ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1393/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 august 2004, reclamanții D.L., G.C., G.G., G.L. și G.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Vadu Pașii, județul Buzău anularea dispoziției nr. 921/2004 emisă de pârât prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului – moară țărănească cu teren aferent de 300 mp, preluat abuziv din patrimoniul autorului comun, G.C. În subsidiar, reclamanții au solicitat stabilirea valorii reale a imobilului, contestând valoarea propusă prin dispoziție de 32 milioane lei. În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu E.E., pretinzând aceleași drepturi ca și reclamanții.

Locatarul imobilului, SC D.S. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu și accesoriu pârâtei Primăria Vadu Pașii, pentru ca, în situația admiterii acțiunii să fie obligați la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului. Prin sentința civilă nr. 1984 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Buzău a respins capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 921/2004 și restituirea în natură a imobilului, a luat act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere subsidiar ca și de renunțarea intervenientei E.E. la cererea de intervenție în interes propriu și a respins cererea de intervenție formulată de SC D.S. SRL.

Prima instanță a reținut în esență, că făcând aplicarea art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în mod corect pârâta a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât imobilul a suferit transformări radicale, cu modificări de structură, schimbări de compartimentare a construcției și edificarea unor încăperi suplimentare, ceea ce face ca imobilul să nu poată fi supus restituirii în natură. Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanți, potrivit deciziei nr. 98 din 24 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Instanța de apel a reținut, asemenea primei instanțe că din ansamblul probatoriilor administrate în cauză a rezultat că imobilul solicitat nu mai există în materialitatea sa, devenind unul nou, situație relevată și în decizia civilă nr. 1417/2000 a Tribunalului Buzău, fiind astfel incidente dispozițiile art. 9 alin. (2), art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 corect aplicate. Recursul declarat de reclamanți împotriva susmenționatei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 4836 din 13 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia fiind casată iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de recurs a reținut că instanțele anterioare și-au întemeiat hotărârile pronunțate pe dispoziții legale abrogate la acea dată, sens în care, invocând prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin pct. 42 din titlul I al Legii nr. 247/2005, a constatat necesitatea verificării criteriilor obiective, cu caracter tehnic, impuse de norma legală evocată cu conținutul normativ actual. În acest sens s-a arătat că art. 19 alin. (1) din legea republicată prevede acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în situația construcțiilor „cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport de forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial (...)”.

Iar art. 19 alin. (2) prevede pentru situația în care construcțiilor inițiale „le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare”, că foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora li se restituie în natură suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului. Legea nr. 247/2005 reglementând situații juridice în curs de formare – facta pendentio – este de imediată aplicare, impunându-se instanțelor de judecată, care însă, în prezenta cauză, au ignorat-o. Ca urmare, în raport de dispozițiile legale menționate, invocate de reclamanți în căile de atac, pentru corecta stabilire a situației de fapt și a naturii măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților s-a trimis pricina spre rejudecare instanței de apel, cu îndrumarea de a suplimenta probațiunea, inclusiv prin administrarea unei expertize de specialitate care să aibă în vedere criteriile exprese prevăzute de lege.

În rejudecare, prin decizia nr. 29 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința atacată în sensul admiterii contestației. A fost anulată dispoziția nr. 923 din 15 iunie 2004 emisă de Primăria comunei Vadu Pașii. S-a dispus restituirea în natură a imobilului moară țărănească și teren aferent în suprafață de 300 mp, situat în comuna Vadu Pașii, județul Buzău. A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu și accesorie formulată de F.V. în calitate de administrator al SC D.S. SRL – comuna Vadu Pașii. Restul dispozițiilor sentinței au fost menținute.

Instanța de apel a reținut, în esență, că din expertizele de specialitate administrate în cauză a rezultat că adăugirea celor două încăperi din blocuri B.C.A. prin folosirea pereților exteriori ai construcției inițiale nu constituie o construcție nouă care să reprezinte un impediment la restituirea terenului în natură, cu atât mai mult cu cât extinderile menționate s-au făcut fără autorizație legală. Cu referire la cererea de intervenție în interes propriu și accesorie formulată de SC D.S. SRL și F.V., s-a reținut că eventualele pretenții izvorând din contractul de locațiune urmează a fi solicitate și valorificate în temeiul convenției încheiate cu Primăria Vadu Pașii. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta Primăria Vadu Pașii și intervenienții D.S.

SRL și F.V., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., au arătat că instanța de apel a depășit atribuțiunile puterii judecătorești dispunând restituirea unui bun aflat în domeniul public al localității. Hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât judecarea pricinii s-a făcut cu nerespectarea procedurii de citare a tuturor părților litigante. Hotărârea atacată nu a fost motivată în conformitate cu cerințele art. 261 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului pretențiilor deduse în justiție, dar și pentru faptul că instanța a omis a se pronunța asupra excepțiilor invocate în cauză.

Instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ, cu nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și a nesocotit dispozițiile instanței de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a lămurit situația de fapt și de drept din cauză. Un alt motiv de casare îl constituie și cel privind nepronunțarea instanței asupra cererii de despăgubiri, dar și acela privind prorogarea legală a termenului locațiunii. Cât privește fondul pricinii, au învederat că datele dosarului relevă împrejurarea că imobilul construcție nu mai are forma inițială celei la momentul preluării de către stat, compartimentările construcției fiind structural modificate, au fost adăugate elemente noi, ceea ce conturează în speță ipoteza textului art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care exclude bunul de la restituirea în natură.

Recursurile sunt fondate pentru cosiderentele ce succed: Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în situația imobilelor – construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent (...).

Alin. (2) al aceluiași articol dispune că „în situația imobilelor – construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit prevederilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe verticală și/sau orizontală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului”. Ca urmare, ipoteza prevăzută de art. 19 alin. (1) din lege vizează acele construcții cărora, prin transformările survenite, în raport de forma inițială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării (etajări sau/și adăugiri de corpuri pe orizontală).

Nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin.1 acea construcție căreia i-au fost modificate compartimentarea inițială ori i s-au adus îmbunătățiri funcționale, ori construcția căreia i-au fost adăugate pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a construcției preluate (de exemplu, construcției preluate i-au fost adăugate ulterior preluării corpuri noi, ce deservesc suprafețe cu destinația de locuințe ocupate în baza unor contracte de închiriere).

Or, în speță, expertiza tehnică administrată după casare cu trimitere, prin raportare la elementele construcției inițiale cu o arie desfășurată de 56,21 mp, a concluzionat că adăugirile la construcția inițială, în suprafață de 70,02 mp (compuse din arie utilă anexe imobil și 44,44% din suprafața construcției inițiale reprezintă 124,57%, concluzionând în sensul că în raport de forma clădirii, la data preluării, construcțiile executate de pârâta Primăria comunei Vadu Pașii depășesc 100 % din suprafața preluată. Concluzia expertizei astfel cum a fost expusă și cum rezultă din conținutul său (fila 216 dosar apel) este contradictorie și nu permite determinarea cu certitudine a încadrării bunului pretins în una din cele două ipoteze ale textului legal menționat cu consecința imposibilității stabilirii normei legale aplicabile raportului juridic litigios.

Astfel, deși reține că aria desfășurată a construcțiilor noi adăugate celei inițiale reprezintă 44,44% din suprafața acesteia, expertul concluzionează că aceasta, în raport de suprafața inițială a imobilului de 56,21mp, reprezintă 124,57% din suprafața preluată. S-ar putea presupune, fără ca nici instanța și nici expertul să fi menționat în mod expres, că la determinarea/stabilirea procentului evocat au fost avute în vedere și anexele imobilului, neindicate și neindividualizate (pentru a se verifica încadrarea lor în norma art. 19 alin. (1) și a putea permite reținerea procentului evocat). Cu atât mai mult cu cât în constatările lucrării de la fila 178 dosar apel se face referire la „reparații și extinderi” la imobilul inițial, fără indicarea în concret a acestora și verificarea îndeplinirii criteriului obiectiv prevăzut de textul legal menționat.

Ca urmare, în raport de considerentele ce preced, în considerarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. justificat de nerespectarea îndrumărilor instanței de casare, obligatorii pentru judecătorii fondului, recursurile deduse judecății vor fi admise cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. În rejudecare, se va dispune suplimentarea expertizei tehnice administrate în cauză sau refacerea acesteia, în sensul indicării și individualizării construcțiilor noi adăugate construcției inițiale prin respectarea întocmai a criteriilor obiectiv legale pretinse de textul art. 19 alin. (1) C. proc. civ. și stabilirii astfel a normei legale incidente raportului juridic litigios [art. 19 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 10/2001], precum și a oricăror alte probe necesare justei soluționări a cauzei.

Cu prilejul rejudecării pricinii vor fi avute în vedere și celelalte critici invocate în recurs, care vor fi analizate ca apărări ale acestor părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâta Primăria Vadu Pașii și de intervenienții F.V. și SC D.S. SRL împotriva deciziei nr. 29 din 06 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.