ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1825/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Judecătoria Buzău, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 1343 din 10 martie 2008, a admis excepția

necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu

și a declinat competența de soluționare a litigiului de

natură comercială privind pe reclamanta SC N. SRL Buzău și

pârâta SC V.C. SRL Buzău în favoarea Tribunalului Buzău având în

vedere că obiectul cauzei nu este evaluabil în bani, fiind aplicabile

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Tribunalul Buzău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 550

din 26 iunie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC N. SRL

în contradictoriu cu pârâta SC V.C. SRL în sensul că a dispus ca pârâta

să încuviințeze realizarea proiectului de etajare construcție

și bloc de locuințe pe terenul proprietatea sa situat în municipiul

Buzău.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prezenta acțiune este

consecința relei credințe a pârâtei, care invocând diverse motive

neîntemeiate refuză acordul în etapa eliberării autorizației de

construcție.

O primă etapă

parcursă de reclamantă a fost aceea a eliberării certificatului

de urbanism din 11 octombrie 2007, dar tot ca etapă premergătoare

este și acordul vecinilor, exprimat în forma autentică, pentru

construcțiile noi amplasate adiacent construcțiilor existente sau în

imediata lor vecinătate.

Reclamanta a pășit la

obținerea acestor acorduri depunând la dosar acordul dat de către

celălalt vecin Episcopia Banatului și Vrancei.

Cum interesul reclamantei a fost

dovedit acțiunea a fost admisă în temeiul art. 1073 – art. 1075 C.

civ., dispunându-se ca pârâtul să încuviințeze realizarea proiectului

de etajare construcție și bloc de locuințe.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 215 din 31 octombrie 2008 a admis apelul formulat de pârâta SC V.C.

SRL împotriva sentinței nr. 550 din 26 iunie 2008 a Tribunalului

Buzău, secția comercială și de contencios administrativ,

și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a

respins ca nefondată acțiunea în obligația de a face

formulată de reclamanta SC N. SRL.

În fundamentarea acestei

soluții, instanța de apel a apreciat că prima instanță

în mod greșit a admis acțiunea promovată de intimată pe

dispozițiile art. 1073 – art. 1075 C. civ., aplicabil răspunderii

civile contractuale.

Se poate observa că între

părți nu există nici o relație de natură

contractuală, iar reclamanta s-a adresat prematur și greșit

acestei instanțe, deoarece ea trebuia să acționeze pe calea

contenciosului administrativ împotriva autorității publice locale

pentru eliberarea certificatului de urbanism și autorizației de

construcție, putând antrena în acest proces și pe vecinii

proprietății care nu și-au dat acordul pentru edificarea

construcției proiectate.

Dezacordul apelantei față

de realizarea proiectului este justificată ținând cont de

dezavantajele economice pe care le creează, de nerespectarea regulilor de

urbanism pentru zona in discuție dar și de grevarea imobilului

său cu o servitute pozitivă de vedere.

Împotriva deciziei nr. 215 din 31

octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a promovat

recurs reclamanta SC N. SRL care a criticat această hotărâre pentru

nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7 – 9 C. proc. civ. admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond admiterea

acțiunii așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a evocat împrejurarea că reclamanta a respectat planul urbanistic

general precum și toți coeficienții urbanistici astfel după

cum sunt prevăzuți în cadrul certificatului de urbanism, cu

precizarea că pentru noua construcție ferestrele respectă

servituțile de vedere.

Intimata-pârâtă SC V.C. SRL a

depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte analizând materialul

probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de

recurentă prin cererea de recurs, constată că acestea sunt

nejustificate, urmând respinge ca nefondat recursul reclamantei SC N. SRL

Buzău pentru următoarele considerente.

Nu pot fi primite susținerile

intimatei pârâte SC V.C. SRL din întâmpinare precum că cererea de recurs

nu este motivată și nu este făcută o dezvoltare a motivelor

de recurs.

Este adevărat că nulitatea

recursului nu intervine doar in situația în care motivarea cererii

lipsește cu desăvârșire, ci și atunci când recurenta nu

indică nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., mărginindu-se să reia susținerile și

apărările formulate în fazele procesuale anterioare și a

căror încadrare într-unul din motivele de casare prevăzute de lege nu

este posibilă.

De remarcat că cererea de

recurs face referire la nelegalitatea hotărârii instanței de apel,

aducându-i o critică totală, fiind în legătură cu împrejurări

care pot fi circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-o integrală și

completă apreciere a probelor, în faza procesuală a apelului a fost

stabilită o corectă situație de fapt și de drept, care a

condus la admiterea apelului pârâtei SC V.C. SRL.

Amplu documentat, s-a stabilit

că este necesar acordul notarial al vecinilor pentru obținerea

documentației urbanistice și în special pentru autorizația de

construcție mai ales atunci când vecinătatea vizează constituirea

unor servituți.

Poziția procesuală

constantă a pârâtei, care se regăsește în întâmpinări

și motivele de apel, este justificată prin aceea că, în

esență, admiterea acțiunii reclamantei grevează imobilul său

cu o servitute pozitivă de vedere și afectează într-o

măsură inechitabilă valoarea economică iar temeiul de drept

invocat nu este aplicabil în speță.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC N. SRL împotriva

deciziei dată în apel, nefiind îndeplinită nicio cerință

din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În baza art. 274 C. proc. civ. va

obliga reclamanta la plata sumei de 1,500 lei către pârâtă cu titlu

de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

SC N. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 215 din 31 octombrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat. Obligă reclamanta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2010.