ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2124/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 34790/3/2007, SC C. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC G.I. SRL și SC F.P. SRL solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei SC G.I. SRL să o reintegreze în spațiul comercial situat în Piața Crângași, București, să dispună evacuarea pârâtei SC F.P. SRL din spațiul pe care reclamanta l-a închiriat în temeiul contractului de închiriere din 17 aprilie 2004. La data de 13 noiembrie 2007, reclamanta a depus la dosar cerere de completare și precizare a acțiunii în sensul că pârâta SC G.I. SRL a închiriat spațiul ce formează obiectul contractului de închiriere nr. X/2004 către SC M.P.

SRL și nu către SC F.P. SRL arătând totodată că SC M.P. SRL are calitate procesuală pasivă în cauză și că solicită să se constate nulitatea contractului de închiriere întocmit între pârâte pentru clauză ilicită, arătând că ambele părți cunoșteau faptul că spațiul comercial forma obiectul contractului de închiriere din 17 aprilie 2004. SC G.I. SRL a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate rezilierea contractului de închiriere nr. X/2004. Prin sentința comercială nr. 9296 din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 34790/3/2007, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL în sensul că: Obliga pe pârâta SC G.I.

SRL să pună la dispoziția reclamantei SC C. SRL spațiul în suprafață de 23 mp cu intrare din lateral, situat la parterul imobilului din București Piața Crângași, pe o perioadă de 23 luni și 25 zile, începând cu data reînregistrării în spațiu. Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere din 28 septembrie 2007 intervenit între pârâte precum și cererea vizând evacuarea pârâtei SC M.P. SRL. Cererea reconvențională formulată de pârâta SC G.I. SRL a fost respinsă ca nefondat. Împotriva sentinței evocate mai sus a declarat apel atât pârâta SC G.I. SRL cât și reclamanta SC C. SRL. Prin decizia comercială nr. 28 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, au fost admise ambele apeluri formulate de reclamanta SC C. SRL și pârâta SC G.I.

SRL, Sentința nr. 296/2009 a Tribunalului București a fost desființată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță. În motivarea deciziei pronunțate, instanța de apel reține motivarea mai puțin convingătoare a instanței de fond privind adresele nr. 126 din 12 septembrie 2007 și 4 octombrie 2007. Mai mult, instanța de fond nu motivează pentru ce a respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de închiriere din data de 29 septembrie 2007 încheiat între pârâtele SC G.I. SRL și SC M.P. SRL. Instanța nu a motivat nici pentru ce a respins capătul de cerere privind evacuarea SC M.P. SRL din spațiul pentru care avea contract cu reclamanta și în plus nu reține culpa în sarcina pârâtei locatar dar respinge cererea reconvențională.

Hotărârea astfel pronunțată este contradictorie, nemulțumind ambele părți motiv pentru care se impune aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva deciziei nr. 28/2009 pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs pârâta SC G.I. SRL. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenta arată, în esență, că hotărârea recurată nu este motivată deși admite ambele apeluri analizează doar motivele de apel formulate de apelanta reclamantă. Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia în condițiile în care deși în dispozitivul hotărârii se menționează că au fost admise ambele apeluri, nu arată care sunt considerentele ce au determinat admiterea apelului.

În mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 297 C. proc. civ. în condițiile în care instanța de fond a motivat soluția pronunțată respectiv atât cererea principală cât și cererea reconvențională. În concluzie se solicită admiterea apelului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. Intimata-reclamantă SC C. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și excepția lipsei de interes. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat. Analizând cu prioritate excepțiile invocate în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. se constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. instituie obligația legală a motivării recursului, stipulată sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., orice derogare fiind cuprinsă în norme speciale, de strictă interpretare. Motivarea recursului presupune evocarea cauzelor de nelegalitate care justifică exercitarea acestei căi de atac din cele implementate prin art. 304 C. proc. civ. și dezvoltarea lor, respectiv încadrarea într-unul din motivele prevăzute de lege, printr-o argumentare în fapt și drept, a greșelilor pretins a fi fost săvârșite prin hotărârea atacată. Aspectele învederate prin cererea de recurs formulată de recurenta SC G.I. SRL au valoarea unor critici care, fie și indirect, vizează soluția și considerentele deciziei date de Curtea de Apel București ținând cont și de dispozițiile art. 306 pct. 3 C. proc.

civ. A interpreta astfel, ar însemna o limită a accesului la justiție contrară dispozițiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. motiv pentru care Înalta Curte respinge excepția nulității recursului. Și excepția lipsei de interes este neîntemeiată întrucât prin desființare cu trimiterea cauzei, fără un motiv legal și cu încălcarea dispozițiile art. 297 C. proc. civ. se încalcă principiul celerității, fiind de natură să prelungească nejustificat procesul fără ca părțile să beneficieze de un termen rezonabil pentru soluționarea cauzei, interesul în promovarea căii de atac fiind legitim, personal, născut și actual. Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate se constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În speța de față, instanța de apel nu a motivat hotărârea pronunțată din perspectiva dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ținând cont și de greșita aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. Norma cuprinsă în art. 297 alin. (1) C. proc. civ. invocată de instanța de apel, este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinsă prin analogie altor situații decât celei expres stabilite de legiuitor. Soluția trimiterii spre rejudecare contravine principiului celerității soluționării cauzei, fiind de natură să prelungească nejustificat procesul fără un fundament legal, în condițiile în care instanța de fond a adoptat o soluție cu privire la fondul cauzei.

Apelul este o cale de atac ce duce la judecata pricinii în fond, problemele de fapt și drept dezbătute în fața primei instanțe urmând a fi repuse în discuție în fața instanței de apel, în limitele prevăzute de art. 292 C. proc. civ. Efectul devolutiv al apelului, constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecății în apel, litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și drept ce au fost ridicate în fața primei instanțe. Art. 297 C. proc. civ. prevede că în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții ce nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Or, instanța de apel, fără a fi incidente dispozițiile art. 297 C. proc. civ. și fără a analiza motivele de apel formulate, în mod greșit a dispus desființarea hotărârii apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care instanța de fond s-a pronunțat atât pe cererea principală, cât și pe cererea reconvențională, motivând hotărârea pronunțată. Nu pot fi aplicate dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii ținând cont de efectul devolutiv al apelului și cazurile limitativ prevăzute de lege în aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. text de lege reținut de instanța de apel.

Ca atare, nefiind incidente dispozițiile art. 297 C. proc. civ., și fără a cerceta motivele de apel formulate de cele două apelante, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale evocate și principiul celerității soluționării cauzelor fără un fundament legal și în mod greșit a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ. admite recursul formulat de pârâta SC G.I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 28 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare apelului aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile invocate. Admite recursul declarat de pârâta SC G.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 28 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.