ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2209/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 330/LC din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A.N.V. SRL Satu Mare împotriva pârâtei SC O.V.I.G. - Bihor și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 145.913 lei pretenții, daune la produse, conform poliței de asigurare. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între părți a intervenit un contract de asigurare pentru asigurarea culturilor agricole conform poliței de asigurare pentru cantitățile și suprafețele prevăzute în această poliță și prin actul adițional încheiat. În urma producerii evenimentului asigurat, s-a încheiat procesul-verbal de evaluare a daunelor la culturile agricole unde s-a precizat exact gradul de evaluare a pagubelor produse rezultând că, culturile asigurate au fost calamitate în proporție de 100%.

Prima instanță a apreciat că în cauză operează condițiile contractuale stabilite de către părți, producerea evenimentului asigurat a fost dovedit prin mijloacele de probă depuse, în consecință în baza art. 969 C. civ., a admis acțiunea așa cum a fost formulată, obligând pârâta la plata de despăgubiri conform poliței de asigurare. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta SC O.V.I.G. - Bihor, iar prin decizia nr. 126/2010/A/C din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în totalitate sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 22.355,613 lei, cu titlu de despăgubiri.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că între SC A.C. SRL, în calitate de asigurat și SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător, s-a încheiat la data de 14 decembrie 2007, polița de asigurare a culturilor agricole, rodului viitor, pomilor fructiferi, hameiului și a pădurilor, clauzele contractuale fiind stipulate în condițiile generale de asigurare, care fac parte integrantă din poliță. Prin Actul Adițional nr. 1 din 06 martie 2008, încheiat între asigurător și SC A.N.V. SRL, s-a schimbat titularul poliței, acesta devenind SC A.N.V. SRL. Prin același act, s-a stipulat, de asemenea, mențiunea că restul clauzelor contractuale rămân nemodificate. Asiguratul SC A.N.V. SRL a încunoștințat asigurătorul despre producerea a două evenimente din care au rezultat daune ce a solicitat a fi acoperite în baza poliței de asigurare încheiate.

Astfel, la data de 05 mai 2008, prin anunțul de daune la culturi agricole și păduri nr. 723, SC A.N.V. SRL a făcut cunoscut asigurătorului că asupra culturilor de grâu toamnă și triticale, în perioada 14 - 20 aprilie 2008, s-a produs fenomenul de inundație, prin băltirea apei, în urma unor ploi torențiale. În privința acestui eveniment, s-a reținut că potrivit art. 19 din Legea nr. 136/1995, asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut, termen care, potrivit art. 9.2.2 pct. (iii) din condițiile generale, a fost stabilit la maximum 72 ore de la producerea sau apariția evenimentului asigurat.

Or, raportat la data anunțului de daune - 05 mai 2008, termenul a fost depășit, după cum au fost nerespectate și prevederile pct. (i) și (iv) ale aceluiași articol, care impun asiguratului obligația înștiințării de îndată a unităților de pompieri, a autorităților locale sau a altor organe abilitate prin lege, cerând întocmirea de acte privind producerea evenimentului asigurat și, pe de altă parte, impun asiguratului obligația de a trimite în scris la asigurător pretențiile de despăgubire în termen de 10 zile de la momentul producerii sau apariției evenimentului asigurat. S-a mai reținut că potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, în caz de neîndeplinire a obligației de înștiințare, asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizației dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei.

S-a concluzionat că asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii numai dacă din această cauză nu poate determina întinderea prejudiciului și cauza producerii evenimentului asigurat, per a contrario, dacă se poate determina cu exactitate prejudiciul, nu se poate refuza plata despăgubirii, chiar dacă înștiințarea s-a făcut tardiv, chiar dacă asiguratul este vinovat de depășirea termenului. În baza probatoriului administrat în speță, s-a reținut că prin procesul-verbal întocmit de reprezentanții celor două părți, s-au stabilit drept cauze ale producerii evenimentului asigurat inundația (ploi mari torențiale), precum și canalele colmatate, înfundate, fiind evaluate daunele la suma de 5.376 lei pentru grâu și 941 lei pentru triticale.

De asemenea, părțile s-au înțeles și au convenit asupra suprafețelor și procentelor care sunt dăunate, astfel încât acesta nu se poate exonera de plata despăgubirii. În ceea ce privește apărarea asigurătorului cum că nu s-ar fi produs riscul asigurat, instanța a reținut că asiguratul a reclamat, prin anunțul de daune din data de 05 mai 2007, ca dată a producerii împotriva deciziei nr. 126/2010/AC din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta SC A.N.V. SRL și pârâta SC O.V.I.G. - BIHOR. Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă SC A.N.V. SRL a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei atacate, cu consecința menținerii sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.

În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că în mod greșit instanța a acordat despăgubirile raportat la valoarea cheltuielilor de producție, având în vedere că prin polița de asigurare încheiată, s-au asigurat culturile la valoarea producției rezultate și nu cheltuielile de înființare a culturilor, respectiv suma de 3.500 lei pe ha de grâu și 2.500 lei pe ha la triticale. Totodată, a precizat că în raport de daunele provocate culturilor, suma pe care pârâta ar fi trebuit să o achite reclamantei cu titlu de despăgubiri este cea stabilită prin raportul de contraexpertiză tehnică, respectiv 25.000 lei la triticale și 117.250 lei la grâu. Recurenta-pârâtă SC O.V.I.G.

- BIHOR a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată. În argumentarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a susținut că, în speță, asiguratul nu și-a îndeplinit obligația de a comunica asigurătorului producerea riscului asigurat în termen, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 136/1995 și art. 9.2.2 pct. (iii) din contract, având în vedere că numai în aceste condiții se poate stabili fără putință de tăgadă, producerea riscului asigurat, cauzele acestuia, existența și întinderea prejudiciului, precum și îndeplinirea de către asigurat a obligațiilor sale.

A mai susținut recurenta că în mod eronat a reținut instanța că și în condițiile înștiințării tardive, s-a putut determina cu exactitate evenimentului (căderea de ploi torențiale) intervalul 14 -20 aprilie 2008, fapt confirmat de probatoriul administrat în cauză. Totodată, s-a reținut că potrivit art. 26 din Legea nr. 136/1995, asiguratul este obligat ca, pe parcursul derulării contractului de asigurare, să întrețină bunul asigurat în bune condiții și în conformitate cu dispozițiile legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat, însă această obligație nu a putut fi îndeplinită în cazul de față, din motive obiective, relevate de raportul de expertiză tehnică întocmit în dosar, precum și „Cererea-chestionar" conținând răspunsurile date de către asigurat la chestionarul propus de societatea de asigurare, din care rezultă că au fost cunoscute de către asigurător anterior încheierii poliței de asigurare.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite asiguratului, instanța a avut în vedere în acest sens concluziile raportului de contraexpertiză tehnică agricolă efectuat în faza de apel, care a stabilit cuantumul despăgubirilor, respectiv 19.553,2 lei daune la cultura de grâu și 5286,37 lei la triticale, în total suma de 24.839,57 lei, din care s-a scăzut valoarea franșizei aferente de 10%, rezultând astfel suma de 22.355,613 lei cuvenită reclamantei.

În ceea ce privește cel de-al doilea anunț de daune, din 07 iulie 2008, din cuprinsul acestuia rezultă că data producerii fenomenului asigurat este 06 iulie 2008, când s-ar fi semnalat furtună puternică însoțită de vânt în rafale și ploaie torențială, aceste fenomene nu au fost, însă, confirmate de către Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord, astfel încât reclamanta nu este îndreptățită la acordarea de despăgubiri și pentru daunele produse la culturile sale în data de 06 iulie 2008, datorită neproducerii riscului asigurat.

Pentru aceste considerente, s-a admis apelul și a fost schimbată în totalitate sentința, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 22.355,613 lei cu titlu de despăgubiri aferente producerii evenimentului asigurat din data de 20 aprilie 2008, fiind respinse ca nefondate restul pretențiilor reclamantei pentru evenimentul din data de 06 iulie 2008, prejudiciul, acesta fiind un prejudiciu ipotetic, estimat, nicidecum unul cert, real și concret. Totodată, a susținut recurenta-pârâtă că asiguratul nu și-a îndeplinit nici obligația prevăzută la art. 9.2.2 pct. (iv), potrivit căruia trebuia să trimită în scris asigurătorului, în termen de 10 zile de la momentul producerii evenimentului, pretențiile de despăgubire, fiind discutabilă însăși producerea evenimentului, în condițiile în care s-a indicat doar un interval generic.

Recursul reclamantei SC A.N.V. SRL va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

În speță, recurenta-reclamantă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei (fila 13). Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de instanță, 7 iunie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

Recursul pârâtei SC O.V.I.G. - Bihor este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Prin cererea de recurs, pârâta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., care însă nu au fost dezvoltate distinct potrivit cerinței art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., prin urmare, înalta Curte va lua în examinare numai chestiunile care pot fi încadrate într-unui din motivele de nelegalitate sus menționate, fără a se substitui părții, cu respectarea principiului egalității părților în fața instanței. În acest context, singura chestiune ce ar putea face obiectul analizei instanței de recurs, chiar dacă nu a fost dezvoltată explicit în argumentele expuse, este încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora asiguratul are obligația de a înștiința asigurătorul despre producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contract, termen stabilit la 72 de ore conform art. 9.2.2 pct. (iii).

În acest sens, este de observat că în mod corect a reținut instanța de apel că, deși reclamanta nu a respectat prevederile contractuale menționate anterior, prin raportare la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 136/1995, în speță, s-a putut stabili atât cauza producerii evenimentului, precum și existența și întinderea prejudiciului, astfel încât asigurătorul nu poate fi exonerat de plata despăgubirii. De asemenea, nu este lipsit de relevanță faptul că potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, asigurătorul poate refuza plata indemnizației dacă nu a fost înștiințat în termen despre producerea evenimentului, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii acestuia și întinderea prejudiciului, situație ce nu se regăsește însă în speță, în condițiile în care părțile au convenit asupra acestor aspecte, prin procesul-verbal întocmit de reprezentanții acestora.

Așa fiind, se constatată că în mod corect s-a reținut de către instanța de apel, a nu fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 13 6/1995 pentru a putea opera refuzul pârâtei de plată a despăgubirilor. Referitor la celelalte susțineri, din argumentele expuse, se constată că recurenta-pârâtă face referire la situația de fapt, respectiv data producerii evenimentului, modalitatea de stabilire a prejudiciului de către instanța de apel, or aceste susțineri nu se încadrează în cerința pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nici sub aspectul lipsei de temei legal a hotărârii și nici sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a legii și nici în ipoteza prevăzută de pct. 8 al art. 304 același cod, respectiv interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.

Așa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei SC O.V.I.G. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta SC A.N.V. SRL împotriva deciziei nr. 126/2010/AC din 21 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.