ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6959/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 05 august 2011, reclamantul B.S.H., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se dispună eliminarea dispozițiilor discriminatorii prevăzute în art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, precum și să se dispună înlocuirea prevederii de posibilitate a titularizării doar într-o singură unitate de învățământ în mediul urban cu posibilitatea de titularizare în două unități de învățământ atât în mediul rural, cât și în cel urban, prevăzută în art. 37 alin. (4) din Metodologie.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 22 noiembrie 2010 a depus la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării o petiție prin care reclama existența art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, discriminatoriu, solicitând eliminarea acestor dispoziții discriminatorii atât între mediul urban și cel rural, cât și între materii cu același număr de ore pe săptămână, dispoziții care au dus la imposibilitatea sa de a se titulariza pe o catedră în două unități de învățământ. A menționat că în perioada 2005-2010 a fost profesor suplinitor la Liceul T.V.

Tăuții-Măgherăuș, iar în perioada 2006-2011 la Școala O.G. Baia Mare, astfel că, fiind în mediul urban în două unități școlare, nu a putut fi îndeplinită condiția ca postul să fie într-o singură unitate, condiție pe care o consideră discriminatorie, deoarece limitează posibilitatea cadrelor didactice să se titularizeze în mediul urban, comparativ cu cele din mediul rural, unde titularizarea se poate face și în două unități școlare. A arătat că este nemulțumit de hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011, deoarece nu a analizat aspectele discriminatorii arătate, precizând că ar trebui identificată o persoană raportat la care reclamantul să se considere discriminat, iar acea persoană ar fi d-na C.A., care, în calitate de titular, s-a pretransferat pe postul ocupat de reclamant la Liceul T.V.

Tăuții-Măgherăuș. În realitate însă, starea de fapt a acestui transfer este o consecință a prevederilor discriminatorii și nu d-na C.A. este persoana raportat la care s-ar putea considera discriminate. A considerat că nu este necesar a identifica o anumită persoană raportat la care se consideră discriminat, aceste persoane putând fi oricare cadre didactice care s-au titularizat în mediul rural în două unități școlare sau în mediul urban cadrele didactice care predau de exemplu educație muzicală sau educație plastică și cărora Metodologia le-a permis titularizarea în două unități școlare.

De asemenea, a arătat că multe alte cadre didactice din mediul rural, pe care nu le poate și nu este necesar a le identifica nominal, chiar și la alte materii, cum ar fi limba română sau matematica care sunt de 4 ore pe săptămână, se pot titulariza în două unități școlare; ori, la o materie de o oră pe săptămână aproape că nu există școală unde să fie o catedră întreagă, deoarece nu există atâtea clase. A menționat și faptul că prin Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008, s-a ridicat dreptul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a se pronunța asupra caracterului discriminatoriu a actelor normative cu putere de lege. Însă, Metodologia de mișcare a personalului didactic fiind aprobată prin ordin al ministrului, excede limitării impuse de Decizia nr. 997/2008, lucru recunoscut de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la pct. 5.6 din hotărârea nr. 146 din 13 aprilie 2011, pe care reclamantul a atacat-o prin acțiunea de față.

Prin urmare, reclamantul a susținut că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este competent a anula dispozițiile discriminatorii invocate din art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologie și de a „înlocui dispozițiile din art. 37 alin. (4), în sensul de a se putea realiza titularizarea în două unități școlare, fără limitări impuse de mediu”. Reclamantul a contestat hotărârea primită și datorită depășirii termenului legal de soluționare de 90 de zile, potrivit O.G. nr. 137/2000, acțiunea de față fiind introdusă la data de 22 noiembrie 2010, iar hotărârea a fost pronunțată cu 140 de zile mai târziu, la data de 13 aprilie 2011, reclamantul primind-o la data de 03 august 2011 (data poștei).

Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, solicitând respingerea excepției tardivității adoptării hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011 emisă în dosarul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 432/2010, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. Reclamantul B.S.H. ca răspuns la întâmpinare a solicitat admiterea excepției tardivității hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011 emisă în Dosarul nr. 432/2010 și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

A susținut că ar fi absurdă condiția unei pretitularizări în vederea ocupării unui post, care n-ar avea cum să aibă loc, singura modalitate de dobândire a calității de titular fiind participarea la concurs și obținerea notei minime 7. A menționat că a îndeplinit această cerință a legii, în anii 2003, 2006, 2008, respectiv 2010 participând la concursuri și obținând note de peste 7, dar nu s-a putut titulariza pe postul pe care preda de 5 ani datorită unor prevederi discriminatorii din prezenta Metodologie și datorită cărora a deschis acțiunea de față, respectiv art. 37 alin. (4) și (5). Cadrul didactic care era deja titular și care a ocupat postul deținut de reclamant timp de 5 ani și la care se face referire în întâmpinare s-a titularizat în anul 2003 prin concurs, dar în altă unitate de învățământ și a solicitat transferul în una din cele două unități ocupate de reclamant până la acea dată, respectiv la Liceul T.V.

Însă, reclamantul a arătat că la data solicitării respectivului transfer avea deja pe rol deschisă o acțiune în vederea recunoașterii calității de titular, acțiune introdusă în 22 februarie 2010 în Dosar nr. 5641/100/2010*. A precizat că nu a solicitat prin acțiune anularea transferului sau alte aspecte legate de persoana transferată, ci eliminarea aspectelor discriminatorii din actul normativ, cererea de titularizare făcând obiectul altei cauze. Referitor la susținerea pârâtului cum că reclamantul nu ar fi obținut definitivarea în învățământ, a arătat că definitivatul, gradul II și gradul I sunt grade didactice care nu au nicio legătură, deoarece nu reprezintă o condiție a titularizării.

De asemenea, sensul termenului titular înseamnă profesor angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, iar suplinitor înseamnă profesor angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată de un an, de unde reiese clar discriminarea între cele două categorii, criteriul de discriminare solicitat a fi menționat în acest caz de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării fiind categoria profesională care se încadrează în exprimarea „orice alt criteriu” din art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 225 din data de 21 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.S.H.

în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat eliminarea dispozițiilor discriminatorii prevăzute în art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009 și înlocuirea posibilității de titularizare doar într-o singură unitate de învățământ în mediul urban, cu posibilitatea de titularizare în două unități de învățământ atât în mediul urban, cât și în cel rural. A reținut, de asemenea, că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat asupra sesizării formulate de către reclamant constatând prin hotărârea nr. 146 din 13 aprilie 2011 faptul că aspectele învederate nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare în sensul art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000. În acest sens, prima instanța a apreciat că nu trebuie să verifice legalitatea art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, ci doar să analizeze din perspectiva O.G. nr. 137/2000 legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de către Consiliu. Referitor la susținerile reclamantului în sensul că alin. (4) al art. 37 instituie o discriminare între unitățile de învățământ din mediul rural, respectiv urban, iar alin. (5) creează discriminare între materii cu același număr de ore/săptămână, Curtea de Apel, analizând dispozițiile art. 2 alin. (1) și (4) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, având în vedere și condițiile pe care trebuie să le întrunească în mod cumulativ o faptă pentru a fi considerată discriminatorie, judecătorul fondului a considerat că cele două situații nu sunt comparabile, existând diferențe semnificative de statut, drepturi, obligații și beneficii între cele două categorii de cadre didactice. Rațiunile pentru care în actul de legiferare s-au inserat diferențe de tratament între personalul didactic care își desfășoară activitatea în mediul rural și cel din mediul urban țin de specificul celui dintâi, de numărul redus de elevi, de cadre didactice care își manifestă intenția de a activa la sate și de condițiile concrete de desfășurare a activității didactice.

Fiind în prezența unei justificări adecvate și necesare, prima instanță a apreciat că discriminarea invocată de către reclamant nu există. Cu privire la nerespectarea de către Consiliul Național de Combatere a Discriminării a termenului de soluționare a sesizării reclamantului prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, Curtea de Apel a apreciat că cele 90 de zile acordate pârâtului pentru emiterea unei hotărâri se constituie într-un termen de recomandare, iar nerespectarea acestuia nu poate afecta legalitatea hotărârii atacate. Chiar dacă depășirea termenului a fost una semnificativă, ea poate fi justificată prin volumul de activitate al instituției, reclamantului neproducându-i-se vreo vătămare în condițiile în care, așa cum a arătat, accesul său la justiție a fost asigurat, el prevalându-se inclusiv de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Privitor la celelalte critici aduse de către reclamant hotărârii, s-a apreciat că acestea exced analizei instanței în această procedură de contestare. Recursul Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul B.S.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat, în esență, următoarele: - Instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, întrucât nu a analizat corect caracterul discriminatoriu al art. 37 alin. (4) din Metodologia de mișcare a personalului didactic în învățământul preuniversitar, anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009. A arătat recurentul că în mod greșit a considerat instanța de fond că între personalul didactic din mediu rural și cel urban nu sunt situații comparabile.

Consideră recurentul că legea discriminează și limitează posibilitatea de a exista un număr suficient de ore pentru un post titularizabil într-o singură școală în mediul urban la materia educație tehnologică. A arătat recurentul că prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5560/2011 nu se mai face distincția la titularizare între mediul rural și cel urban, ba mai mult conform art. 111 alin. (12) și (13) există posibilitatea de titularizare în mai multe unități școlare. Există, arată recurentul, o discriminare între materii ca româna și matematica din mediul rural și educația tehnologică din mediul urban, unde nu există școli cu atâtea rânduri de clase încât să poată scoate la titularizare un post de educație tehnologică.

- Instanța de fond nu a analizat prevederile art. 37 alin. (5) care induce discriminări între materii cu același număr de ore pe săptămână, chiar în cadrul aceluiași mediu urban. A arătat recurentul că dacă la educația plastică sau educația muzicală care are același număr de ore pe săptămână ca și educația tehnologică se poate realiza titularizarea în două unități școlare, același lucru ar trebui să se poată face și la educație tehnologică. - Instanța de fond în mod eronat a apreciat că termenul de 90 de zile în care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării trebuia să adopte o hotărâre conform art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 este un termen de recomandare. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Pârâtul intimat a formulat concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată. - Se reține că prin petiția înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. 9534 din 25 noiembrie 2010 petentului B.S.H. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în vederea constatării unei situații discriminatorii create de prevederile art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar - anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009 conducând la săvârșirea unor acte cu caracter discriminatoriu concretizate prin netitularizarea petentului pe posturile ocupate ca profesor suplinitor mai mulți ani.

Petentul B.S.H. a mai susținut că prin prevederile art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar - anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, se introduce un criteriu discriminatoriu între cadrele didactice din mediul urban și cele din mediul rural prin limitarea posibilităților cadrelor didactice din prima categorie de a fi titularizate în mediul urban, în comparație cu cele din mediul rural, unde titularizarea se poate face și în două unități de învățământ. Prin hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011 s-a stabilit că pentru faptele menționate în petiția din 25 noiembrie 2010 nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (11) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. - Primul motiv de recurs este nefondat. Instanța de fond în mod corect a analizat dispozițiile art. 37 alin. (4) din Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar prin prisma prevederilor art. 2 alin. (1) și alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 și a apreciat că situația expusă de recurentul-reclamant, aplicarea unui tratament diferit între cadrele didactice din mediul urban și cadrele didactice din mediul rural, nu reprezintă situații analoage sau comparabile. Recurentul a arătat că din cauza dispozițiilor „Metodologiei” nu a fost titularizat pe postul solicitat de la Liceul T.V.

Tăuții-Magherăuși, întrucât acest post a fost ocupat de către un alte cadru didactic profesor titular, însă este esențială existența sau nu a titularizării la ambele cadre didactice pentru a fi situații similare, comparabile și a aprecia dacă sunt întrunite condițiile unui potențial tratament de discriminare, nefiind vorba de persoane cu aceleași drepturi și obligații. - Al doilea motiv de recurs nu poate fi primit întrucât nu sunt întrunite condițiile arătate de lege pentru a fi analizată o situație ca fiind un tratament diferențiat, existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, tratamentul diferențiat să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, tratamentul diferențiat să nu fie justificat de un scop legitim iar metodele utilizate în vederea atingerii lui să nu fie adecvate și necesare.

Se observă că instanța de fond a analizat în comun argumentele pentru cele două alineate ale art. 37 [alin. (4) și (5)] din Metodologie, aplicând un raționament comun în sensul că nu există situații comparabile, argumentând prin specificul activității didactice în mediul rural, condițiile de desfășurare concretă a activității didactice, acestea conducând la o justificare adecvată și necesară. - În ceea ce privește interpretarea prevederilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, se observă că în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta este de recomandare, neexistând nici o sancțiune pentru nerespectarea acestuia. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.S.H. împotriva sentinței nr. 225 din 21 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.