ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7727/2013

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins recursurile declarate de intervenienta Asociația Familială

C.N. și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva Sentinței nr.

30/CA din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut în esență următoarele.

Soluția adoptată de

prima instanță, de admitere a acțiunii reclamantei SC A.M. SRL (cu consecința

dispunerii anulării Contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 103

din 24 mai 2006) și de respingere ca nefondată a cererii de intervenție în interes

propriu formulată de intervenienta Asociația Familială C.N., se privește ca

fiind legală, pe de altă parte, urmare efectului pozitiv al autorității de

lucru judecat. Este neîndoielnic că, dacă în manifestarea sa de excepție

procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să

oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla

identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză),

nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se

manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior

anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a

se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune

într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată

anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a

autorității de lucru judecat în forma prezumției, mijloc de probă de natură să

demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, vine să

asigure, din nevoia de ordine și de stabilitate juridică, evitarea

contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, astfel că nu se

poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă sau să se obțină

stabilirea contrariului a ceea ce s-a stabilit judecătorește anterior. Or, în

litigiu, atâta vreme cât s-a stabilit, prin Sentința civilă nr. 5249 din 10 mai

1993 a Judecătoriei Constanța, devenită irevocabilă și pusă în executare, că dreptul

de proprietate asupra unei părți din amenajarea piscicolă concesionată prin

Contractul nr. 103 din 24 mai 2006 nu aparține statului sau unei unități

administrativ-teritoriale, ci constituie obiect al dreptul de proprietate

privată, nu se poate statua în alt mod, în alt litigiu, în condițiile în care

nu s-a probat că regimul juridic al imobilului respectiv s-a schimbat între

timp, în condițiile legii.

Împotriva Deciziei

nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, C.M. Întreprindere Familială a formulat

cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5, se arată, în esență, că după

pronunțarea deciziei atacate, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute

de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților, respectiv Decizia nr. 332 din 04 martie 2011,

definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr.

3305/256/2009, Decizia civilă nr. 511/C din 24 octombrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța.

Recurentul C.M.

Întreprindere Familială a formulat cerere de revizuire întemeiată și pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile supuse analizei fiind

Sentința nr. 5249 din 10 martie 1993 pronunțată în Dosarul nr. 9429/1992 de

Judecătoria Constanța, Sentința civilă nr. 1740 din 14 octombrie 2011,

pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 540/36/2011, Decizia civilă

nr. 332 din 4 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr.

3305/256/2009, Sentința civilă nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010, pronunțată de

Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 5535/36/2006.

Înalta Curte sesizată

cu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că este

inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Revizuirea unei

hotărâri judecătorești este o cale extraordinară de atac de retractare și

nesuspensivă de executare ce provoacă rejudecarea cauzei, urmărind înlăturarea

autorității de lucru judecat atașat de lege hotărârilor judecătorești

irevocabile.

Interesul

revizuentului reflectat în susținerile formulate vizează cu precădere evocarea

fondului cauzei și încearcă a atrage o nouă judecată, de această dată, având în

vedere și înscrisurile așa-zis "noi" invocate în susținerea cererii.

Însă, a apreciat

instanța că înainte de evocarea fondului trebuie să se examineze dacă sunt

îndeplinite cele patru condiții de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., și anume: să fie vorba de un înscris doveditor; înscrisul să fi

existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere; înscrisul să

fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o

împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fi fost hotărâtor în

soluționarea pricinii.

Admiterea cererii de

revizuire presupune în primul rând ca înscrisurile invocate să fie noi, în

sensul că acestea să nu fi fost folosite în primul ciclu procesual, să nu fi

făcut astfel obiectul cercetării de către instanța de judecată, care ar fi

putut statua asupra valorii probatorii a acestora.

În ceea ce privește

cea de-a doua condiție, ea decurge tocmai din rațiunea avută în vedere de

legiuitor amintită anterior. Formularea aleasă "reținută de partea adversă

sau care nu a putut fi înfățișată" conduce la concluzia că anterioritatea

înscrisurilor a fost stabilită în termeni nesusceptibili de interpretare.

Admiterea soluției

contrare ar duce la situația de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să

depindă de diligența pe care o manifestă partea cu prilejul soluționării

cererii (obligație impusă în mod expres de art. 129 C. proc. civ.) și ca

acesteia să i se dea posibilitatea de a administra probe în mai multe cicluri

procesuale.

Din această

perspectivă se reține că înscrisurile invocate existau sau ar fi putut fi

produse la data pronunțării sentinței atacate, astfel încât caracterul lor de

anterioritate nu a putut fi pus în discuție.

Referitor la

caracterul determinant al înscrisurilor, se reține că acestea, dacă ar fi fost

cunoscute de instanță cu ocazia judecății pricinii, ar fi fost de natură să

ducă la altă soluție decât cea adoptată în cauză. Or, înscrisurile invocate nu

sunt susceptibile să schimbe soluția pronunțată.

Astfel, documentele

despre care se face vorbire în cererea de revizuire nu îndeplinesc niciuna din

condițiile enunțate.

Înalta Curte, văzând

actele și lucrările dosarului, a constatat că cererea de față nu întrunește

cerințele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la

verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a

rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de

dispozițiile legale.

Văzând și

dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care

dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care

se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

În ceea ce privește

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

se reține că, termenul de introducere a cererii de revizuire pentru

contrarietate de hotărâri, în cazul în care ultima hotărâre este a instanței de

recurs, curge de la pronunțarea acestei hotărâri.

În speță, Decizia nr.

485 din 27 ianuarie 2011, supusă analizei, a fost pronunțată la data de 27

ianuarie 2011, de Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire fiind

înregistrată pe rolul instanței la data de 13 februarie 2013, deci cu depășirea

termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ.

Mai trebuie precizat

faptul că în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., termenul de

revizuire este de o lună și curge de la pronunțarea ultimei hotărâri,

indiferent dacă partea a fost sau nu prezentă la dezbateri sau la pronunțare.

Văzând și

dispozițiile art. 324 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge cererea de revizuire ca tardiv declarată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., de C.M.

Întreprindere Familială împotriva Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Respinge cererea de

revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de C.M.

Întreprindere Familială împotriva Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca tardiv introdusă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN