ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3328/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.10.2013 sub nr. x/2/2013, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, Biroul Vamal Băneasa a solicitat: anularea Deciziei nr. 170 din 10 iunie 2013 a DGSC în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației administrative formulate împotriva Deciziei nr. 94 și a actelor subsecvente și anularea în integralitate, ca nelegale și netemeinice, a actelor administrativ-fiscale mai sus enumerate și a tuturor actelor administrative subsecvente emise în temeiul Deciziei nr. 94, inclusiv a Deciziei nr. 4767 din 16 iulie 2013 a DRAOV București, și implicit anularea tuturor obligațiilor de plată instituite în sarcina reclamantei prin acestea, respectiv a obligației de plată a TVA-ului în cuantum de 5.592.036 RON și a majorărilor de întârziere pretins datorate pentru perioada 09.09.2011-11.05.2012, în cuantum de 550.256 RON, și pentru perioada 12.05.2012-13.06.2012, în cuantum de 73.815 RON, și a dobânzilor și penalităților de întârziere pentru perioada14.06.2012-12.07.2012, în cuantum de 903.673 RON și a tuturor obligațiilor de plată ulterioare, și constatarea că operațiunea de import aferentă DVI-ului 12ROBU1040/0032019 din 08 septembrie 2011 se derulează cu scutire de TVA.

A solicitat, de asemenea, restituirea sumei de 7.119.780 RON, nelegal percepută de DRAOV București din conturile reclamantei în temeiul actelor administrativ-fiscale a căror anulare o solicită prin prezenta, precum și suportarea de către DGSC și DRAOV București a cheltuielilor de judecată generate de soluționarea litigiului.

Soluția instanței de fond

Prin încheierea de ședință de la data de 07.05.2014, a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantei de către intervenientul accesoriu B. S.R.L., pentru considerentele reținute în cuprinsul acelei încheieri.

Prin sentința nr. 2028 din 25 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei interesului cu privire la capătul din acțiune având ca obiect anularea integrală a Deciziei nr. 170 din 10 iunie 2013 emisă de Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală, sub aspectul anulării punctului 2 din această decizie; a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală; a admis în parte acțiunea formulată în contencios administrativ de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (succesoarea în drepturi a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București); a admis în parte cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantei formulată de intervenienta B. S.R.L.; a anulat Decizia nr. 170 din 10 iunie 2013 emisă de Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală, sub aspectul anulării punctului 1 de respingere a contestației reclamantei împotriva Deciziei nr. 94 din 11 mai 2012 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București; a anulat Decizia nr. 94 din 11 mai 2012 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București și actele subsecvente acesteia și a obligat pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București să restituie reclamantei suma de 7 119 780 RON.

Totodată, a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 10 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform art. 451 alin. (2) și 453 alin. (2) din Noul C. proc. civ.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.

Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din 7 mai 2014.

În motivarea cererii de recurs se arată că sentința civilă recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pot. 8 C. proc. civ.

Se critică hotărârea instanței de fond în primul rând pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF în ceea ce privește capetele de cerere 2, 3 și 4, excepție pe care o reiterează recurenta pentru următoarele considerente:

Se arată că pentru a avea calitate procesuală în cauză, A.N.A.F. ar fi trebuit să emită un act administrativ pretins vătămător de către reclamanta, situație în care, în cazul în care s-ar fi admis acțiunea, instanța ar fi putut face aplicabilitatea art. 18 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ.

În ceea ce privește Agenția Națională de Administrare Fiscală, nu este îndeplinită această condiție, întrucât A.N.A.F. nu a emis Decizia nr. 94 din 11 mai 2012 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de controlul vamal, procesul-verbal de control nr. x din 11 mai 2012, Decizia nr. 3311 din 14 mai 2012, Decizia nr. 4109 din 13 iunie 2012, Decizia nr. 4767 din 16 iulie 2013 și nici înștiințarea de plată nr. 3312 din 14 mai 2012, a căror anulare se solicită prin capătul 2 de cerere, actele administrative menționate fiind emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București și de Biroul Vamal Băneasa și nu de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Potrivit art. 10 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, direcțiile generale regionale a finanțelor publice preiau prin fuziune prin absorbție direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale din aria de competenta.

Potrivit art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică.

Actele a căror anulare se solicită prin capetele de cerere 2 și 3 au fost emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București și de Biroul Vamal Băneasa, structuri a căror activitate a fost preluată prin fuziune prin absorbție de către Direcția generală regională a finanțelor publice București (singura instituție publică cu personalitate juridică care are calitate procesuală pasivă în cauză pentru aceste capete de cerere).

- De asemenea, se arată că, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește TVA și accesoriile aferente în sumă de 7.119.780 RON.

Instanța apreciază în mod eronat că reclamanta este îndreptățită la scutirea de TVA chiar în lipsa certificatului de atestare a faptului că activitatea acesteia constă în principal în transportul internațional de persoane și/sau de mărfuri efectuat cu plata.

În mod corect organele de control ulterior și de soluționare a contestației au apreciat că intimata nu are drept de scutire de TVA pentru importul unei aeronave în condițiile în care aceasta nu este o companie aeriană.

În fapt, în urma unui control ulterior efectuat de organele vamale din cadrul DRAOV București asupra declarației vamale de import nr. 11R0BU1040/0032019 din 08 septembrie 2011 depusă de reclamantă pentru o aeronavă, au constatat că societatea nu este îndreptățită să beneficieze de scutire de TVA întrucât importatorul nu este o companie aeriană. În cuprinsul Procesului-verbal de control nr. x.05.2012 care a stat la baza emiterii deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal nr. 94 din 11 mai 2012, organele vamale au invocat adresa nr. x/TH/27.02.2012 - emisă de Autoritatea Naționala a Vămilor - Direcția tehnici de vămuire și adresa din 26 aprilie 2012 - emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală legislație C. fisc., ca direcții de specialitate.

Din conținutul acestor adrese reiese că scutirea de TVA în cazul importului unei aeronave se aplică numai pentru importul realizat de o companie aeriană pe baza certificatului prevăzut de art. 9 alin. (5) din Instrucțiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2222/2006, pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) și art. 144 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc..

Prevederile art. 142 alin. (1) lit. a) și art. 143 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 571/2003 în vigoare la data derulării importului "(1) în sensul art. 143 alin. (1) lit. i) din C. fisc., se aplică scutirea de taxa in cazul companiilor aeriene care in principal realizează transport internațional de persoane și/sau de mărfuri efectuat cu aeronave, pentru următoarele operațiuni:

(2) O companie aeriana este orice persoană impozabilă ale cărei activități includ transportul, pe calea aerului, de pasageri sau de marfă în regim de închiriere sau cu plată. Aceasta include toate liniile aeriene internaționale ce asigură transporturi internaționale regulate de pasageri și/sau de bunuri și toate companiile ce efectuează transporturi internaționale charter de pasageri și/sau de marfă, încărcătura reprezintă orice bunuri ce pot fi transportate pe calea aerului, inclusiv corespondenta și animalele.

(5) În cazul companiilor aeriene care nu sunt stabilite în România, în scopul aplicării scutirilor se va considera că activitatea acestora constă întotdeauna, în principal, în transportul internațional de persoane și/sau de mărfuri efectuat cu plata. În cazul companiilor aeriene stabilite în România. Direcția generală aviație civilă din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii va emite un certificat care atesta faptul că activitatea acestora constă, în principal, în transportul internațional de persoane și/sau de mărfuri efectuat cu plată, care va fi transmis în copie furnizorilor/prestatorilor, ca document justificativ pentru aplicarea scutirii. Certificatul va fi eliberat la solicitarea companiilor aeriene, după cum urmează:

(7) Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată se realizează pe baza documentelor care atestă că livrările de bunuri și prestările de servicii sunt destinate scopurilor prevăzute de lege și a certificatului prevăzut la alin. (5) pentru companiile aeriene stabilite în România. Scutirea de taxă pentru prestările de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 1 și 3 din C. fisc. se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat, a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 133 din C. fisc. și dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (1) din C. fisc., în cazul în care nu se aplică o scutire de taxă. Dacă locul prestărilor de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 1 și 3 din C. fisc. este în România, scutirea de taxă se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din C. fisc., în situația în care operațiunea nu ar fi scutită".

Prin C. fisc. a fost instituită scutirea de TVA pentru importul de aeronave, iar prin Instrucțiunile de aplicare a scutirii de taxa pe valoarea adăugata a fost reglementata procedura de acordare a acestei scutiri.

- Reclamanta nu deține calitatea de companie aeriană, însă susține că importul a fost efectuat pentru o companie aeriană, C. S.R.L., în urma deciziei reclamantei de finanțare a achiziționării aeronavei.

Analizând prevederile legale menționate, în mod corect organul de soluționare a contestației a reținut că legiuitorul precizează expressis verbis faptul ca documentul justificativ pentru aplicarea scutirii este certificatul doveditor al activității de transport internațional de persoane/mărfuri efectuat cu plata și întrucât intimata nu deține un astfel de certificat, nu poate beneficia de scutirea de TVA.

Instanța de fond își întemeiază hotărârea atacată în esență pe hotărârea pronunțata de CJUE în cauza C-33/11 potrivit căreia articolul 5 punctul 6 din a șasea directivă trebuie interpretat în sensul că scutirea prevăzută la acest articol se aplică și livrării unei aeronave către un operator economic care nu este el însuși "o companie aeriană care operează cu plata, în principal pe rute aeriene internaționale" în sensul acestei dispoziții, dar care achiziționează aeronava respectiva în scopul utilizării sale exclusiv de către o astfel de companie, însă jurisprudența CJUE nu este unitară în această problematică.

Se consideră că instanța de fond se afla intr-o grava eroare deoarece își întemeiază hotărârea atacată în esență pe hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-33/11 potrivit căreia,, articolul 5 punctul 6 din a șasea directivă trebuie interpretat în sensul că scutirea prevăzută la acest articol se aplică și livrării unei aeronave către un operator economic care nu este el însuși "o companie aeriană care operează cu plata, în principal pe rute aeriene internaționale în sensul acestei dispoziții, dar care achiziționează aeronava respectivă în scopul utilizării sale exclusiv de către o astfel de companie" pentru următoarele motive:

Cauza C33/11 este de fapt o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare din 18.01.2010 în cauza ce are ca obiect achiziția unui avion în iulie 2002 când aplicabile erau doar prevederile din a șasea directiva, deși din data de 01.01.2007 a intrat în vigoare Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al TVA așa cum se retine și la pct. 30 din Cauza C-33/11:

"întrucât Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al TVA a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după ce au avut loc faptele din acțiunea principală..."

- Hotărârea instanței de fond este nelegală și pentru faptul că a admis în parte cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantei formulată de B. S.R.L..

Se arată că intervenienta nu justifica interesul formulării cererii de intervenție accesorie, condiție necesară pentru ca o persoană fizică sau juridică să dobândească orice calitate într-un proces civil.

Decizia de impunere atacată în cauză a fost emisă în sarcina reclamantei, aceasta având raporturi juridice cu autoritatea vamala; de aceea, chiar și în ipoteza admiterii acțiunii prin hotărâre definitivă, în urma anularii actului atacat sumele de bani solicitate nu vor putea fi restituite decât reclamantei care le-a achitat.

- Referitor la obligarea de către instanța de judecata la plata cheltuielilor de judecata, se solicită aplicarea dispozițiilor art. 451 - 453 C. proc. civ.

În acest sens, se consideră că instanța de fond trebuia sa facă aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanța poate chiar și din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

În cauză se consideră că onorariul avocațial este nejustificat de mare raportat la complexitatea cauzei, numărul termenelor de judecata și probele administrate.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente.

- Referitor la excepția tardivității formulării cererii de recurs de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice invocată de intervenientă în favoarea reclamantei - intimate și cea a nulității recursului Agenției Naționale de Administrare Fiscală pusă în discuția părților în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Excepția tardivității formulării recursului de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice este întemeiată și va fi admisă deoarece hotărârea instanței de fond a fost comunicată acesteia la data de 12 septembrie 2014 iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 2 octombrie 2014 - cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecință se va respinge recursul Direcției Generale regionale a Finanțelor Publice ca tardiv formulat, neputând lua în considerare data de 16 septembrie 2014 - când pretinde că a ajuns la cunoștința Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice - comunicarea sentinței civile, fiind semnată de primire această dovadă de primire de către referentul de serviciu al pârâtei.

- Referitor la excepția nulității recursului Agenției Națională de Administrare Fiscală pentru că nu a motivat în termenul legal, se apreciază că pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a motivat în termen cererea de recurs și a încadrat și criticile invocate în motivele de casare prevăzute expres la art. 488 C. proc. civ., cererea fiind întemeiată în drept pe art. 488 pct. 8 - iar motivele dezvoltate în consecință.

- Motivul de recurs privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru capetele de cerere 2,3,4.

Se reține că Agenția Națională de Administrare Fiscală are calitate procesual pasivă, întrucât se atacă decizia pronunțată în soluționarea contestației administrative nr. 170 din 10 iunie 2013 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Pentru cererile ce formează capătul 2,3,4 de cerere, se reține că acestea se referă la acte emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București care au legătură cu capătul 1 de cerere și dat fiind caracterul unitar al cererii de chemare în judecată, se apreciază că Agenția Națională de Administrare Fiscală are calitate procesuală și pentru aceste cereri implicit, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București fiind în subordinea sa conform art. 13 din H.G. nr. 520/2013.

- Motivul de recurs privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond

Problema de drept ce trebuie să fie dezlegată în cauză este dacă reclamanta - intimată S.C. A. S.A., care a importat o aeronavă conform declarației vamale de import nr. 11ROBU1040/0032019 din 8 septembrie 2011 este îndreptățită să beneficieze de scutire de TVA în conformitate cu art. 143 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 571/2003 conform căruia "Sunt scutite de taxă: i) în cazul aeronavelor utilizate de companiile aeriene care realizează în principal transport internațional de persoane și/sau de bunuri cu plată -

1)livrarea, modificarea, repararea, întreținerea echipamentelor încorporate sau utilizate de aeronave

2)livrarea de carburanți și provizii destinate utilizării pe aeronave

3)prestarea de servicii, altele decât ele prevăzute la pct. 1 sau la art. 1441 efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor și/sau pentru încărcătura acestora.

Potrivit 148 lit. e), f) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată:Statele membre scutesc următoare operațiuni:

(e) livrarea de bunuri pentru alimentarea și aprovizionarea aeronavelor utilizate în companiile aeriene care efectuează în principal transport internațional cu plată;

(f) livrarea, modificarea, repararea, întreținerea și închirierea aeronavelor prevăzute la litera (e) și livrarea, închirierea, repararea și întreținerea echipamentelor încorporate sau utilitate pe aeronavele respective.

Prin instrucțiunile aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 222/2006 acest tip de import nu este scutit de TVA.

- Reclamanta a arătat că aeronava a fost achiziționată pe fondul raporturilor existente între reclamantul B. și compania aeriană C. care deține certificat constatator cu privire la serviciile de transport internațional de mărfuri și persoane prestate.

În 2011, Curtea de Justiție a UE a fost sesizată cu o cerere de întrebare preliminară promovată în cadrul unei proceduri judiciare din Finlanda, întrebare prin care s-a solicitat interpretarea Curții cu privire la articolului 15 punctul 6 din Directiva 77/388/CEE (actualul art. 148 lit. f) din Directiva 2006/112/CE, care a înlocuit Directiva 77/388/CEE), articol care se referă la scutirile de TVA aplicabile anumitor livrări de bunuri, printre care și livrările de aeronave destinate zborurilor internaționale. Cauza a fost înregistrată la Curte sub numărul C-33/11.

Obiectul procedurii naționale finlandeze l-a constituit o cauză asemănătoare celei din prezentul dosar și a avut ca premisă esențială achiziționarea de aeronave de către o companie finlandeză care nu efectuează ea însăși zboruri internaționale, dar pe care le închiriază unei companii care efectuează astfel de zboruri.

La data de 19 iulie 2012, Curtea a pronunțat decizia aferentă cauzei C-33/11, prin care a Statuat, în esență, că:

Articolul 15 punctul 6 din Directiva a șasea trebuie interpretat în sensul că scutirea prevăzută la acest articol se aplică și livrării unei aeronave către un operator economic care nu este el însuși "o companie aeriană care operează cu plată, în principal pe rute aeriene internaționale" în sensul acestei dispoziții, dar care achiziționează aeronava respectivă în scopul utilizării sale exclusive de către o astfel de companie.

În lumina dispozițiilor C. fisc. român, a Directivei TVA și a jurisprudenței CJUE, condițiile pentru aplicarea scutirii de TVA la importul de aeronave sunt:

- destinația aeronavei să fie comercială, în sensul că aceasta urmează să fie utilizată de o companie aeriană, pentru îndeplinirea obiectului său de activitate și în scopul obținerii de profit (servicii de transport cu plată),

- serviciile furnizate de compania aeriană utilizatoare sunt "caracterizate", în sensul că sunt servicii de transport internațional de persoane și/sau bunuri,

- importul poate fi direct, adică realizat chiar de compania aeriană care urmează să folosească bunul în scopuri comerciale, sau indirect, adică realizat de o societate comercială care urmează să pună aeronava la dispoziția unei companii aeriene.

Se reține că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de C. fisc., Directiva TVA și jurisprudența CJUE privind operațiunea unui import de aeronavă cu scutire de TVA.

Instrucțiunile aprobate prin Ordinul MFP - nr. 222/2006 avute în vedere de organul vamal și de soluționarea contestației modifică textul actului normativ superior C. fisc. și se opune spiritului Directivei TVA precum și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În caz de conflict, norma comunitară primează față de normele contrare, indiferent de rangul lor.

În ceea ce privește Directivele în cazul în care statul nu-și îndeplinește obligația de a le transpune corect și complet, instanța menționată are obligația de a interpreta dreptul intern în lumina actului comunitar.

Potrivit deciziilor CJUE obligația de a asigura respectarea dreptului comunitar revine tuturor autorităților statale, iar interpretarea pe care Curtea o dă unei reguli de drept comunitar în exercitarea competenței ce i-a fost conferită de art. 267 TFUE clarifică și definește atunci când este necesar semnificația și sfera de aplicare a regulii respective.

Jurisprudența instanțelor comunitare este un izvor semnificativ de drept comunitar.

Instanța de fond a acordat prioritate normei comunitare Directiva TVA, jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în raport cu Instrucțiunile Ordinul MFP 2222/2006, însă pârâta - recurentă Agenția Națională de Administrare Fiscală susține că are prioritate norma internă și că în hotărârea sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene C33/11 face referire la Directiva 77/388/CEE - art. 15 pct. 6.

Înalta Curte reține că datele speței instanței finlandeze care a investit CJUE cu o întrebare preliminară sunt aproape identice cu cele din speța de față iar art. 15 pct. 6 din Directiva 77/388/CEE a fost înlocuit cu art. 148 lit. f) din Directiva 2006/112/CE - referitoare la scutirile de TVA aplicabile între altele livrărilor de aeronave destinate zborurilor internaționale.

Scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra situației de drept, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanțele naționale în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare în cauză.

Văzând toate acestea, instanța de fond, în mod corect a dat prioritate normelor comunitare față de dreptul național care nu a transpus corect și complet norma comunitară prin procedura de aplicare și anume prin instrucțiunile Ordinul MFP nr. 2222/2006.

- Referitor la interesul S.C. B. S.R.L. - se constată că din probatoriul administrat rezultă că aceasta este utilizatorul aeronavei, existând acorduri, convenții încheiate cu reclamanta cât și cu Compania aeriană C. conform celor expuse în considerentele sentinței recurate, reieșind cu prisosință astfel interesul de a apăra în mod accesoriu pe reclamantă, fiind îndeplinite condițiile art. 63 C. civ.

- Și soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată se apreciază ca fiind corectă în conformitate cu munca prestată și complexitatea cauzei, conform art. 451 C. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca nefondat.

Se va respinge recursul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București ca tardiv conform art. 487 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva încheierii de ședință din 7 mai 2014 și a sentinței nr. 2028 din 25 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2015.