ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1255/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta A.V.A.S. București a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 346.806,7535 lei penalități pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute prin clauza 7.3 lit. b) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 1994, sumă ce urmează a fi actualizată la data plății. Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei să prezinte A.V.A.S., certificatul constatator de la O.R.C. care să conțină informații referitoare la menținerea obiectului principal de activitate al SC A.P. SA Alba Iulia, structura acționariatului, situațiile activelor imobilizate, hotărârile A.G.A.

de aprobare a vânzării activelor, documentele prin care au fost vândute activele, precum și note contabile privind înregistrarea în contabilitate a vânzării și scoaterii din patrimoniu a activelor. Prin precizarea acțiunii, reclamanta a arătat că suma de 346.806,7535 lei reprezintă diferența dintre valoarea de vânzare a activului și valoarea contabilă a acestuia actualizată cu indicele de inflație la data de 9 martie 2006. Prin Sentința nr. 5595 din 6 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte cererea reclamantei A.V.A.S. București și a obligat pârâta să transmită reclamantei documentele din care să reiasă modul respectării clauzelor contractuale. Prin aceeași hotărâre, instanța a admis excepția prescripției extinctive și a respins ca prescris capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 346.806,7535 lei cu titlu de penalități.

În motivarea soluției pronunțate, instanța fondului a reținut că potrivit art. 7.3 lit. b) din contract, cumpărătorul s-a obligat ca în adunarea generală să nu aprobe vânzarea într-o perioadă de 10 ani de la data semnării contractului a vreunuia din bunurile prevăzute în anexa la contract, iar în cazul nerespectării obligației, cumpărătorul urma să plătească AVAS suma reprezentând diferența dintre prețul obținut din vânzarea bunului și valoarea contabilă a acestuia. Activul atelier motor cu transmisie a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 1997, fiind emisă factura din 19 februarie 1997, înscrisuri ce au fost comunicate reclamantei A.V.A.S. prin adresa din 30 septembrie 1997, înregistrată la A.V.A.S.

sub nr. 303/2039 din 7 octombrie 1997. Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 17 iulie 2008, instanța a constatat că s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție extinctivă de trei ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, motiv pentru care a admis excepția prescripției extinctive și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 346.806,7535 lei, ca prescris. În ceea ce privește cel de-al doilea capăt al cererii, instanța a constatat a fi întemeiat, reținând că potrivit art. 8 din O.G. nr. 25/2002, cumpărătorul este obligat să transmită în termen de 30 de zile de la data împlinirii scadenței sau a solicitării Autorității, un raport cu privire la modul respectării clauzelor contractuale, astfel încât a dispus obligarea pârâtei la transmiterea documentelor solicitate.

Sentința instanței de fond a fost apelată de către reclamanta A.V.A.S. București, iar prin Decizia nr. 429 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul, reținând în esență, că instanța fondului a stabilit în mod corect situația de fapt, soluția fiind corectă în ceea ce privește admiterea excepției prescripției extinctive, având în vedere momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, 7 octombrie 1997 și data formulării acțiunii, 17 iulie 2008, iar împrejurarea referitoare la derularea în continuare a contractului de privatizare nu influențează momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție. Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs reclamanta A.V.A.S.

București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, cu consecința schimbării în parte a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii excepției prescripției extinctive și admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 346.806,7535 lei cu titlu de penalități. În argumentarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 3 lit. c) din O.G. nr. 25/2002. A mai susținut recurenta că la data emiterii notificării de către A.V.A.S., 12 iulie 2006, contractul se afla încă în derulare, motiv pentru care apreciază că până la acest moment nu a intervenit excepția prescripției dreptului la acțiune.

Recurenta a mai arătat că este terț față de raportul juridic privind vânzarea activului menționat, iar obligația cumpărătorului de a o înștiința cu privire la această vânzare și de a achita diferența de preț este distinctă față de acest raport juridic. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are, de regulă, în vedere încălcarea legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în speță. Pentru examinarea motivului de nelegalitate invocat se va analiza decizia recurată, prin prisma aplicării dispozițiilor O.G.

nr. 25/2002, cu referire la soluția de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune. Așa fiind, se reține că deși dispozițiile art. 3 lit. c) din O.G. nr. 25/2002 definesc perioada de derulare a contractului ca fiind perioada până la îndeplinirea oricăreia și a tuturor obligațiilor părților contractante, conform clauzelor contractuale, aceste dispoziții normative nu au relevanță asupra calculului termenului de prescripție extinctivă, fiind aplicabile dispozițiile art. 3, respectiv art. 7 din Decretul nr. 167/1958. Față de aceste precizări, se constată că în mod corect s-a reținut de către ambele instanțe că, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este cel de la care reclamanta a luat cunoștință de înstrăinarea activului, respectiv 7 octombrie 1997, moment de la care nu se mai justifică pasivitatea reclamantei în recuperarea prejudiciului.

În atare situație, în raport de prevederile sus menționate, nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia, dreptul său la acțiune s-ar fi născut la data emiterii notificării de către A.V.A.S., 12 iulie 2006, fiind lipsită de relevanță perioada derulării contractului. Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de control judiciar că sancțiunea aplicabilă este prescripția extinctivă, iar aplicarea clauzei penale stipulată prin art. 7.3 lit. b) din contract este distinctă de aplicarea celorlalte sancțiuni referitoare la nerespectarea obligațiilor cumpărătorului. Pentru considerentele ce preced, constatând că nu sunt motive de nelegalitate ce ar putea conduce la modificarea deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva Deciziei nr. 429 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.