ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2119/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta G.C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC C.E. SRL prin lichidator judiciar să se pronunțe o sentință care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a apartamentului înscris în CF a Municipiului Buzău sub nr. 2032 cu nr. cadastral 1243/36, situat în Municipiul Buzău, Str. Tudor Vladimirescu, precum și a cotei indivize în suprafață de 13 mp din terenul aferent construcției. În argumentarea acțiunii reclamanta a susținut că a cumpărat apartamentul prin act sub semnătură privată că a achitat prețul ferm și serios și că nu s-a încheiat actul autentic de vânzare-cumpărare, intrarea pârâtei în faliment neavând nicio relevanță asupra obligației a cărei îndeplinire o solicită.

Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 536 din 16 aprilie 2009, a respins acțiunea apreciind, în raport de actele dosarului, că împotriva societății pârâte s-a deschis procedura generală de insolvență, că societatea se află în faza preliminară a inventarierii bunurilor ca măsură premergătoare lichidării și că bunul este în patrimoniul societății potrivit procesului verbal de inventariere. A mai constatat instanța că reclamanta a achitat suma de 78.000 lei în contul prețului, după deschiderea procedurii falimentului. În final, constatând că obiectul cererii nu este licit, acțiunea reclamantei a fost respinsă. Pentru valorificarea dreptului de creanță asupra averii societății, tribunalul a avut în vedere faptul că reclamanta își poate valorifica dreptul propriu în cadrul procedurii insolvenței deschisă prin sentința nr. 658 din 2 octombrie 2008. Apelul.

Decizia nr. 157 din 10 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Sentința nr. 536 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești care a respins apelul reclamantei. Curtea a examinat criticile apelantei și a stabilit că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că bunul se afla în patrimoniul societății fiind dobândit în urma contractării unui credit de către societate pentru plata prețului. S-a mai reținut că tribunalul a reținut corect și faptul că după deschiderea procedurii insolvenței plata prețului nu înlătură intenția de scoatere a bunului din patrimoniul societății pentru a nu fi valorificat în cadrul procedurii insolvenței.

În plus instanța de apel a reținut că prezumția de bună-credință a celui ce a încheiat actul este înlăturată de caracterul fraudulos al acestuia iar în privința art. 93 1 din Legea nr. 85/2006 invocat de apelată, Curtea a reținut că modificarea legii insolvenței a fost făcută după încheierea actului așa încât aceste dispoziții nu retroactivează. Recursul. Motivele de recurs. Împotriva deciziei nr. 157/2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta G.C. care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru a susține nelegalitatea soluțiilor anterior pronunțate . În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar motivele reținute sunt contradictorii și străine de natura cauzei.

În esență, s-a arătat că nu s-au administrat probele pe care le-a solicitat, respingerea cererii de probatorii nefiind motivată, că deși s-a reținut în decizie că se vor analiza motivele de apel în raport de legislația în vigoare în continuare nu s-a făcut nicio motivare. În privința comportamentului fostului administrator constând în faptul că nu a adus la cunoștința lichidatorului înstrăinarea imobilului, recurenta opinează că această reținere a instanței nu prezintă nicio relevanță asupra vânzării. Totodată, consideră autoarea, nu prezintă nicio relevanță faptul că la data întocmirii actului acesta nu avea dată certă întrucât la data învestirii instanței înscrisul exista iar prețul fusese achitat ceea ce demonstrează că dreptul real al recurentei este independent de gradul de rudenie cu fostul administrator și de deschiderea procedurii insolvenței care nu-i este opozabilă.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează încălcarea art. 93 1 din Legea nr. 85/2006, art. 1294 și art. 1174 C. civ. Apreciază recurenta că apariția art. 93 1 în cursul soluționării apelului în condițiile în care hotărârea nu intrase în puterea lucrului judecat impunea aplicarea acestuia. Rațiunea aplicării normei noi este explicată de recurentă tocmai pe ideea de a reglementa raporturi juridice născute înainte de deschiderea procedurii și de a recunoaște ca valabile acele convenții de înstrăinare care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de reglementarea nouă. Nu există pretinsa fraudare a creditorilor susține recurenta, din moment ce înstrăinarea a avut loc cu 9 luni înainte de deschiderea procedurii.

În final a apreciat că este nerelevantă împrejurarea că plata sumei de 78.000 lei a fost făcută după deschiderea procedurii insolvenței întrucât nu a fost parte în procedura insolvenței iar hotărârea de deschidere a procedurii nu i-a fost comunicată. Raționamentul instanței în sensul că ar fi fraudați creditorii societății este considerat de recurentă ca fiind bazat pe presupuneri și nu pe dovezi clare. În consecință, recurenta s-a considerat îndreptățită ca în baza acestor critici care relevă nelegalitatea soluțiilor anterior pronunțate să solicite admiterea recursului și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Intimata SC C.E. SRL Buzău prin lichidator judiciar a solicitat respingerea recursului apreciind că soluția instanței de apel este legală.

A arătat că întreaga motivare din decizia criticată conduce spre respingerea apelului și numai o eroare a făcut ca în considerente să se menționeze că apelul este fondat în loc de nefondat. Cu referire la vânzare, lichidatorul a arătat că societatea nu a emis factură în contabilitate nefiind evidențiată această vânzare, că înscrisul sub semnătură privată nu a fost prezentat la data inventarierii bunului ceea ce demonstrează că la acea dată nu exista. La dosar a fost anexată hotărârea judecătorului sindic prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 3 noiembrie 2007 sub semnătură privată. Prin precizările ulterioare intimata a arătat că soluția de anulare a convenției de vânzare-cumpărare sub semnătură privată a rămas irevocabilă așa încât recursul a rămas fără obiect.

Recursul este nefondat. Aspecte prealabile analizei motivelor de recurs: 1. La data promovării acțiunii prin care s-a solicitat să se pronunțe o hotărârii care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a apartamentului în discuție, Societatea C.E. SRL se afla în procedura insolvenței, drepturile societății fiind valorificate prin intermediul lichidatorului. 2. În temeiul art. 25 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul este în drept să introducă acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor. Valorificând acest drept, lichidatorul a introdus acțiunea care a format obiectul dosarului nr. 1213/114/2008, în care judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului și a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la 3 noiembrie 2007 având ca obiect vânzarea apartamentului situat în Buzău, Str. Tudor Vladimirescu, dispunând și repunerea părților în situația anterioară.

Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâta din acel dosar, G.C. 3. În acest dosar G.C. are calitatea de recurentă și stăruie și în această fază procesuală, având cunoștință de sentința judecătorului sindic, să se pronunțe o sentință care să țină loc de act de vânzare-cumpărare invocând aceeași convenție din 3 noiembrie 2007, anulată printr-o hotărâre irevocabilă. Legătura dintre judecata sindicului și acțiunea de față. După cum s-a arătat în precedent, prin sentința și decizia Curții de Apel s-a analizat actul de vânzare - cumpărare încheiat de recurentă cu societatea comercială și s-a stabilit că acesta a fost încheiat în dauna creditorilor. În plus s-a stabilit că respectivul contract nu are dată certă și prin urmare nu le este opozabil creditorilor, în acest sens fiind citat art. 1182 C. civ.

Toate aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat și nu ar mai putea să fie repuse în discuție integrându-le în motivele de nelegalitate invocate sau în chestiunile de fond motivate distinct de recurentă. În acest dosar, ca de altfel, și în recursul soluționat împotriva sentinței pronunțată de judecătorul sindic s-a pus problema bunei-credințe la încheierea contractului și a lipsei fraudei ca element care poate sta la baza anulării actelor juridice. La această chestiune s-a răspuns de cele două instanțe dar în plus, trebuie reținut că frauda în paguba creditorilor se prezumă. Această prezumție nu se extinde asupra terțului dobânditor, dar analiza împrejurărilor în care a avut loc vânzarea, în măsura în care se constată că s-a conturat frauda prin scoaterea bunului din patrimoniul societății pentru ca acesta să nu poată fi valorificat în procedura falimentului, nu înlătură dreptul prevăzut de lege de a se dispune anularea actului respectiv.

În consecință, față de argumentele expuse, în condițiile în care actul de vânzare-cumpărare a fost anulat irevocabil nu se mai poate pune problema obligării societății aflată în faliment la încheierea actului, criticile care au fost formulate în acest recurs devenind teoretice fără nicio consecință asupra oricărei soluții care ar putea fi adoptată. În privința fraudei, din considerentele deciziei Curții de apel care trimite și la expertiza din dosarul penal și apreciind că din actele contabile nu rezultă că a fost evidențiată vânzarea, s-a tras concluzia că scopul vânzării a fost fraudarea societății și a creditorilor acesteia. Revenind la criticile din recurs care au fost susținute sub cuvânt că soluțiile anterioare nu influențează pronunțarea unei decizii în acest dosar se va reține că motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc.

civ., este nefondat, întrucât decizia instanței de apel nu conține considerente contradictorii ci dimpotrivă se bazează pe un raționament logico-juridic care a condus la soluția de respingere a apelului. Faptul că dintr-o eroare de dactilografie s-a menționat că apelul este nefondat n-are nicio relevanță deoarece argumentele dezvoltate sunt cele care au condus la soluție. Aspectele legate de probatorii și de respingerea lor nu pot fi puse în discuție în recurs deoarece aceste chestiuni vizează netemeinicia și nu nelegalitatea cu atât mai mult cu cât nu a fost arătat în concret care au fost dispozițiile legale încălcate. Verificarea aplicării unui text de lege și a consecințelor lui nu se poate constitui în critica potrivit căreia hotărârea ar conține motive contradictorii.

În privința aplicării art. 1295 și art. 1176 C. civ., din examinarea deciziei Curții de apel pronunțată în litigiul care a vizat anularea contractului de vânzare-cumpărare, se observă că aceste dispoziții legale au fost analizate iar repunerea în discuție nu mai are nici un suport în acest moment când se soluționează recursul și nu duce la nicio finalitate indiferent de analiza care ar putea să fie făcută. Nu va fi primit nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru argumentele deja expuse la punctele anterioare dar și, pentru faptul că, în privința art. 93 1 din Legea nr. 85/2006 nu s-a încălcat principiul neretroactivității. Este relevant să se precizeze faptul că prin decizia nr. 556 din 26 martie 2010 s-a statuat că aceste dispoziții nu erau aplicabile întrucât actul de vânzare-cumpărare nu avea dată certă, anterioară deschiderii procedurii insolvenței.

Aceste chestiuni care vizează dezlegările date de instanță aplicării art. 93 1 din Legea nr. 85/2006 nu mai pot fi repuse în discuție. În fine, apărările de fond motivate distinct de recurentă nu vor fi analizate nu numai pentru că vizează contextul faptic al litigiului dar și pentru că nu se încadrează în nicio critică argumentată pe aspecte de nelegalitate. Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta G.C. împotriva deciziei comerciale nr. 157 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.