ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4714/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4714/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal la data de 19 iunie 2011, reclamanta SC „V.E." SRL

a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională a Vămilor solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să

modifice cele 4 Informații Tarifare Obligatorii (ITO), respectiv ITO nr.

"X"; "X1"; "X2"; "X3" eliberate în

favoarea reclamantei pentru patru categorii de produse conform cererilor

înregistrate la pârâtă sub nr. 28097, 28098, 28099 și 28100/2011; să fie

obligată pârâta la plata de daune interese compensatorii, în temeiul art. 8

alin. (1) raportat la art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ

în cuantum de 83.083 RON pentru fiecare lună de întârziere în emiterea celor 4

ITO-uri, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii din prezentul dosar și

până la emiterea efectivă a acestor decizii vamale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta arată că prin cele 4 cereri formulate către pârâtă, a

solicitat în baza art. 36, 38 raportat la art. 37 și 33 C. vam., art. 12 din

Regulamentul CEE nr. 2913/1992 și Regulamentul CEE nr. 2454/1993, emiterea unor

noi ITO, pentru șapte categorii de produse pe care reclamanta le importă în mod

curent din afara U.E., comercializarea acestei categorii de produse constituind

obiectul principal de activitate al societății.

Motivul principal al

societății reclamante l-a constituit faptul că prin Decizia ICCJ nr. 421 din 26

ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 541/33/2009 prin care s-a statuat cu

putere de lucru judecat faptul că bunurile care fac obiectul celor 4 ITO emise

inițial în favoarea reclamantei, au fost greșit încadrate de către aceasta,

conform regulilor de interpretare ale Nomenclaturii combinate și a sistemului

armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, anexă la Legea 98/1996.

A mai arătat că, în

conformitate cu regulile generale de aplicare 3B, în cazul în care produsul

este complex, cuprinzând mai multe componente, încadrarea se face conform

funcției principale a ansamblului. În speță, așa cum au reținut și instanțele

sesizate și cum a demonstrat fără putință de tăgadă raportul de expertiză

întocmit în acea cauză, încadrarea corectă este cea făcută de către reclamantă,

funcția principală fiind cea de aparate de înregistrare și reproducere a

sunetelor, respectiv aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor și imaginilor

toate produsele provenind din memory stik-uri, dezvoltate tehnologic.

Susținerile făcute de

către pârâtă, în sensul că aceste produse nu ar trebui încadrate conform TARIC

la încadrarea 8519.81.25 care are descrierea altor aparate, tocmai pentru a permite

încadrarea aparatelor noi apărute pe piață, cum sunt cele din speță, au fost

considerate nelegale și nefondate, instanța reținând faptul că este vădit

netemeinică și nelegală susținerea că în privința acestor produse nu este

aplicabilă Regula 3b.

A mai arătat că, în

raporturile dintre reclamantă și pârâtă, s-a stabilit cu putere de lucru

judecat faptul că produsele din categoria MP3 Player se încadrează corect la

poziția 85.19 și nu la poziția 85.27 așa cum a susținut nelegal pârâta,

produsele din categoria MP4 Player se încadrează corect la poziția 85.19 și nu

la poziția 85.21 iar produsele din categoria Transmițătoare FM se încadrează

corect la poziția 85.19 și nu la poziția 85.25.

S-a mai precizat că,

ulterior pronunțării deciziei I.C.C.J., prin Ordonanța C.J.U.E. din 9 decembrie

2010 publicată JOCE din 26 februarie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii

Europene a stabilit că produsele din această categorie conform normelor vamale

„sunt excluse de la aplicarea codului 8521 în măsura în care judecătorul

național a stabilit că funcția principală ce caracterizează ansamblul este de

înregistrare și reproducere a sunetului".

În ceea ce privește

petitul doi al acțiunii, a arătat că a solicitat obligarea pârâtei la plata de

daune interese compensatorii de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și

până la emiterea ITO modificate, raportat la faptul că, datorită încadrării

tarifare greșite făcute de către Autoritatea Națională a Vămilor prin ITO emise

inițial, reclamanta plătește o taxă vamală mai mare (6% în loc de 2%), fapt

care generează societății pierdere conform situației financiare anexate.

de Apel.

Prin Sentința civilă

nr. 608 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC „V.E." SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a

Vămilor, având ca obiect obligare emitere act administrativ - emitere I.T.O. -

informații tarifare obligatorii.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Acțiunea formulată de

reclamantă a avut ca premisă Sentința civilă nr. 155, pronunțată de către

Curtea de Apel Cluj la data de 9 aprilie 2010, irevocabilă, prin care s-a admis

acțiunea formulată de către reclamanta SC „V.E." SRL, în contradictoriu cu

pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare

Fiscală, s-a dispus anularea Procesului-verbal de control nr. 24.207/PACRPT din

9 octombrie 2008, decizia de regularizare a situației precum și Decizia nr. 43

din 17 februarie 2009 emisă de ANAF.

Pornind de la această

situație premisă, instanța de fond a constatat în primul rând că, în speță, nu

se poate pune problema autorității de lucru judecat, în raport de Sentința

civilă nr. 155/2010 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, întrucât ipoteza normei

legale instituite prin art. 1201 C. civ. nu este întrunită sub aspectul

identității de obiect și cauză.

A constatat instanța,

că nu se poate susține cu temei că poate fi opusă cu succes puterea lucrului

judecat din hotărârea amintită anterior. Astfel, deși instanța a statuat

irevocabil cu privire la o greșită încadrare tarifară făcută de organele

vamale, nu se poate susține că această hotărâre impune modificarea unor

normative tarifare întrucât nu s-a stabilit irevocabil că aceste dispoziții

sunt greșite ci doar că autoritățile vamale au făcut o greșită încadrare

tarifară a acestora ignorând funcția principală a aparaturii în discuție.

În consecință, Curtea

de apel a conchis că Sentința civilă nr, 155/2010 a Curții de Apel Cluj nu are

putere de lucru judecat în prezenta cauză întrucât nu s-a stabilit prin

hotărârea irevocabilă a instanței că informațiile tarifare obligatorii aplicate

de către pârâtă sunt greșite și că se impune a fi modificate ci doar că actele

normative existente au fost aplicate greșit de către angajații pârâtei.

Pe fondul cererii a

apreciat instanța de fond că, în speță nu se poate susține cu temei că ne aflăm

în prezența unui refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa o cerere în

sensul definit de legiuitor prin art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004

respectiv ca exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva

cererea unei persoane (..), poate doar din perspectiva necomunicării

răspunsului la cererea formulată.

A mai reținut că

pârâta nu poate fi obligată la modificarea informațiilor tarifare obligatorii

astfel cum a solicitat reclamanta întrucât modificarea acestor informații,

respectiv declararea lor ca fiind nevalabile se poate dispune doar pentru

situațiile limitativ prevăzute la art. 12 alin. (5) lit. a) din Regulamentul

(CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.

Interpretând

dispozițiile legale menționate anterior, instanța de fond a observat că niciuna

dintre ipotezele enumerate în art. 12 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (CEE)

nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, nu este întrunită în

speță, astfel că cererea reclamantei este nefondată.

În final, s-a reținut

că nici susținerile reclamantei referitoare la existența unor hotărâri C.J.U.E.

nu sunt suficiente pentru a justifica demersul său judiciar, întrucât aceste

hotărâri, deși sunt în măsură să facă nevalabilă o informație tarifară

obligatorie, nu stabilesc neconformitatea pentru produsele în litigiu.

de reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC „V.E." SRL, solicitând

modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, pentru motive pe care le-a

încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. „când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea s-au

aplicarea greșită a legii”.

Recurenta susține că

prin hotărârea recurată, instanța de fond a dat o interpretare restrictivă

textelor legale, contrară interpretării date de CJCE și spiritului

reglementării, de a oferi posibilitatea operatorului economic de a obține

modificarea unei ITO atunci când aceasta nu mai corespunde cu interpretarea

actuală a normelor vamale.

Astfel, instanța de

fond a considerat, în mod nelegal, că nu se poate solicita o modificare a ITO

decât în condițiile strict reglementate de art. 12 din Regulamentul CEE nr.

2913/1992, punând un semn de egalitate între modificarea ITO și încetarea

valabilității unei ITO iar o astfel de interpretare este contrară normelor

europene, în special art. 243 al aceluiași Regulament

În opinia recurentei,

din interpretarea celor trei hotărâri ale Curții de Justiție a Comunităților

Europene (CJCE) invocate în cauză rezultă că pe de o parte faptul că textul

art. 12 din Regulament nu se interpretează de o manieră restrictivă, limitativă,

cum a făcut instanța de fond ci, dimpotrivă, în coroborare cu dispozițiile art.

243 din același Regulament, trebuie interpretate în sensul că instanțele

naționale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca o ITO nevalabilă să

fie anulată și o nouă ITO conformă cu realitatea și cu interpretarea corectă a

normelor vamale incidente să fie emisă.

În ceea ce privește

autoritatea de lucru judecat la care se referă instanța de fond, arată că

această excepție nu a fost invocată de către recurenta-reclamantă.

Prin acțiunea

introductivă făcându-se referire doar la „puterea de lucru judecat" în

sensul aspectului pozitiv al acestei noțiuni recunoscute în doctrina și

practica judiciară și anume în ceea ce privește obligativitatea Deciziei ICCJ

nr. 421 din 26 ianuarie 2011 pronunțată în Dosar nr. 541/33/2009.

În fine, o ultimă

critică vizează ignorarea aplicabilității în speță a Ordonanței CJUE din 9

decembrie 2010 publicată JOCE din 26 februarie 2011, instanța de fond reținând

fără o motivare suplimentară simpla susținere a pârâtei că aceasta s-ar referi

la alte produse.

Anexat cererii de

recurs și în condițiile art. 305 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a depus în

copie Hotărârea CJCE din 14 aprilie 2011 în Dosarele conexate 288/2009,

299/2009 și Hotărârea Curții din 19 iulie 2012 (C-336/2011).

intimatei.

Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a depus conform art. 308 alin. (2) C.

proc. civ., la data de 24 octombrie 2012,întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului declarat de reclamantă care nu este argumentat prin

motive care să conțină critici pertinente la cele reținute de instanța de

fondului în considerentele hotărârii recurate, fiind o

reinterpretare/resistematizare a alegațiilor din demersul introductiv de

instanță, la cererea reclamantei și nu poate fi circumscrisă vreuneia din

situațiile limitativ prevăzute la art. 12 alin. (5) lit. a) C. vam. Comunitar.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse

în întâmpinare în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și a

dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, după cum se va arăta în continuare.

fapt și de drept relevante.

Obiectul litigiului

dedus judecății, vizează art. 12 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de

instituire a Codului Vamal Comunitar, ale cărui dispoziții sunt înserate în

cuprinsul sentinței recurate.

Potrivit acestor

prevederi din regulament informațiile obligatorii încetează să mai fie

valabile, în cazul informațiilor tarifare:

adoptă un regulament și informațiile nu mai sunt conforme cu dispozițiile de

drept astfel stabilite;

sunt compatibile cu interpretarea unuia din nomenclatoarele menționate la art.

20 alin. (6):

- la nivelul

Comunității, prin modificarea notelor explicative din Nomenclatura Combinată

sau printr-o hotărâre a Curții de Justiție a Comunităților Europene;

- la nivel internațional,

printr-un aviz de încadrare sau printr-o modificare a notelor explicative din

Nomenclatura Sistemului Armonizat de Descriere și Codificare a Mărfurilor,

adoptată de Organizația Mondială a Vămilor înființată în 1952 sub numele de

„Consiliul de Cooperare Vamală”;

revocată sau modificată în conformitate cu art. 9, cu condiția ca revocarea sau

modificarea să fie notificată titularului.

Recurenta reclamantă

a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea pârâtei Autoritatea

Națională a Vămilor la modificarea unui număr de patru Informații Tarifare

Obligatorii (ITO), pentru patru categorii de produse pe care aceasta le importă

în mod curent din afara Uniunii Europene, comercializarea acestei categorii de

produse constituind obiectul principal de activitate al societății.

În acest sens s-a

prevalat de dispozițiile art. 243 din Regulament potrivit cărora orice persoană

are dreptul de a introduce o acțiune împotriva deciziilor luate de autoritățile

vamale cu privire la aplicarea legislației vamale și care o privesc direct și

individual.

Așa cum s-a reținut

prin Hotărârea din 14 aprilie 2011 a CJCE, art. 12 alin. (5) lit. (a) din

Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de

instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin

Regulamentul (CE) nr. 82/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 19

decembrie 1996, și art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. (a) a treia liniuță din

Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor

dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost

modificat prin Regulamentul (CE) nr. [12/97 al Comisiei din 18 decembrie 1996,

trebuie interpretate în sensul că autoritățile vamale sunt obligate să emită informații

tarifare obligatorii conforme Notelor explicative la Nomenclatura combinată.

Dacă apare un dezacord între aceste autorități și operatorii economici privind

conformitatea respectivelor note cu Nomenclatura combinată și privind

clasificarea mărfurilor, acești operatori au posibilitatea de a introduce o

acțiune la autoritatea competentă în temeiul art. 243 din Regulamentul nr.

2913/92, cu modificările ulterioare.

Astfel, cum în mod

corect a sesizat recurenta-reclamantă, când există un dezacord între autoritățile

vamale și operatorul economic, acesta din urmă are dreptul să se adreseze

instanței de judecată naționale care trebuie să verifice condițiile prevăzute

la art. 12, și conformitatea notelor menționate cu NC și cu privire la

clasificarea mărfurilor.

Prima instanță deși a

expus textul din Regulament a precizat că nici una dintre ipoteze nu este

întrunită în speță și deci cererea reclamantei este nefondată, fără a verifica

condițiile precizate, practic neintrând în cercetarea fondului litigiului dedus

judecății, analizând cauza mai mult pe admisibilitate în raport de textul

normativ invocat.

Mai mult se observă

că intimata-pârâtă analizează cererea dedusă judecății din perspectiva

netemeiniciei acesteia, arătând că în cele 4 ITO la descrierea mărfurilor se

face vorbire despre Modulatoare FM și Transmițătoare FM cu funcția MP 3,

respectiv de aparate MP 5 Media Player, conform informațiilor, datelor și

documentelor furnizate de însăși recurenta-reclamantă, prin cererile formulate

în vederea emiterii informațiilor tarifare obligatorii.

Reclamanta a pretins

că bunurile care fac obiectul celor 4 ITO emise inițial în favoarea sa au fost

greșit încadrate de către ANV conform regulilor de interpretare ale

Nomenclaturii combinate și a Sistemului Armonizat de denumire și codificare a

mărfurilor, Anexa la Legea nr. 98/1996. Contestă că produsele ar face parte din

alte categorii deoarece produsele din această categorie poartă diverse

denumiri, în funcție de funcțiile auxiliare adăugate, funcția de bază rămânând

aceea de aparat MP3 Player (sau versiune evoluată MP4 Player) - adică aparat de

înregistrare și reproducere a sunetului, căruia nu îi este aplicabil codul

8521.

Cele 4 ITO emise în

favoarea reclamantei cu privire la produsele care au făcut obiectul Deciziei ICCJ,

în cursul anului 2009, ignoră aceste reguli de interpretare a taxelor legale

incidente, încadrarea produselor fiind făcută în forma reținută ca nelegală

prin decizia ICCJ și anume la pozițiile 85.27, 85.21 și 85.25.

În recurs arată că

prin Decizia ICCJ nr. 421 din 26 ianuarie 2011 s-a stabilit, și faptul că

încadrarea tarifară corectă a acestor produse se face după funcția lor

principală de aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor, respectiv

aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor și imaginilor.

Astfel, deși se fac

apărări pe fondul cauzei, ICCJ constată că la dosar nu au fost atașate cererile

pentru care s-a solicitat modificarea celor 4 ITO respectiv ITO nr.

"X"; "X1"; "X2"; "X3" eliberate în

favoarea reclamantei pentru patru categorii de produse conform cererilor

înregistrate la pârâtă sub nr. 28097, 28098, 28099 și 28100/2011;

Recurenta-reclamată a

depus o întreagă jurisprudență inclusiv decizia ICCJ în raport de care s-a

făcut referire la puterea de lucru judecat privind încadrarea tarifară pentru

bunurile care fac obiectul celor 4 ITO emise inițial în favoarea sa, însă

instanța de fond nu a analizat în concret încadrarea tarifară a produselor

importate.

Pentru aceste produse

s-a pretins de recurentă că raționamentul reținut în dispozitivul Hotărârii

CJUE este pe deplin aplicabil și în speță unde, pentru produsele în discuție

s-a stabilit deja irevocabil faptul că funcția principală a ansamblului este de

aparate de înregistrare și reproducere a sunetelor, respectiv aparate de înregistrare

și reproducere a sunetelor și imaginilor.

Înalta Curte

consideră că în această cale de atac nu poate să suplinească aceste lipsuri

conform art. 305 C. proc. civ., în condițiile în care, practic, prima instanță

neanalizând condițiile și încadrarea tarifară a produselor în lipsa cererilor

pretins nerezolvate de intimata-pârâtă și a dovezilor că funcția produselor din

categoria MP3 Player din Hotărârea CJUE e identică cu cea a aparatelor

importate în cauză, pentru o încadrare tarifară corectă pentru care există

dezacord între autoritatea vamală și operatorul economic, nu a intrat cu

cercetarea fondului cauzei.

Soluția casării cu

trimitere în acest ciclu procesual are o justificare nu doar teoretică, ci și

practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul

părților la cele două grade de jurisdicție.

Este firesc ca

instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă

cercetare a fondului cauzei.

În temeiul art. 312

alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este

recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de

recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat

hotărârea casată.

Cercetarea fondului

cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor

elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă

s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să

verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la

dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația

în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ

prevăzute de Codul de procedură civilă.

În concret, instanța

de trimitere trebuie să analizeze încadrarea tarifară a produselor conform

cererilor înregistrate la pârâtă.

soluției adoptate.

Pentru toate

considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I

și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC „V.E." SRL Cluj, împotriva Sentinței civile nr. 608 din 24

octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM