ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3165/2014

Asupra

contestației în anulare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul acestei instanțe la 28 aprilie 2014, SC G. SRL a formulat o contestație

în anulare împotriva deciziei civile nr. 1502 din 11 aprilie 2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

A fost

indicat drept temei art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În fapt s-a

motivat contestația pe împrejurarea că în mod greșit s-a constatat nulitatea

recursului, întrucât art. 304 pct. 8 și 9 invocate nu atrag nulitatea, din

cuprinsul acestora rezultând posibilitatea încadrării lor în dispozițiile

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Într-o altă

precizare a motivelor contestației, contestatoarea a făcut o analiză a

motivelor de recurs invocate și s-a reluat motivarea recursului,

menționându-se, în esență, că instanța de recurs în mod greșit a stabilit că

recurenta doar a reluat susținerile din faza de apel, deoarece prin motivarea

recursului s-a precizat și s-a argumentat pentru ce considerente se impune

trimiterea cauzei spre rejudecare și administrarea unor mijloace de probă care

tind să stabilească situația reală cu privire la acele penalități.

Contestatoarea

susține că atât timp cât în cadrul motivelor de recurs s-au indicat atât

temeiurile de drept pe care se întemeiază recursul, dar s-au făcut și

argumentări în susținerea acestora cu trimitere la situația de fapt, fiind

menționate și o serie de elemente și raționamente noi, care nu se regăsesc în

motivele de apel, recursul nu putea fi declarat nul de către instanța de

recurs.

Mai susține

contestatoarea că instanța de recurs nu a dat dovadă de un rol activ potrivit

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., astfel încât consideră că

recurentului prin invocarea excepției i-a fost îngrădit dreptul la un proces

echitabil. Astfel, în situația în care ar fi considerat că modul de redactare

al motivelor de recurs nu corespunde cerințelor legale sau că motivele sunt

necorespunzătoare, în virtutea rolului său activ ar fi trebuit să pună în

vedere recurentului aceste aspecte în sensul de a-și preciza motivele de

recurs.

Lipsa de rol

activ din partea instanței de recurs și îngrădirea dreptului la apărare al

recurentei reiese și din faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la

cererea de amânare a pronunțării pentru a-i da posibilitatea de a depune

concluzii scrise referitoare la excepția invocată.

Prin urmare,

contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost

formulată cu consecința rejudecării recursului.

Examinând

contestația în anulare în raport de motivele invocate și având în vedere

conținutul deciziei atacate, se constată următoarele:

Deși anularea

unui recurs, în principiu, nu mai dă loc la contestație în anulare în temeiul

art. 318 C. proc. civ., sub aspectul omisiunii de examinare a unui motiv de

recurs, în cauză anularea fiind determinată tocmai de lipsa motivelor de recurs

această cale de atac este admisibilă.

Pe fondul

său, contestația în anulare va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.

Prin decizia

nr. 1502 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justitie,

sectia a ll-a civilă, s-a constatat nul recursul declarat de pârâtă pentru

imposibilitatea de identificare a unor critici care să poată fi încadrate în

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. indicate

generic. Demersul de încadrare a criticilor în motivele legale de recurs

prevăzute de art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ. nu a putut fi întreprins

nici din oficiu de instanță.

Potrivit art.

318 C. proc. civ. invocat ca temei al contestației în anulare, hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate când dezlegarea dată de rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

modificare sau de casare.

În raport de

acest temei juridic, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a

analizat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

reluând, totodată, criticile formulate în recurs.

Doctrina

juridică dezvoltată în interpretarea dispozițiilor art. 318 teza a ll-a C. proc.

civ. a stabilit că esența acestui motiv al contestației în anulare specială

constă în aceea ca instanța să nu fi făcut nicio discuție referitoare la

motivele de recurs invocate, să fi omis cercetarea acestora, iar omisiunea să

se fi produs din eroare.

Se constată

că în calea de retractare contestatoarea a solicitat de fapt o reevaluare a

motivelor de recurs din perspectiva încadrării lor în art. 304 C. proc. civ.,

ceea ce instanța de recurs a făcut deja.

În realitate

contestatoarea este nemulțumită de interpretarea dată recursului său de către

instanța de recurs care nu a putut identifica motivele prevăzute de art. 304

pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar simpla indicare a dispozițiilor art. 304 pct. 8

și 9 din același cod de către recurentă nu este de natură să conducă la

concluzia că instanța de recurs a judecat pe baza unei greșeli materiale sau a

omis să se pronunțe pe unul din motivele invocate.

Împrejurarea

că aceasta a indicat în cererea de recurs la dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în ultima pagină temeiul de drept - art. 304 pct. 8, 9 C. proc.

civ., fără ca acestea să se regăsească în criticile formulate în fapt, a fost

luată în examinare și cenzurată de instanța de recurs care a constatat că simpla

indicare a temeiului de drept nu este suficientă și a arătat motivele pentru

care examinarea recursului - în fondul său nu a putut fi făcută.

Critica

contestatoarei potrivit căreia instanța nu a dat dovadă de rol activ,

încălcându-i dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nu poate fi

primită.

Recursul este

o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în cazurile strict și

limitativ prevăzute de lege, în ceea ce privește motivele ce pot fi formulate

pe această cale de atac, iar nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la

această cerință atrage sancțiunea procedurală a nulității recursului.

Ca urmare,

prin reglementarea instituției nulității, ca sancțiune procedurală aplicabilă

titularului unei cereri de recurs care nu a motivat-o cu respectarea cerințelor

impuse de lege, nu este încălcat liberul acces la justiție și nici la dreptul

la un recurs efectiv.

De altfel,

Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție semnifică faptul

că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești, în cazul în care

consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost

încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări.

Este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de

desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție care

rezultă din dispozițiile art. 125 alin. (3) și ale art. 129 din Constituție.

Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli

speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor

procedurale, iar principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea

neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în

formele și în modalitățile instituite de lege.

Ca urmare,

constatând că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 C.

proc. civ., se va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea

SC G. SRL București împotriva deciziei civile nr. 1502 din 11 aprilie 2014

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC G. SRL București împotriva

deciziei civile nr. 1502 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 76314/3/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.