ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2434/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2434/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, sub nr. x/33/2014, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor a solicitat instanței să dispună următoarele:
- Anularea Deciziei nr. 1024070/STVI/08.08.2014, emisă de pârâtă, cu consecința menținerii ca valabile a Informației Tarifare Obligatorie având numărul de referință RO 2014/001463 emisă la data de 14.02.2014 de către A.N.A.F. - D.G.V.;
- Anularea Deciziei nr. 1026485/STVI/08.08.2014 cu consecința menținerii ca valabile a Informației Tarifare Obligatorie având numărul de referință RO 2014/001463 emisă la data de 14.02.2014 de către A.N.A.F. - D.G.V.;
- Obligarea pârâtei A.N.A.F. să soluționeze cererea formulată de reclamantă, înregistrată cu nr. 1024070 din 15 iulie 2014 în sensul îndreptării erorii materiale din cuprinsul Informației Tarifare Obligatorii având numărul de referință RO 2014/001463 emisă la data de 14.02.2014 și, pe cale de consecință, eliberarea în favoarea reclamantei a Informației Tarifare Obligatorii rectificată pentru produsul B. CF 500-2A, la aceeași încadrare tarifară 87019011 din N.C.;
- obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune precum și a cheltuielilor efectuate în procedura prealabilă administrativă.
La data de 15.01.2015, reclamanta a formulat cerere adițională prin care a completat acțiunea în sensul că are calitate de pârâtă și Direcția Generală a Vămilor.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 317 din 04 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor.
În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că la data de 14.02.2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor să emită o informare tarifară obligatorie pentru produse B. CF 500-2A, fiind emisă ITO nr. RO 14001463 pe baza informațiilor furnizate de reclamantă. Ulterior, în cursul unui control vamal, s-a constatat că vehicolele B. 500-2A nu respectă ITO nr. RO 2014/001463, capacitatea de tractare a troliului fiind de 1134 kg și nu de 1360 kg, așa cum este menționat în ITO, vehicul ce are o masă remorcabilă de 150 kg și nu o capacitate de remorcare de 686 kg, viteza maximă este de 70 km/h față de 45 km/h cât este menționat în ITO.
Prin decizia nr. 1026485 STVI/08.08.2014, A.N.A.F.-D.G.V. a anulat ITO nr. RO 2014/001463 iar prin decizia nr. 1024070 STVI din 08.08.2014 a fost respinsă și cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamantă, menționând că ITO a fost anulată ca urmare a unor neconcordanțe.
A fost făcută reîncadrearea tarifară a vehicolelor contractate, stabilind subpoziția tarifară 87019090 din NC care a atras o taxă vamală de 7%, reținând în sarcina reclamantei fapta contravențională prevăzută de art. 653 lit. h) din H.G. nr. 707/2006, fiind emisă decizia de regularizare nr. 3817/2017, în procesul-verbal de control nr. 3816/70 din 26.08.2014 stabilindu-se în sarcina reclamantei plata sumei de 114.437 lei.
A fosta apreciată ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor contestate, motivul anulării ITO nr. RO 2014/001463 fiind existența unor neconcordanțe între descrierea produsului și certificatele de conformitate.
În baza art. 8 din Regulamentul CEE 2913/92, autoritatea vamală avea posibilitatea anulării informației tarifare deoarece aceasta a fost emisă pe baza unor informații inexacte furnizate de reclamantă care avea obligația să menționeze datele din certificatele de conformitate emise în concordanță cu normele comunitare.
De altfel, reclamanta a fost informată cu privire la poziția organelor vamale anterior obținerii ITO, potrivit căreia B. 500-2A se clasifică tarifar la subpoziția 87032110 și nu la subpoziția 8719011.
Rercursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 317/2015 a Curții de Apel Cluj, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, instanța încercând să justifice insuficienta motivare a deciziilor de anulare a ITO pe motive contradictorii și fără legătură cu cauza.
Instanța a respins acțiunea statuând că anularea ITO este corectă fără o motivare corespunzătoare, hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii.
Astfel, instanța a făcut o analiză a unui act normativ care nu are incidență în materia încadrării tarifare în Nomenclatura Combinată a produsului B. CF 500-2A.
În acțiunea formulată s-a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 și nu putea interveni anularea ITO iar instanța, fără a analiza criticile formulate, face referire la Directiva 2007/46/CE.
Instanța de fond a ignorat atât domeniul de aplicare al Directivei 2007/46/CE, cât și apărările reclamantei vizând importanța de a se face diferența între etapa "vămuirii" și etapa "înmatriculării".
Instanța a enumerat în cuprinsul hotărârii recurate, o serie de dispoziții legale din domeniul omologării dar care nu se aplică produsului B. 500-2A, normele legale aplicate fiind străine de natura pricinii.
Instanța nu a analizat criticile formulate, vizând neaplicarea dispozițiilor legale privind omologarea și înmatricularea precum și cele privind limitarea capacității de remorcare la 150 kg, indicată în certificatul de conformitate CE, dispoziții legale aplicabile doar în caz de înmatriculare pentru circulația pe drumurile publice.
Produsul B. CF 500-2A se încadrează la excepția prevăzută prin Directiva 2007/46/CE, respectiv la alin. (2) alin. (2).
De asemenea, sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța înlăturând concluziile expertizei efectuate în cauză fără nicio motivare, cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ..
Instanța de fond avea obligația de a verifica dacă informațiile furnizate de reclamantă în privința capacității de remorcare au fost sau nu corecte, în concordanță cu marfa pentru care s-a emis ITO, dacă produsele B. 500-2A au capacitatea de remorcare remorcă fără dispozitiv de frânare, cu masa de minimum două ori mai mare decât masa uscată a vehicolului pentru toate tipurile de teren.
Din probatoriul administrat în cauză, înscrisuri și raportul de expertiză (înlăturat de instanță fără o motivare) s-a făcut dovada existenței capacității de remorcare aferentă subpoziției tarifare 87019011 din NC, care apare în ITO 2014/001463.
Instanța reține că produsul B. 500-2A nu corespunde cu încadrarea tarifară ce apare în ITO 2014/001463, înlăturând concluziile raportului de expertiză, fără a arăta motivele, context în care se impune casarea sentinței.
În cauză sunt incidente și motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 6 din Regulamentul CEE nr. 2454/93 și a prevederilor NENC aferente subpozițiilor 87019011-87019090 și a subpozițiilor 87019011-87019050.
Contrar susținerilor exprimate de prima instanță, certificatul de conformitate nu reprezintă înscrisul care trebuie avut în vedere în mod obligatoriu pe încadrarea tarifară, conform NENC și nici pentru eliberarea ITO.
Certificatul de conformitate este necesar pentru omologarea produselor în vederea înmatriculării și pentru utilizarea rutieră pe drumurile publice.
Caracteristica tehnică a capacității de remorcare ce apare înscrisă în certificatul de conformitate la 150 kg este limitată juridic pentru siguranța circulației rutiere, fapt ce rezultă din Certificatul și din Declarația emisă de producătorul B. Zhejiang B. POWER CO care arată că ATV-ul B. CF 500 2A are o capacitate de remorcare sau împingere de cel puțin două ori greutatea lui proprie.
Instanța nu a verificat, raportat la capacitatea de remorcare, dacă există neconcordanțe între descrierea bunului din ITO și bunul supus importului pentru care s-a emis ITO, iar în cazul în care autoritățile vamale au apreciat că cererea nu cuprinde toate datele necesare, avea posibilitatea să ceară solicitantului să prezinte datele lipsă.
Autoritatea vamală, dacă avea incertitudini cu privire la acuratețea informațiilor ITO cu privire la capacitatea de remorcare, avea posibilitatea să examineze mărfurile, conform art. 68 din Regulamentul CEE 2913/92, anterior anulării ITO, situație în care concluziile ar fi fost aceleași cu cele stabilite de expert.
Prima instanță trebuia să aibă în vedere și înscrisurile reprezentate de alte ITO-uri și/sau declarații vamale emise de către autoritățile vamale din alte state membre U.E., având în vedere că sistemul Informațiilor Tarifare Obligatorii a fost lansat deoarece Comunitatea Europeană reprezentată în primul rând de o uniune vamală, promovează un tratament nediscriminatoriu și uniform pentru toți comercianții pe teritoriul său.
Este evident că reclamanta este dezavantajată în condițiile în care ceilalți concurenți beneficiari de ITO-uri emise la subpoziția tarifară 87019011 din NC sunt scutiți de plata taxelor vamale.
În consecință, se apreciază că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale incidente, deciziile de anulare ITO contestate fiind nelegale.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.
Apărările intimatei vizează exclusiv motivele de recurs subsumate criticilor încadrate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reiterând argumentele expuse și în primul ciclu procesuale prin întâmpinarea formulată.
Actele contestate sunt legale, descrierea incorectă și inexactă a caracteristicilor tehnice ale produsului conducând la anularea ITO conform prevederilor art. 8 din Regulamentul CEE nr. 2913/92.
Informația Tarifară Obligatorie se emite de autoritatea vamală pe baza documentelor și documentației prezentate de solicitant, fiind evident că ITO cu poziția 8701 în loc. de 8703 a fost emisă cu nerespectarea prevederilor NENC referitoare la capacitatea de tractare a vehicolului care face obiectul ITO cu numărul de referință RO 2014/001463.
Potrivit art. 8 din Regulamentul CEE nr. 2913/92, "O declarație favorabilă persoanei interesate se anulează în cazul în care ea a fost luată pe baza unor informații inexacte sau incomplete și atunci când:
- solicitantul a știut sau ar fi trebuit să știe că aceste informații erau eronate sau incomplete;
- această decizie nu ar fi putut fi luată dacă informațiile prezentate ar fi fost complete și corecte".
În documentația anexată solicitării ITO, în prezentarea caracteristicilor tehnice ale vehicolului, reclamanta a declarat în mod inexact că "vehiculul are o capacitate de remorcare de 2 ori greutatea sa fără frână", fapt ce a dus ulterior la anularea formularului de ITO prin aplicarea prevederilor art. 8 din Regulamentul CEE nr. 2913/92.
Cererea de îndreptare eroare materială, formulată de reclamantă la data de 11.07.2014 nu putea duce la schimbarea soluției de anulare ITO, astfel că hotărârea primei instanțe este legală și din acest punct de vedere.
Reclamanta-recurentă a formulat un punct de vedere la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă, menționându-și concluziile exprimate prin motivele de recurs.
Procedura de filtru
În procedura de filtru a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs formulate de recurentă, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părților.
Prin încheierea de ședință din data de 14.03.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 317/2015 a Curții de Apel Cluj, fiind dispusă citarea părțile în ședință publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Hotărârea instanței de recurs
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8, a apărărilor invocate, a probatoriului administrat, ținând cont și de dispozițiile legale incidente cauzei, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, la cererea reclamantei-recurente SC A. SRL, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor a emis Informația Tarifară Obligatorie cu nr. de referință RO 2014/001463 pentru produsul B. CF 500-2A (fila 26 dosar fond).
Informația Tarifară Obligatorie a fost emisă exclusiv pe baza descrierii solicitantului, produsul constând într-un vehicol nou cu patru roți cu următoarele caracteristici:
- greutatea fără combustibil de aproximativ 343kg;
- un motor cu ardere internă cu piston și cu aprindere prin scânteie de 493 CC, puterea motorului fiind de 14,5 KW;
- un sistem de direcție de tipul celui folosit la autovehicolul acționat cu ghidaj;
- ambreiaj automat și marșalier;
- transmiterea puterii la roți se realizează prin intermediul unui arbor de transmisie, frânare pe toate roțile;
- anvelope cu striații adânci, adaptate utilizării pe teren accidentat;
- nu este echipat cu un dispozitiv hidraulic care să permită ridicarea/coborârea unor utilaje agricole;
- este echipat cu un cui pentru remorcare de utilaje și o priză electrică pentru conectarea respectivelor utilaje;
- este prevăzut cu un troliu acționat electric, nedetașabil, care permite tragerea buștenilor, având capacitatea de tractare de 1360 kg;
- prezintă o gaură care, prin intermediul unor echipamente, asigură fixarea diferitelor dispozitive de cuplare;
- atunci când îndeplinește și anumite funcții utiliare se deplasează cu o viteză de 45 km/h în treapta de forță L speed.
Încadrarea Tarifară Obligatorie a fost stabilită la încadrarea tarifară 87019011 din NC care a atras exceptarea produsului B. CF 500-2A de la plata taxelor vamale.
Prin procesul-verbal de control încheiat la data de 26.08.2014, în urma verificării operațiunilor vamale de punere în circulație a 191 bucăți Moto cvadricicluri marca B. diverse modele, printre care și modelul CF 500-2A s-a stabilit că aceste motocvadricicluri au o capacitate care nu corespunde pentru a fi clasificate în nomenclatorul vamal 87019011 a Codului NC, corect fiind 8703210000, întrucât nu au capacitatea de a remorca o remorcă fără dispozitiv de frânare cu masa de două ori mai mare decât masa uscată a vehicolului pentru toate tipurile de teren, așa cum se prevede prin Notele Explicative la Nomenclatura Combinată a Uniunii Europene la subpoziția 87019011-87019090 iar viteza maximă este superioară limitei prevăzute de NC a UE (45 km/h).
Ca urmare a controlului vamal, s-a făcut o reîncadrare tarifară pentru produsul CF 500 2A, stabilindu-se cuantumul datoriilor vamale.
De asemenea, la data de 27.06.2014 a fost efectuat un control vamal fizic asupra produsului B. CF 500-2A iar prin procesul-verbal de control nr. 10 din 01 iulie 2014 s-a reținut că vehicolul arătat are o capacitate de tractare a troliului de 1134 kg și nu de 1360 kg, așa cum s-a menționat în ITO nr. RO 2014/001463, motiv pentru care s-a făcut o nouă reîncadrare tarifară care atrage taxe vamale în cuantum de 7 %.
Reclamanta-recurentă a formulat o cerere de îndreptare eroare materială din ITO RO 2014/001463 din 14.02.2014 cu motivarea că din eroare, la rubrica 7 a formularului ITO s-a menționat capacitatea de tractare a troliului de 1360 kg. Informația tarifară a fost reanalizată, context în care s-a constatat că la rubrica 7 a formularului ITO destinată descrierii mărfurilor, a fost menționată în mod eronat o valoare a capacității de tractare iar prin adresa nr. 1024070/STVI/8.08.2014 s-a comunicat anularea ITO cu numărul de referință RO 2014/001463 pentru neconcordanța în descrierea produsului din perspectiva ITO și documentația tehnică prezentată, eroarea materială neavând relevanță.
Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ să verifice legalitatea Deciziei nr. 1024070/STVI/ 08.08.2014 și a Deciziei nr. 1026485/STVI/08.08.2014, cu consecința menținerii ca valabile a Informației Tarifare Obligatorii având număr de referință RO 2014/001463 emisă la data de 14.02.2014, cerere care a fost respinsă de prima instanță.
Motivele de recurs formulate vizează atât dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ..
Un prim motiv de recurs vizează respingerea greșită a criticilor privind nemotivarea actelor contestate precum și nemotivarea instanței sau motivarea contradictorie pe acest aspect.
Acest motiv de recurs nu poate fi reținut, instanța de fond respingând în mod corect cererea de anulare a actelor contestate pentru nemotivare, arătând totodată care au fost considerentele de fapt și drept, considerente împărtășite de instanța de recurs, pentru care a apreciat că nu se impune sancțiunea anulării.
Potrivit art. 8 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 - "O decizie favorabilă persoanei interesate se anulează în cazul în care ea a fost luată pe baza unor informații inexacte sau incomplete și atunci când:
- solicitantul a știut sau ar fi trebuit să știe că aceste informații erau eronate sau incomplete;
- această decizie nu ar fi putut fi luată dacă informațiile prezentate ar fi fost complete și corecte".
Potrivit alin. (2) al art. 8 din același act normativ:
"
Persoanele cărora li se adresează decizia sunt avizate cu privire la anularea deciziei".
În cauza de față, recurenta-reclamantă, în calitate de "persoană căreia i se adresează decizia" de anulare, în sensul art. 8 alin. (2) din Regulamentul menționat, a fost avizată cu privire la anularea ITO cu nr. de referință RO 2014/001403.
Este de remarcat că Informația Tarifară Obligatorie RO 2014/001463 a fost emisă exclusiv pe baza declarației solicitantului la data de 14.02.2014.
Reanalizarea Informației Tarifare Obligatorii a fost făcută în raport de controlul efectuat de organele vamale la data de 27.06.2014, finalizat cu încheierea procesului-verbal nr. 10 din 01 iulie 2014, fiind consemnat faptul că produsele B. CF 500-2A nu respectă întrutotul ITO nr. RO 2014/001463.
De asemenea, a fost încheiat și procesul-verbal de control nr. 3816/70 din data de 26.08.2014, fiind emisă Decizia pentru regularizarea situației cu nr. 3817/14 privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, acte comunicate recurentei așa cum rezultă din acțiunea formulată prin actele emise arătându-se în concret datele incorecte/inexacte ce au dus la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 8 din Regulamentul CEE nr. 2913/92.
Este evident că față de succesiunea actelor emise de autoritățile vamale, rezultă explicit motivele ce au dus la anularea informației tarifare obligatorii, context în care beneficiarul actului a avut posibilitatea de a contesta pe fond motivele anulării iar instanța a putut realiza controlul său jurisdicțional.
În consecință, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. cu privire la nemotivarea/motivarea contradictorie în raport de dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. cu referire la motivele de nulitate a actelor contestate pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, nu pot fi reținute de instanța de control judiciar.
Vor fi apreciate ca fondate criticile subsumate motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei, având în vedere că instanța nu a stabilit pe deplin situația de fapt existentă și nu a arătat care au fost considerentele avute în vedere pentru care a înlăturat concluziile expertizei efectuate în cauză, cu încălcarea dispozițiile art. 22 alin. (2) și dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., instanța de control judiciar fiind în imposibilitate de a verifica justețea soluției adoptate .
Legalitatea și temeinicia hotărârii atacate se analizează în funcție de motivele de fapt și drept reținute de instanța de fond la adoptarea soluției date, motivare ce trebuie să se sprijine pe probatoriul administrat în cauză.
În cauză, instanța, în raport de criticile formulate de reclamantă, trebuia să verifice care au fost neconcordanțele în descrierea B. CF 500-2A ce a făcut obiectul Informației Tarifare Obligatorii cu nr. de referință RO 2014/001463 - și bunul supus importului.
Pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt și drept, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța în rejudecare urmând să verifice care sunt neconcordanțele din perspectiva ITO și documentația tehnică prezentate și dacă sunt îndeplinite în raport de probatoriul administrat condițiile cumulative prevăzute de art. 8 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar.
Este de reținut că anularea Informației Tarifare Obligatorii nr. RO 2014/001463 nu s-a datorat erorii materiale strecurate la rubrica 7 privind "troliul acționat electric, nedetașabil, care permite tragerea buștenilor, având capacitatea tehnică de tractare de 1360 kg", ci neconcordanțelor vizând "capacitatea de remorcare de două ori greutatea sa fără frână", instanța urmând a stabili, în raport de informațiile puse la dispoziție de către recurentă în cererea de eliberare a ITO și în documentația anexată, dacă datele expuse sunt corecte sau dacă vehicolele de tip ATV în discuție au o capacitate de tractare mai mică decât dublul masei uscate a vehicolului (aspect contrar datelor furnizate de recurentă la momentul solicitării emiterii ITO).
De asemenea, vor fi avute în vedere și dispozițiile din Notele explicative la Nomenclatura Combinată (NENC) aferente subpozițiilor 87019011-87019090, referitoare la capacitatea de tractare a vehicolului care face obiectul ITO cu numărul de referință RO 2014/001463 și dacă informațiile furnizate de recurentă în privința capacității de remorcare au fost sau nu în concordanță cu bunul pentru care a fost emisă ITO.
Jurisprudența invocată de recurentă cu referire la sentința civilă nr. 422/2015 a Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosarul nr. x/33/2014, nedefinitivă, nu poate fi reținută, în raport de situația de fapt, cu atât mai mult cu cât în prezenta cauză este analizat produsul ATV marca CF 500-2A, iar în sentința menționată au fost analizate datele privind alt tip de ATV, iar anularea ITO în prezenta cauză s-a dispus în raport de dispozițiile art. 8 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 ca sancțiune pentru furnizarea unor date inexacte/necorespunzătoare.
În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de rejudecare va avea în vedere și celelalte critici formulate de recurentă, care nu se impun a mai fi analizate, ca urmare a admiterii motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 317 din 04 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2017.