ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4714/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii de chemare în judecată.

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal la data de 19 iunie 2011, reclamanta SC „V.E." SRL a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională a Vămilor solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să modifice cele 4 Informații Tarifare Obligatorii (ITO), respectiv ITO nr. "X"; "X1"; "X2"; "X3" eliberate în favoarea reclamantei pentru patru categorii de produse conform cererilor înregistrate la pârâtă sub nr. 28097, 28098, 28099 și 28100/2011; să fie obligată pârâta la plata de daune interese compensatorii, în temeiul art. 8 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ în cuantum de 83.083 RON pentru fiecare lună de întârziere în emiterea celor 4 ITO-uri, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii din prezentul dosar și până la emiterea efectivă a acestor decizii vamale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin cele 4 cereri formulate către pârâtă, a solicitat în baza art. 36, 38 raportat la art. 37 și 33 C. vam., art. 12 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 și Regulamentul CEE nr. 2454/1993, emiterea unor noi ITO, pentru șapte categorii de produse pe care reclamanta le importă în mod curent din afara U.E., comercializarea acestei categorii de produse constituind obiectul principal de activitate al societății. Motivul principal al societății reclamante l-a constituit faptul că prin Decizia ICCJ nr. 421 din 26 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 541/33/2009 prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat faptul că bunurile care fac obiectul celor 4 ITO emise inițial în favoarea reclamantei, au fost greșit încadrate de către aceasta, conform regulilor de interpretare ale Nomenclaturii combinate și a sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, anexă la Legea 98/1996.

A mai arătat că, în conformitate cu regulile generale de aplicare 3B, în cazul în care produsul este complex, cuprinzând mai multe componente, încadrarea se face conform funcției principale a ansamblului. În speță, așa cum au reținut și instanțele sesizate și cum a demonstrat fără putință de tăgadă raportul de expertiză întocmit în acea cauză, încadrarea corectă este cea făcută de către reclamantă, funcția principală fiind cea de aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor, respectiv aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor și imaginilor toate produsele provenind din memory stik-uri, dezvoltate tehnologic.

Susținerile făcute de către pârâtă, în sensul că aceste produse nu ar trebui încadrate conform TARIC la încadrarea 8519.81.25 care are descrierea altor aparate, tocmai pentru a permite încadrarea aparatelor noi apărute pe piață, cum sunt cele din speță, au fost considerate nelegale și nefondate, instanța reținând faptul că este vădit netemeinică și nelegală susținerea că în privința acestor produse nu este aplicabilă Regula 3b. A mai arătat că, în raporturile dintre reclamantă și pârâtă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că produsele din categoria MP3 Player se încadrează corect la poziția 85.19 și nu la poziția 85.27 așa cum a susținut nelegal pârâta, produsele din categoria MP4 Player se încadrează corect la poziția 85.19 și nu la poziția 85.21 iar produsele din categoria Transmițătoare FM se încadrează corect la poziția 85.19 și nu la poziția 85.25.

S-a mai precizat că, ulterior pronunțării deciziei I.C.C.J., prin Ordonanța C.J.U.E. din 9 decembrie 2010 publicată JOCE din 26 februarie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că produsele din această categorie conform normelor vamale „sunt excluse de la aplicarea codului 8521 în măsura în care judecătorul național a stabilit că funcția principală ce caracterizează ansamblul este de înregistrare și reproducere a sunetului". În ceea ce privește petitul doi al acțiunii, a arătat că a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese compensatorii de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la emiterea ITO modificate, raportat la faptul că, datorită încadrării tarifare greșite făcute de către Autoritatea Națională a Vămilor prin ITO emise inițial, reclamanta plătește o taxă vamală mai mare (6% în loc de 2%), fapt care generează societății pierdere conform situației financiare anexate.

2. Hotărârea Curții de Apel. Prin Sentința civilă nr. 608 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC „V.E." SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, având ca obiect obligare emitere act administrativ - emitere I.T.O. - informații tarifare obligatorii. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Acțiunea formulată de reclamantă a avut ca premisă Sentința civilă nr. 155, pronunțată de către Curtea de Apel Cluj la data de 9 aprilie 2010, irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta SC „V.E." SRL, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a dispus anularea Procesului-verbal de control nr. 24.207/PACRPT din 9 octombrie 2008, decizia de regularizare a situației precum și Decizia nr. 43 din 17 februarie 2009 emisă de ANAF.

Pornind de la această situație premisă, instanța de fond a constatat în primul rând că, în speță, nu se poate pune problema autorității de lucru judecat, în raport de Sentința civilă nr. 155/2010 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, întrucât ipoteza normei legale instituite prin art. 1201 C. civ. nu este întrunită sub aspectul identității de obiect și cauză. A constatat instanța, că nu se poate susține cu temei că poate fi opusă cu succes puterea lucrului judecat din hotărârea amintită anterior. Astfel, deși instanța a statuat irevocabil cu privire la o greșită încadrare tarifară făcută de organele vamale, nu se poate susține că această hotărâre impune modificarea unor normative tarifare întrucât nu s-a stabilit irevocabil că aceste dispoziții sunt greșite ci doar că autoritățile vamale au făcut o greșită încadrare tarifară a acestora ignorând funcția principală a aparaturii în discuție.

În consecință, Curtea de apel a conchis că Sentința civilă nr, 155/2010 a Curții de Apel Cluj nu are putere de lucru judecat în prezenta cauză întrucât nu s-a stabilit prin hotărârea irevocabilă a instanței că informațiile tarifare obligatorii aplicate de către pârâtă sunt greșite și că se impune a fi modificate ci doar că actele normative existente au fost aplicate greșit de către angajații pârâtei. Pe fondul cererii a apreciat instanța de fond că, în speță nu se poate susține cu temei că ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa o cerere în sensul definit de legiuitor prin art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 respectiv ca exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane (..), poate doar din perspectiva necomunicării răspunsului la cererea formulată.

A mai reținut că pârâta nu poate fi obligată la modificarea informațiilor tarifare obligatorii astfel cum a solicitat reclamanta întrucât modificarea acestor informații, respectiv declararea lor ca fiind nevalabile se poate dispune doar pentru situațiile limitativ prevăzute la art. 12 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar. Interpretând dispozițiile legale menționate anterior, instanța de fond a observat că niciuna dintre ipotezele enumerate în art. 12 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, nu este întrunită în speță, astfel că cererea reclamantei este nefondată. În final, s-a reținut că nici susținerile reclamantei referitoare la existența unor hotărâri C.J.U.E.

nu sunt suficiente pentru a justifica demersul său judiciar, întrucât aceste hotărâri, deși sunt în măsură să facă nevalabilă o informație tarifară obligatorie, nu stabilesc neconformitatea pentru produsele în litigiu. 3. Recursul formulat de reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC „V.E." SRL, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea s-au aplicarea greșită a legii”. Recurenta susține că prin hotărârea recurată, instanța de fond a dat o interpretare restrictivă textelor legale, contrară interpretării date de CJCE și spiritului reglementării, de a oferi posibilitatea operatorului economic de a obține modificarea unei ITO atunci când aceasta nu mai corespunde cu interpretarea actuală a normelor vamale.

Astfel, instanța de fond a considerat, în mod nelegal, că nu se poate solicita o modificare a ITO decât în condițiile strict reglementate de art. 12 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992, punând un semn de egalitate între modificarea ITO și încetarea valabilității unei ITO iar o astfel de interpretare este contrară normelor europene, în special art. 243 al aceluiași Regulament În opinia recurentei, din interpretarea celor trei hotărâri ale Curții de Justiție a Comunităților Europene (CJCE) invocate în cauză rezultă că pe de o parte faptul că textul art. 12 din Regulament nu se interpretează de o manieră restrictivă, limitativă, cum a făcut instanța de fond ci, dimpotrivă, în coroborare cu dispozițiile art. 243 din același Regulament, trebuie interpretate în sensul că instanțele naționale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca o ITO nevalabilă să fie anulată și o nouă ITO conformă cu realitatea și cu interpretarea corectă a normelor vamale incidente să fie emisă.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat la care se referă instanța de fond, arată că această excepție nu a fost invocată de către recurenta-reclamantă. Prin acțiunea introductivă făcându-se referire doar la „puterea de lucru judecat" în sensul aspectului pozitiv al acestei noțiuni recunoscute în doctrina și practica judiciară și anume în ceea ce privește obligativitatea Deciziei ICCJ nr. 421 din 26 ianuarie 2011 pronunțată în Dosar nr. 541/33/2009. În fine, o ultimă critică vizează ignorarea aplicabilității în speță a Ordonanței CJUE din 9 decembrie 2010 publicată JOCE din 26 februarie 2011, instanța de fond reținând fără o motivare suplimentară simpla susținere a pârâtei că aceasta s-ar referi la alte produse.

Anexat cererii de recurs și în condițiile art. 305 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a depus în copie Hotărârea CJCE din 14 aprilie 2011 în Dosarele conexate 288/2009, 299/2009 și Hotărârea Curții din 19 iulie 2012 (C-336/2011). 4. Apărarea intimatei. Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a depus conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., la data de 24 octombrie 2012,întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă care nu este argumentat prin motive care să conțină critici pertinente la cele reținute de instanța de fondului în considerentele hotărârii recurate, fiind o reinterpretare/resistematizare a alegațiilor din demersul introductiv de instanță, la cererea reclamantei și nu poate fi circumscrisă vreuneia din situațiile limitativ prevăzute la art. 12 alin. (5) lit. a) C. vam.

Comunitar. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Obiectul litigiului dedus judecății, vizează art. 12 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, ale cărui dispoziții sunt înserate în cuprinsul sentinței recurate.

Potrivit acestor prevederi din regulament informațiile obligatorii încetează să mai fie valabile, în cazul informațiilor tarifare: 1. atunci când se adoptă un regulament și informațiile nu mai sunt conforme cu dispozițiile de drept astfel stabilite; 2. atunci când nu mai sunt compatibile cu interpretarea unuia din nomenclatoarele menționate la art. 20 alin. (6): - la nivelul Comunității, prin modificarea notelor explicative din Nomenclatura Combinată sau printr-o hotărâre a Curții de Justiție a Comunităților Europene; - la nivel internațional, printr-un aviz de încadrare sau printr-o modificare a notelor explicative din Nomenclatura Sistemului Armonizat de Descriere și Codificare a Mărfurilor, adoptată de Organizația Mondială a Vămilor înființată în 1952 sub numele de „Consiliul de Cooperare Vamală”; 3. Atunci când este revocată sau modificată în conformitate cu art. 9, cu condiția ca revocarea sau modificarea să fie notificată titularului.

Recurenta reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor la modificarea unui număr de patru Informații Tarifare Obligatorii (ITO), pentru patru categorii de produse pe care aceasta le importă în mod curent din afara Uniunii Europene, comercializarea acestei categorii de produse constituind obiectul principal de activitate al societății. În acest sens s-a prevalat de dispozițiile art. 243 din Regulament potrivit cărora orice persoană are dreptul de a introduce o acțiune împotriva deciziilor luate de autoritățile vamale cu privire la aplicarea legislației vamale și care o privesc direct și individual.

Așa cum s-a reținut prin Hotărârea din 14 aprilie 2011 a CJCE, art. 12 alin. (5) lit. (a) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 82/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 1996, și art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. (a) a treia liniuță din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. [12/97 al Comisiei din 18 decembrie 1996, trebuie interpretate în sensul că autoritățile vamale sunt obligate să emită informații tarifare obligatorii conforme Notelor explicative la Nomenclatura combinată.

Dacă apare un dezacord între aceste autorități și operatorii economici privind conformitatea respectivelor note cu Nomenclatura combinată și privind clasificarea mărfurilor, acești operatori au posibilitatea de a introduce o acțiune la autoritatea competentă în temeiul art. 243 din Regulamentul nr. 2913/92, cu modificările ulterioare. Astfel, cum în mod corect a sesizat recurenta-reclamantă, când există un dezacord între autoritățile vamale și operatorul economic, acesta din urmă are dreptul să se adreseze instanței de judecată naționale care trebuie să verifice condițiile prevăzute la art. 12, și conformitatea notelor menționate cu NC și cu privire la clasificarea mărfurilor.

Prima instanță deși a expus textul din Regulament a precizat că nici una dintre ipoteze nu este întrunită în speță și deci cererea reclamantei este nefondată, fără a verifica condițiile precizate, practic neintrând în cercetarea fondului litigiului dedus judecății, analizând cauza mai mult pe admisibilitate în raport de textul normativ invocat. Mai mult se observă că intimata-pârâtă analizează cererea dedusă judecății din perspectiva netemeiniciei acesteia, arătând că în cele 4 ITO la descrierea mărfurilor se face vorbire despre Modulatoare FM și Transmițătoare FM cu funcția MP 3, respectiv de aparate MP 5 Media Player, conform informațiilor, datelor și documentelor furnizate de însăși recurenta-reclamantă, prin cererile formulate în vederea emiterii informațiilor tarifare obligatorii.

Reclamanta a pretins că bunurile care fac obiectul celor 4 ITO emise inițial în favoarea sa au fost greșit încadrate de către ANV conform regulilor de interpretare ale Nomenclaturii combinate și a Sistemului Armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, Anexa la Legea nr. 98/1996. Contestă că produsele ar face parte din alte categorii deoarece produsele din această categorie poartă diverse denumiri, în funcție de funcțiile auxiliare adăugate, funcția de bază rămânând aceea de aparat MP3 Player (sau versiune evoluată MP4 Player) - adică aparat de înregistrare și reproducere a sunetului, căruia nu îi este aplicabil codul 8521. Cele 4 ITO emise în favoarea reclamantei cu privire la produsele care au făcut obiectul Deciziei ICCJ, în cursul anului 2009, ignoră aceste reguli de interpretare a taxelor legale incidente, încadrarea produselor fiind făcută în forma reținută ca nelegală prin decizia ICCJ și anume la pozițiile 85.27, 85.21 și 85.25.

În recurs arată că prin Decizia ICCJ nr. 421 din 26 ianuarie 2011 s-a stabilit, și faptul că încadrarea tarifară corectă a acestor produse se face după funcția lor principală de aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor, respectiv aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor și imaginilor.

Astfel, deși se fac apărări pe fondul cauzei, ICCJ constată că la dosar nu au fost atașate cererile pentru care s-a solicitat modificarea celor 4 ITO respectiv ITO nr. "X"; "X1"; "X2"; "X3" eliberate în favoarea reclamantei pentru patru categorii de produse conform cererilor înregistrate la pârâtă sub nr. 28097, 28098, 28099 și 28100/2011; Recurenta-reclamată a depus o întreagă jurisprudență inclusiv decizia ICCJ în raport de care s-a făcut referire la puterea de lucru judecat privind încadrarea tarifară pentru bunurile care fac obiectul celor 4 ITO emise inițial în favoarea sa, însă instanța de fond nu a analizat în concret încadrarea tarifară a produselor importate.

Pentru aceste produse s-a pretins de recurentă că raționamentul reținut în dispozitivul Hotărârii CJUE este pe deplin aplicabil și în speță unde, pentru produsele în discuție s-a stabilit deja irevocabil faptul că funcția principală a ansamblului este de aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor, respectiv aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor și imaginilor. Înalta Curte consideră că în această cale de atac nu poate să suplinească aceste lipsuri conform art. 305 C. proc. civ., în condițiile în care, practic, prima instanță neanalizând condițiile și încadrarea tarifară a produselor în lipsa cererilor pretins nerezolvate de intimata-pârâtă și a dovezilor că funcția produselor din categoria MP3 Player din Hotărârea CJUE e identică cu cea a aparatelor importate în cauză, pentru o încadrare tarifară corectă pentru care există dezacord între autoritatea vamală și operatorul economic, nu a intrat cu cercetarea fondului cauzei.

Soluția casării cu trimitere în acest ciclu procesual are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție. Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei. În temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată. Cercetarea fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă. În concret, instanța de trimitere trebuie să analizeze încadrarea tarifară a produselor conform cererilor înregistrate la pârâtă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate. Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC „V.E." SRL Cluj, împotriva Sentinței civile nr. 608 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM