ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7759/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7759/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Reclamanții D.L.C., G.G., G.L. și G.E., au

solicitat Tribunalului Buzău prin cererea înregistrată sub nr. 819 din 2 august

2004, anularea Dispoziției nr. X/2004 emisă de primarul comunei Vadu Pașii,

județul Buzău, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a

imobilului moară țărănească și teren aferent de 300 m.p. preluat abuziv din

patrimoniul autorului comun G.C..

În subsidiar

reclamanții au solicitat stabilirea unei valori corecte a despăgubirilor,

contestând valoarea propusă prin dispoziție, de 32 milioane lei.

În cauză a formulat

cerere de intervenție in interes propriu E.E., pretinzând aceleași drepturi ca

și reclamanții.

Persoana juridică

titulară a contractului de închiriere asupra imobilului S.C. D.S. S.R.L., a

formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtei

Primăria Vadu Pașii, solicitând instanței ca în situația admiterii acțiunii și

a restituirii în natură a imobilului, reclamanții să fie obligați la plata

contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului.

După administrarea

probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1984 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul

Buzău a respins capătul de cerere privind anularea Dispoziției nr. X/2004 și

restituirea în natură a imobilului, a luat act de renunțarea reclamanților la

capătul de cerere subsidiar și de renunțarea intervenientei E.E. la cererea de

intevenție în interes propriu, respingând cererea de intervenție formulată de

S.C. D.S. S.R.L.

Instanța a reținut

că, făcând aplicarea disp. art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001,

pârâta în mod corect a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

întrucât imobilul a suferit transformări radicale cu modificări de structură,

schimbări de compartimentare a construcției și construirea altor două încăperi.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții, nemulțumiți de împrejurarea că nu s-a

dispus restituirea imobilului în natură, iar prin Decizia nr. 98 din 24 mai

2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a dispus respingerea ca nefondat a

apelului declarat.

Instanța de apel a

confirmat soluția tribunalului, cu motivarea că, din ansamblul probelor

administrate, a rezultat fără putință de tăgadă că imobilul solicitat a fi

restituit nu mai există în materialitatea sa, deoarece din raportul de

expertiză efectuat în cauză de expert A.I. coroborat cu celelalte probatorii

ale cauzei a rezultat că imobilul a fost transformat devenind astfel un imobil

nou.

Recursul declarat de

reclamanți împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a fost

admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia civilă nr. 4836

din 13 iunie 2007 a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut că au fost ignorate celelalte

probatorii administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză întocmit de

expert T.M., precum și răspunsul acestuia la obiecțiunile formulate de pârâtă,

iar soluția s-a bazat pe considerentele unei hotărâri judecătorești pronunțate

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 într-un proces de drept comun,

hotărâre în legătură cu care, conform art. 47 din Legea specială de reparație,

nu se poate reține că ar avea valoarea probatorie specifică prezumției lucrului

judecat.

S-a mai reținut că,

în situația în care reclamanții au invocat în motivele de apel prevederile

modificatoare ale Legii nr. 247/2005 și față de actualul conținut al art. 19

din Legea nr. 10/2001 se impune, pentru corecta stabilire a situației de fapt

și a naturii măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților, suplimentarea

probatoriilor, respectiv a expertizei de specialitate, urmând ca la efectuarea

lucrării să fie avute în vedere criteriile expres prevăzute de acest text de

lege.

În rejudecare, pe

linia deciziei de casare și cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., instanța de trimitere, respectiv Curtea de Apel Ploiești, a dispus prin

încheierea din 15 februarie 2008, efectuarea raportului de expertiză.

Curtea de Apel, prin

Decizia civilă nr. 29 din 06 februarie 2010, a admis apelul declarat de

reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 1084 din 16 noiembrie 2005 pronunțată

de Tribunalul Buzău, a schimbat în parte sentința, pe fond a admis contestația,

a anulat dispoziția din 15 iunie 2004 a Primăriei comunei Vadul Pașii, în

sensul că a dispus restituirea în natură a imobilului moară țărănească și teren

aferent în suprafață de 300 m.p. situat în comuna Vadul Pașii, județul Buzău, a

respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu și accesorie

formulată de F.V. în calitate de administrator al S.C. D.S. S.R.L. - comuna

Vadul Pașii și a menținut restul dispozițiilor sentinței, fiind obligați, în

solidar, intimații la plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de

judecată - onorariu avocat și onorarii experți la fond, apel și în rejudecare

către apelanți.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel a considerat că prevalența restituirii în natură în

raport cu alte proceduri legale rezultă din dispozițiile art. 9 din actul

normativ enunțat care stabilesc că "imobilele preluate în mod abuziv,

indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea

în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini"

iar acest principiu este, și o consecință a prevederii art. 52 din lege care

înlătură de la aplicare orice alte prevederi contrare ce tind să

indisponibilizeze bunul de la restituirea în natură.

În raport cu probele

cauzei administrate în fazele anterioare cât și pe linia deciziei de casare,

instanța de apel a apreciat că imobilul în litigiu poate fi restituit în

natură.

S-a stabilit, de

asemenea, că părțile nu au făcut dovada că îmbunătățirile și anexele aduse

imobilului s-au efectuat cu autorizație de construire, iar în rejudecare,

același expert a concluzionat în lucrarea efectuată în sensul că, față de forma

clădirii, la data preluării construcțiile executate de Primăria comunei Vadu

Pașii depășesc 100% din suprafața preluată.

Totodată, nu poate fi

circumscrisă ipotezei prevăzute la alin. (1/a) art. 19 din lege nici acea

construcție căreia i-au fost adăugate, pe orizontală sau verticală, în raport

cu forma inițială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a

suprafeței preluate.

În speță, așa cum a

rezultat din toate expertizele de specialitate adăugirea celor două încăperi

din blocuri B.C.A. folosindu-se pereții exteriori ai construcției inițiale nu

poate reprezenta o construcție nouă care să constituie un impediment la

restituirea în natură, cu atât mai mult cu cât extinderile au fost făcute fără

autorizație legală.

Cât privește cererea

de intervenție în interes propriu și accesorie formulată de S.C. D.S. S.R.L. și

F.V., aceasta a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că eventuale pretenții

ale chiriașului urmează a fi reglementate în baza raporturilor contractuale

dintre Primăria Vadu Pașii și S.C. D.S. S.R.L.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâta Primăria Vadu Pașii și intervenienții S.C.

D.S. S.R.L. și F.V., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

au arătat că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești,

dispunând restituirea unui bun aflat în domeniul public al localității.

S-a susținut că

hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât

judecarea pricinii s-a făcut cu nerespectarea procedurii de citare a tuturor

părților litigante.

S-a mai considerat

că, hotărârea atacată nu a fost motivată în conformitate cu cerințele art. 261

C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului

pretențiilor deduse în justiție, dar și pentru faptul că instanța a omis a se

pronunța asupra excepțiilor invocate în cauză.

S-a precizat că

instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ, a soluționat cauza cu

nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și a nesocotit

dispozițiile instanței de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 alin.

(1) C. proc. civ., întrucât nu a lămurit situația de fapt și de drept din

cauză.

Un alt motiv de

critică l-a constituit și cel privind nepronunțarea instanței asupra cererii de

despăgubiri, dar și acela vizând prorogarea legală a termenului locațiunii.

După analizarea

actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia

civilă nr. 1393 din 03 martie 2010, a admis recursurile declarate de pârâta

Primăria Vadu Pașii și de intervenienții F.V. și S.C. D.S. S.R.L., împotriva

Deciziei nr. 29 din 06 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă,

și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecare, reținând următoarele

considerente:

S-a constatat că,

potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "în situația

imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit

procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate pe orizontală

și/sau pe verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie

desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile

nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau după caz, propun măsuri

reparatorii prin echivalent (...).

Ca urmare, s-a

apreciat că ipoteza prevăzută de art. 19 alin. (1) din lege vizează acele

construcții cărora, prin transformările survenite, în raport de forma inițială,

le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce

reprezintă peste 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării

(etajări sau/și adăugiri de corpuri pe orizontală).

Totodată, instanța

supremă a reținut că nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. (1) acea

construcție căreia i-au fost modificate compartimentarea inițială ori i s-au

adus îmbunătățiri funcționale, ori construcția căreia i-au fost adăugate pe

orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare

ce au o utilizare independentă de cea a construcției preluate (de exemplu,

construcției preluate i-au fost adăugate ulterior preluării, corpuri noi, ce

deservesc suprafețe cu destinația de locuințe ocupate în baza unor contracte de

închiriere).

În speță, expertiza

tehnică administrată după casare cu trimitere, prin raportare la elementele

construcției inițiale cu o arie desfășurată de 56,21 mp, a concluzionat că

adăugirile la construcția inițială, în suprafață de 70,02 mp (compuse din arie

utilă anexe imobil și 44,44% din suprafața construcției inițiale) reprezintă

124,57%, iar în raport de forma clădirii, la data preluării, construcțiile

executate de pârâta Primăria comunei Vadu Pașii depășesc 100% din suprafața

preluată.

Ca urmare, în

considerarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., justificat de nerespectarea

îndrumărilor instanței de casare obligatorii pentru judecătorii fondului,

recursurile deduse judecății au fost admise cu consecința casării deciziei și

trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru

suplimentarea expertizei tehnice administrate în cauză sau refacerea acesteia,

în sensul indicării și individualizării construcțiilor noi adăugate

construcției inițiale prin respectarea întocmai a criteriilor obiectiv legale

pretinse de textul art. 19 alin. (1) din Legea 10/2001 și stabilirii, astfel, a

normei legale incidente raportului juridic litigios (art. 19 alin. (1) sau

alin. (2) din Legea nr. 10/2001), precum și a oricăror alte probe necesare

justei soluționări a cauzei, urmând ca odată cu rejudecarea pricinii să se aibă

în vedere și celelalte critici invocate în recurs, care vor fi analizate ca

apărări ale acestor părți.

Pe linia deciziei de

casare instanța a dispus completarea raportului inițial în sensul celor dispuse

de instanța supremă, iar la termenul din 15 decembrie 2010 intimații au invocat

excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că acțiunea nu a fost

formulată de toți moștenitorii.

Examinând decizia

atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și

lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Instanța a reținut

incidența art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată care prevede că

"decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării

sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se

pretinde îndreptățită".

Câtă vreme în acest

text se face trimitere doar la posibilitatea persoanei îndreptățită de a ataca

actul emis de unitatea deținătoare, fără a se stabili ca în ipoteza în care

sunt mai multe persoane îndreptățite, contestația să fie formulată în mod

obligatoriu de toate, plecând de la principiul potrivit căruia "unde legea

nu distinge, nici noi nu putem distinge" s-a interpretat că acțiunea,

chiar dacă nu este formulată de toți moștenitorii este admisibilă, întrucât nu

sunt aplicabile regulile din materia revendicării.

Prin urmare, chiar

dacă în speța de față contestația nu a fost formulată de toți moștenitorii

nominalizați în dispoziția atacată, o atare situație nu determină

inadmisibilitatea acțiunii, motiv pentru care instanța a respins excepția

invocată în acest sens de către intimați.

Pe fondul propriu-zis

al cauzei, s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia

soluționării recursului declarat de pârâta Primăria Vadu Pașii și de

intervenienții F.V. și S.C. D.S. S.R.L., a stabilit obligația în sarcina

instanței de trimitere de a efectua probe în sensul indicării și

individualizării construcțiilor noi adăugate construcției inițiale prin

respectarea întocmai a criteriilor obiectiv legale pretinse de textul art. 19

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și stabilirii, astfel, a normei legale

incidente raportului juridic litigios (art. 19 alin. (1) sau alin. (2) din

Legea nr. 10/2001), iar pe linia deciziei de casare, Curtea conform art. 315 C.

proc. civ. a dispus completarea expertizei de specialitate pentru a răspunde la

obiectivele stabilite de instanța ierarhic superioară.

În raport de toate

elementele constatate, s-a concluzionat de către expertul T.M. că aria

desfășurată a construcției edificate de Primăria Vadu Pașii în 1975 este de

74,81% mp, iar construcțiile ridicate după preluarea imobilului însumează peste

100% din aria desfășurată inițial.

În condițiile în

care, din lucrarea întocmită nu rezultă că extinderile realizate de intimată,

în raport cu forma inițială a construcțiilor, reprezintă corpuri suplimentare

de sine stătătoare, iar aria desfășurată a acestora însumează peste 100% din

aria desfășurată inițial, instanța a apreciat că toate aceste transformări sunt

de natură a-l caracteriza drept un "imobil nou" în accepțiunea art.

19 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar în acest context pot fi acordate

măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a apreciat că, în

raport de probatoriile administrate, restituirea în natură a bunului nu este

posibilă, întrucât nu ne aflăm în situația reglementată de alin. (2) al art. 19

și în mod corect instanța de fond a respins acțiunea contestatorilor, menținând

dispoziția prin care se stabilise dreptul acestora la măsuri reparatorii prin

echivalent.

Prin urmare,

criticile formulate de apelanți au fost apreciate ca nefondate, motiv pentru

care, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul, menținând ca

legală sentința atacată.

Deoarece se află în

culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., apelanții au fost obligați să

plătească intimatei S.C. D.S. S.R.L. suma de 500 RON cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva Deciziei

nr. 265 din 16 decembrie 2010, a Curții de Apel au declarat recurs reclamanții

care au susținut ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

S-a considerat că

expertiza, a fost acceptată de către instanța de apel, apreciind ca "aria

desfășurată a construcției edificate de Primăria Vadu Pașii în 1975 este de

74,81% mp, iar construcțiile revendicate după preluarea imobilului însumează

peste 100% din aria desfășurată inițial" dar în mod greșit instanța a

respins apelul ca nefondat.

Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, aduc lămuriri de ordin tehnic pentru aplicarea

corectă a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu se

restituie în natură imobilele cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau

verticală, în raport de forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată

însumează peste 100% din aria desfășurată inițial.

Pe baza de

măsurători, suprafața clădii vechi a reieșit a fi de 56,21 mp, iar camerele

anexate la aceasta de 45,04 mp. și, prin urmare, aria I desfășurată a

adăugirilor nu este mai mare de 100% din aria clădirii inițiale ci mai mică.

Se susține că, în

cauză, pentru a ocoli exigentele legii, expertul inventariază ceea ce s-a

efectuat în decursul timpului de deținătorii acesteia sau pretinde că s-ar fi

efectuat, fără dovezi (tencuieli interioare, tencuieli exterioare, planșeu

lemn, reparații la șarpantă, ferestre, geamuri, spoieli-zugrăveli, reparații

acoperiș, etc.).

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nul,

pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul și dezvoltarea lor, iar

potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă încadrarea într-unul din motivele de

recurs prevăzute de art. 304 este posibilă.

Per a contrario,

rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea

lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de

art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs pentru indicarea unuia

dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor

critici privind modul de judecată al instanței, raportat de motivul de recurs

invocat.

Deși recurenții

reclamanții invocă incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., niciuna din susținerile ce se regăsesc în declarația de

recurs nu poate fi încadrată în acest motiv de recurs.

Astfel, afirmațiile

din cererea de recurs privesc, în general, modul de interpretare a raportului

de expertiză tehnică efectuat în cauză, criticându-se modul de identificare a

imobilului litigios și greșita reținere a situației de fapt cu privire la acest

imobil, ce nu pot fi considerate ca motive de nelegalitate care să atragă

modificarea deciziei recurate.

Aceste aprecieri

relative la modalitatea în care expertul a întocmit raportul de expertiză și la

acceptarea de către instanță a concluziilor acestuia nu se circumscriu în

cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ..

Pentru aceste

considerente, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara

cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., cu respectarea

cerințelor referitoare la motivarea acestuia, Înalta Curte va constata

nulitatea recursului, conform art. 302

1

lit. c) coroborat cu art.

306 alin. (3) C. proc. civ..

Având în vedere și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții reclamanții vor fi obligați la

plata cheltuielilor de judecată către intervenientul F.V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanții D.L., G.G. și G.L. împotriva Deciziei civile nr. 265

din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă

recurenții-reclamanți la plata către intervenientul F.V. a sumei de 1.240 RON

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 noiembrie 2011.