamentului sancționator se va ține seama de gradul de pericol social ridicat
al faptei, evaluat atât prin prisma violenței manifestate de inculpat, cât și a
urmărilor produse, precum și datele ce țin de persoana acestuia, cu referire la
lipsa antecedentelor penale și la atitudinea adoptată în cursul procesului
penal.
Raportat la toate
aceste elemente de individualizare, se va dispune condamnarea inculpatului la 5
ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, urmând ca executarea
pedepsei principale să se facă în regim de detenție.
Se vor interzice
inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca
pedeapsă accesorie.
Sub aspect civil,
partea vătămată Ș.V. s-a constituit parte civilă cu sumele de 250.000 RON,
daune morale, și 80.000 RON, daune materiale.
Este de necontestat
faptul că părții vătămate, separat de suferințele fizice, i s-a cauzat și o
traumă psihică prin infracțiunea a cărei victimă a fost, impunându-se
spitalizări succesive și de durată, fiind privată, temporar, de un mod de viață
normal.
Tocmai de aceea,
luând în considerare gravitatea vătămărilor produse și intensitatea
suferințelor pricinuite, pentru a asigura o satisfacție compensatorie,
inculpatul va fi obligat la 30.000 RON daune morale către aceasta.
Tot în parte, va fi
admisă și cererea de acordare a despăgubirilor materiale.
În acest sens, partea
vătămată va fi dezdăunată pentru cheltuielile efectuate în vederea vindecării,
inclusiv în intervalele în care a fost internată în unitățile spitalicești,
care, ținând seama de înscrisurile depuse în probațiune și depozițiile
martorilor se ridică la suma de 26.368 RON.
Totodată, inculpatul
va suporta și cheltuielile ocazionate de transportul și asistența medicală de
care a beneficiat victima infracțiunii, astfel că, în conformitate cu disp.
art. 313 din Legea nr. 95/2006, va fi obligat la 8.813,40 RON către partea
civilă Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" București, la
392,70 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și la 378,80
RON către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea.
II. Împotriva acestei
sentințe penale a declarat apel inculpatul R.C.Ș., care a criticat-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea
criticilor susține apelantul inculpat că instanța de fond a reținut în mod greșit
situația de fapt, astfel încât nu a putut aprecia în mod corect forma de
vinovăție cu care a acționat inculpatul și apreciază că nu s-a analizat
declarația martorei R.D., care era în măsură să delimiteze situația de fapt.
Pe de altă parte,
consideră că s-a dat o greșită încadrare juridică faptei, având în vedere cauza
ce a determinat agresiunea, durata scurtă de timp a evenimentului, inexistența
unui mobil pentru producerea faptei incriminate de art. 174 C. pen., precum și
comportamentul lipsit de agresivitate al inculpatului din care rezultă că
acesta nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei.
Apreciază că și sub
aspectul individualizării pedepsei hotărârea instanței de fond trebuie
desființată atâta timp cât pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare este mult
prea mare în raport de fapta săvârșită de inculpat și de persoana sa.
În final, susține că
suma de 30.000 RON - daune morale - la care a fost obligat inculpatul către
partea civilă este exagerată având în vedere prejudiciul creat.
Analizând actele și
lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate
aspectele, potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că
apelul declarat de inculpatul R.C.Ș. este nefondat pentru următoarele
considerente:
În ceea ce privește
situația de fapt desprinsă de instanța de fond în urma analizării întregului
material probator administrat în cauză, Curtea reține că leziunile ce au fost
provocate părții vătămate Ș.V. la data de 16 octombrie 2010 care, potrivit Raportului
de expertiză medico-legală din 13 decembrie 2011 au necesitat 70 de zile de
îngrijiri medicale, au pus în pericol viața acestuia. Pe de altă parte, din
același raport de expertiză medico-legală rezultă că în urma leziunilor
traumatice suferite, partea vătămată are în prezent capacitatea de muncă
pierdută în totalitate, aceasta fiind asimilabilă gradului II de invaliditate.
Instanța de fond în
mod judicios a analizat și cererile de schimbare a încadrării juridice
formulate de partea vătămată și de inculpat ce au vizat două situații
distincte: 1) infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174
alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. b) și d) C. pen.; 2) infracțiunea
prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
În cauză partea
vătămată nu a declarat apel, astfel încât sub aspectul schimbării încadrării
juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174
alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.
174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., Curtea nu va
dezvolta considerentele, urmând doar a constata că instanța de fond a făcut o
corectă aplicare a dispozițiilor legale în cauză.
În ceea ce privește
însă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de
art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea
prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., Curtea, în urma propriului examen,
reține că din întreg probatoriul administrat rezultă că intenția inculpatului
de a ucide a fost evidentă în raport de intensitatea loviturilor, obiectul
vulnerant folosit - o țeava metalică care avea un capăt îndoit - și modalitatea
în care acesta a acționat, aspecte ce subliniază că inculpatul a acceptat
producerea rezultatului prevăzut de dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen.
Martorul direct
audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza judecății în fond, R.C.,
a arătat că inculpatul a escaladat gardul ce delimita proprietatea părții
vătămate Ș.V., unde l-a lovit pe acesta în față, l-a izbit de gard, folosind în
final o țeava metalică cu care i-a provocat leziuni traumatice la nivelul
capului.
În urma loviturii, ce
a fost aplicată de inculpat părții vătămate în zona capului cu țeava metalică,
acesta din urmă și-a pierdut temporar conștiența.
De reținut că
declarația martorei R.D., care la rândul ei a fost audiată în ambele faze
procesuale, nu este relevantă în cauză, atâta timp cât aceasta nu se afla la
fața locului. Din preambulul declarației acesteia rezultă că pe data de 16
octombrie 2010, se afla la cules de porumb, când a fost anunțată de R.C. în
legătură cu incidentul petrecut.
De altfel, această
martoră a arătat că nu l-a auzit pe R.C.Ș. ca după incident să solicite
îngrijiri medicale de la personalul venit cu ambulanța la locul faptei.
Pe de altă parte,
ținând cont de circumstanțele în care s-a petrecut conflictul dintre inculpat
și partea vătămată, succesiunea etapelor acestui incident și reacțiile
persoanelor implicate, Curtea constată că fapta inculpatului nu a fost comisă
în legitimă apărare, nefiind incidente dispozițiile art. 44 C. pen.
Astfel, criticile
privind greșita reținere a situației de fapt și analiza cererii de schimbare a
încadrării juridice vor fi respinse ca neîntemeiate.
Nici critica privind
individualizarea pedepsei nu va fi reținută de Curte.
Pedeapsa de 5 ani și
6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a fost fixată de instanța de fond
cu respectarea limitelor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174
alin. (1) C. pen., fiind de natură să asigure finalitatea înscrisă în art. 52
C. pen., respectiv prevenția generală și specială.
În mod judicios
instanța de fond a respectat principiul proporționalității pedepsei în raport
de criteriile de individualizare generale prevăzute de art. 72 C. pen. și nu a
făcut aplicarea circumstanțelor atenuante, facultative prevăzute de art. 74 C.
pen., având în vedere modalitatea de săvârșire a faptelor și atitudinea
inculpatului de nerecunoaștere a acestora.
Și sub aspectul
executării pedepsei, instanța de fond a urmărit formarea unei atitudini corecte
a inculpatului față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire
socială, având în vedere și scopul legii penale prevăzut de art. 1 C. pen.
În ceea ce privește
aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., Curtea reține că acordarea de
circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanțele de judecată,
putând fi aplicate în mod facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate
de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu
criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv 72 C. pen.
Spre deosebire de
stările, situațiile și împrejurările arătate de art. 73 C. pen. care, odată
reținute, se impun judecătorului ca circumstanțe atenuante legale, celelalte
situații și împrejurări enumerate exemplificativ de art. 74 C. pen. pot
constitui circumstanțe atenuante judiciare numai atunci când judecătorul
constată că atitudinea infractorului reflectă efectiv un grad de periculozitate
scăzută a acestuia.
Potrivit art. 74 C.
pen., acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru
instanțele de judecată, decât în măsura în care o astfel de modalitate de
diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu
criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv art. 72 C. pen.
Critica
apelantului-inculpat privind neaplicarea circumstanțelor atenuante va fi găsită
de Curte neîntemeiată, având în vedere că instanța de fond a făcut o corectă
aplicare a textelor legale anterior menționate.
În ceea ce privește
soluționarea laturii civile a cauzei, Curtea va respinge criticile
inculpatului.
Astfel, sub aspectul
daunelor morale Curtea reține că partea civilă Ș.V. este îndreptățită la
acordarea unor compensații bănești cu acest titlu, având în vedere că în urma
leziunilor traumatice provocate de inculpat și-a pierdut în totalitate
capacitatea de muncă, această situație fiind asimilabilă gradului II de
invaliditate.
Violențele exercitate
de inculpat asupra părții vătămate au condus la o serie de consecințe
psihologice, sociale și economice profunde asupra membrilor familiei din care
acesta provine, iar instanța de fond în raport de întreg materialul probator
administrat în cauză a apreciat în mod corect cuantumul despăgubirilor morale:
30.000 RON.
Curtea reține că
instanța de fond a avut în vedere, prin prisma dispozițiilor art. 998 - 999 C.
civ. (în vigoare la data producerii accidentului, având în vedere principiul
aplicării legii civile în timp) criteriile legate de importanța valorii lezate,
viața părții civile - capacitatea sa de muncă, intensitatea suferințelor
psihice și fizice suportate de aceasta, repercusiunile pierderii capacității de
muncă încercată în plan social și familial, cât și criteriul echității în
sensul că valoarea despăgubirilor morale la care este îndreptățită partea
civilă trebuie să fie justă, rațională, echitabilă, de natură a asigura efectiv
o compensație suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral suferit.
Față de cele ce
preced, văzând dispozițiile art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.C.Ș. împotriva
Sentinței penale nr. 43 din 21 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în
Dosarul nr. 501/90/2011.
Așa fiind, prin
Decizia penală nr. 52/A din 24 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat
de R.C.Ș., împotriva Sentinței penale nr. 43 din 21 martie 2012, pronunțată de
Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 501/90/2011.
A fost obligat
apelantul inculpat la 500 RON cheltuielile judiciare către intimatul parte
civilă Ș.V. și, respectiv, la 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care
onorariul parțial al avocatului din oficiu în cuantum de 50 RON a fost avansat
din fondurile Ministerului Justiției.
III. Împotriva
acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul R.C.Ș., criticând-o ca
nelegală și netemeinică prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385
9
pct. 9, 10, 12, 17
2
, 17, 18 și 14 C. proc. pen.
Acesta a susținut
recursul astfel cum a fost depus și în scris la dosarul cauzei și a solicitat
admiterea recursului, casarea deciziei recurate, și schimbarea încadrării
juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174
alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
S-a arătat că
hotărârea nu este corespunzător motivată, a menționat că instanța nu s-a
pronunțat cu privire la cererea inculpatului de schimbare a încadrării
juridice, a mai arătat că în cauză se impunea reținerea legitimei apărări, cu
privire la pct. 12 a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii de omor având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale,
fapt ce rezultă din raportul medico-legal întocmit în cauză.
Cu privire la pct.
18, a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit.
e) C. proc. pen., arătând că nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse la
dosar, precum și faptul că instanțele nu au reținut că nu există niciun martor
care să fi văzut că partea vătămată a fost lovită cu o țeavă pe la spate,
menționând că există contradicții între probe, astfel că se impune reținerea
legitimei apărări.
Cu privire la pct.
14, a arătat că prin schimbarea încadrării juridice, se impune reținerea
circumstanțelor atenuante, respectiv, datele personale ale persoanei
inculpatului, prezentarea acestuia la organele de urmărire penală, nu a avut
antecedente penale, solicitând a fi avută în vedere și atitudinea anterioară și
ulterioară a inculpatului, solicitând reducerea pedepsei și aplicarea
dispozițiilor art. 81 C. pen. sau 86
1
C. pen.
Examinând actele și
lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică sus-expuse,
cât și de cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte, pentru considerentele
ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de inculpatul
R.C.Ș. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în baza
dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
a) Cu privire la
primul motiv de critică, prin care se pretinde incidența cazului de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte are în
vedere nepertinența acestuia, întrucât instanța de apel s-a conformat în
totalitate la dispozițiile art. 383 alin. (1) C. proc. pen., cuprinzând în
expunere totalitatea temeiurilor de fapt și de drept care au dus la respingerea
apelului inculpatului nominalizat și la adoptarea în consecință a soluției
stabilite prin dispozițiile art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
De altfel, aceeași
instanță de prim control judiciar a motivat cu amplitudine totalitatea
considerentelor pentru care a privit ca nefondate fiecare din motivele de
critică expuse de inculpatul R.C.Ș.
b) Nu este fondat
nici motivul secund de critică din recursul de față, prin care se pretinde că
instanța de apel nu s-a pronunțat cu referire la cererea recurentului inculpat
indicat de schimbare a încadrării juridice, din cea prevăzută de art. 20 C.
pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.
182 alin. (2) C. pen., întrucât în cuprinsul filei 9 s-au motivat cu completă
anvergură temeiurile pentru care încadrarea juridică indicată este judicioasă,
generată de aspectul decisiv că inculpatul R.C.Ș. a acceptat producerea
rezultatului letal pentru victima Ș.V.
c) Nu este
pertinentă, de altfel, nici critica "punte" la cea menționată
anterior la lit. b) a analizei de față, prin care, pretinzându-se incidența
cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17 C. proc. pen. se
solicită instanței de recurs admiterea cererii de schimbare a încadrării
juridice, în sensul deja expus din tentativă la infracțiunea de omor în
infracțiunea de vătămare corporală gravă.
Aceasta, deoarece
ambele instanțe, de fond și prim control judiciar, au stabilit în mod corect
situația de fapt imputată constând în esență, în aceea că, în data de 16
octombrie 2010, inculpatul recurent a lovit-o pe partea vătămată Ș.V., inclusiv
cu o țeavă metalică în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au
necesitat pentru vindecare 55 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața
în primejdie.
Or, cu titlu de
premisă se are în vedere că, pentru a se reține existența omorului sau a
tentativei la această infracțiune, este necesar a se stabili că s-a folosit un
instrument vulnerant, apt să producă moartea, că a fost vizată o zonă vitală și
că loviturile aplicate au fost de mare intensitate.
În raport de cele mai
sus expuse se are în vedere că în speță, victima a fost lovită cu o țeavă
metalică în zona capului, având de-a face cu un obiect apt a ucide, fiind
afectată o zonă corporală de risc pentru viață; iar, forța cu care a fost
lovită partea vătămată Ș.V. este demonstrată de gravitatea leziunilor produse
acesteia, atestate medico-legal.
Așadar, în condițiile
în care a fost comisă fapta, inculpatul recurent, chiar dacă nu a urmărit
moartea victimei, totuși, a prevăzut și acceptat posibilitatea survenirii
acestei consecințe, acționând cu intenție indirectă; aceasta fiind susceptibilă
a întruni, atât obiectiv, dar și subiectiv, conținutul incriminator al
tentativei la infracțiunea de omor, și nu pe cel al infracțiunii de vătămare
corporală gravă.
Este esențial
aspectul că martorul direct și ocular - audiat atât în faza de urmărire penală
cât și în faza judecății în fond, R.C. a arătat că inculpatul a escaladat
gardul ce delimita proprietatea părții vătămate Ș.V., unde l-a lovit pe acesta
în față, l-a izbit de gard, folosind în final o țeavă metalică cu care i-a provocat
leziuni traumatice la nivelul capului.
În urma loviturii, ce
a fost aplicată de recurentul inculpat părții vătămate în zona capului cu țeava
metalică, acesta din urmă și-a pierdut temporar conștiența.
d) Nu este fondat
nici următorul motiv de critică întemeiat pe pretinsa incidență a cazului de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen., prin care se
susține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii
de omor având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, fapt ce rezultă
din raportul medico-legal întocmit în cauză; întrucât, ulterior derulării
evenimentelor descrise deja se reține că partea vătămată a fost transportată,
inițial, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și, ulterior, transferată la
Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" București, diagnosticul
fiind de traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie intraventriculară
posttraumatică, prezentând un hematom epicranian frontal stâng, fiind supusă
unei intervenții medicale de urgență.
Decisivă este concluzia
actelor medico-legale întocmite în cauză, că leziunile provocate părții
vătămate, care, în total, au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de
îngrijiri medicale, au pus în pericol viața acesteia.
e) Concomitent este
nefondată și critica aceluiași recurent inculpat R.C.Ș., întemeiată pe cazul de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., deoarece pentru
incidența acestuia este necesară constatarea unei contradicții esențiale,
intrinseci, necontroversate și manifestă între actele, lucrările și probele
dosarului și soluția de condamnare dispusă în cauză, ceea ce nu este cazul în
speță.
Cu această proiecție,
se are în vedere că ambele instanțe de fond și prim control judiciar, prin
coroborarea corespunzătoare a tuturor mijloacelor de probă administrate atât în
cursul urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească a instanței de
fond, au reținut corect situația de fapt imputată, și anume:
Fiica părții
vătămate, Ș.V.A., deține în comuna Bujoreni o casă în construcție, însă, fiind
plecată în străinătate, tatăl acesteia a fost cel care s-a ocupat de edificarea
imobilului.
În acest scop, partea
vătămată Ș.V. a convenit cu martorul Ș.G. să execute anumite lucrări la
exteriorul construcției, pentru efectuarea cărora acesta a angajat muncitori
zilieri, printre care și pe inculpatul R.C.Ș.
În ziua de 16
octombrie 2010, participând la placarea cu polistiren a casei, inculpatul
recurent nominalizat a avut o primă dispută cu partea vătămată, aceasta fiind
nemulțumită de modul de lucru al inculpatului.
Cu acest prilej,
recurentul inculpat R.C.Ș. i-a adresat injurii părții vătămate și a
îmbrâncit-o, altercația luând sfârșit urmare intervenției martorului Ș.G., la
cererea acestuia inculpatul părăsind curtea imobilului, deplasându-se la
locuința martorului.
Ulterior, la
domiciliul său a venit și Ș.G., însoțit de ceilalți muncitori, inculpatul
aflând că nu va primi nicio sumă de bani de la partea vătămată.
Reacția inculpatului
recurent a fost aceea de a reveni la imobilul în construcție, unde rămăsese
partea vătămată, solicitând acesteia să plătească pentru munca prestată.
Întrucât martorul
Ș.G., care tocmise lucrarea, primise în avans o sumă de bani din prețul
stabilit, fiind cel care trebuia să plătească muncitorii, partea vătămată i-a
precizat acest lucru inculpatului recurent, refuzând, astfel, să achite alte
sume de bani.
Fără a ține seama de
aceste explicații, inculpatul sus-indicat a escaladat gardul, pătrunzând în
curte, unde, s-a îndreptat către partea vătămată și, după ce a prins-o cu
mâinile de haine, a lovit-o cu capul în față și a izbit-o de gard.
Cei doi au continuat
să se îmbrâncească, pentru ca la un moment dat, partea vătămată să fie lovită
de inculpat în zona capului cu o țeava metalică, care avea un capăt îndoit,
victima pierzându-și temporar conștiența și căzând la pământ.
Inculpatul recurent a
ieșit din curte, așteptând în dreptul casei, la locul conflictului făcându-și
apariția mai întâi martora R.C., care a văzut ceea ce s-a întâmplat, și, mai
apoi, alte persoane, inclusiv cele care realizau lucrările de construcție.
Partea vătămată a
fost transportată, inițial, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și,
ulterior, transferată la Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni"
București, diagnosticul fiind de traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie
intraventriculară posttraumatică, prezentând un hematom epicranian frontal
stâng, fiind supusă unei intervenții medicale de urgență.
Leziunile provocate
părții vătămate, care, în total, au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de
îngrijiri medicale, au pus în pericol viața acesteia potrivit actelor
medico-legale întocmite în cauză.
Audiat fiind,
inculpatul recurent a negat că ar fi lovit victima cu obiectul metalic,
susținând că partea vătămată a fost cea care l-a atacat cu un cuțit, fiind
nevoit să se apere, motiv pentru care a împins-o, gest care a provocat căderea
acesteia și lovirea de sol.
Contrar afirmațiilor
inculpatului recurent, rezultă că în cazul dedus judecății au fost administrate
suficiente probe care demonstrează, fără echivoc, săvârșirea faptei imputate.
Sub acest aspect,
declarațiile părții vătămate se coroborează cu depozițiile martorei R.C. -
unicul martor ocular, pe când celelalte persoane audiate în calitate de
martori, inclusiv numitul E.A.E., nu au asistat la conflict -, care, întocmai
ca și aceasta, a relatat împrejurările și modalitatea concretă de săvârșire a
faptei, precum și cele statuate prin raportul de expertiză medico-legală
întocmit în cursul judecății, de unde rezultă că mecanismul de producere a
leziunilor suferite de victimă a fost de lovire cu corpuri dure.
În contextul factual
al cauzei, nu se poate reține că inculpatul recurent nominalizat a acționat în
legitimă apărare, întrucât existența unor acte de violență din partea victimei,
prin folosirea unui cuțit, care ar fi determinat riposta inculpatului, nu-și
găsesc susținerea în plan probatoriu.
Dimpotrivă,
inculpatul recurent este cel care s-a deplasat la locul în care se afla
victima, având pretenții nejustificate de plată a unor sume de bani, proferând
amenințări și manifestându-se deosebit de violent față de partea vătămată Ș.V.,
deși este adevărat că martorii audiați au declarat că și inculpatul prezenta
leziuni, producerea acestora este explicabilă prin încercarea părții vătămate
de a se apară îmbrâncindu-se cu inculpatul în timpul agresiunii.
De altfel, unicul
martor care a afirmat că a observat cum partea vătămată l-a lovit cu un cuțit
pe inculpat este numitul E.A.E.
În realitate, așa cum
deja s-a arătat, această persoană nu a asistat la altercația dintre părți și,
mai mult decât atât, există deosebiri esențiale între declarațiile date în
cursul procesului, pentru că în fața organelor de urmărire penală martorul a
precizat că nu a văzut dacă partea vătămată l-a lovit cu cuțitul pe inculpat.
Așa fiind, derularea
evenimențială descrisă și circumstanțele în care s-a petrecut conflictul dintre
părți, succesiunea fazelor acestuia și reacțiile persoanelor implicate permit a
se conchide că fapta nu a fost comisă în stare de legitimă apărare de către
recurentul inculpat.
f) În fine, nu este
pertinent nici motivul de critică din recursul de față, întemeiat pe cazul de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., prin care se
tinde la reducerea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată, precum și
la dispunerea unei modalități neprivative de libertate, fie prin suspendarea
condiționată a executării pedepsei, sau prin suspendarea sub supraveghere a
executării aceleiași pedepse.
Aceasta, deoarece
cuantumul deja enunțat al pedepsei cu închisoarea stabilită este apt în
totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile
art. 52 C. pen., în sensul de a reprezenta o reală măsură de constrângere și
reeducare a recurentului inculpat R.C.Ș., cât și pentru a asigura prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni de violență sporite, îndreptate împotriva vieții
persoanelor.
Concomitent, aceeași
pedeapsă este judicios dozată prin prisma criteriilor de individualizare
judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., sens în care se reține că au fost avute
în vedere în mod corespunzător gradul de pericol social ridicat al faptei,
evaluat atât prin prisma violenței manifestate de inculpat, cât și a urmărilor
produse, precum și datele ce țin de persoana acestuia, cu referire la lipsa
antecedentelor penale și la atitudinea adoptată în cursul procesului penal.
Față de toate cele
expuse, se conchide că în speță nu sunt elemente care să justifice reducerea
pedepsei stabilite în regim de executare și nici, în consecință, pentru
modificarea acestuia prin dispunerea unei modalități neprivative.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C.Ș. împotriva Deciziei penale nr.
52/A din 24 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului
desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției, și a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli
judiciare către intimatul parte civilă Ș.V.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi, 17 octombrie 2012.
Procesat
de GGC - AZ