ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3999/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3999/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 16
noiembrie 2009, reclamanta SC G.G. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC
A.T.A. SA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată
aceasta la plata sumei de 516.059,68 Euro, în echivalentul în lei, reprezentând
despăgubiri datorate în temeiul poliței de asigurare a culturilor agricole nr.
5490098 din 23 octombrie 2008, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința
comercială nr. 9470 din 7 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a
comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă la
plata sumei de 22.365 lei, despăgubiri și a sumei de 1.457,90 lei, cheltuieli
de judecată.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut că între reclamantă și pârâtă, în calitate de
asigurator s-a încheiat polița de asigurare nr. 5490098 din 23 octombrie 2008,
pentru cultura de rapiță de pe suprafața de 1350 ha, riscurile asigurate fiind
grindina, ploi torențiale, furtună, incendiu, îngheț de primăvară și toamnă.
Din polița de asigurare fac parte și „cererea chestionar”, raportul de
inspecție de risc și „specificația culturilor”.
Conform art. 5 din
Condițiile generale ale poliței de asigurare și în raport cu înscrisurile
menționate, rezultă că reclamanta și-a exprimat opțiunea de a încheia o poliță de
asigurare în varianta de la lit.a, respectiv, pentru cheltuielile tehnologice
directe de producție, iar nu pentru valoarea producției, cum susține în
acțiune.
De asemenea, polița
de asigurare a prevăzut plata celei de-a șaptea rată a primei de asigurare,
ultima, la 24 iunie 2009, în caz de neplată intervenind sancțiunea rezilierii
automate a poliței.
Conform susținerilor
pârâtei, cu privire la care reclamanta nu a făcut proba contrară, ultima rată
nu a fost plătită, intervenind rezilierea. Abia la 29 iunie 2009, reclamanta a
cerut repunerea în vigoare a poliței, făcând și dovada plății ultimei rate la
30 iunie 2009, cu mențiunea că se angajează să nu solicite despăgubiri pentru
perioada 24 iunie 2009 – 30 iunie 2009.
Conform
procesului-verbal de constatare-evaluare a daunelor de la 3 iunie 2009 încheiat
de o comisie în care au fost și reprezentanți ai asiguratului, care nu au făcut
obiecțiuni, s-a reținut că la 23-24 aprilie 2009 cultura asigurată a fost
afectată de înghețul târziu de primăvară pe 100 ha gradul de daună fiind de
24%.
La 28 aprilie 2009,
reclamanta a depus la asigurator inventarul lucrărilor tehnologice de producție
și valoarea acestora.
La 29 iunie 2009,
reclamanta a înștiințat pârâta și despre afectarea culturii de grindină, în
perioada 28-29 iunie 2009.
În condițiile în care
polița a fost încheiată pentru cheltuieli tehnologice directe de producție
indemnizația de asigurare se calculează în raport cu acestea, iar suma de
516.059,68 Euro solicitată de reclamantă a fost calculată prin raportare la
producția nerealizată.
Gradul de daună a
fost de 24% la suprafața de 100 ha, contestarea acestor elemente de către
reclamantă nefiind întemeiată din moment ce procesul-verbal de constatare s-a
încheiat potrivit art. 27 și următoarele din condițiile generale și a fost
semnat fără obiecțiuni chiar și de reprezentanții reclamantei.
S-a apreciat că nu
sunt întemeiate nici susținerile reclamantei în privința despăgubirii în raport
cu celălalt risc asigurat, grindina produsă la 28-29 iunie 2009, deoarece neplata
la 24 iunie 2009 a ultimei rate din prima de asigurare a condus la rezilierea
poliței, fiind repusă în vigoare abia la 30 septembrie 2009, pentru perioada
respectivă reclamanta angajându-se să nu pretindă despăgubiri.
Prin decizia
comercială nr. 197 din 14 aprilie 2011, Curtea de apel București, secția a VI-a
comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva
sentinței mai sus menționate.
În pronunțarea
acestei soluții, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Tribunalul a reținut
în mod corect că sunt părți integrante ale convenției de asigurare încheiate de
părți nu numai polița de asigurare propriu-zisă incluzând Condițiile generale
de asigurare, dar, potrivit acestora din urmă, și cererea-chestionar și raportul
de inspecție risc și specificația culturilor. Prin urmare, ca părți integrante
ale contractului, documentele anexă menționate nu sunt în măsură doar să
clarifice mențiunile din polița propriu-zisă, ci cuprind în sine clauze ale
convenției, inclusiv în ceea ce privește obiectul și modul asigurării.
În cuprinsul
Condițiilor generale ale asigurării se face distincție în mod expres între
obiectul asigurării, cum ar fi în speță cultura agricolă vizată, care se
menționează în polița propriu-zisă și, pe de altă parte, modul de asigurare,
care se indică, opțional, de către asigurat, în cererea-chestionar, la alegere
dintre cheltuielile tehnologice directe de producție și, respectiv, valoarea
producției.
Nu obiectul, ci modul
asigurării contribuie la determinarea și plata către asigurat a indemnizației
de asigurare în cazul intervenirii riscului asigurat. În speță, prin
cererea-chestionar reclamanta a indicat, în ceea ce privește modul de
asigurare, varianta privind cheltuielile tehnologice, iar nu valoarea producției.
De altfel, în contextul intervenirii riscului asigurat (înghețul târziu de
primăvară), reclamanta a înaintat pârâtului-asigurator datele despre
cheltuielile tehnologice directe de producție, ceea ce chiar dacă nu constituie
o recunoaștere expresă, constituie un indiciu relevant că și reclamanta, la
acel moment interpreta convenția de asigurare tot în sensul arătat anterior și
în concluzie, este neîntemeiată pretenția acestei părți de a îi fi plătită
asigurarea în raport cu valoarea producției.
În ceea ce privește
procesul-verbal de constatare a pagubelor, acesta a fost semnat și de
reprezentantul societății reclamante, fără obiecțiuni; aceasta cu precizarea
că, oricum, din moment ce modul asigurării privea cheltuielile tehnologice,
eventualele lipsuri în constatarea pagubelor produse producției din cultura
asigurată, precum și efectuarea unei expertize (sau administrarea altei probe
în legătură cu aceasta) nu constituie un aspect care să mai prezinte relevanță.
De asemenea, în cazul
intervenirii celuilalt risc asigurat, grindina, la 28-29 iunie 2008, la acel
moment polița de asigurare era reziliată de drept, ca urmare a neplății celei
de-a șaptea rate a primei de asigurare scadente la 24 iunie 2009. Plata cu
întârziere la 30 iunie 2008 a ratei restante a condus la repunerea în vigoare a
poliței de asigurare doar pentru viitor nu și pentru perioada 24-30 iunie 2008,
insinuarea reclamantei referitoare la existența unei înțelegeri în sens contrar
cu reprezentantul pârâtei nefiind dovedită.
Împotriva deciziei
curții de apel a declarat recurs reclamanta SC G.G. SRL Mihai Bravu,
întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei
spre rejudecare pentru administrarea probelor necesare în vederea pronunțării
unei soluții temeinice și legale.
Recurenta susține
astfel că instanța de apel, ca și instanța de fond i-a respins cererea de
administrare a probei testimoniale și a probei cu expertiza tehnică de
specialitate pentru a face dovada că situația de fapt nu a fost cea consemnată
în Procesul-verbal din 3 iunie 2009 și, mai mult, instanța de apel nu s-a
pronunțat asupra înscrisurilor administrate pentru a face dovada susținerilor
sale și nu a precizat motivele pentru care au fost înlăturate susținerile din
apel.
În acest context,
consideră că hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art.
261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de
drept pentru care au fost înlăturate cererile și probele pe care le-a invocat.
În ce privește
motivele de nelegalitate pe fondul cauzei, arată că:
Obiectul
asigurării este în mod evident producția medie de pe cele 1.350 ha cultivate cu
rapiță, așa cum se specifică în polița de asigurare nr. 5490098 din 23
octombrie 2008 și nu cheltuielile tehnologice directe de producție, cum eronat
a apreciat instanța de apel, neexistând niciun temei juridic în acest sens.
În ce privește
constatarea daunelor provocate de înghețul târziu de primăvară, deși a
solicitat instanțelor de fond și de apel să-i încuviințeze administrarea de
probe pentru a dovedi că situația de fapt este diferită de situația de fapt
reținută în procesul verbal, cererea i-a fost respinsă, iar instanțele de fond
și de apel nu s-au pronunțat cu privire la concluziile expertizei
extrajudiciare administrate în cauză, care arată că înghețul târziu de
primăvară nu putea afecta doar 100 de ha dintr-o suprafață de 1.350 ha, cu atât
mai mult cu cât plasarea celor 100 hectare nu a fost lămurită prin procesul
verbal.
Consideră că în cauză
era necesară părerea unui specialist care să demonstreze cu argumente
științifice cum se face că temperatura de – 3,6 grade Celsius a afectat doar
100 ha din cele 1.350 ha și unde sunt localizate cele 100 ha afectate de
îngheț.
Referitor la
riscul asigurat grindină, este adevărat că a plătit cu întârziere ultima rată
din prima de asigurare, dar ca urmare a celor convenite cu reprezentantul
pârâtei în județul Tulcea, după avizarea producerii riscului asigurat îngheț
târziu de primăvară, reprezentantul A.T.A. a sugerat ca ultima rată să nu mai
fie plătită, urmând a fi compensată parțial cu valoarea despăgubirilor care
trebuiau plătite de A.T.A., or, instanțele nu s-au pronunțat cu privire la
acest aspect; de asemenea, instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat nici
cu privire la corespondența pe care A.T.A. a purtat-o cu ea (e-mailul din 20
august 2009), corespondență în care aceasta a recunoscut tot ceea ce a susținut
privind gradul de daună estimat provizoriu, constatarea definitivă a daunelor
și riscul „grindină” asigurat.
Recursul nu este
fondat.
Din examinarea
motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile
legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:
Susținerile
recurentei formulate prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
nu sunt întemeiate întrucât hotărârea curții de apel cuprinde motivele de fapt
și de drept care au format convingerea instanței, cât și pe cele pentru care au
fost înlăturate cererile recurentei.
Instanța de apel a
motivat soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar faptul că aceasta nu a
răspuns fiecărui argument invocat de recurentă în sprijinul celor solicitate
prin capetele de cerere formulate nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii,
pentru a putea considera că nu au fost respectate dispozițiile art. 261 alin.
(1) pct. 5 C. proc. civ., - așa cum eronat afirmă recurenta.
În această ordine de
idei, se constată că motivul pentru care au fost respinse proba testimonială și
cea cu expertiza tehnică de specialitate a fost acela că aceste probe au fost
considerate neutile cauzei.
În ceea ce privește
susținerile recurentei întemeiate de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., potrivit cărora obiectul asigurării l-a constituit în mod evident
producția medie de pe cele 1.350 ha cultivate cu rapiță și nu cheltuielile
tehnologice directe de producție, instanța de apel dând o interpretare greșită
actului juridic dedus judecății, - se constată că nu sunt întemeiate.
Se reține astfel că
instanțele au apreciat în mod corect că sunt părți integrante ale convenției de
asigurare nu numai polița de asigurare propriu-zisă, incluzând Condițiile
generale de asigurare, dar și cererea - chestionar și raportul de inspecție
risc și specificația cheltuielilor, documentele anexate cuprinzând clauze ale
convenției, inclusiv în ce privește obiectul și modul asigurării.
Tot corect s-a
apreciat că modul de încheiere a asigurării menționat expres în polița de
asigurare și nu obiectul este luat în considerare la determinarea și plata
către asigurat a indemnizației de asigurare în cazul intervenirii riscului
asigurat, or, în cauză, reclamanta a indicat, prin cererea – chestionar, în ce
privește modul de asigurare varianta privind cheltuielile tehnologice directe
de producție și nu valoarea producției.
Prin urmare, având în
vedere prevederile art. 27, art. 5 și art. 14 din Condițiile generale de
asigurare, aplicate la convenția încheiată între părți nu se poate susține
justificat că s-a dat o interpretare greșită actului juridic dedus judecății,
în speță, neexistând de altfel o situație în care instanța ar fi trebuit să dea
o interpretare actului conținând clauze îndoielnice sau susceptibile de mai
multe înțelesuri.
În ce privește
susținerile recurentei referitoare la constatarea daunelor provocate de
înghețul târziu, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate, întrucât, din
actele dosarului, rezultă că reclamanta a înaintat asigurătorului datele despre
cheltuielile tehnologice directe de producție, iar procesul-verbal de
constatare a pagubelor a fost semnat de reprezentantul reclamantei fără
obiecțiuni.
În fine, susținerile
recurentei privind riscul asigurat „grindină” nu pot fi primite, atât timp cât
la momentul producerii acestui risc asigurat polița de asigurare era reziliată
de drept ca urmare a neplății celei de-a șaptea rate a primei de asigurare
scadente la 24 iunie 2009.
În raport de cele mai
sus arătate, se reține că nu sunt întemeiate nici susținerile recurentei prin care
sunt vizate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se confirmă
vreo încălcare sau aplicare greșită a legii de către curtea de apel, în
soluționarea litigiului dedus judecății.
În consecință, se
concluzionează că instanțele au apreciat judicios că cererea reclamantei este
îndreptățită doar în măsura în care pretențiile formulate corespund clauzelor
convenției și prevederilor legale și, drept urmare, decizia pronunțată de
curtea de apel va fi menținută ca fiind legală și, în conformitate cu
dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de reclamanta
SC G.G. SRL se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D
E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC G.G. SRL împotriva deciziei
comerciale nr. 197 de la 14 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.