ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7759/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamanții D.L.C., G.G., G.L. și G.E., au solicitat Tribunalului Buzău prin cererea înregistrată sub nr. 819 din 2 august 2004, anularea Dispoziției nr. X/2004 emisă de primarul comunei Vadu Pașii, județul Buzău, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului moară țărănească și teren aferent de 300 m.p. preluat abuziv din patrimoniul autorului comun G.C.. În subsidiar reclamanții au solicitat stabilirea unei valori corecte a despăgubirilor, contestând valoarea propusă prin dispoziție, de 32 milioane lei. În cauză a formulat cerere de intervenție in interes propriu E.E., pretinzând aceleași drepturi ca și reclamanții. Persoana juridică titulară a contractului de închiriere asupra imobilului S.C.

D.S. S.R.L., a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtei Primăria Vadu Pașii, solicitând instanței ca în situația admiterii acțiunii și a restituirii în natură a imobilului, reclamanții să fie obligați la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului. După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1984 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Buzău a respins capătul de cerere privind anularea Dispoziției nr. X/2004 și restituirea în natură a imobilului, a luat act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere subsidiar și de renunțarea intervenientei E.E. la cererea de intevenție în interes propriu, respingând cererea de intervenție formulată de S.C.

D.S. S.R.L. Instanța a reținut că, făcând aplicarea disp. art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, pârâta în mod corect a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent întrucât imobilul a suferit transformări radicale cu modificări de structură, schimbări de compartimentare a construcției și construirea altor două încăperi. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, nemulțumiți de împrejurarea că nu s-a dispus restituirea imobilului în natură, iar prin Decizia nr. 98 din 24 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat. Instanța de apel a confirmat soluția tribunalului, cu motivarea că, din ansamblul probelor administrate, a rezultat fără putință de tăgadă că imobilul solicitat a fi restituit nu mai există în materialitatea sa, deoarece din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert A.I.

coroborat cu celelalte probatorii ale cauzei a rezultat că imobilul a fost transformat devenind astfel un imobil nou. Recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia civilă nr. 4836 din 13 iunie 2007 a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că au fost ignorate celelalte probatorii administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză întocmit de expert T.M., precum și răspunsul acestuia la obiecțiunile formulate de pârâtă, iar soluția s-a bazat pe considerentele unei hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 într-un proces de drept comun, hotărâre în legătură cu care, conform art. 47 din Legea specială de reparație, nu se poate reține că ar avea valoarea probatorie specifică prezumției lucrului judecat.

S-a mai reținut că, în situația în care reclamanții au invocat în motivele de apel prevederile modificatoare ale Legii nr. 247/2005 și față de actualul conținut al art. 19 din Legea nr. 10/2001 se impune, pentru corecta stabilire a situației de fapt și a naturii măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților, suplimentarea probatoriilor, respectiv a expertizei de specialitate, urmând ca la efectuarea lucrării să fie avute în vedere criteriile expres prevăzute de acest text de lege. În rejudecare, pe linia deciziei de casare și cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., instanța de trimitere, respectiv Curtea de Apel Ploiești, a dispus prin încheierea din 15 februarie 2008, efectuarea raportului de expertiză.

Curtea de Apel, prin Decizia civilă nr. 29 din 06 februarie 2010, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 1084 din 16 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Buzău, a schimbat în parte sentința, pe fond a admis contestația, a anulat dispoziția din 15 iunie 2004 a Primăriei comunei Vadul Pașii, în sensul că a dispus restituirea în natură a imobilului moară țărănească și teren aferent în suprafață de 300 m.p. situat în comuna Vadul Pașii, județul Buzău, a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu și accesorie formulată de F.V. în calitate de administrator al S.C. D.S. S.R.L. - comuna Vadul Pașii și a menținut restul dispozițiilor sentinței, fiind obligați, în solidar, intimații la plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat și onorarii experți la fond, apel și în rejudecare către apelanți.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a considerat că prevalența restituirii în natură în raport cu alte proceduri legale rezultă din dispozițiile art. 9 din actul normativ enunțat care stabilesc că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini" iar acest principiu este, și o consecință a prevederii art. 52 din lege care înlătură de la aplicare orice alte prevederi contrare ce tind să indisponibilizeze bunul de la restituirea în natură. În raport cu probele cauzei administrate în fazele anterioare cât și pe linia deciziei de casare, instanța de apel a apreciat că imobilul în litigiu poate fi restituit în natură.

S-a stabilit, de asemenea, că părțile nu au făcut dovada că îmbunătățirile și anexele aduse imobilului s-au efectuat cu autorizație de construire, iar în rejudecare, același expert a concluzionat în lucrarea efectuată în sensul că, față de forma clădirii, la data preluării construcțiile executate de Primăria comunei Vadu Pașii depășesc 100% din suprafața preluată. Totodată, nu poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute la alin. (1/a) art. 19 din lege nici acea construcție căreia i-au fost adăugate, pe orizontală sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a suprafeței preluate. În speță, așa cum a rezultat din toate expertizele de specialitate adăugirea celor două încăperi din blocuri B.C.A.

folosindu-se pereții exteriori ai construcției inițiale nu poate reprezenta o construcție nouă care să constituie un impediment la restituirea în natură, cu atât mai mult cu cât extinderile au fost făcute fără autorizație legală. Cât privește cererea de intervenție în interes propriu și accesorie formulată de S.C. D.S. S.R.L. și F.V., aceasta a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că eventuale pretenții ale chiriașului urmează a fi reglementate în baza raporturilor contractuale dintre Primăria Vadu Pașii și S.C. D.S. S.R.L. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Primăria Vadu Pașii și intervenienții S.C. D.S. S.R.L. și F.V., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. au arătat că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând restituirea unui bun aflat în domeniul public al localității. S-a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât judecarea pricinii s-a făcut cu nerespectarea procedurii de citare a tuturor părților litigante. S-a mai considerat că, hotărârea atacată nu a fost motivată în conformitate cu cerințele art. 261 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului pretențiilor deduse în justiție, dar și pentru faptul că instanța a omis a se pronunța asupra excepțiilor invocate în cauză.

S-a precizat că instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ, a soluționat cauza cu nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și a nesocotit dispozițiile instanței de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a lămurit situația de fapt și de drept din cauză. Un alt motiv de critică l-a constituit și cel privind nepronunțarea instanței asupra cererii de despăgubiri, dar și acela vizând prorogarea legală a termenului locațiunii. După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 1393 din 03 martie 2010, a admis recursurile declarate de pârâta Primăria Vadu Pașii și de intervenienții F.V.

și S.C. D.S. S.R.L., împotriva Deciziei nr. 29 din 06 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecare, reținând următoarele considerente: S-a constatat că, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "în situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent (...).

Ca urmare, s-a apreciat că ipoteza prevăzută de art. 19 alin. (1) din lege vizează acele construcții cărora, prin transformările survenite, în raport de forma inițială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării (etajări sau/și adăugiri de corpuri pe orizontală). Totodată, instanța supremă a reținut că nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. (1) acea construcție căreia i-au fost modificate compartimentarea inițială ori i s-au adus îmbunătățiri funcționale, ori construcția căreia i-au fost adăugate pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a construcției preluate (de exemplu, construcției preluate i-au fost adăugate ulterior preluării, corpuri noi, ce deservesc suprafețe cu destinația de locuințe ocupate în baza unor contracte de închiriere).

În speță, expertiza tehnică administrată după casare cu trimitere, prin raportare la elementele construcției inițiale cu o arie desfășurată de 56,21 mp, a concluzionat că adăugirile la construcția inițială, în suprafață de 70,02 mp (compuse din arie utilă anexe imobil și 44,44% din suprafața construcției inițiale) reprezintă 124,57%, iar în raport de forma clădirii, la data preluării, construcțiile executate de pârâta Primăria comunei Vadu Pașii depășesc 100% din suprafața preluată. Ca urmare, în considerarea dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., justificat de nerespectarea îndrumărilor instanței de casare obligatorii pentru judecătorii fondului, recursurile deduse judecății au fost admise cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru suplimentarea expertizei tehnice administrate în cauză sau refacerea acesteia, în sensul indicării și individualizării construcțiilor noi adăugate construcției inițiale prin respectarea întocmai a criteriilor obiectiv legale pretinse de textul art. 19 alin. (1) din Legea 10/2001 și stabilirii, astfel, a normei legale incidente raportului juridic litigios (art. 19 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 10/2001), precum și a oricăror alte probe necesare justei soluționări a cauzei, urmând ca odată cu rejudecarea pricinii să se aibă în vedere și celelalte critici invocate în recurs, care vor fi analizate ca apărări ale acestor părți.

Pe linia deciziei de casare instanța a dispus completarea raportului inițial în sensul celor dispuse de instanța supremă, iar la termenul din 15 decembrie 2010 intimații au invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că acțiunea nu a fost formulată de toți moștenitorii.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea de Apel a reținut următoarele: Instanța a reținut incidența art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată care prevede că "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită". Câtă vreme în acest text se face trimitere doar la posibilitatea persoanei îndreptățită de a ataca actul emis de unitatea deținătoare, fără a se stabili ca în ipoteza în care sunt mai multe persoane îndreptățite, contestația să fie formulată în mod obligatoriu de toate, plecând de la principiul potrivit căruia "unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge" s-a interpretat că acțiunea, chiar dacă nu este formulată de toți moștenitorii este admisibilă, întrucât nu sunt aplicabile regulile din materia revendicării.

Prin urmare, chiar dacă în speța de față contestația nu a fost formulată de toți moștenitorii nominalizați în dispoziția atacată, o atare situație nu determină inadmisibilitatea acțiunii, motiv pentru care instanța a respins excepția invocată în acest sens de către intimați. Pe fondul propriu-zis al cauzei, s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării recursului declarat de pârâta Primăria Vadu Pașii și de intervenienții F.V. și S.C. D.S. S.R.L., a stabilit obligația în sarcina instanței de trimitere de a efectua probe în sensul indicării și individualizării construcțiilor noi adăugate construcției inițiale prin respectarea întocmai a criteriilor obiectiv legale pretinse de textul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și stabilirii, astfel, a normei legale incidente raportului juridic litigios (art. 19 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 10/2001), iar pe linia deciziei de casare, Curtea conform art. 315 C. proc.

civ. a dispus completarea expertizei de specialitate pentru a răspunde la obiectivele stabilite de instanța ierarhic superioară. În raport de toate elementele constatate, s-a concluzionat de către expertul T.M. că aria desfășurată a construcției edificate de Primăria Vadu Pașii în 1975 este de 74,81% mp, iar construcțiile ridicate după preluarea imobilului însumează peste 100% din aria desfășurată inițial. În condițiile în care, din lucrarea întocmită nu rezultă că extinderile realizate de intimată, în raport cu forma inițială a construcțiilor, reprezintă corpuri suplimentare de sine stătătoare, iar aria desfășurată a acestora însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, instanța a apreciat că toate aceste transformări sunt de natură a-l caracteriza drept un "imobil nou" în accepțiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar în acest context pot fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a apreciat că, în raport de probatoriile administrate, restituirea în natură a bunului nu este posibilă, întrucât nu ne aflăm în situația reglementată de alin. (2) al art. 19 și în mod corect instanța de fond a respins acțiunea contestatorilor, menținând dispoziția prin care se stabilise dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, criticile formulate de apelanți au fost apreciate ca nefondate, motiv pentru care, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul, menținând ca legală sentința atacată. Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., apelanții au fost obligați să plătească intimatei S.C. D.S. S.R.L. suma de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva Deciziei nr. 265 din 16 decembrie 2010, a Curții de Apel au declarat recurs reclamanții care au susținut ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. S-a considerat că expertiza, a fost acceptată de către instanța de apel, apreciind ca "aria desfășurată a construcției edificate de Primăria Vadu Pașii în 1975 este de 74,81% mp, iar construcțiile revendicate după preluarea imobilului însumează peste 100% din aria desfășurată inițial" dar în mod greșit instanța a respins apelul ca nefondat. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aduc lămuriri de ordin tehnic pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu se restituie în natură imobilele cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport de forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial.

Pe baza de măsurători, suprafața clădii vechi a reieșit a fi de 56,21 mp, iar camerele anexate la aceasta de 45,04 mp. și, prin urmare, aria I desfășurată a adăugirilor nu este mai mare de 100% din aria clădirii inițiale ci mai mică. Se susține că, în cauză, pentru a ocoli exigentele legii, expertul inventariază ceea ce s-a efectuat în decursul timpului de deținătorii acesteia sau pretinde că s-ar fi efectuat, fără dovezi (tencuieli interioare, tencuieli exterioare, planșeu lemn, reparații la șarpantă, ferestre, geamuri, spoieli-zugrăveli, reparații acoperiș, etc.). Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nul, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă încadrarea într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 este posibilă. Per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs pentru indicarea unuia dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat de motivul de recurs invocat. Deși recurenții reclamanții invocă incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., niciuna din susținerile ce se regăsesc în declarația de recurs nu poate fi încadrată în acest motiv de recurs. Astfel, afirmațiile din cererea de recurs privesc, în general, modul de interpretare a raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, criticându-se modul de identificare a imobilului litigios și greșita reținere a situației de fapt cu privire la acest imobil, ce nu pot fi considerate ca motive de nelegalitate care să atragă modificarea deciziei recurate.

Aceste aprecieri relative la modalitatea în care expertul a întocmit raportul de expertiză și la acceptarea de către instanță a concluziilor acestuia nu se circumscriu în cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ.. Pentru aceste considerente, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., cu respectarea cerințelor referitoare la motivarea acestuia, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, conform art. 302 1 lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.. Având în vedere și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții reclamanții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intervenientul F.V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții D.L., G.G. și G.L. împotriva Deciziei civile nr. 265 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții-reclamanți la plata către intervenientul F.V. a sumei de 1.240 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.