ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2124/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, sub nr. 34790/3/2007, SC C. SRL a chemat

în judecată pe pârâtele SC G.I. SRL și SC F.P. SRL solicitând instanței să

dispună obligarea pârâtei SC G.I. SRL să o reintegreze în spațiul comercial

situat în Piața Crângași, București, să dispună evacuarea pârâtei SC F.P. SRL

din spațiul pe care reclamanta l-a închiriat în temeiul contractului de

închiriere din 17 aprilie 2004.

La data de 13

noiembrie 2007, reclamanta a depus la dosar cerere de completare și precizare a

acțiunii în sensul că pârâta SC G.I. SRL a închiriat spațiul ce formează

obiectul contractului de închiriere nr. X/2004 către SC M.P. SRL și nu către SC

F.P. SRL arătând totodată că SC M.P. SRL are calitate procesuală pasivă în cauză

și că solicită să se constate nulitatea contractului de închiriere întocmit

între pârâte pentru clauză ilicită, arătând că ambele părți cunoșteau faptul că

spațiul comercial forma obiectul contractului de închiriere din 17 aprilie 2004.

SC G.I. SRL a formulat

cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate rezilierea

contractului de închiriere nr. X/2004.

Prin sentința

comercială nr. 9296 din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în Dosarul nr. 34790/3/2007, a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC C. SRL în sensul că: Obliga pe pârâta SC G.I. SRL să

pună la dispoziția reclamantei SC C. SRL spațiul în suprafață de 23 mp cu

intrare din lateral, situat la parterul imobilului din București Piața Crângași,

pe o perioadă de 23 luni și 25 zile, începând cu data reînregistrării în spațiu.

Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea

nulității absolute a contractului de închiriere din 28 septembrie 2007

intervenit între pârâte precum și cererea vizând  evacuarea pârâtei SC M.P. SRL.

Cererea reconvențională formulată de pârâta SC G.I. SRL a fost respinsă ca

nefondat.

Împotriva sentinței

evocate mai sus a declarat apel atât pârâta SC G.I. SRL cât și reclamanta SC C.

SRL.

Prin decizia

comercială nr. 28 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, au fost admise ambele apeluri formulate de reclamanta SC C.

SRL și pârâta SC G.I. SRL, Sentința nr. 296/2009 a Tribunalului București a

fost desființată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea deciziei

pronunțate, instanța de apel reține motivarea mai puțin convingătoare a

instanței de fond privind adresele nr. 126 din 12 septembrie 2007 și 4

octombrie 2007. Mai mult, instanța de fond nu motivează pentru ce a respins

capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de închiriere din

data de 29 septembrie 2007 încheiat între pârâtele SC G.I. SRL și SC M.P. SRL.

Instanța nu a motivat

nici pentru ce a respins capătul de cerere privind evacuarea SC M.P. SRL din

spațiul pentru care avea contract cu reclamanta și în plus nu reține culpa în

sarcina pârâtei locatar dar respinge cererea reconvențională.

Hotărârea astfel

pronunțată este contradictorie, nemulțumind ambele părți motiv pentru care se impune

aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr.

28/2009 pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs pârâta SC G.I.

SRL.

În dezvoltarea

motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C.

proc. civ., recurenta arată, în esență, că hotărârea recurată nu este motivată

deși admite ambele apeluri analizează doar motivele de apel formulate de

apelanta reclamantă.

Instanța de apel a

interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia în condițiile în care deși în

dispozitivul hotărârii se menționează că au fost admise ambele apeluri, nu arată

care sunt considerentele ce au determinat admiterea apelului.

În mod greșit au fost

aplicate dispozițiile art. 297 C. proc. civ. în condițiile în care instanța de

fond a motivat soluția pronunțată respectiv atât cererea principală cât și

cererea reconvențională.

În concluzie se

solicită admiterea apelului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru

rejudecarea apelului.

Intimata-reclamantă SC

C. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului

în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și

excepția lipsei de interes.

Pe fondul cauzei,

solicită respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cu

prioritate excepțiile invocate în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.

se constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. instituie obligația legală a

motivării recursului, stipulată sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., orice derogare fiind cuprinsă în norme speciale, de strictă

interpretare.

Motivarea recursului

presupune evocarea cauzelor de nelegalitate care justifică exercitarea acestei

căi de atac din cele implementate prin art. 304 C. proc. civ. și dezvoltarea lor,

respectiv încadrarea într-unul din motivele prevăzute de lege, printr-o

argumentare în fapt și drept, a greșelilor pretins a fi fost săvârșite prin

hotărârea atacată.

Aspectele învederate

prin cererea de recurs formulată de recurenta SC G.I. SRL au valoarea unor

critici care, fie și indirect, vizează soluția și considerentele deciziei date

de Curtea de Apel București ținând cont și de dispozițiile art. 306 pct. 3 C.

proc. civ.

A interpreta astfel,

ar însemna o limită a accesului la justiție contrară dispozițiile art. 6 alin.

(1) din C.E.D.O. motiv pentru care Înalta Curte respinge excepția nulității

recursului.

Și excepția lipsei de

interes este neîntemeiată întrucât prin desființare cu trimiterea cauzei, fără

un motiv legal și cu încălcarea dispozițiile art. 297 C. proc. civ. se încalcă

principiul celerității, fiind de natură să prelungească nejustificat procesul fără

ca părțile să beneficieze de un termen rezonabil pentru soluționarea cauzei,

interesul în promovarea căii de atac fiind legitim, personal, născut și actual.

Analizând decizia

recurată din perspectiva criticilor formulate se constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele

de fapt și drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților.

În speța de față,

instanța de apel nu a motivat hotărârea pronunțată din perspectiva

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ținând cont și de greșita

aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ.

Norma cuprinsă în art.

297 alin. (1) C. proc. civ. invocată de instanța de apel, este de strictă

interpretare și aplicare, neputând fi extinsă prin analogie altor situații

decât celei expres stabilite de legiuitor. Soluția trimiterii spre rejudecare contravine

principiului celerității soluționării cauzei, fiind de natură să prelungească

nejustificat procesul fără un fundament legal, în condițiile în care instanța

de fond a adoptat o soluție cu privire la fondul cauzei.

Apelul este o cale de

atac ce duce la judecata pricinii în fond, problemele de fapt și drept

dezbătute în fața primei instanțe urmând a fi repuse în discuție în fața instanței

de apel, în limitele prevăzute de art. 292 C. proc. civ.

Efectul devolutiv al

apelului, constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecății în

apel, litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și

drept ce au fost ridicate în fața primei instanțe.

Art. 297 C. proc.

civ. prevede că în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat

procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa

părții ce nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea

atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Or, instanța de apel,

fără a fi incidente dispozițiile art. 297 C. proc. civ. și fără a analiza motivele

de apel formulate, în mod greșit a dispus desființarea hotărârii apelate, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care instanța de fond s-a

pronunțat atât pe cererea principală, cât și pe cererea reconvențională,

motivând hotărârea pronunțată.

Nu pot fi aplicate

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la art. 304 pct. 7

C. proc. civ., motiv de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii ținând cont de

efectul devolutiv al apelului și cazurile limitativ prevăzute de lege în

aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. text de lege reținut

de instanța de apel.

Ca atare, nefiind

incidente dispozițiile art. 297 C. proc. civ., și fără a cerceta motivele de

apel formulate de cele două apelante, instanța de apel a încălcat dispozițiile

legale evocate și principiul celerității soluționării cauzelor fără un

fundament legal și în mod greșit a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ. admite recursul

formulat de pârâta SC G.I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 28 din

22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, casează

decizia și trimite cauza pentru rejudecare apelului aceleiași instanțe, respectiv

Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

invocate.

Admite recursul

declarat de pârâta SC G.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 28 din

22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2010.