ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1055/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 decembrie 2015 Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor a solicitat instanței a obliga pârâta DGV să modifice cele patru Informații Tarifare Obligatorii (ITO) respectiv ITO cu numere de referință x/000132-1, x/000133-1; x/000134-1 și x/000273-1 din 1 aprilie 2015 pentru a produce efecte juridice începând cu 19 iulie 2011, dată la care a fost înregistrată pe rolul Curții de apel acțiunea formulată de societate împotriva Autorității Naționale Vamale înregistrată sub nr. x/2011; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 37 din 10 februarie 2016 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor - Direcția Reglementări Vamale, având ca obiect - obligația de a face Modificarea celor 4 informații tarifare obligatorii.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Recurenta susține că dispozitivul Sentinței civile nr. 524 din 25 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost interpretat și aplicat greșit de către Direcția Generală a Vămilor, Direcția Reglementări Vamale, prin emiterea unor noi formulare ITO cu numerele de referință x/000132-1, x/000133-1; x/000134-1 și x/000273-1 valabile din data de 1 aprilie 2015.

Astfel se precizează că instanța nu s-a referit la invalidarea celor 4 Informații tarifare, ci la modificarea acestora.

Succint recurenta mai susține că informațiile tarifare obligatorii, așa cum a stabilit instanța trebuiau să producă efecte începând cu data de 19 iulie 2011, data introducerii acțiunii sale, iar emiterea unor noi ITO, așa cum a procedat pârâta îi produce un prejudiciu semnificativ, datorită faptului că în perioada precedentă a fost nevoită să achite pentru produsele importate taxe vamale mai mari, datorită încadrării tarifare greșite făcute de Direcția Națională a Vămilor.

Se arată că modificarea ITO este permisă atât de dispozițiile Codului vamal (art. 36, 38 raportate la 37și 33), cât și de dispozițiile art. 12 din Regulamentul CEE 2913/1992.

În recursul declarat se apreciază că sentința instanței de fond nu conține motivele pe care se sprijină și s-a concentrat asupra unor aspecte care nu aveau nicio legătură cu fondul litigiului, întrucât art. 19 și 24 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile la situația de fapt din prezentul dosar.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

A precizat intimata că toate ITO emise de statele membre ale Uniunii Europene sunt gestionate la nivel comunitar de serviciile Comisiei UE prin intermediul bazei de date EBTI3, iar în temeiul prevederilor Regulamentelor nr. 2913/199 și nr. 2454/1993, o informație tarifară nu poate fi modificată, ci doar anulată sau invalidată.

Așadar, se arată că singura modalitate în care instituția putea pune în aplicare dispozițiile Curții de Apel Cluj era de invalidare a ITO emise și emiterea unora noi, așa cum s-a procedat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimată.

II. Soluția instanței de recurs

Sub un prim aspect, hotărârea primei instanțe a fost criticată din perspectiva faptului că nu a fost motivată corespunzător, invocându-se prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din verificarea documentelor dosarului de fond, se constată că judecătorul fondului a realizat o analiză a susținerilor ambelor părți și a răspuns argumentelor acestora, statuând asupra tuturor circumstanțelor cauzei, astfel că hotărârea pronunțată nu este susceptibilă de casare, sub acest aspect.

O a doua critică de nelegalitate invocată are în vedere prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv, când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte observă că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt incidentă în cauză și anume faptul că printr-o sentință definitivă s-a dispus modificarea a 4 informații obligatorii tarifare (Sentința civilă nr. 524 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin respingerea recursului conform Deciziei civile nr. x din 18 februarie 2015 a Înalta Curte de Casație și Justiție).

Pentru executarea acestor dispoziții, recurenta reclamantă s-a adresat Direcției Generale a Vămilor, care a procedat la invalidarea celor 4 ITO și la emiterea unora noi, cu valabilitate începând cu data 1 aprilie 2015 (adresa nr. x din 9 aprilie 2015 dosar fond).

Prin prezentul demers judiciar recurenta reclamantă solicită obligarea emitentului la modificarea informațiilor tarifare, așa cum a dispus inițial Curtea de Apel Cluj, susținând că prin procedeul invalidării și emiterii unor noi ITO i s-a produs un prejudiciu, constând în faptul că acestea nu produc efecte retroactiv, așa cum ar fi produs în cazul în care s-ar fi procedat la modificarea lor.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că aprecierile instanței de fond sunt corecte, având în vedere că în prezenta cauză se pune problema unei executări deficitare a titlului executoriu menționat mai sus, care deja a dispus în sensul modificării celor 4 ITO, așa cum s-a indicat mai sus.

Astfel prin această cerere de chemare în judecată recurenta reclamantă nu face altceva decât să reitereze o solicitare ce deja i-a fost satisfăcută printr-o sentință pronunțată într-un litigiu cu caracter definitiv și care nu mai poate fi reluată fără încălcarea autorității de lucru judecat.

Împrejurarea că în Sentința civilă nr. 524 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj s-a făcut precizarea că "modificarea ITO este permisă dat de dispozițiile Codului vamal (art. 36, art. 38 raportat la art. 37 și art. 33) cât și de către dispozițiile art. 12 din Regulamentul CEE", nu face decât să confirme faptul că demersul recurentei ține de executarea dispozițiilor instanței și care nu pot face obiectul unui nou litigiu.

Pe cale de consecință, în mod legal prima instanță a statuat că acțiunea așa cum a fost formulată nu poate fi primită, iar solicitările reclamantei puteau face eventual obiectul unei acțiuni fundamentată fie pe art. 24 din Legea nr. 554/2004, fie întemeiat pe dispozițiile art. 19 din același act normativ în condițiile în care s-ar preconiza un prejudiciu și implicit despăgubiri.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 496 C. proc. civ. va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 37 din 10 februarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM