ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2141/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 6517/2002 reclamanta SC V.F. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.F.R. T. SA solicitând instanței să dispună evacuarea pârâtei din imobilul reprezentând teren, situat în localitatea Oradea, județul Bihor, înscris în CF cu caracter nedefinitiv nr. 1225 a localității Oradea, număr cadastral nr. 2128, teren pe care pârâta îl deține fără titlu, și să fie obligată pârâta să lase în deplină proprietate și folosință imobilul respectiv. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 595 Euro pentru fiecare zi de întârziere, până la data eliberării efective a terenului.

La data de 16 ianuarie 2003 au formulat cerere de intervenție în interes propriu C.N.C.F. SA București – R. C.F.R. Cluj și S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, sucursala Cluj, ambele solicitând respingerea cererii formulate de reclamanta întrucât terenul revendicat se află în proprietatea publică a S.R., fiind scos din circuitul civil. Prin încheierea din 4 martie 2003 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. 13238/2002. La data de 28 iunie 2005 a fost solicitată repunerea cauzei pe rol iar prin sentința nr. 68 din 15 februarie 2006 a fost admisă excepția perimării fiind constatată perimată acțiunea formulată de reclamanta SC V.F.

SRL și cererea de intervenție formulată de intervenienta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, sucursala Cluj. A fost anulată, ca netimbrată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de C.C.F. SA București – R. C.F.R. –Cluj. Sentința nr. 68/2006 a Tribunalului Bihor a fost casată prin decizia nr. 128 din 5 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea. După casarea cu trimitere, prin sentința nr. 152 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Bihor a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC V.F. SRL în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, sucursala Cluj.

În motivarea sentinței instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1348 din 27 martie 2002 reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat în localitatea Oradea, Județul Bihor înscris în CF NDF nr. 1225, nr. cadastral 2128 și parte din nr. cadastral 2127 din CF 1225. În cauză au fost efectuate două expertize, iar din expertiza efectuată de expert N.P.G. rezultă că imobilul cu nr. cadastral 2128, în suprafață de 23.800 mp este ocupat de Terminalul de Transcontainere Oradea. Terenul este afectat de două linii ferate, platforme de descărcare, macara – pod rulant, două construcții, grup sanitar. Pârâții ocupă o suprafață de 700 mp teren din tarlaua cu nr. cadastral 2127 Oradea, reprezentând suprafața aferentă liniilor ferate.

Instanța în raport de întreg materialul probator a reținut că, concluziile expertului sunt greșite fiind infirmate de pe o parte de raportul de contraexpertiză, iar pe de altă parte măsurătorile au fost făcute la scara 1:300 în loc de 1:10000 cum este trecut și în contractul de vânzare – cumpărare invocat de reclamant. Sentința nr. 152/2008 a Tribunalului Bihor a fost anulată prin decizia nr. 85 din 16 septembrie 2008, iar prin decizia nr. 37 din 19 martie 2009 a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea precizată a reclamantei SC V.F. SRL în contradictoriu cu S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, sucursala Cluj și C.N.C.F. SA București – R. C.F.R. Cluj. Sentința nr. 152/2008 a fost anulată de către instanța de apel cu motivarea că minuta din dosarul instanței de fond, nu a fost semnată de judecătorul care a pronunțat soluția, astfel că hotărârea este lovită de nulitate conform art. 258 alin. (1) raportat la art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. În motivarea deciziei nr. 37 din 19 martie 2009, instanța a reținut în raport de concluziile raportului de contraexpertiză că terenurile revendicate de reclamanta nu se suprapun cu terenul ocupat de obiectivul Terminalul de Transcontainere Oradea, teren deținut de pârâta în temeiul Ordinului Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1063/2003. Recurenta reclamantă SC V.F. SRL a declarat recurs împotriva deciziei nr. 37 din 29 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, cât și împotriva încheierii din data de 17 martie 2009 prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta face o prezentare largă a situației de fapt și a probelor administrate în cauză, arătând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; prin hotărârile pronunțate s-a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii; hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și procesual. În drept, recursul a fost motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 7, 8, 9, art. 304 1 C. proc. civ. și art. 306 alin. (2). Intimata S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, a formulat întâmpinare prin care solicită, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Recurenta invocă nulitatea absolută a încheierii de ședință din data de 17 martie 2009, întrucât instanța nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de apelanta reclamantă, dar analizând încheierea menționată din dosarul de apel, se constată că instanța s-a pronunțat, în ședință publică, asupra cererii formulate și a dispus, în temeiul art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 respingerea ca inadmisibilă a cererii, cu motivarea că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei. În condițiile în care instanța s-a pronunțat în ședință publică asupra cererii formulate fără a rămâne în pronunțate asupra cererii, nu mai era necesară întocmirea unei minute așa cum susține recurenta.

De asemenea, nu reprezintă un motiv de nulitate absolută a celor două hotărâri recurate eroarea materială privind data pronunțării „17 februarie” în loc de 17 martie, dată care rezultă atât din considerentele încheierii cât și din dispozitiv. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se declară nule „numai dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor” iar „în cazul nulității prevăzute expres de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.

Motivele de nulitate invocate de recurentă nu sunt motive de nulitate absolută, iar omisiunea instanței cu privire la data pronunțării sau lipsa minutei în condițiile în care instanța s-a pronunțat pe cererea formulată, în ședință, în cadrul dezbaterilor, nu poate atrage nulitatea hotărârii decât în cazul în care prin această omisiune s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. A considera astfel, ar însemna să se adauge la dispozițiile legale prin care sunt reglementate nulitățile și să se reia judecata pentru omisiuni de ordin formal. Prin omisiunile invocate de recurentă nu s-a adus o vătămare acesteia, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, cu atât mai mult cu cât recurenta a valorificat calea de atac a recursului prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, recurs ce a făcut obiectul dosarului nr. 2441/111/2006 soluționat prin decizia nr. 1728 din 13 mai 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, instanța nu a încălcat drepturile procedurale și procesuale, iar invocarea dispozițiilor art. 17 C.E.D.O. nu au nici un fundament, dispoziții ce stabilesc o regulă generală de aplicabilitate a prevederilor Convenției având drept scop protejarea ordinii publice a statelor. Prin dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., este sancționată nesocotirea unei norme de ordine publică, cele referitoare la compunerea și constituirea instanței dar atât instanța de fond cât și instanța de apel a respectat dispozițiile legale. Astfel, litigiul dintre părțile litigante este de natură comercială în raport de dispozițiile art. 7 C. com., fiind soluționat cu respectarea dispozițiilor legale privind compunerea, constituirea instanței dar și de un complet specializat, conform dispozițiilor Legii nr. 303/2004 situație în care invocarea dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil este lipsită de un fundament legal.

Recurenta arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că a modificat obiectul acțiunii din „revendicare în evacuare” dar motivul invocat nu se încadrează în dispozițiile legale evocate întrucât dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., constă în încălcarea de către judecători a principiului separației puterilor în stat și imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive. De altfel, susținerea recurentei, ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este inexactă, întrucât prin cererea inițială de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să dispună evacuarea pârâtei în raport de dispozițiile art. 480 C. proc.

civ. Și după casarea cu trimitere, reclamanta prin precizările la acțiune aflate de la dosar nr. 2441/2006 al Tribunalului Bihor, solicita evacuarea pârâtei precum și obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii, instanța analizând cererea formulată cu respectarea principiului disponibilității în virtutea căruia reclamantul este acela care stabilește limitele judecății, fiind respectate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Un alt motiv de recurs evocat de recurent vizează încălcarea formelor de procedură – dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât „probațiunea nu s-a administrat corect”. Prin dezvoltarea motivului de recurs menționat, recurenta tinde la schimbarea situației de fapt, stabilită în cauză și la reaprecierea probelor, dar reaprecierea probelor administrate nu mai este posibilă odată cu abrogarea punctului 11 al art. 304 C. proc.

civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, iar ipoteza reglementată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., a fost și ea înlăturată prin pct. 49 al Legii nr. 219 /2005. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 indicat de recurentă nu-și găsește incidența în speța de față întrucât hotărârea recurată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței și dealtfel recurenta s-a limitat doar la indicarea textului de lege, arătând că există contradicție între considerente și dispozitiv, susținere inexactă.

Nici motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 nu-și găsesc incidența în cauză, întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerințelor acestor texte legale, iar afirmația recurentei în sensul ca „instanța a pornit în raționamentul său de la premisa parțial adevărată și a concluzionat fals” nu este susținută de probatoriul administrat. Este adevărat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1348 din 27 martie 2002 SC V.F.

SRL în calitate de cumpărător a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, teren, situat în localitatea Oradea, Județul Bihor, înscrierea în CF NDF nr. 1225 nr. cadastral nr. 2128 și parte din nr. cadastral 2127 din CF 1225 dar potrivit raportului de contraexpertiză, terenul proprietatea reclamantei, obiect al contractului de vânzare cumpărare nr. 1348/2002, nu este ocupat de intimata pârâtă, parcelele cu nr. cadastral 2127, 2128 nu se suprapune cu terenul pe care se afla Terminalul de Transcontainere Oradea, intimata deținând terenul revendicat de reclamanta în temeiul Ordinului Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1063/2003. Concluziile stabilite în primul raport de expertiză întocmit de expertul N.P.

nu au fost reținute de instanță întrucât măsurătorile și schițele nu au fost întocmite la scara avută în vedere la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1348/2002 respectiv 1:3000 în loc de 1:10.000, concluziile acestui raport fiind infirmate de raportul de contraexpertiză efectuată la aceeași scară respectiv 1:10.000. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate iar instanțele de fond au respectat atât dispozițiile prevăzute de legislația națională cât și drepturile prevăzute de art. 6 C.E.D.O., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.F. SRL Oradea împotriva încheierii din 17 martie 2009 și a deciziei nr. 37/C/2009-A din 19 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.