ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2245/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, sub nr. 39656/3/2012 reclamanta SC S.T. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC F.A.T.A SA la plata sumei de 649.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru pagubele produse de riscurile asigurate și acoperite de polița de asigurare a culturilor agricole din 23 noiembrie 2009 și a dobânzii penalizatoare datorate de la scadența obligației de plată și până la plata efectivă a despăgubirilor. Prin sentința civilă nr. 2228 din 14 martie 2013, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins excepțiile netimbrării, lipsei calității de reprezentant a avocatului reclamantei și lipsei calității procesuale active ca neîntemeiate, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință a respins acțiunea ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că litigiul dedus judecății vizează raporturi juridice izvorâte din asigurare, respectiv raporturi dintre asigurat și asigurător, pentru care, conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este un termen special, de 2 ani, începând să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Tribunalul a constatat din conținutul poliței, că un eveniment ce se consideră risc asigurat se putea produce cel mai târziu la data de 15 iulie 2010 pentru cultura de orz și la 20 iulie 2010 pentru culturile de rapiță și grâu.

Față de faptul că, în speță, daunele invocate de reclamantă s-au produs la 4 mai 2010, 20 mai 2016 și 8-11 iulie 2010, prima instanță a reținut că termenul de prescripție se împlinea, cel mai târziu la 11 iulie 2012, astfel că, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost promovată la 12 octombrie 2012, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă. II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC S.T. SRL, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. admiterea căii ordinare de atac cu consecința anulării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea apelului s-a arătat că evenimentele meteorologice la care reclamanta s-a raportat sunt cele petrecute între zilele de 8-12 iulie 2010 și că a notificat pârâtei, potrivit prevederilor contractuale, producerea evenimentelor asigurate, iar buletinele meteorologice ale zonei emise în perioada respectivă indică cu precizie faptul că în zilele de 8-12 iulie 2010 s-au produs furtuni de o intensitate deosebită care au fost de natură a afecta grav culturile agricole. A mai susținut reclamanta că la 12 iulie 2012 a încheiat cu Biroul de Mediator din Constanța, contractul de mediere, încercând astfel soluționarea litigiului pe cale amiabilă și că procedura s-a încheiat la 9 octombrie 2012 prin neprezentarea pârâtei, motiv pentru care, la 12 octombrie 2012 a înregistrat la instanță cererea de chemare în judecată.

În raport de cele expuse a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., potrivit cărora termenul de prescripție al dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de trei luni de la începerea ei. Prin Decizia civilă nr. 376 din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2228 din 14 martie 2013, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că evenimentele asigurate pentru care s-a solicitat plata de despăgubiri sunt cele produse la datele de 04 mai 2010 (îngheț), 20 mai 2010 (furtuni puternice și vijelii), precum și cele pentru care s-au emis avizul de daună din 14 august 2010 și Nota din 17 august 2010. Din interpretarea coroborată a înscrisurilor depuse în probatoriu, instanța de prim control judiciar a reținut că niciunul dintre acestea nu confirmă susținerea reclamantei referitoare la producerea unor evenimente asigurate la data de 12 iulie 2010, precum și că aceasta nu poate fi primită, întrucât reprezintă o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată, nepermisă în faza procesuală a apelului, față de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. În raport de cele anterior prezentate, curtea, în raport de prevederile art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, care stabilesc termenul de prescripție de 2 ani în raporturile ce izvorăsc din asigurare și ale art. 101 alin. (3) C. proc. civ. privind calculul termenelor, a reținut că termenul de prescripție în cauză s-a împlinit cel mai târziu miercuri, 11 iulie 2012, astfel că, față de data promovării acțiunii, 12 octombrie 2012, a apreciat ca fiind justă și legală soluția primei instanțe de respingere a cererii introductive ca fiind prescrisă. III. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, indicând în cererea depusă la dosar motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, reclamanta a reluat susținerile formulate în cuprinsul cererii de apel, dezvoltând împotriva deciziei atacate critici vizând exclusiv temeinicia soluției, deși a indicat motivul de nelegalitate anterior menționat. Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs depus la dosar, reclamanta a făcut un amplu expozeu al situației de fapt și al parcursului litigiului în fazele procesuale anterioare, fără a arăta însă, în concret norma sau normele legale pretins a fi fost încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel. De asemenea, criticile reclamantei vizează interpretarea și aprecierea probelor, aceste aspecte nemaiputând forma obiectul cenzurii instanței de recurs, ulterior abrogării punctelor 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ. prin O.U.G. nr. 138/2000. Înalta Curte în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului. Recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicând doar formal motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Însă, simpla reluare a situației de fapt a cauzei și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Dispozițiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute. Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv. Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ., ci și în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menționat.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv. În alți termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Babadag împotriva Deciziei civile nr. 376 din 22 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2014.