ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1278/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1278/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanța

din data de 8 mai 2002, reclamanta SC E. SA a solicitat obligarea pârâtei SC C.

SA la plata sumei de 14.213.471.759 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor

executate, costuri și transport, chirii, telefoane, energie electrică, cost pe

amplasament și pază, sume datorate în baza contractului nr. 2 încheiat la 7

aprilie 1992 cu pârâta în calitate de antreprenor general, în vederea

executării unor lucrări pentru tronsonul Lehliu – Drajna al Autostrăzii

Transeuropene Nord-Sud, secțiunea Fundulea – Fetești.

Prin întâmpinarea formulată la 7 iunie

2002, pârâta a invocat în apărare excepția prematurității acțiunii și a

prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a susținut în

esență ca pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, deoarece nu se

fundamentează pe prevederile contractului.

Într-un prim ciclu procesual derulat

în cauză, Curtea de Apel București, investită cu acțiunea introductivă, a admis

excepția prematurității cererii printr-o sentință pronunțată la 11 iunie 2002,

sentință ce a fost desființată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs

cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În al doilea ciclu procesual, Curtea

de Apel București prin sentința din data de 5 decembrie 2003 a admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune, hotărâre ce a fost desființată în

recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție și cauza trimisă spre rejudecare

Tribunalului București, secția comercială.

Instanța supremă a statuat sub

aspectul prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, că acțiunea

a fost introdusă înăuntrul termenului general de 3 ani prevăzut de art. 3 din

Decretul nr. 167/1958.

În cursul dezbaterilor în fața

Tribunalului București, secția comercială, reclamanta și-a majorat cuantumul

pretențiilor la suma de 2.788.546,06 lei (RON), din care 1.994.356,79 lei

reprezentând contravaloarea lucrări executate, costuri și transport, chirii,

telefoane, energie electrică, cost pe amplasament și pază, sumă ce a fost

actualizată conform coeficientului de inflație publicat de C.N.S.;

794.189.356,26 lei reprezentând dobânzi comerciale.

Prin sentința comercială nr. 11911

pronunțată la 18 decembrie 2006 tribunalul a admis în parte cererea precizată

formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei

de 352.391,591 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor și serviciilor efectuate

în baza contractului nr. 2/1992, sumă ce se va reactualiza cu rata inflației pe

perioada 31 decembrie 1998 – 30 septembrie 2006.

Totodată, pârâta a fost obligată și la

plata dobânzii legale comerciale pentru suma menționată pe perioada ianuarie

1999 – octombrie 2006.

Prima instanță a reținut din

examinarea contractului de subantrepriză nr. 2/1992 încheiat de părți și a

anexelor acestuia că pârâta, antreprenor general, și-a asumat obligația de a

suporta contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă în conformitate cu

prevederile din condițiile speciale de contractare și anexele acestora.

Că, potrivit art. 5.10 din condițiile

generale de contractare ale antreprizei, parte integrantă a contractului de

subantrepriză, la dispoziția scrisă a consultantului numit de A.N.D. lucrările

executate au fost suspendate la 17 februarie 1997, iar ulterior contractul de

subantrepriză reziliat, consultantul întocmind centralizatorul cheltuielilor

efectuate de reclamantă, pentru pază, costuri de amplasament, utilaje situații

de lucrări.

Prima instanță a apreciat că situația întocmită

de consultant la 7 aprilie 1999 reflectă ansamblul lucrărilor efectuate de

reclamantă și este opozabilă pârâtei, suma astfel stabilită de consultant fiind

datorată reclamantei respectiv 352.391,591 lei, sumă ce a fost probată cu

înscrisuri opozabile pârâtei.

Cu privire la reactualizarea sumei cu

indicele de inflație, tribunalul își motivează punctul de vedere pe deprecierea

monedei naționale de la data scadenței obligației, depreciere ce trebuie

suportată de pârâtă în baza principiului acoperirii integrale a prejudiciului,

iar în ce privește dobânda legală, instanța reține aplicarea art. 43 C. com.

Împotriva sentinței pronunțate de

tribunal pârâta a declarat apel, motivele de critică vizând motivarea sumară a

hotărârii precum și lipsa de îndreptățire a reclamantei la suma acordată atât

sub aspectul debitului principal cât și a accesorilor acestuia.

Prin decizia comercială nr. 245 din

data de 14 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins, ca nefundat, apelul formulat de pârâtă.

Răspunzând motivelor de apel, instanța

de control judiciar constată că judecătorul fondului a respectat dispozițiile art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., statuând în fapt și în drept motivele care

au stat la baza convingerii sale privind obligarea pârâtei la plata sumei

certificată de consultantul investitorului, sumă care a fost probată și cu înscrisurile

depuse de reclamantă.

La data de 28 iunie 2007, pârâta SC C.

SA a declarat, în termen legal, recurs, împotriva deciziei nr. 245 pronunțată

de Curtea de Apel, solicitând casarea în tot a deciziei și pe fond respingerea

acțiunii formulate de reclamantă.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținând în dezvoltarea criticilor

formulate următoarele:

- reclamanta nu a prezentat nicio

dovadă din care să rezulte că este îndreptățită la plata unor sume;

- lucrările executate, nu necesitau

măsuri de conservare și pază, iar la dosar nu există niciun înscris din care să

rezulte că din dispoziția consultantului ar fi fost obligată să conserve

lucrările;

- orice plată, în afara celor

prevăzute în devizul lucrării contractuale, trebuie aprobată de investitor

printr-o notă de comandă suplimentară care nu se regăsește în actele depuse;

- cumulul dobânzii legale cu rata

inflației este inadmisibil deoarece se creează un dezechilibru inacceptabil în

raporturile dintre părți;

- acordarea de daune sub forma ratei

inflației în lipsa unei clauze de impreviziune în contract, este contrară art. 1085

C. civ.;

- data scadenței pentru stabilirea

dobânzii legale a fost în mod eronat apreciată la nivelul lunii decembrie 1998

sau ianuarie 1999;

- suportarea în totalitate a

cheltuielilor de judecată solicitate este nejustificată față de admiterea în

parte a acțiunii.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

recursului (art. 304 C. proc. civ.) modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ arătate de

textul de lege.

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., când instanța interpretând greșit

actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al

acestuia -.

Argumentele recurentei în dezvoltarea

motivului de casare bazat pe denaturarea actului juridic, a contractului dedus

judecății, nu vizează ipoteza textului de lege, ci se referă la chestiuni de

netemeinicie, la insuficiența dovezilor administrate, în legătură cu

necesitatea conservării și protejării lucrărilor executate.

Distinct de acestea, susținerile

recurentei au un caracter general fără nici o referire la clauzele contractului

al căror înțeles ar fi fost denaturat de instanțe, astfel încât sub acest prim

aspect, critica este nefondată.

legale cu rata inflației, recurenta pune în discuție încălcarea sau aplicarea

greșită a legii, așa cum rezultă din dezvoltările sale, astfel că potrivit art.

306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va analiza această critică din perspectiva

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

depreciate ca efect al inflației monetară, în absența unor clauze de menținere

a valorii contractului, își găsește fundamentul legal în dispozițiile art. 970 C.

com., text potrivit căruia „convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres intr-insele,

dar, la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după

natura sa”.

Or, în cauză, contractul dintre părți

s-a încheiat în 1992, suma datorată de pârâtă fiind certificată de consultantul

investitorului în 1997, iar ulterior contractul este reziliat, astfel că se

justifică reactualizarea creanței bănești ca urmare a deprecierii monedei

naționale după data când datoria a devenit exigibilă, o asemenea soluție, fiind

de natură să prevină dezechilibrul dintre obligațiile reciproce ale părților,

asigurând o despăgubire echitabilă, necesară aducerii valorii banilor la

puterea de cumpărare din momentul plății.

aceasta are un alt regim juridic, consacrat de dispozițiile art. 1088 C. civ.

și art. 43 C. com.

Potrivit art. 1088 C. com., în

obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru

neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în

materie de comerț, fidejusiune și societate.

Prin urmare, dobânzile sunt daune

interese moratorii, menite să sancționeze pe debitor pentru încălcarea

obligației, debitorul în materie comercială fiind de drept în întârziere.

Diferența de regim juridic dintre

dobânzi și reactualizare impune concluzia cumulului pentru a se asigura

repararea integrală a pagubei suferite de creditor și a beneficiului de care a

fost lipsit în condițiile stipulate de art. 1084 C. civ.

cheltuielilor de judecată la care a fost obligată partea căzută în pretenții,

constituie o chestiune de apreciere a instanței fondului, care scapă

controlului casației.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC C. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale ntr.245 din

14 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

martie 2008.