ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 514/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 19 decembrie 2007, reclamantul P.F. l-a chemat în judecată pe pârâtul I.G.,

solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea

acestuia să prezinte reclamantului situația privind stadiul îndeplinirii

obligațiilor de care este ținut în temeiul clauzelor contractului nr. 1 din 29

septembrie 2005 și a actului adițional la acesta, precum și ale contractului nr.

1 din 26 octombrie 2006 și a actului adițional la acesta, să se dispună

obligarea pârâtului la executarea în natură a clauzelor contractelor încheiate,

iar în caz de neexecutare să fie obligat la plata daunelor interese, cu

cheltuieli de judecată.

Prin

sentința comercială nr. 1552 din 27 ianuarie 2009

,

pronunțată de

Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul P.F.

A fost

obligat pârâtul să prezinte reclamantului situația privind stadiul îndeplinirii

obligațiilor potrivit contractului nr. 1 din 29 septembrie 2005, a actului

adițional din 9 decembrie 2005, a contractului nr. 1 din 26 octombrie 2006 și a

actului adițional la acesta.

S-a

respins cererea privind daunele cominatorii și petitul capetelor de cerere 2 și

3 ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut următoarele:

Între părți s-au stabilit raporturi

contractuale potrivit celor două contracte de asociere în participațiune

încheiate la data de 29 septembrie 2005 si respectiv 26 octombrie 2005, în baza

art. 251 – art. 256 C. com., având ca obiect desfășurarea unor activități

rentabile privind dezvoltarea afacerilor

imobiliare, ca urmare a

participării la licitații izvorâte în urma executării silite imobiliare,

adjudecarea de imobile, cat si înstrăinarea acestor imobile pentru a realiza un

venit pentru cei doi asociați. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 90 de

zile de la momentul semnării.

Potrivit art. 5 pct. 2 din contract,

asociatul I.G. s-a obligat sa culeagă toate datele fiecărei investiții în

parte, să informeze corect pe asociatul său cu privire la fiecare investiție în

parte, să răspundă pentru fiecare sumă de bani primită și să o administreze

întocmai. În cazul în care participarea la licitație nu mai era posibilă,

sumele de bani urmau a fi investite într-o altă licitație, cu acordul

asociatului.

Prin art. 10 alin. ultim. părțile au stabilit

ca pentru nerespectarea totală sau parțială sau executarea defectuoasa a

clauzelor contractuale, partea vinovată se obligă să plătească daune-interese.

S-a mai reținut că la ambele contracte

s-au încheiat acte adiționale respectiv la primul contract, prin nota din data

de 9 decembrie 2005 conform căreia se recunoaște de către pârât că a primit

suma de 5.000 Euro în cazul dosarului de executare 752/2004, sumă pe care se

obligă să o restituie în cazul neadjudecării imobilului până la data de 20 decembrie

2005.

La cel de al doilea contract, prin

actul adițional la acesta s-a recunoscut de către pârât că a primit suma de

13.210 Euro în vederea adjudecării imobilului din București, Șos. Olteniței.

S-a mai reținut că prin petitul 2 și 3

s-a solicitat de către reclamant executarea în natură a obligațiilor ce-i

incumbă pârâtului în temeiul clauzelor contractuale asumate și obligația

acestuia la plata daunelor interese.

Referitor la daunele cominatorii

instanța de fond a reținut că acestea nu se datorează, în speță fiind

inaplicabile dispozițiile art. 580

3

alin. (5) C. proc. civ.

Instanța de fond a arătat că,

față

de admiterea petitului 1, petitul 2 nu se mai justifică, iar sub aspectul

sumelor de bani înmânate pârâtului față de cele două acte adiționale, reclamantul

are la îndemână o acțiune în pretenții, timbrată la valoare.

Referitor la daunele interese s-a

apreciat că acestea nu pot fi acordate în condițiile în care reclamantul nu a

precizat cuantumul acestora.

S-a reținut că nota de apărare depusă

de pârâtă după terminarea ședinței, nu a putut fi avută în vedere la

soluționarea cauzei, față de dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr. 308 din 26

iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul formulat

de reclamantul P.F., a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că sentința instanței de fond este criticabilă sub următoarele

aspecte:

- capătul 1 de cerere, care a fost

admis așa cum rezultă din dispozitivul sentinței, nu este motivat.

Din lecturarea sentinței atacate

rezultă că nu s-a făcut nicio motivare, nu se reține niciun temei de fapt și de

drept și nici motivele pentru care capătul 1 de cerere a fost admis.

S-au încălcat astfel dispozițiile art.

264 C. proc. civ.

- instanța a omis să se pronunțe

asupra cererii de precizare a acțiunii despre care s-a făcut vorbire și în

încheierea din 4 martie 2008, și în care reclamantul și-a precizat că obiectul

acțiunii sale are doar 2 capete de cerere, respectiv obligarea pârâtului la

executarea în natură a obligațiilor ce-i incumbă în temeiul clauzelor

contractuale și obligarea la daune cominatorii de 500 RON pentru fiecare zi de

întârziere până la executarea obligației.

- s-a pronunțat greșit asupra celui de

al 3-lea capăt de cerere privind daunele cominatorii, omițând faptul că prin

această cerere reclamantul precizat valoarea acestora.

Instanța de fond a pronunțat sentința

fără a ține seama de faptul că prin declinare este obligată a ține seama și a

pune în discuția părților și dosarul cu tot conținutul său primit de la

judecătorie; omițând acest lucru în pronunțarea sentinței, a omis această

cerere de precizare a reclamantului, încălcând astfel principiile de drept al

disponibilității și a contradictorialității, deoarece cerere precizatoare nu a

fost pusă în discuția părților.

Astfel fiind, curtea de apel a reținut

că s-au încălcat articolul 24 alin. (1) din Constituția României, respectiv

dreptul la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil, conform

dispozițiilor 6 din C.E.D.O.L.F., situație care a admis apelul și, reținând că

sunt aplicabile și dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâtul I.G., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 5,

6 și 9 C. proc. civ. și solicitând a se face aplicațiunea dispozițiile art. 312

alin. (3) teza a II-a, coroborat cu dispozițiile art. 313 teza I-a C. proc.

civ., pentru a se asigura astfel o judecată legală, cu aplicarea corectă a

legii, față de dreptul subiectiv supus judecății, cu respectarea dreptului la

un proces echitabil.

Recurentul-pârât arată astfel, în

susținerea recursului său, în esență, următoarele:

4 C. proc. civ.,

- instanța de apel s-a pronunțat pe

cale de dispozițiile generale, mulțumindu-se să desființeze sentința atacată pe

cale de excepție, fără a intra în cercetarea fondului, rezultând clar că

instanța de apel a ignorat dispozițiile legale în limita cărora a fost investită,

îndeosebi dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.;

5 C. proc. civ.,

- instanța de apel a încălcat formele

de procedură prevăzute sub sancțiunea sancțiunea nulității de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., în sensul că a ignorat în totalitate probele solicitate prin

întâmpinare;

6 C. proc. civ.,

- instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut, deoarece apelantul-reclamant a solicitat modificarea sentinței atacate,

însă instanța de apel a rezolvat procesul pe cale de excepție, la primul termen

de judecată, oferindu-i apelantului-reclamant un capăt de cerere pe care acesta

nu l-a solicitat;

9 C. proc. civ., decizia instanței de apel este lipsită de temei legal,

întrucât este motivată în drept pe cale de dispoziții generale și de asemenea, este

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de apel

pentru a desființa sentința atacată, avea la dispoziție art. 297 C. proc. civ.

și dacă s-ar fi admis probele solicitate de pârât, ignorate și necercetate,

s-ar fi aflat adevărul în dezlegarea pricinii, ceea ce ar fi condus la o altă

soluție decât cea pronunțată.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs în

raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente în speță, precum

și de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele:

În ce privește motivul 1 de recurs,

(întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.), lăsând la o parte faptul

că este greșit invocat în raport de susținerile formulate, se constată că este neîntemeiat,

întrucât instanța de apel, observând omisiunile instanței de fond, a aplicat

judicios dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., pentru că, procedând

altfel, ar fi însemnat să priveze părțile de calea de atac a apelului.

Astfel, în condițiile în care,

instanța de apel a reținut că: primul capăt de cerere a fost admis fără ca

sentința să fie motivată sub acest aspect, instanța de fond a omis să se

pronunțe asupra cererii precizatoare a reclamantului, s-a pronunțat greșit asupra

celui de-al treilea capăt de cerere și nu a ținut cont de faptul că era

obligată să pună în discuția părților, după declinare, cererea precizatoare,

încălcând principiul disponibilității și al contradictorialității, rezultă, în

mod evident că instanța de apel nu putea dispune altă măsură decât trimiterea

cauzei spre rejudecare, ceea ce în mod corect a și făcut.

Motivul 2 (întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 5 C. proc. civ.) și motivul 4 (întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9), prin care se afirmă încălcarea dreptului de a propune probe noi în apel, respectiv,

ignorarea probelor solicitate prin întâmpinare, precum și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., se constată a fi, de asemenea

neîntemeiate, față de considerentele prezentate cu ocazia examinării motivului

1 de recurs, când s-a apreciat că rejudecarea cauzei a fost corect dispusă și

se impunea, astfel încât se reține că administrarea probelor ar fi fost

inutilă, ca și criticile recurentei vizând neadministrarea lor de către

instanța de apel.

În fine, motivul 3 de recurs

(întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), potrivit căruia

instanța de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, este neîntemeiat, atât

timp cât caracterul devolutiv al apelului, cât și dispozițiile art. 292 alin.

(2) C. proc. civ., dau dreptul instanței de apel să se pronunțe chiar și numai

pe baza celor invocate în primă instanță, în situația nemotivării apelului, așa

încât o astfel de susținere nu poate fi primită.

În consecință, reținându-se că

recurentul-pârât nu a formulat nicio critică întemeiată, care în condițiile

expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., să

conducă la desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca

fiind legală și recursul pârâtului I.G. se va respinge, ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 274

C. proc. civ., recurentul-pârât I.G. va fi obligat la plata cheltuielilor de

judecată, în sumă de 400 lei, către intimatul-reclamant P.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul I.G.

împotriva deciziei nr. 308 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurentul

pârât I.G. la suma de 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant

P.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2010.