ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1140/2012

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 61 din 15 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în baza art. 20 C. pen., rap la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. - 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. Pedeapsa principală va fi executată prin privare de libertate, în condițiile prevăzute de art. 57 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul D.G. la plata sumei de 134,56 RON, către partea civilă Spitalul de Urgență Pitești, cu sediul în Pitești, județul Argeș, la plata sumei de 29,47 RON, către partea civilă Spitalul Municipal Câmpulung, cu sediul în Câmpulung, județul Argeș, la plata sumei de 145,95 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arsenie București, cu sediul în București, Șoseaua Berceni nr. 12, cu titlu de despăgubiri civile - cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate. A fost respinsă cererea de acordarea a daunelor materiale, formulată de partea civilă S.G. ca neîntemeiată. În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14-16 C. proc.

pen., rap la art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul D.G., către partea civilă S.G., la plata sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 50 RON reprezintă din onorariul avocatului din oficiu, conform împuternicirii avocațiale din 19 octombrie 2009. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele : Prin rechizitoriul din data de 21 septembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D.G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap.

la art. 174 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în data de 27 octombrie 2008, în jurul orelor 17:00, un grup masiv de rudari, din satul V.B., comuna S., județul Argeș, înarmați cu topoare, bâte și alte obiecte contondente, au pătruns fără drept în locuința victimei S.G., i-au produs distrugeri la imobile, iar inculpatul l-a lovit cu toporul în regiunea capului, provocându-i o fractură și cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 80 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viața în primejdie. În urma probelor administrate, Tribunalul, analizând aceste probe cât și cele de la urmărirea penală, constând în declarațiile părților, martorilor, luând în considerare și raportul de expertiză medico-legală, alte înscrisuri medicale a reținut ca stare de fapt, că în data de 27 octombrie 2008, inculpatul D.G., se deplasa cu căruța pe drumul V.B.

către cătunul unde locuiește, însoțit fiind de vărul său, D.R. Pe acest drum se afla la acea oră și partea vătămată S.G., care supraveghea lucrările ce se efectuau la covorul asfaltic. La trecerea căruței în care se afla inculpatul, partea vătămată i-a adresat cuvinte jignitoare și l-a lovit pe motiv că nu ar fi respectat instrucțiunile sale privind ocolirea zonei recent asfaltate, aspect evidențiat de inculpat, precum și de martorii C.N., D.R., mai mult, chiar partea vătămată, S.G., a declarat că a înjurat și îmbrâncit partea vătămată fără a o lovi. Susținerea inculpatului că a fost lovit de partea vătămată este confirmată și de concluziile certificatului medico legal din 29 octombrie 2008 eliberat de S.M.L.

Argeș, în care se consemnează că la data de 27 octombrie 2008, inculpatului i-au fost produse leziuni prin agresiune, necesitând pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale. În aceste împrejurări, ajuns în cătunul populat cu cetățeni de etnie rromă inculpatul, care prezenta urme de lovire, a fost întrebat de consătenii săi cine a fost autorul acelei agresiuni inculpatul arătând că a fost lovit de partea vătămată în condițiile mai sus descrise. Potrivit susținerilor inculpatului și ale martorilor C.N., M.I., mai multe persoane, care avuseseră anterior conflicte cu partea vătămată au hotărât să se ducă la poliție în Câmpulung, pentru a reclama respectivul incident, iar potrivit susținerilor procurorului inculpatul și celelalte persoane de etnie rromă s-au deplasat la locuința părții vătămate pentru a se răzbuna pe aceasta, întrucât mai avuseseră conflicte legate de furtul de material lemnos de către rromi.

În aceste împrejurări, Tribunalul a reținut în continuare că inculpatul și aceste peroane, în număr de 20, au plecat din cătun cu două camionete, au oprit în dreptul locuinței părții vătămate, aceasta aflându-se la acel moment aproape de poartă. La vederea numărului mare de rudari înarmați cu arme albe, partea vătămată a fugit în grădină, iar soția acestuia, S.V., în casă. O parte din însoțitorii inculpatului au provocat distrugeri celor două imobile locuite de partea vătămată, fiind cercetați într-un alt dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulug, în timp ce inculpatul a urmărit victima până în grădină unde a lovit-o cu toporul, aplicându-i lovituri în umăr și cap, lăsând-o în stare de inconștiență și părăsind locul faptei . Potrivit raportului de expertiză medico legală, întocmit de S.M.L.

Argeș, leziunile traumatice produse părții vătămate în modul descris mai sus i-au pus acesteia viața în primejdie. Instanța a constatat că pe parcursul cercetării judecătorești martorii T.R., D.P., U.N., T.I., D.C., D.D., T.V., T.M., R.L., D.S., O.G., au prezentat o altă situație de fapt decât cea relatată în faza de urmărire penală, susținând că nu a avut loc nicio agresiune fizică asupra părții vătămate, existând o dispută verbală în fața locuinței acestuia, încercând astfel să îl disculpe pe inculpat. S-a apreciat că motivele prezentate de acești martori, pentru schimbarea declarațiilor - nu au cunoscut conținutul acestora, au fost obligați să declare într-un anumit mod de organele de urmărire penală - nu sunt credibile, iar pe de altă parte declarațiile date inițial de aceștia se coroborează cu cele ale părții vătămate, ale martorilor S.V., S.M., S.I., R.V., I.C.

De asemenea instanța a constatat că acești martori, la rândul lor, au fost cercetați în prezenta cauză precum și într-o alta, având ca obiect infracțiunile prev. de art. 217, art. 192 alin. (2) C. pen., presupus a fi comise în aceeași împrejurare, astfel încât declarațiile acestora au fost apreciate de prima instanță ca având o doză mare de subiectivism, așa încât acestea nu au fost avute în vedere ca fiind relevante în cauză. Totodată, arată prima instanță că inculpatul a susținut inițial, în faza urmăririi penale, că l-a lovit pe S. cu toporul în zona capului, deoarece avea necaz pe el, pentru că îl bătuse mai devreme, însă în cursul cercetării judecătorești a negat fapta sa, susținând că partea vătămată s-ar fi lovit în cădere în lama toporului, instanța luând în considerare prima declarație luată la urmărirea penală, întrucât se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Raportând situația de fapt mai sus expusă în drept, instanța a reținut că fapta inculpatului, de a lovi pe partea vătămată cu toporul, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat în cauză, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului, împrejurările săvârșirii faptei, care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, s-a apreciat că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social având în vedere că în acest mod a fost afectat grav dreptul la viață al persoanei, valoare fundamentală ce se impune a fi protejată de către toți membrii comunității.

În ceea ce privește persoana inculpatului, din fișa de cazier judiciar a acestuia, reiese că nu posedă antecedente penale, iar conform înscrisurilor depuse la dosar, are 4 copii minori în întreținere. Pe de altă parte instanța a reținut că fapta inculpatului a fost precedată de violențele exercitate de partea vătămată asupra inculpatului și care impun reținerea circumstanței atenuante a provocării. Astfel, a arătat prima instanță, acțiunea părții vătămate de a lovi și înjura inculpatul - dovedită de declarația inculpatului, a martorilor, a părții vătămate și de concluziile C.M.L. la care am făcut mai sus referire - constituie în opinia instanței un act de provocare, de natura să-i producă acestuia o puternica tulburare în sensul art. 73 lit. b) C. pen., sub imperiul căruia inculpatul a săvârșit fapta ce i se imputa prin actul de sesizare a instanței.

împrejurarea că această faptă a pus în primejdie viata părții vătămate nu împiedică reținerea circumstanței atenuante a provocării, deoarece legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat. Toate aceste împrejurări au justificat în opinia instanței reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1), lit. a) și alin. (2) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune. Pentru cele expuse, Tribunalul a apreciat că să impune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare, în condiții privative de libertate, așa cum este menționată în dispozitivul enunțat mai sus, la care a adăugat și pedeapsa complementară de 1 an, vizând interzicerea unor drepturi.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a menționat că partea vătămată s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune materiale și de 150.000 RON reprezentând daune morale. Tribunalul, însă, a constatat că astfel daune materiale, în urma probelor administrate, nu au fost dovedite și în consecință, a respins cererea de acordare a acestora. În ceea ce privește daunele morale, instanța a constatat că prin fapta sa inculpatul a cauzat părții civile un prejudiciu de natură morală, având în vedere suferințele fizice generate de leziunile cauzate, de procesul vindecării acestora ce a necesitat și intervenții chirurgicale.

Având în vedere că și partea vătămată constituită parte civilă a avut propria culpă în desfășurarea acestor evenimente soldate cu rănirea sa, reținându-se circumstanța atenuantă a provocării în favoarea inculpatului, acordarea daunelor morale către acesta se s-a făcut doar parțial, instanța apreciind că suma de 70.000 RON, cu titlu de daune morale, corespunde unei juste despăgubiri. În ceea ce privește cheltuielile de spitalizare solicitate de părțile civile -Spitalul de Urgență Pitești, Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arsenie București, inculpatul a fost obligat la plata acestora în raport cu propria sa culpa, deoarece s-a constatat, potrivit celor mai sus arătate, că și partea vătămată a avut culpa sa în producerea incidentului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul D.G., părțile civile S.G. și Spitalul Județean de Urgență Pitești, criticându-se soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive: Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a invocat, în esență, următoarele motive: - prima instanță, printr-o greșită apreciere a probelor, a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și, pe cale de consecință, a dispus coborârea pedepsei aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege; - în mod nejustificat instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului și circumstanțele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

și, pe cale de consecință, pedeapsa aplicată a fost mult prea blândă față de infracțiunea de tentativă de omor săvârșită de către inculpat. În acest sens, Parchetul arată că acest conflict dintre partea vătămată și inculpat a fost determinat de faptul că partea vătămată, abilitată de primarul localității, a îndrumat pe inculpatul D.G., care se afla într-o căruță alături de vărul său D.R., să nu circule pe drumul pe care se efectuase lucrări de asfaltare, ci pe un alt drum, iar inculpatul nu s-a conformat, declanșându-se o dispută verbală între părți.

Chiar dacă în acest conflict victima infracțiunii i-a aplicat inculpatului o lovitură cu palma sau i-a adresat injurii, aceasta nu poate conduce la o reacție disproporționată în sensul că, ulterior, pe fondul răzbunării, inculpatul, împreună cu numeroase persoane de aceeași etnie rromă, au pătruns ilegal în domiciliul victimei, au urmărit-o și lovind-o repetat, cu brutalitate, în zone vitale ale corpului, și i-au cauzat acesteia multiple leziuni, unele de deosebită gravitate, cum sunt cele săvârșite de către inculpat, punând în primejdie viața victimei. Acțiunea părții vătămate, care nu s-a conformat îndrumărilor date de a nu trece peste covorul asfaltic proaspăt, opunându-i rezistență inculpatului, acesta fiind cel care a avut un comportament șicanator, nu poate conduce la reținerii scuzei provocării, întrucât instanța de fond a acceptat implicit ideea provocării la provocare, ceea ce este inadmisibil.

Ca atare, se impune, așa cum s-a arătat, înlăturarea scuzei provocării și, având în vedere fapta deosebit de gravă reținută în sarcina inculpatului și asigurarea eficientă a prevenției generale cât și a ceRON speciale pentru a nu se mai comite pe viitor astfel de infracțiuni grave contra vieții persoanelor, parchetul consideră că se impune și înlăturarea circumstanțelor atenuante aplicate de către instanță și, implicit, majorarea pedepsei aplicate acestuia. Inculpatul critică soluția, invocând, de asemenea, în esență, următorul motiv, în sensul că instanța de fond trebuia să dispună achitarea sa, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, deoarece, din probele administrate în cauză, nu rezultă că acesta este autorul tentativei de omor în sensul că ar fi lovit pe partea vătămată cu toporul în cap, punându-i viața în pericol.

În acest sens inculpatul menționează declarațiile multor martori, participanți și implicați în acest conflict, care îi susțin nevinovăția, instanța luând în considerare numai declarațiile subiective ale altor martori, cum ar fi cele date de familia părții vătămate și de alți martori oculari, subiectivi și ei, singura declarație a sa că l-a lovit cu toporul, declarație dată în faza de urmărire penală, necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă, în acest conflict victima fiind lovită de al te persoane care au participat la conflict și nu de către el. Partea civilă S.G.

susține, în motivele invocate, că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere că el este cel care i-a aplicat cea mai puternică lovitură, în zona capului, cu toporul, agresiune care a avut ca și consecință o operație și un număr mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare (80), fiindu-i aplicate și alte lovituri, în alte zone ale corpului, de alte persoane participante la acest conflict. Partea civilă Spitalul Județean de Urgență Pitești arată, în motivele invocate, că în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea civilă introdusă și a redus cuantumul despăgubirilor civile solicitate, întrucât spitalul a făcut dovada întregii cheltuieli pentru acordarea asistenței medicale victimei infracțiunii pe perioada spitalizării, ceea ce impunea obligarea inculpatului, căruia i s-a reținut vinovăția, la plata întregului prejudiciu ocazionat de spitalizarea victimei.

Prin decizia penală nr. 76 A din 14 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au fost admise apelurile declarate de Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Argeș, de partea civilă S.G. și de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI, s-a desființat în parte sentința și rejudecând, s-au înlăturat dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 lit. a) C. pen. și, pe cale de consecință, a fost majorată pedeapsa inculpatului D.G. la 5 ani și 6 luni închisoare. Au fost majorate despăgubirile civile acordate Spitalului Județean de Urgență Pitești, de la 134,56 RON, la 1.345,56 RON. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței.

A fost respins ca tardiv apelul declarat de inculpat. În ceea ce privește motivele invocate de parchet, Curtea a considerat, ca și Parchetul, că în mod greșit prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. proc. pen., apreciind ca întemeiate motivele Parchetului exprimate în acest sens. Astfel, pentru a analiza condițiile existenței circumstanței atenuante a scuzei provocării, se impune a avea în vedere întreg conflictul desfășurat între părți, raportat însă la momentul inițial al declanșării sale, mai exact căreia dintre părți îi revine o atare declanșare a conflictului.

Or, din probele administrate în cauză, așa cum susține și Parchetul, conflictul a fost declanșat de inculpat, care nu s-a supus îndrumărilor părții vătămate S.G., abilitat de primarul localității să supravegheze lucrările de asfaltare a unui drum, ce nu l-a lăsat să meargă cu căruța pe covorul asfaltic proaspăt, situație care a declanșat începutul conflictului și anume dispute verbale dintre părți, îmbrânceală, conflict soldat în această fază inițială cu leziuni suferite de inculpat, așa cum rezultă de altfel din concluziile certificatului medico-legal în care se consemnează astfel de leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.

De aceea, așa cum rezultă din cele arătate, acțiunea provocatoare a fost săvârșită inițial de către inculpat, care a determinat reacția părții vătămate și ulterior reacția realmente disproporționată a inculpatului care, la circa o oră și jumătate de la acest conflict, pe fondul și a unor dușmănii mai vechi între persoanele de etnie rromă din care făcea parte inculpatul, deoarece partea vătămată mai avusese conflicte cu aceștia în legătură cu furturi de material lemnos, s-au deplasat în grup, alături de alte 20 de persoane, urcate în camionete, înarmate cu topoare, bâte și alte obiecte contondente, pentru a pedepsi pe victimă pentru atitudinea sa, pătrunzând abuziv în locuința părții vătămate, provocând distrugeri ale imobilelor acestuia, inculpatul urmărind victima până în grădină, unde a lovit-o cu toporul în zona capului, alături de alte persoane, lovitura sa lăsând-o în stare de inconștiență pe victimă, așa cum rezultă din afirmația inculpatului „hai să mergem că i-am dat-o și l-am omorât și vin românii și ne omoară", ceea ce a determinat părăsirea locului faptei, în acest mod stingându-se acest conflict.

Prezentând în esență derularea întregului conflict dintre părți, începând de la momentul inițial până la finalul lui, Curtea constată că pentru existența unei puternice tulburări sau emoții ca urmare a acțiunilor victimei, se impune, chiar dacă legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, ca o astfel de faptă, a celui provocat, mai exact riposta acestuia, să aibă o apropiată semnificație și proporționalitate în raport de fapta provocatorului. Or, în speța dedusă judecății, riposta celui provocat - dacă am considera că lovirea acestuia de către victimă ar fi cea care ar declanșa conflictul - este nejustificată, disproporționată, având în vedere că a antrenat un număr atât de mare de persoane de etnie rromă și care, în modalitățile arătate, în camioane, cu topoare, alte obiecte contondente s-au dus la domiciliul părții vătămate, unde aceasta a fost grav lovită de către inculpat.

Mai mult, a existat și o durată de timp relativ mare de la momentele inițiale ale desfășurării acestui conflict, circa o oră și jumătate, care a determinat pregătirea acestei acțiuni colective de răzbunare a celor de etnie rromă, urmare atitudinii inculpatului mereu potrivnică unor pretinse fapte ilegale săvârșite de către aceștia, astfel că o atare perioadă mai mare de timp, de chibzuință asupra acțiunilor viitoare, înlătură producerea unei puternice tulburări sau emoții care trebuie să fie imediate și nu temperate de timp, această tulburare sau emoție imediată fiind de esența provocării, așa cum este menționată în dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. În fine, Curtea constată că răzbunarea, așa cum rezultă din situația de fapt, nu poate să fie compatibilă cu scuza provocării.

De aceea, față de cele arătate, curtea consideră că se impune, așa cum susține și parchetul, înlăturarea circumstanței atenuante a scuzei provocării prevăzute de art. 73 C. pen. De menționat că, pe fond, în ceea ce privește vinovăția inculpatului, soluția primei instanțe este legală și temeinică chiar dacă inculpatul, în cursul judecății, nu recunoaște fapta, fiind probe evidente cum sunt declarațiile părții vătămate, ale martorilor S.V., S.M., S.I., R.V., I.C., ce înlătură declarațiile altor martori care au prezentat în fața instanței o altă situație decât cea de la urmărire penală, prima instanță apreciind ca veridice, în raport de întregul probatoriu administrat în cauză, în funcție de declarațiile date la urmărirea penală, pe care Ie-a apreciat ca relevante, precum și în funcție de declarația inculpatului dată de asemenea în faza de urmărire penală, în care a arătat că a lovit-o pe victimă cu toporul în zona capului deoarece avea necaz pe el.

De altfel, și expertiza medico-legală confirmă faptul că victima infracțiunii a suferit leziuni în zona capului și anume o fractură deschisă de os frontal, ceea ce confirmă încă o dată că inculpatul D.G., care a lovit-o cu toporul conform probelor administrate în cauză menționate, a cauzat victimei lovitura cea mai gravă care a condus la leziuni traumatice ce au necesitat 80 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie. Ca atare, Curtea, având în vedere gravitatea infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, dar mai ales și poziția sa de nerecunoaștere a faptei, consideră că, date fiind modalitățile în care s-a săvârșit o astfel de faptă se impune o pedeapsă mai mare decât cea aplicată de către prima instanță, astfel că va înlătura și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

- reținerea acestei circumstanțe este o facultate și nu o obligație a instanței - aplicată de către prima instanță, care conducea la coborârea pedepsei într-un cuantum mai mic decât cel prevăzut de lege, nejustificat, în opinia curții, având în vedere scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. care, pentru astfel de fapte de deosebită gravitate, cum este cea săvârșită de inculpat În prezenta cauză, scop care trebuie să fie nu numai coercitiv, dar și preventiv.

În ceea ce privește dozarea pedepsei, curtea va avea în vedere, în realizarea scopului menționat prevăzut de art. 52 C. pen., și o justă individualizare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., luând în considerare nu numai limitele mari de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 alin. (1) C. pen., care se întind între 5 și 15 ani de închisoare, ce reflectă, prin ele însele, gravitatea faptei, dar și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, astfel că pedeapsa ce i se va aplica va fi orientată spre minimul prevăzut de lege menționat mai sus. În ceea ce privește apelul părții civile S.G., care a solicitat majorarea pedepsei, curtea, având în vedere considerentele mai sus expuse, prin care a apreciat că se impune mărirea cuantumului pedepsei, a admis, în consecință, și apelul declarat de partea civilă.

Cu referire la cealaltă parte civilă, Spitalul Județean de Urgență Pitești, Curtea a constatat că înlăturând scuza provocării și în consecință și culpa părții vătămate, va admite cererea de despăgubiri civile, integral, așa cum a fost formulată de partea civilă, și nu parțial, cum a dispus instanța de fond, mai exact va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 1.345,66 RON, așa cum rezultă din actele depuse de unitatea sanitară cu privire la calculul cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate. Față de cele arătate, Curtea a admis, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de părțile civile S.G.

și Spitalul Județean de Urgență Pitești, a desființat în parte sentința atacată în sensul considerentelor expuse mai înainte, majorând pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare, la 5 ani și 6 luni închisoare, și despăgubirile civile acordate Spitalului Județean de Urgență Pitești, de la 134,56 RON, la 1.345,56 RON, menținând în rest dispozițiile sentinței. Cu referire la apelul declarat de inculpat, Curtea a constatat că acesta a fost declarat cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen. În acest sens, Curtea arată că sentința penală atacată a fost pronunțată la data de 15 februarie 2011, după ce, în prealabil, a fost amânată pronunțarea, cauza fiind luată în pronunțare la data de 1 februarie 2011, dar fiind amânată succesiv la data de 8 februarie 2011 și apoi la data de 15 februarie 2011. Din preambulul încheierii din data de 1 februarie 2011 rezultă că a fost prezent inculpatul D.G.

asistat de apărătorul său. Ca atare, sunt incidente prevederile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare termenul curge de la pronunțare, respectiv de la data de 15 februarie 2011. Curtea constată, în raport de aceste momente de la care curge termenul de declarare a apelului, că inculpatul a declarat apel, așa cum rezultă din cererea de declarare depusă la dosar, la data de 3 martie 2011. Cum a fost depășit termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru declararea apelului, termen care curge de la data de 15 februarie 2011, apelul fiind declarat la data de 3 martie 2011, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., a respins apelul declarat de inculpat, ca tardiv. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.G., invocând cazurile de casare prev.de art. 385 9 pct. 14, 17, 17 2 C. proc. pen. S-a criticat astfel greșita respingere a apelului inculpatului ca tardiv, greșita înlăturare a circumstanțelor atenuante legale și judiciare, precum și greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare menționate, Curtea constată că recursul este nefondat. În ce privește incidența cazului de casare prev.de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. cu referire la greșita respingere a apelului inculpatului ca tardiv, Curtea reține că inculpatul a fost prezent în fața primei instanțe la termenul la care au avut loc dezbaterile, astfel încât în cazul său termenul de apel, de 10 zile, a început să curgă de la pronunțare, în condițiile art. 363 alin. (3) teza I C. proc.

pen. Susținerea inculpatului, în sensul că acesta s-ar fi aflat în situația de a i se comunica copie de pe dispozitiv, întrucât datorită gradului său intelectiv redus și a nivelului restrâns de școlarizare, nu și-ar fi putut face apărarea (art. 360 alin. (2) rap.la art. 171 alin. (2) C. proc. pen.), pe lângă faptul că este nedovedită, nu este nici pertinentă în raport de disp.art. 363 alin. (3) teza a - II - a C. proc. pen., căci situația inculpatului presupus aflat în imposibilitate de a-și face apărarea nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege în care termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. În consecință, cum sentința atacată a fost pronunțată pe 15 februarie 2011, iar inculpatul a declarat apel la data de 3 martie 2011, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de lege, în mod corect calea sa de atac a fost respinsă ca tardivă.

În condițiile în care inculpatul nu a declarat apel în termenul legal, se prezumă în mod absolut că acesta a achiesat la hotărârea instanței de fond, astfel încât pe calea recursului nu mai pot fi puse în discuție decât modificările aduse sentinței prin hotărârea instanței de apel, iar nu și alte critici. Din această perspectivă, Curtea constată că instanța de control judiciar a înlăturat toate circumstanțele atenuante, legale și judiciare, reținute de prima instanță, cu consecințe atât în planul răspunderii penale (prin majorarea pedepsei), cât și în planul răspunderii civile (prin majorarea despăgubirilor acordate Spitalului Județean de Urgență Pitești). În acest context, analizând criticile inculpatului prin prisma cazului de casare prev.de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. (iar nu și a celui prev.de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.), Curtea reține că din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul este cel care s-a aflat la originea conflictului dintre părți, iar reacția sa vis-a-vis de loviturile primite din partea victimei a fost nu doar întârziată (după mai mult de o oră de la primul conflict), ci și vădit disproporționată (antrenarea în conflictul ulterior a mai multor persoane înarmate cu corpuri contondente și lovirea victimei cu toporul în zona capului, deși inculpatul suferise leziuni minore în urma primului conflict, ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale).

Ținând seama de gravitatea faptei comise de inculpat, în mod evident în cauză nu se impunea reținerea unor circumstanțe atenuante judiciare, simplul fapt că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale de natură a atrage starea de recidivă (dar este condamnat definitiv într-o altă cauză, pentru fapte concurente) și are 4 copii minori în întreținere, nefiind suficient pentru a atenua răspunderea penală a inculpatului. Fată de toate aceste considerente, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de apel a înlăturat toate circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului de către instanța de fond, pedeapsa astfel majorată, situată cu puțin peste minimul special, fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În mod corespunzător, fiind înlăturată scuza provocării, au fost majorate și despăgubirile civile acordate în cauză. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat D.G. împotriva deciziei penale nr. 76A din 14 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat D.G. la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2012.