ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1393/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 2 august 2004, reclamanții D.L., G.C., G.G., G.L. și G.E. au solicitat

în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Vadu Pașii, județul Buzău

anularea dispoziției nr. 921/2004 emisă de pârât prin care le-a fost respinsă

cererea de restituire în natură a imobilului – moară țărănească cu teren

aferent de 300 mp, preluat abuziv din patrimoniul autorului comun, G.C.

În subsidiar, reclamanții au

solicitat stabilirea valorii reale a imobilului, contestând valoarea propusă

prin dispoziție de 32 milioane lei.

În cauză a formulat cerere

de intervenție în interes propriu E.E., pretinzând aceleași drepturi ca și

reclamanții.

Locatarul imobilului, SC

D.S. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu și accesoriu

pârâtei Primăria Vadu Pașii, pentru ca, în situația admiterii acțiunii să fie

obligați la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului.

Prin sentința civilă nr. 1984

din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Buzău a respins capătul de cerere privind

anularea dispoziției nr. 921/2004 și restituirea în natură a imobilului, a luat

act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere subsidiar ca și de

renunțarea intervenientei E.E. la cererea de intervenție în interes propriu și

a respins cererea de intervenție formulată de SC D.S. SRL.

Prima instanță a reținut în

esență, că făcând aplicarea art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în

mod corect pârâta a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

întrucât imobilul a suferit transformări radicale, cu modificări de structură,

schimbări de compartimentare a construcției și edificarea unor încăperi

suplimentare, ceea ce face ca imobilul să nu poată fi supus restituirii în

natură.

Sentința a rămas definitivă

prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanți, potrivit

deciziei nr. 98 din 24 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă.

Instanța de apel a reținut,

asemenea primei instanțe că din ansamblul probatoriilor administrate în cauză a

rezultat că imobilul solicitat nu mai există în materialitatea sa, devenind

unul nou, situație relevată și în decizia civilă nr. 1417/2000 a Tribunalului

Buzău, fiind astfel incidente dispozițiile art. 9 alin. (2), art. 18 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 10/2001 corect aplicate.

Recursul declarat de

reclamanți împotriva susmenționatei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 4836

din 13 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia fiind casată

iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de recurs a reținut

că instanțele anterioare și-au întemeiat hotărârile pronunțate pe dispoziții

legale abrogate la acea dată, sens în care, invocând prevederile art. 19 din

Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin pct. 42 din titlul I al

Legii nr. 247/2005, a constatat necesitatea verificării criteriilor obiective,

cu caracter tehnic, impuse de norma legală evocată cu conținutul normativ

actual.

În acest sens s-a arătat că

art. 19 alin. (1) din legea republicată prevede acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent în situația construcțiilor „cărora le-au fost adăugate, pe

orizontală și/sau verticală, în raport de forma inițială, noi corpuri a căror

arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial (...)”.

Iar art. 19 alin. (2)

prevede pentru situația în care construcțiilor inițiale „le-au fost adăugate,

pe orizontală și/sau verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare”, că

foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora li se restituie în natură

suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.

Legea nr. 247/2005

reglementând situații juridice în curs de formare – facta pendentio – este de

imediată aplicare, impunându-se instanțelor de judecată, care însă, în prezenta

cauză, au ignorat-o.

Ca urmare, în raport de

dispozițiile legale menționate, invocate de reclamanți în căile de atac, pentru

corecta stabilire a situației de fapt și a naturii măsurilor reparatorii

cuvenite reclamanților s-a trimis pricina spre rejudecare instanței de apel, cu

îndrumarea de a suplimenta probațiunea, inclusiv prin administrarea unei

expertize de specialitate care să aibă în vedere criteriile exprese prevăzute

de lege.

În rejudecare, prin decizia

nr. 29 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanți și a

schimbat în parte sentința atacată în sensul admiterii contestației.

A fost anulată dispoziția

nr. 923 din 15 iunie 2004 emisă de Primăria comunei Vadu Pașii.

S-a dispus restituirea în

natură a imobilului moară țărănească și teren aferent în suprafață de 300 mp,

situat în comuna Vadu Pașii, județul Buzău.

A fost respinsă ca nefondată

cererea de intervenție în interes propriu și accesorie formulată de F.V. în

calitate de administrator al SC D.S. SRL – comuna Vadu Pașii.

Restul dispozițiilor

sentinței au fost menținute.

Instanța de apel a reținut,

în esență, că din expertizele de specialitate administrate în cauză a rezultat

că adăugirea celor două încăperi din blocuri B.C.A. prin folosirea pereților

exteriori ai construcției inițiale nu constituie o construcție nouă care să

reprezinte un impediment la restituirea terenului în natură, cu atât mai mult

cu cât extinderile menționate s-au făcut fără autorizație legală.

Cu referire la cererea de

intervenție în interes propriu și accesorie formulată de SC D.S. SRL și F.V.,

s-a reținut că eventualele pretenții izvorând din contractul de locațiune

urmează a fi solicitate și valorificate în temeiul convenției încheiate cu

Primăria Vadu Pașii.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs pârâta Primăria Vadu Pașii și intervenienții D.S. SRL și F.V.,

criticând-o pentru nelegalitate, sens în care invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., au arătat că

instanța de apel a depășit atribuțiunile puterii judecătorești dispunând

restituirea unui bun aflat în domeniul public al localității.

Hotărârea a fost dată cu

încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât judecarea pricinii s-a

făcut cu nerespectarea procedurii de citare a tuturor părților litigante.

Hotărârea atacată nu a fost

motivată în conformitate cu cerințele art. 261 C. proc. civ., ceea ce

echivalează cu o nepronunțare asupra fondului pretențiilor deduse în justiție,

dar și pentru faptul că instanța a omis a se pronunța asupra excepțiilor

invocate în cauză.

Instanța de apel nu a dat

dovadă de rol activ, cu nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. și a nesocotit dispozițiile instanței de casare, încălcând astfel

prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a lămurit situația de

fapt și de drept din cauză.

Un alt motiv de casare îl

constituie și cel privind nepronunțarea instanței asupra cererii de

despăgubiri, dar și acela privind prorogarea legală a termenului locațiunii.

Cât privește fondul

pricinii, au învederat că datele dosarului relevă împrejurarea că imobilul

construcție nu mai are forma inițială celei la momentul preluării de către

stat, compartimentările construcției fiind structural modificate, au fost

adăugate elemente noi, ceea ce conturează în speță ipoteza textului art. 19

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care exclude bunul de la restituirea în

natură.

Recursurile sunt fondate

pentru cosiderentele ce succed:

Potrivit art. 19 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, „în situația imobilelor – construcții care fac obiectul

notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora

le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma

inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria

desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li

se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent (...).

Alin. (2) al aceluiași

articol dispune că „în situația imobilelor – construcții care fac obiectul

notificărilor formulate potrivit prevederilor prevăzute la cap. III și cărora

le-au fost adăugate, pe verticală și/sau orizontală, în raport cu forma

inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari sau,

după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafața

deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului”.

Ca urmare, ipoteza prevăzută

de art. 19 alin. (1) din lege vizează acele construcții cărora, prin

transformările survenite, în raport de forma inițială, le-au fost adăugate

corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100%

raportat la aria desfășurată existentă la data preluării (etajări sau/și

adăugiri de corpuri pe orizontală).

Nu se circumscrie ipotezei

prevăzute la alin.1 acea construcție căreia i-au fost modificate

compartimentarea inițială ori i s-au adus îmbunătățiri funcționale, ori

construcția căreia i-au fost adăugate pe orizontală și/sau verticală, în raport

cu forma inițială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a

construcției preluate (de exemplu, construcției preluate i-au fost adăugate

ulterior preluării corpuri noi, ce deservesc suprafețe cu destinația de

locuințe ocupate în baza unor contracte de închiriere).

Or, în speță, expertiza

tehnică administrată după casare cu trimitere, prin raportare la elementele

construcției inițiale cu o arie desfășurată de 56,21 mp, a concluzionat că

adăugirile la construcția inițială, în suprafață de 70,02 mp (compuse din arie

utilă anexe imobil și 44,44% din suprafața construcției inițiale reprezintă

124,57%, concluzionând în sensul că în raport de forma clădirii, la data

preluării, construcțiile executate de pârâta Primăria comunei Vadu Pașii

depășesc 100 % din suprafața preluată.

Concluzia expertizei astfel

cum a fost expusă și cum rezultă din conținutul său (fila 216 dosar apel) este

contradictorie și nu permite determinarea cu certitudine a încadrării bunului

pretins în una din cele două ipoteze ale textului legal menționat cu consecința

imposibilității stabilirii normei legale aplicabile raportului juridic

litigios.

Astfel, deși reține că aria

desfășurată a construcțiilor noi adăugate celei inițiale reprezintă 44,44% din

suprafața acesteia, expertul concluzionează că aceasta, în raport de suprafața

inițială a imobilului de 56,21mp, reprezintă 124,57% din suprafața preluată.

S-ar putea presupune, fără ca nici instanța și nici expertul să fi menționat în

mod expres, că la determinarea/stabilirea procentului evocat au fost avute în

vedere și anexele imobilului, neindicate și neindividualizate (pentru a se

verifica încadrarea lor în norma art. 19 alin. (1) și a putea permite reținerea

procentului evocat).

Cu atât mai mult cu cât în

constatările lucrării de la fila 178 dosar apel se face referire la „reparații

și extinderi” la imobilul inițial, fără indicarea în concret a acestora și

verificarea îndeplinirii criteriului obiectiv prevăzut de textul legal

menționat.

Ca urmare, în raport de

considerentele ce preced, în considerarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

justificat de nerespectarea îndrumărilor instanței de casare, obligatorii

pentru judecătorii fondului, recursurile deduse judecății vor fi admise cu

consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță de apel.

În rejudecare, se va dispune

suplimentarea expertizei tehnice administrate în cauză sau refacerea acesteia,

în sensul indicării și individualizării construcțiilor noi adăugate construcției

inițiale prin respectarea întocmai a criteriilor obiectiv legale pretinse de

textul art. 19 alin. (1) C. proc. civ. și stabilirii astfel a normei legale

incidente raportului juridic litigios [art. 19 alin. (1) sau alin. (2) din

Legea nr. 10/2001], precum și a oricăror alte probe necesare justei soluționări

a cauzei.

Cu prilejul rejudecării

pricinii vor fi avute în vedere și celelalte critici invocate în recurs, care

vor fi analizate ca apărări ale acestor părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta

Primăria Vadu Pașii și de intervenienții F.V. și SC D.S. SRL împotriva deciziei

nr. 29 din 06 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, și trimite

cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.