ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7727/2013

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de intervenienta Asociația Familială C.N. și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva Sentinței nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut în esență următoarele. Soluția adoptată de prima instanță, de admitere a acțiunii reclamantei SC A.M.

SRL (cu consecința dispunerii anulării Contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 103 din 24 mai 2006) și de respingere ca nefondată a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Asociația Familială C.N., se privește ca fiind legală, pe de altă parte, urmare efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Este neîndoielnic că, dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, vine să asigure, din nevoia de ordine și de stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, astfel că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă sau să se obțină stabilirea contrariului a ceea ce s-a stabilit judecătorește anterior.

Or, în litigiu, atâta vreme cât s-a stabilit, prin Sentința civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanța, devenită irevocabilă și pusă în executare, că dreptul de proprietate asupra unei părți din amenajarea piscicolă concesionată prin Contractul nr. 103 din 24 mai 2006 nu aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale, ci constituie obiect al dreptul de proprietate privată, nu se poate statua în alt mod, în alt litigiu, în condițiile în care nu s-a probat că regimul juridic al imobilului respectiv s-a schimbat între timp, în condițiile legii. Împotriva Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, C.M.

Întreprindere Familială a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5, se arată, în esență, că după pronunțarea deciziei atacate, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, respectiv Decizia nr. 332 din 04 martie 2011, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 3305/256/2009, Decizia civilă nr. 511/C din 24 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Recurentul C.M. Întreprindere Familială a formulat cerere de revizuire întemeiată și pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., hotărârile supuse analizei fiind Sentința nr. 5249 din 10 martie 1993 pronunțată în Dosarul nr. 9429/1992 de Judecătoria Constanța, Sentința civilă nr. 1740 din 14 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 540/36/2011, Decizia civilă nr. 332 din 4 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 3305/256/2009, Sentința civilă nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 5535/36/2006. Înalta Curte sesizată cu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești este o cale extraordinară de atac de retractare și nesuspensivă de executare ce provoacă rejudecarea cauzei, urmărind înlăturarea autorității de lucru judecat atașat de lege hotărârilor judecătorești irevocabile. Interesul revizuentului reflectat în susținerile formulate vizează cu precădere evocarea fondului cauzei și încearcă a atrage o nouă judecată, de această dată, având în vedere și înscrisurile așa-zis "noi" invocate în susținerea cererii. Însă, a apreciat instanța că înainte de evocarea fondului trebuie să se examineze dacă sunt îndeplinite cele patru condiții de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., și anume: să fie vorba de un înscris doveditor; înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere; înscrisul să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fi fost hotărâtor în soluționarea pricinii. Admiterea cererii de revizuire presupune în primul rând ca înscrisurile invocate să fie noi, în sensul că acestea să nu fi fost folosite în primul ciclu procesual, să nu fi făcut astfel obiectul cercetării de către instanța de judecată, care ar fi putut statua asupra valorii probatorii a acestora. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, ea decurge tocmai din rațiunea avută în vedere de legiuitor amintită anterior.

Formularea aleasă "reținută de partea adversă sau care nu a putut fi înfățișată" conduce la concluzia că anterioritatea înscrisurilor a fost stabilită în termeni nesusceptibili de interpretare. Admiterea soluției contrare ar duce la situația de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să depindă de diligența pe care o manifestă partea cu prilejul soluționării cererii (obligație impusă în mod expres de art. 129 C. proc. civ.) și ca acesteia să i se dea posibilitatea de a administra probe în mai multe cicluri procesuale. Din această perspectivă se reține că înscrisurile invocate existau sau ar fi putut fi produse la data pronunțării sentinței atacate, astfel încât caracterul lor de anterioritate nu a putut fi pus în discuție.

Referitor la caracterul determinant al înscrisurilor, se reține că acestea, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecății pricinii, ar fi fost de natură să ducă la altă soluție decât cea adoptată în cauză. Or, înscrisurile invocate nu sunt susceptibile să schimbe soluția pronunțată. Astfel, documentele despre care se face vorbire în cererea de revizuire nu îndeplinesc niciuna din condițiile enunțate. Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că cererea de față nu întrunește cerințele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispozițiile legale.

Văzând și dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se reține că, termenul de introducere a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, în cazul în care ultima hotărâre este a instanței de recurs, curge de la pronunțarea acestei hotărâri. În speță, Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011, supusă analizei, a fost pronunțată la data de 27 ianuarie 2011, de Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 13 februarie 2013, deci cu depășirea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. Mai trebuie precizat faptul că în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și curge de la pronunțarea ultimei hotărâri, indiferent dacă partea a fost sau nu prezentă la dezbateri sau la pronunțare. Văzând și dispozițiile art. 324 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv declarată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., de C.M. Întreprindere Familială împotriva Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Respinge cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de C.M. Întreprindere Familială împotriva Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv introdusă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2013. Procesat de GGC - NN