ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1329/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 947 din 24 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr. 44652/3/2007 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis contestația formulată de B.G. și P.R. împotriva deciziei nr. 387 din 15 noiembrie 2007 emisă de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 387 din 15 noiembrie 2007, s-a constatat că B.G. și P.R. au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1.200 mp situat în Târgu Jiu, județul Gorj, identificat prin raportul de expertiză, întocmit de expert C.M.C.; a fost obligată intimata la plata sumei de 897 lei cheltuieli de judecată către contestatorul B.G.

Pentru a dispune în acest sens, în sinteză, s-a reținut următoarea situație de fapt și de drept. Prin notificarea nr. 779/2001 adresată SC E.T. SA B.G. și P.R. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul teren în suprafață de 1.200 mp, situat în Târgu Jiu, județul Gorj. Notificarea a fost transmisă de SC E.T. SA către Prefectura Gorj, iar aceasta din urmă a transmis-o către A.V.A.S. Prin decizia nr. 387 din 15 noiembrie 2007 A.V.A.S. a dispus declinarea competenței în soluționarea notificării către Primăria Municipiului Târgu Jiu, județul Gorj, motivând că terenul notificat a fost inclus în C.A.P. Pandurul, de unde a fost expropriat și că astfel, nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Această decizie a făcut obiectul contestației, contestatorii arătând că terenul este situat în intravilanul Municipiului Târgu Jiu și nu a făcut obiectul de retrocedare pe Legea nr. 18/1991. Din adresa nr. 33037 din 18 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu rezultă că terenul în suprafață de 1200 mp este situat în intravilanul Municipiului Târgu Jiu, și se află în proprietatea SC E.T. SA. Terenul a aparținut numitei B.S., având ca moștenitori pe B.G. și P.R. și nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991. S-a mai reținut că prin raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 3906/2002 al Curții de Apel București s-a constatat că terenul face parte din categoria intravilan.

Instanța față de aceste probatorii și de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 a stabilit că terenul notificat nu este în intravilan și nu face obiectul Legii nr. 18/1991 astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, motive pentru care în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 a admis contestația și a anulat decizia nr. 387 din 15 noiembrie 2007 emisă de intimată. Subsecvent, instanța având în vedere decizia nr. XX/2007 a I.C.C.J. a constatat că imobilul notificat a fost proprietatea lui B.S., raportându-se și la prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001; a reținut că B.G. și P.R. au calitate de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 1.200 mp, situat în Târgu Jiu, județul Gorj, identificat de expert C.M.C.

S-a mai constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură și deci contestatorii nu pot primi decât despăgubiri. Cum competența de stabilire a cuantumului despăgubirilor aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța a arătat că nu va stabili ea acest cuantum. Împotriva sentinței a formulat apel intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului iar contestatorii au depus atât o întâmpinare, cât și un memoriu, prin acesta din urmă solicitând practic schimbarea sentinței în ce privește acordarea de cheltuieli de judecată, respectiv să mai fie acordată și suma de 296,75 lei, memoriu pe care instanța l-a avut în vedere ca fiind de fapt un apel. În motivarea cererii de apel A.V.A.S.

a susținut următoarele critici: Printr-un prim motiv s-a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile art. V alin. (1) și (2), Titlul I al Legii nr. 247/2005. În dezvoltarea motivului s-a arătat că terenul revendicat a fost inclus în CAP Pandurul de unde a fost expropriat și deci nu intră sub incidența Legii reglementării dispozițiilor Legii nr. 18/1991. Printr-un al doilea motiv s-a arătat că în conformitate cu art. V alin. (1) și (2) Titlul I din Legea nr. 247/2005 notificările nesoluționate la data intrării în vigoare a acestor dispoziții se vor înainta, în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor potrivit Legii fondului funciar și deci, terenul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, decizia emisă fiind legală.

Printr-un al treilea motiv s-a susținut că nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu se poate reține reaua-credință sau o comportare neglijentă a apelantei-intimate. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin decizia nr. 43 din 20 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul intimatei și ca tardiv apelul reclamanților. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că, din certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele SC E.T. SA și din adresa nr. 1633 din 7 septembrie 2007 a Prefecturii județului Gorj, s-a constatat că la data notificării, anul 2001, terenul se încadra în categoria intravilan și drept urmare nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul intrând în patrimoniul unei persoane juridice integral privatizate.

În ce privește apelul contestatorilor acesta a fost respins ca tardiv formulat. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs toate părțile din proces, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6, 8, 9 C. proc. civ.. Recurenții reclamanți, criticând hotărârea nr. 43 din 20 ianuarie 2001 susțin că în mod nelegal și netemeinic a fost respins apelul ca tardiv formulat. Recurenta-pârâtă A.V.A.S. critică hotărârea sub următoarele aspecte: - În raport cu situația de fapt s-a făcut o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor legale, respectiv dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată și a dispozițiilor art. V alin. (1) și (2), Titlul I al Legii nr. 247/2005.

În acest sens greșit s-a reținut că soluționarea notificării nr. 779/2001 revine A.V.A.S., deoarece terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (10.4) din Legea nr. 10/2001. - Recurenta în mod corect a emis decizia nr. 387 din 15 noiembrie 2007 prin care a declinat competența de soluționare a notificării către Primăria Municipiului Târgu Jiu, întrucât s-a constatat că regimul juridic al imobilului – teren adus în CAP – conferă moștenitorilor fostului proprietar drepturile reglementate prin Legea nr. 18/1991. - În mod nelegal s-a stabilit în sarcina A.V.A.S. obligația restituirii cheltuielilor de judecată în cuantum de 897 lei. În ședința publică din 17 februarie 2011 s-a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului de către recurenții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 43/2010.

Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția invocată. Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”. Din reproducerea acestui text se poate trage concluzia că legiuitorul a adoptat un termen similar, ca durată și ca punct de plecare, cu cel prevăzut în materia apelului. Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. constituie termenul de drept comun în materie de recurs. În speța supusă analizei hotărârea ce face obiectul recursului respectiv decizia civilă nr. 43/2010 a fost comunicată recurenților-reclamanți la data de 17 februarie 2001, așa cum atestă dovada de comunicare aflată la fila 51 dosar apel.

Având în vedere, dispozițiile art. 101 C. proc. civ. care dispun că „termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”, termenul de 15 zile se împlinea la 5 martie 2010. Cererea de recurs împotriva deciziei civile nr. 43 din 20 ianuarie 2010 a fost înregistrată la 27 mai 2010, depășind astfel cu mult termenul de recurs. Termenul de recurs este un termen imperativ și peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea pârâtei din dreptul de a mai exercita această cale de atac. Prin urmare neexercitarea recursului în termenul legal face ca hotărârea să devină irevocabilă pe data expirării termenului prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. Așadar, excepția tardivității declarării recursului invocată în ședința publică din 17 februarie 2011 este fondată, motiv pentru care Înalta Curte va respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurenți împotriva deciziei nr. 43/A din 20 ianuarie 2010. Recurenții-reclamanți au declarat recurs și împotriva deciziei nr. 283/A din 21 aprilie 2010 prin care s-a soluționat cererea de completare a deciziei nr. 43/2010 în sensul că suma toată a cheltuielilor de judecată este în cuantum de 1120 lei. În motivele de recurs se arată că în mod greșit s-a respins ca nefondată cererea privind completarea hotărârii nr. 43/2010, întrucât suma de 1120 lei reprezintă cheltuieli de judecată efectuate cu plata transportului pe distanța Rovinari – București.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate în conformitate cu cele ce succed. 1. Referitor la recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 283/A din 21 aprilie 2010. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul B.G. a învestit instanța cu soluționarea unei cereri de îndreptare eroare materială și completare a deciziei nr. 43 din 20 ianuarie 2010 ce privea plata cheltuielilor de judecată efectuate la judecata fondului precum și în calea de atac a apelului. Soluționând cererea de îndreptare eroare materială și completare a deciziei nr. 43 din 20 ianuarie 2010, instanța a pronunțat decizia nr. 883/A din 21 aprilie 2010 prin care a respins ca nefondată cererea.

Prin criticile aduse acestei hotărâri, reclamantul invocă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că s-au încălcat dispozițiile legale ce reglementează plata cheltuielilor de judecată. Contrar criticilor formulate, trebuie precizat mai întâi că, reclamantul a solicitat completarea deciziei nr. 43 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de instanța de apel, cu cheltuieli de judecată efectuate, la instanța fondului, „care prin omisiune nu au fost acordate”. Potrivit art. 281 2 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principală sau accesoriu sau asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

Or, în cauză, nu ne aflăm în niciuna din situațiile reglementate de acest text și care permite completarea hotărârii, întrucât o asemenea cerere trebuia formulată la instanțele fondului pentru că privea plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală. Mai mult, asupra cererii reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța fondului s-a pronunțat, obligând pârâta către reclamant la plata sumei de 897 lei. Faptul că instanța a obligat-o pe pârâtă la plata unei sume mai mici decât cea solicitată de reclamant nu întrunește condițiile ipotezei prevăzute de art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., respectiv nepronunțarea de către instanțe asupra unui capăt de cerere, pentru a putea fi apreciată ca „omisiune” în sensul textului citat, întrucât instanța a pronunțat o soluție cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

În consecință, față de situația creată prin felul în care instanța s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, partea nemulțumită de soluție, privind acest capăt de cerere, nu avea deschisă calea completării hotărârii, ci calea de atac a apelului, așa cum corect a fost calificat „Memoriul justificativ”, dar, acesta a fost depus cu nerespectarea termenului procedural de 15 zile de la comunicarea hotărârii, nepermițând astfel instanței de apel să pășească la soluționarea în fond a acestei cereri. 2. Referitor la recursul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului În esență, criticile formulate în recurs, vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, iar cel de-al doilea motiv de recurs face referire la plata cheltuielilor de judecată.

Contrar criticilor formulate, terenul în litigiu are o suprafață de 1200 mp, se află situat în intravilanul Municipiului Târgu Jiu, și a aparținut numiților B.G. și P.R., moștenitori legali ai defunctei B.S. și nu a făcut obiectul revendicării în baza Legii nr. 18/1991. Potrivit dispozițiilor art. 8 – 1 din Legea nr. 10/2001 republicată nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată. Cum, terenul în litigiu nu este situat în extravilanul localității și deci nu face obiectul Legii nr. 18/1991 republicată, nu sunt aplicabile în speță prevederile art. 8 – 1 din Legea nr. 10/2001 republicată.

În deplin acord cu acest argument este și certificatul de atestare a dreptului de proprietate, eliberat pentru acest teren, al cărui conținut confirmă că, terenul este de categoria intravilan. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs trebuie precizat că, dispozițiile ce reglementează plata cheltuielilor de judecată au fost corect aplicate, recurenta-pârâtă fiind „partea căzută în pretenții”, trebuia obligată la restituirea cheltuielilor de judecată, conform art. 274 C. proc. civ. Cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezintă contravaloarea biletului de transport CFR și, se află depus la dosarul cauzei.

Așadar, în raport de cele reținute, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 43 din 20 ianuarie 2010 și ca nefondat recursul declarat de aceștia împotriva deciziei civile nr. 8283 din 21 aprilie 2010. De asemenea, se va respinge ca nefondată recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 43 din 20 ianuarie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții B.G. și P.R. împotriva deciziei civile nr. 43 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Respinge recursul reclamanților B.G. și P.R. împotriva deciziei civile nr. 283 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Respinge recursul pârâtei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 43 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.