ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3999/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 16 noiembrie 2009, reclamanta SC G.G. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.T.A. SA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată aceasta la plata sumei de 516.059,68 Euro, în echivalentul în lei, reprezentând despăgubiri datorate în temeiul poliței de asigurare a culturilor agricole nr. 5490098 din 23 octombrie 2008, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința comercială nr. 9470 din 7 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 22.365 lei, despăgubiri și a sumei de 1.457,90 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între reclamantă și pârâtă, în calitate de asigurator s-a încheiat polița de asigurare nr. 5490098 din 23 octombrie 2008, pentru cultura de rapiță de pe suprafața de 1350 ha, riscurile asigurate fiind grindina, ploi torențiale, furtună, incendiu, îngheț de primăvară și toamnă. Din polița de asigurare fac parte și „cererea chestionar”, raportul de inspecție de risc și „specificația culturilor”. Conform art. 5 din Condițiile generale ale poliței de asigurare și în raport cu înscrisurile menționate, rezultă că reclamanta și-a exprimat opțiunea de a încheia o poliță de asigurare în varianta de la lit.a, respectiv, pentru cheltuielile tehnologice directe de producție, iar nu pentru valoarea producției, cum susține în acțiune.

De asemenea, polița de asigurare a prevăzut plata celei de-a șaptea rată a primei de asigurare, ultima, la 24 iunie 2009, în caz de neplată intervenind sancțiunea rezilierii automate a poliței. Conform susținerilor pârâtei, cu privire la care reclamanta nu a făcut proba contrară, ultima rată nu a fost plătită, intervenind rezilierea. Abia la 29 iunie 2009, reclamanta a cerut repunerea în vigoare a poliței, făcând și dovada plății ultimei rate la 30 iunie 2009, cu mențiunea că se angajează să nu solicite despăgubiri pentru perioada 24 iunie 2009 – 30 iunie 2009. Conform procesului-verbal de constatare-evaluare a daunelor de la 3 iunie 2009 încheiat de o comisie în care au fost și reprezentanți ai asiguratului, care nu au făcut obiecțiuni, s-a reținut că la 23-24 aprilie 2009 cultura asigurată a fost afectată de înghețul târziu de primăvară pe 100 ha gradul de daună fiind de 24%.

La 28 aprilie 2009, reclamanta a depus la asigurator inventarul lucrărilor tehnologice de producție și valoarea acestora. La 29 iunie 2009, reclamanta a înștiințat pârâta și despre afectarea culturii de grindină, în perioada 28-29 iunie 2009. În condițiile în care polița a fost încheiată pentru cheltuieli tehnologice directe de producție indemnizația de asigurare se calculează în raport cu acestea, iar suma de 516.059,68 Euro solicitată de reclamantă a fost calculată prin raportare la producția nerealizată. Gradul de daună a fost de 24% la suprafața de 100 ha, contestarea acestor elemente de către reclamantă nefiind întemeiată din moment ce procesul-verbal de constatare s-a încheiat potrivit art. 27 și următoarele din condițiile generale și a fost semnat fără obiecțiuni chiar și de reprezentanții reclamantei.

S-a apreciat că nu sunt întemeiate nici susținerile reclamantei în privința despăgubirii în raport cu celălalt risc asigurat, grindina produsă la 28-29 iunie 2009, deoarece neplata la 24 iunie 2009 a ultimei rate din prima de asigurare a condus la rezilierea poliței, fiind repusă în vigoare abia la 30 septembrie 2009, pentru perioada respectivă reclamanta angajându-se să nu pretindă despăgubiri. Prin decizia comercială nr. 197 din 14 aprilie 2011, Curtea de apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Tribunalul a reținut în mod corect că sunt părți integrante ale convenției de asigurare încheiate de părți nu numai polița de asigurare propriu-zisă incluzând Condițiile generale de asigurare, dar, potrivit acestora din urmă, și cererea-chestionar și raportul de inspecție risc și specificația culturilor. Prin urmare, ca părți integrante ale contractului, documentele anexă menționate nu sunt în măsură doar să clarifice mențiunile din polița propriu-zisă, ci cuprind în sine clauze ale convenției, inclusiv în ceea ce privește obiectul și modul asigurării.

În cuprinsul Condițiilor generale ale asigurării se face distincție în mod expres între obiectul asigurării, cum ar fi în speță cultura agricolă vizată, care se menționează în polița propriu-zisă și, pe de altă parte, modul de asigurare, care se indică, opțional, de către asigurat, în cererea-chestionar, la alegere dintre cheltuielile tehnologice directe de producție și, respectiv, valoarea producției. Nu obiectul, ci modul asigurării contribuie la determinarea și plata către asigurat a indemnizației de asigurare în cazul intervenirii riscului asigurat. În speță, prin cererea-chestionar reclamanta a indicat, în ceea ce privește modul de asigurare, varianta privind cheltuielile tehnologice, iar nu valoarea producției.

De altfel, în contextul intervenirii riscului asigurat (înghețul târziu de primăvară), reclamanta a înaintat pârâtului-asigurator datele despre cheltuielile tehnologice directe de producție, ceea ce chiar dacă nu constituie o recunoaștere expresă, constituie un indiciu relevant că și reclamanta, la acel moment interpreta convenția de asigurare tot în sensul arătat anterior și în concluzie, este neîntemeiată pretenția acestei părți de a îi fi plătită asigurarea în raport cu valoarea producției. În ceea ce privește procesul-verbal de constatare a pagubelor, acesta a fost semnat și de reprezentantul societății reclamante, fără obiecțiuni; aceasta cu precizarea că, oricum, din moment ce modul asigurării privea cheltuielile tehnologice, eventualele lipsuri în constatarea pagubelor produse producției din cultura asigurată, precum și efectuarea unei expertize (sau administrarea altei probe în legătură cu aceasta) nu constituie un aspect care să mai prezinte relevanță.

De asemenea, în cazul intervenirii celuilalt risc asigurat, grindina, la 28-29 iunie 2008, la acel moment polița de asigurare era reziliată de drept, ca urmare a neplății celei de-a șaptea rate a primei de asigurare scadente la 24 iunie 2009. Plata cu întârziere la 30 iunie 2008 a ratei restante a condus la repunerea în vigoare a poliței de asigurare doar pentru viitor nu și pentru perioada 24-30 iunie 2008, insinuarea reclamantei referitoare la existența unei înțelegeri în sens contrar cu reprezentantul pârâtei nefiind dovedită. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC G.G. SRL Mihai Bravu, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor necesare în vederea pronunțării unei soluții temeinice și legale.

Recurenta susține astfel că instanța de apel, ca și instanța de fond i-a respins cererea de administrare a probei testimoniale și a probei cu expertiza tehnică de specialitate pentru a face dovada că situația de fapt nu a fost cea consemnată în Procesul-verbal din 3 iunie 2009 și, mai mult, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor administrate pentru a face dovada susținerilor sale și nu a precizat motivele pentru care au fost înlăturate susținerile din apel. În acest context, consideră că hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate cererile și probele pe care le-a invocat.

În ce privește motivele de nelegalitate pe fondul cauzei, arată că: 1. Obiectul asigurării este în mod evident producția medie de pe cele 1.350 ha cultivate cu rapiță, așa cum se specifică în polița de asigurare nr. 5490098 din 23 octombrie 2008 și nu cheltuielile tehnologice directe de producție, cum eronat a apreciat instanța de apel, neexistând niciun temei juridic în acest sens.

2. În ce privește constatarea daunelor provocate de înghețul târziu de primăvară, deși a solicitat instanțelor de fond și de apel să-i încuviințeze administrarea de probe pentru a dovedi că situația de fapt este diferită de situația de fapt reținută în procesul verbal, cererea i-a fost respinsă, iar instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat cu privire la concluziile expertizei extrajudiciare administrate în cauză, care arată că înghețul târziu de primăvară nu putea afecta doar 100 de ha dintr-o suprafață de 1.350 ha, cu atât mai mult cu cât plasarea celor 100 hectare nu a fost lămurită prin procesul verbal. Consideră că în cauză era necesară părerea unui specialist care să demonstreze cu argumente științifice cum se face că temperatura de – 3,6 grade Celsius a afectat doar 100 ha din cele 1.350 ha și unde sunt localizate cele 100 ha afectate de îngheț.

3. Referitor la riscul asigurat grindină, este adevărat că a plătit cu întârziere ultima rată din prima de asigurare, dar ca urmare a celor convenite cu reprezentantul pârâtei în județul Tulcea, după avizarea producerii riscului asigurat îngheț târziu de primăvară, reprezentantul A.T.A. a sugerat ca ultima rată să nu mai fie plătită, urmând a fi compensată parțial cu valoarea despăgubirilor care trebuiau plătite de A.T.A., or, instanțele nu s-au pronunțat cu privire la acest aspect; de asemenea, instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat nici cu privire la corespondența pe care A.T.A. a purtat-o cu ea (e-mailul din 20 august 2009), corespondență în care aceasta a recunoscut tot ceea ce a susținut privind gradul de daună estimat provizoriu, constatarea definitivă a daunelor și riscul „grindină” asigurat.

Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele: Susținerile recurentei formulate prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt întemeiate întrucât hotărârea curții de apel cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cât și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile recurentei. Instanța de apel a motivat soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar faptul că aceasta nu a răspuns fiecărui argument invocat de recurentă în sprijinul celor solicitate prin capetele de cerere formulate nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, pentru a putea considera că nu au fost respectate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., - așa cum eronat afirmă recurenta. În această ordine de idei, se constată că motivul pentru care au fost respinse proba testimonială și cea cu expertiza tehnică de specialitate a fost acela că aceste probe au fost considerate neutile cauzei. În ceea ce privește susținerile recurentei întemeiate de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora obiectul asigurării l-a constituit în mod evident producția medie de pe cele 1.350 ha cultivate cu rapiță și nu cheltuielile tehnologice directe de producție, instanța de apel dând o interpretare greșită actului juridic dedus judecății, - se constată că nu sunt întemeiate.

Se reține astfel că instanțele au apreciat în mod corect că sunt părți integrante ale convenției de asigurare nu numai polița de asigurare propriu-zisă, incluzând Condițiile generale de asigurare, dar și cererea - chestionar și raportul de inspecție risc și specificația cheltuielilor, documentele anexate cuprinzând clauze ale convenției, inclusiv în ce privește obiectul și modul asigurării. Tot corect s-a apreciat că modul de încheiere a asigurării menționat expres în polița de asigurare și nu obiectul este luat în considerare la determinarea și plata către asigurat a indemnizației de asigurare în cazul intervenirii riscului asigurat, or, în cauză, reclamanta a indicat, prin cererea – chestionar, în ce privește modul de asigurare varianta privind cheltuielile tehnologice directe de producție și nu valoarea producției.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 27, art. 5 și art. 14 din Condițiile generale de asigurare, aplicate la convenția încheiată între părți nu se poate susține justificat că s-a dat o interpretare greșită actului juridic dedus judecății, în speță, neexistând de altfel o situație în care instanța ar fi trebuit să dea o interpretare actului conținând clauze îndoielnice sau susceptibile de mai multe înțelesuri. În ce privește susținerile recurentei referitoare la constatarea daunelor provocate de înghețul târziu, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate, întrucât, din actele dosarului, rezultă că reclamanta a înaintat asigurătorului datele despre cheltuielile tehnologice directe de producție, iar procesul-verbal de constatare a pagubelor a fost semnat de reprezentantul reclamantei fără obiecțiuni.

În fine, susținerile recurentei privind riscul asigurat „grindină” nu pot fi primite, atât timp cât la momentul producerii acestui risc asigurat polița de asigurare era reziliată de drept ca urmare a neplății celei de-a șaptea rate a primei de asigurare scadente la 24 iunie 2009. În raport de cele mai sus arătate, se reține că nu sunt întemeiate nici susținerile recurentei prin care sunt vizate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se confirmă vreo încălcare sau aplicare greșită a legii de către curtea de apel, în soluționarea litigiului dedus judecății. În consecință, se concluzionează că instanțele au apreciat judicios că cererea reclamantei este îndreptățită doar în măsura în care pretențiile formulate corespund clauzelor convenției și prevederilor legale și, drept urmare, decizia pronunțată de curtea de apel va fi menținută ca fiind legală și, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul formulat de reclamanta SC G.G. SRL se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC G.G. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 197 de la 14 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.