ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2209/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2209/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 330/LC

din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare a fost admisă acțiunea

civilă formulată de reclamanta SC A.N.V. SRL Satu Mare împotriva pârâtei SC O.V.I.G.

- Bihor și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 145.913 lei

pretenții, daune la produse, conform poliței de asigurare.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că între părți a intervenit un

contract de asigurare pentru asigurarea culturilor agricole conform poliței de

asigurare pentru cantitățile și suprafețele prevăzute în această poliță și prin

actul adițional încheiat.

În urma producerii

evenimentului asigurat, s-a încheiat procesul-verbal de evaluare a daunelor la

culturile agricole unde s-a precizat exact gradul de evaluare a pagubelor produse

rezultând că, culturile asigurate au fost calamitate în proporție de 100%.

Prima instanță a

apreciat că în cauză operează condițiile contractuale stabilite de către părți,

producerea evenimentului asigurat a fost dovedit prin mijloacele de probă

depuse, în consecință în baza art. 969 C. civ., a admis acțiunea așa cum a fost

formulată, obligând pârâta la plata de despăgubiri conform poliței de

asigurare.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel pârâta SC O.V.I.G. - Bihor, iar prin decizia nr. 126/2010/A/C

din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în totalitate

sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și

obligării pârâtei la plata sumei de 22.355,613 lei, cu titlu de despăgubiri.

În argumentarea

soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că între SC A.C. SRL, în

calitate de asigurat și SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător, s-a încheiat

la data de 14 decembrie 2007, polița de asigurare a culturilor agricole,

rodului viitor, pomilor fructiferi, hameiului și a pădurilor, clauzele

contractuale fiind stipulate în condițiile generale de asigurare, care fac

parte integrantă din poliță. Prin Actul Adițional nr. 1 din 06 martie 2008, încheiat

între asigurător și SC A.N.V. SRL, s-a schimbat titularul poliței, acesta

devenind SC A.N.V. SRL. Prin același act, s-a stipulat, de asemenea, mențiunea

că restul clauzelor contractuale rămân nemodificate.

Asiguratul SC A.N.V.

SRL a încunoștințat asigurătorul despre producerea a două evenimente din care

au rezultat daune ce a solicitat a fi acoperite în baza poliței de asigurare

încheiate. Astfel, la data de 05 mai 2008, prin anunțul de daune la culturi

agricole și păduri nr. 723, SC A.N.V. SRL a făcut cunoscut asigurătorului că

asupra culturilor de grâu toamnă și triticale, în perioada 14 - 20 aprilie 2008,

s-a produs fenomenul de inundație, prin băltirea apei, în urma unor ploi

torențiale.

În privința acestui

eveniment, s-a reținut că potrivit art. 19 din Legea nr. 136/1995, asiguratul

este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în

termenul prevăzut, termen care, potrivit art. 9.2.2 pct. (iii) din condițiile

generale, a fost stabilit la maximum 72 ore de la producerea sau apariția

evenimentului asigurat. Or, raportat la data anunțului de daune - 05 mai 2008,

termenul a fost depășit, după cum au fost nerespectate și prevederile pct. (i)

și (iv) ale aceluiași articol, care impun asiguratului obligația înștiințării

de îndată a unităților de pompieri, a autorităților locale sau a altor organe

abilitate prin lege, cerând întocmirea de acte privind producerea evenimentului

asigurat și, pe de altă parte, impun asiguratului obligația de a trimite în

scris la asigurător pretențiile de despăgubire în termen de 10 zile de la

momentul producerii sau apariției evenimentului asigurat.

S-a mai reținut că

potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, în caz de neîndeplinire a

obligației de înștiințare, asigurătorul are dreptul să refuze plata

indemnizației dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii

evenimentului asigurat și întinderea pagubei. S-a concluzionat că asigurătorul

are dreptul să refuze plata despăgubirii numai dacă din această cauză nu poate

determina întinderea prejudiciului și cauza producerii evenimentului asigurat,

per a contrario, dacă se poate determina cu exactitate prejudiciul, nu se poate

refuza plata despăgubirii, chiar dacă înștiințarea s-a făcut tardiv, chiar dacă

asiguratul este vinovat de depășirea termenului.

În baza probatoriului

administrat în speță, s-a reținut că prin procesul-verbal întocmit de

reprezentanții celor două părți, s-au stabilit drept cauze ale producerii

evenimentului asigurat inundația (ploi mari torențiale), precum și canalele colmatate,

înfundate, fiind evaluate daunele la suma de 5.376 lei pentru grâu și 941 lei

pentru triticale. De asemenea, părțile s-au înțeles și au convenit asupra

suprafețelor și procentelor care sunt dăunate, astfel încât acesta nu se poate

exonera de plata despăgubirii.

În ceea ce privește

apărarea asigurătorului cum că nu s-ar fi produs riscul asigurat, instanța a

reținut că asiguratul a reclamat, prin anunțul de daune din data de 05 mai 2007,

ca dată a producerii împotriva deciziei nr. 126/2010/AC din 21 decembrie 2010 a

Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal au declarat recurs reclamanta SC A.N.V. SRL și pârâta SC O.V.I.G. - BIHOR.

Prin recursul

declarat, recurenta-reclamantă SC A.N.V. SRL a invocat dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei atacate, cu

consecința menținerii sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și legală. În

argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-reclamantă a susținut,

în esență, că în mod greșit instanța a acordat despăgubirile raportat la

valoarea cheltuielilor de producție, având în vedere că prin polița de

asigurare încheiată, s-au asigurat culturile la valoarea producției rezultate

și nu cheltuielile de înființare a culturilor, respectiv suma de 3.500 lei pe

ha de grâu și 2.500 lei pe ha la triticale. Totodată, a precizat că în raport

de daunele provocate culturilor, suma pe care pârâta ar fi trebuit să o achite

reclamantei cu titlu de despăgubiri este cea stabilită prin raportul de

contraexpertiză tehnică, respectiv 25.000 lei la triticale și 117.250 lei la

grâu.

Recurenta-pârâtă SC O.V.I.G.

- BIHOR a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul

cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii

atacate, în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată.

În argumentarea

motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a susținut că, în speță,

asiguratul nu și-a îndeplinit obligația de a comunica asigurătorului producerea

riscului asigurat în termen, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 136/1995

și art. 9.2.2 pct. (iii) din contract, având în vedere că numai în aceste

condiții se poate stabili fără putință de tăgadă, producerea riscului asigurat,

cauzele acestuia, existența și întinderea prejudiciului, precum și îndeplinirea

de către asigurat a obligațiilor sale. A mai susținut recurenta că în mod

eronat a reținut instanța că și în condițiile înștiințării tardive, s-a putut

determina cu exactitate evenimentului (căderea de ploi torențiale) intervalul

14 -20 aprilie 2008, fapt confirmat de probatoriul administrat în cauză.

Totodată, s-a reținut

că potrivit art. 26 din Legea nr. 136/1995, asiguratul este obligat ca, pe

parcursul derulării contractului de asigurare, să întrețină bunul asigurat în

bune condiții și în conformitate cu dispozițiile legale, în scopul prevenirii

producerii riscului asigurat, însă această obligație nu a putut fi îndeplinită

în cazul de față, din motive obiective, relevate de raportul de expertiză

tehnică întocmit în dosar, precum și „Cererea-chestionar" conținând

răspunsurile date de către asigurat la chestionarul propus de societatea de

asigurare, din care rezultă că au fost cunoscute de către asigurător anterior

încheierii poliței de asigurare.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor cuvenite asiguratului, instanța a avut în vedere în

acest sens concluziile raportului de contraexpertiză tehnică agricolă efectuat

în faza de apel, care a stabilit cuantumul despăgubirilor, respectiv 19.553,2

lei daune la cultura de grâu și 5286,37 lei la triticale, în total suma de

24.839,57 lei, din care s-a scăzut valoarea franșizei aferente de 10%,

rezultând astfel suma de 22.355,613 lei cuvenită reclamantei.

În ceea ce privește

cel de-al doilea anunț de daune, din 07 iulie 2008, din cuprinsul acestuia

rezultă că data producerii fenomenului asigurat este 06 iulie 2008, când s-ar

fi semnalat furtună puternică însoțită de vânt în rafale și ploaie torențială,

aceste fenomene nu au fost, însă, confirmate de către Centrul Meteorologic

Regional Transilvania Nord, astfel încât reclamanta nu este îndreptățită la

acordarea de despăgubiri și pentru daunele produse la culturile sale în data de

06 iulie 2008, datorită neproducerii riscului asigurat.

Pentru aceste

considerente, s-a admis apelul și a fost schimbată în totalitate sentința, în

sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata

sumei de 22.355,613 lei cu titlu de despăgubiri aferente producerii

evenimentului asigurat din data de 20 aprilie 2008, fiind respinse ca nefondate

restul pretențiilor reclamantei pentru evenimentul din data de 06 iulie 2008,

prejudiciul, acesta fiind un prejudiciu ipotetic, estimat, nicidecum unul cert,

real și concret.

Totodată, a susținut

recurenta-pârâtă că asiguratul nu și-a îndeplinit nici obligația prevăzută la art.

9.2.2 pct. (iv), potrivit căruia trebuia să trimită în scris asigurătorului, în

termen de 10 zile de la momentul producerii evenimentului, pretențiile de

despăgubire, fiind discutabilă însăși producerea evenimentului, în condițiile

în care s-a indicat doar un interval generic.

Recursul reclamantei

SC A.N.V. SRL va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte, luând

în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1

din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași

lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată

stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în

cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată

ca netimbrată.

În speță,

recurenta-reclamantă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de

timbru și timbrului judiciar, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei (fila

13).

Constatând că

recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de

instanță, 7 iunie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal

îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării,

înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr.

32/1995 modificată și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

Recursul pârâtei SC O.V.I.G.

- Bihor este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin cererea de

recurs, pârâta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., care însă nu au fost dezvoltate distinct potrivit cerinței art.

302

1

lit. c) C. proc. civ., prin urmare, înalta Curte va lua în

examinare numai chestiunile care pot fi încadrate într-unui din motivele de

nelegalitate sus menționate, fără a se substitui părții, cu respectarea

principiului egalității părților în fața instanței.

În acest context,

singura chestiune ce ar putea face obiectul analizei instanței de recurs, chiar

dacă nu a fost dezvoltată explicit în argumentele expuse, este încălcarea sau

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 136/1995, potrivit

cărora asiguratul are obligația de a înștiința asigurătorul despre producerea

riscului asigurat, în termenul prevăzut în contract, termen stabilit la 72 de

ore conform art. 9.2.2 pct. (iii).

În acest sens, este

de observat că în mod corect a reținut instanța de apel că, deși reclamanta nu

a respectat prevederile contractuale menționate anterior, prin raportare la

dispozițiile art. 19 din Legea nr. 136/1995, în speță, s-a putut stabili atât

cauza producerii evenimentului, precum și existența și întinderea

prejudiciului, astfel încât asigurătorul nu poate fi exonerat de plata

despăgubirii.

De asemenea, nu este

lipsit de relevanță faptul că potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 136/1995,

asigurătorul poate refuza plata indemnizației dacă nu a fost înștiințat în

termen despre producerea evenimentului, dacă din acest motiv nu a putut

determina cauza producerii acestuia și întinderea prejudiciului, situație ce nu

se regăsește însă în speță, în condițiile în care părțile au convenit asupra

acestor aspecte, prin procesul-verbal întocmit de reprezentanții acestora. Așa

fiind, se constatată că în mod corect s-a reținut de către instanța de apel, a

nu fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 13

6/1995 pentru a putea opera refuzul pârâtei de plată a despăgubirilor.

Referitor la celelalte

susțineri, din argumentele expuse, se constată că recurenta-pârâtă face

referire la situația de fapt, respectiv data producerii evenimentului,

modalitatea de stabilire a prejudiciului de către instanța de apel, or aceste

susțineri nu se încadrează în cerința pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nici

sub aspectul lipsei de temei legal a hotărârii și nici sub aspectul încălcării

sau aplicării greșite a legii și nici în ipoteza prevăzută de pct. 8 al art. 304

același cod, respectiv interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.

Așa fiind, pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.,

recursul pârâtei SC O.V.I.G. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de reclamanta SC A.N.V. SRL împotriva deciziei nr. 126/2010/AC

din 21 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2011.