ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 871/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 41/P din 04 aprilie 2013, Tribunalul Neamț în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.M., din infracțiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000. S-a dispus condamnarea inculpaților M.D.I. și C.M., la pedepsele de: - câte 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000.

În condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., li s-au interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii. În temeiul art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare 2 ani și 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii. S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracțiuni. În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul C.M. suma de 1.000 RON, aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut ca situație de fapt că în seara zilei de 05 iunie 2012, la ora 21.57, agentul de poliție T.S. a fost apelat telefonic de inculpatul M.D.I., însă nu a răspuns. În aceeași seară, la orele 22.05, inculpatul i-a transmis un mesaj lucrătorului de poliție, prin care îi solicita să se întâlnească a doua zi dimineață. T.S. nu a răspuns la mesaj, dându-și seama că inculpatul insista să-și rezolve problema în alte modalități, decât cele legale. În data de 07 iunie 2012, ora 08.43, agentul de poliție a fost contactat telefonic, de la un alt număr de telefon mobil, de o persoană de sex masculin, care s-a recomandat a fi prietenul inculpatului M.D.I. și care a solicitat o întrevedere cu T.S.

Acesta din urmă l-a invitat la sediul Secției de Poliție Rurală Dulcești, iar la scurt timp s-a prezentat acea persoană, identificată ulterior ca fiind inculpatul C.M. Întrucât denunțătorul și-a dat seama că inculpatul C.M. intenționează să intervină pentru prietenul său, a activat funcția de înregistrare a telefonului mobil, cu scopul redării discuțiilor ce s-au purtat în parcarea din fața sediului unității de poliție. Din discuția înregistrată, a rezultat că inculpatul C.M. a vrut să intervină în favoarea inculpatului M.D.I., în sensul de a nu se da curs dosarului de urmărire penală, iar agentul de poliție nu a dat un răspuns ferm solicitării făcute, lăsând să se înțeleagă că va face tot ce poate, dar în limitele legii, urmând să discute din nou cu inculpatul C.M.

peste câteva zile. De asemenea, inculpatul M.D.I. a declarat că a încercat să-și rezolve problema în momentul audierii sale cât și ulterior, prin apelarea telefonică și transmiterea unui mesaj agentului de poliție, că a relatat prietenului său C.M. faptul că este cercetat într-o altă cauză penală, însă nu i-a solicitat acestuia să intervină sau să ofere o sumă de bani denunțătorului. Or, din probele administrate pe tot parcursul procesului penal a rezultat că intenția infracțională a inculpatului M.D.I. a fost luată din momentul în care acesta se afla la sediul Secției de Poliție Rurală Dulcești și a dat declarația olografă în fața agentului de poliție, iar intenția infracțională a inculpatului C.M.

a fost luată în momentul în care l-a contactat telefonic pe denunțător și i-a solicitat o întrevedere. Este adevărat că în discuțiile purtate cu inculpatul C.M., denunțătorul nu a fost foarte ferm în a refuza propunerile acestuia, lăsând să se înțeleagă că este dispus să discute, însă nu i-a promis nimic acestuia, precizându-i chiar că va proceda în limite legale. În ceea ce privește încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanței a faptei comise de inculpatul C.M., instanța a constatat că în mod greșit s-a reținut în sarcina acestuia săvârșirea complicității la infracțiunea de dare de mită. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 255 C. pen., oferirea de bani în modurile și scopurile prevăzute de art. 254 C. pen., constituie infracțiunea de dare de mită, iar art. 254 C. pen.

prevede că fapta poate fi comisă atât direct, cât și indirect. În aceste condiții, făptuitorul care oferă bani sau alte foloase unui funcționar, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen., are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită și nu de complice, chiar și în situația în care banii sau foloasele provin de la o altă persoană, iar actul privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului sau actul contrar îndatoririlor de serviciu se referă la acea persoană, întrucât potrivit dispozițiilor art. 24 C. pen., autorul este persoana care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, indiferent de modalitatea de comitere a acesteia. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termen legal, inculpatul M.D.I.

care a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale și pe fond achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. prin reaprecierea corectă a probelor administrate. Prin decizia penală nr. 164 din 08 octombrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.D.I. împotriva sentinței penale nr. 41/P din data de 04 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 5004/103/2012. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, în cauză, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului care la data de 11 iunie 2012 prin intermediul inculpatului C.M.

a oferit agentului de poliție T.S. din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești, județul Neamț, suma de 1.000 RON pentru a nu fi cercetat penal în dosarul penal nr. 2116/P/2012 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000. Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești - respectiv declarațiile denunțătorului T.S., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și planșele fotografice reprezentând imagini ale mesajului primit de denunțător la data de 05 iunie 2012 de la postul telefonic aparținând inculpatului, - a rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.

Totodată, Curtea a reținut că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că declarațiile inculpatului nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză și, în mod întemeiat, au fost înlăturate ca nesincere. De asemenea, curtea, în acord cu instanța de fond și pentru aceleași motive, a apreciat că în cauză nu poate fi reținută provocarea inculpatului de către agentul de poliție pentru a comite infracțiunea dedusă judecății. Împotriva deciziei nr. 164 din 08 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a declarat recurs inculpatul M.D.I. care a invocat ca motiv de casare art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) pct. b) C. proc.

pen. A mai solicitat și aplicarea legii penale mai favorabile din noul C. pen. Examinând recursul declarat de inculpatul M.D.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, la data de 08 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensvd. că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia și sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, solicitând schimbarea de încadrare juridică și achitarea în temeiul prevederilor art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) pct. b) C. proc.

pen. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că această critică se încadrează formal în cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., însă este nefondată. Trebuie precizat că, în temeiul art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de recursului. Analizând decizia recurată sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, având în vedere intrarea în vigoare, la data de 01 februarie 2014, în cursul judecății, a noului C. pen.

care, conform art. 5, impune stabilirea și aplicarea legii mai favorabile în raport cu noile limite de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite, Înalta Curte constată că ih ceea ce îl privește pe recurentul M.D.I., legea veche este mai favorabilă. Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Astfel, în speță de la data pronunțării deciziei din apel, 08 octombrie 2013, și până la data soluționării recursului - 11 martie 2014 - a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. Inculpatul M.D.I.

a fost trimis ih judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de: - art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 cu reținerea art. 71 alin. (2) C. pen. anterior și inculpatului i-au fost interzise exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 81 C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii și în temeiul art. 82 C. pen. anterior s-a fixat termen de încercare 2 ani și 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

anterior referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracțiuni. Art. 259 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, prevăd (limite de pedeapsă cuprinse între 6 luni - 5 ani închisoare), iar art. 290 alin. (1) C. pen. nou, prevăd limite de pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare. Comparând limitele de pedeapsă astfel cum sunt stabilite în textele incriminatoare, se constată că legea veche este legea mai favorabilă, întrucât are limitele mai scăzute, instanța de fond aplicând o pedeapsă orientată la limita rninimă prevăzută de lege. Față de considerentele expuse, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge recursul declarat de inculpatul M.D.I. În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat M.D.I. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat sase avanseze din fondul Ministerului Justiției, conform Protocolului încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.I. împotriva deciziei penale nr. 164 din 08 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2014.