ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6959/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6959/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 05 august 2011,

reclamantul B.S.H., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, a solicitat să se dispună eliminarea dispozițiilor

discriminatorii prevăzute în art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de mișcare

a personalului didactic din învățământul preuniversitar anexă la Ordinul ministrului

nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, precum și să se dispună înlocuirea prevederii

de posibilitate a titularizării doar într-o singură unitate de învățământ în

mediul urban cu posibilitatea de titularizare în două unități de învățământ

atât în mediul rural, cât și în cel urban, prevăzută în art. 37 alin. (4) din

Metodologie.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 22 noiembrie 2010 a depus la Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării o petiție prin care reclama existența

art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de mișcare a personalului didactic din

învățământul preuniversitar, anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10

noiembrie 2009, discriminatoriu, solicitând eliminarea acestor dispoziții discriminatorii

atât între mediul urban și cel rural, cât și între materii cu același număr de ore

pe săptămână, dispoziții care au dus la imposibilitatea sa de a se titulariza pe

o catedră în două unități de învățământ.

A menționat că în perioada

2005-2010 a fost profesor suplinitor la Liceul T.V. Tăuții-Măgherăuș, iar în perioada

2006-2011 la Școala O.G. Baia Mare, astfel că, fiind în mediul urban în două unități

școlare, nu a putut fi îndeplinită condiția ca postul să fie într-o singură unitate,

condiție pe care o consideră discriminatorie, deoarece limitează posibilitatea cadrelor

didactice să se titularizeze în mediul urban, comparativ cu cele din mediul rural,

unde titularizarea se poate face și în două unități școlare.

A arătat că este nemulțumit

de hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din

13 aprilie 2011, deoarece nu a analizat aspectele discriminatorii arătate, precizând

că ar trebui identificată o persoană raportat la care reclamantul să se considere

discriminat, iar acea persoană ar fi d-na C.A., care, în calitate de titular, s-a

pretransferat pe postul ocupat de reclamant la Liceul T.V. Tăuții-Măgherăuș. În

realitate însă, starea de fapt a acestui transfer este o consecință a prevederilor

discriminatorii și nu d-na C.A. este persoana raportat la care s-ar putea considera

discriminate.

A considerat că nu este

necesar a identifica o anumită persoană raportat la care se consideră discriminat,

aceste persoane putând fi oricare cadre didactice care s-au titularizat în mediul

rural în două unități școlare sau în mediul urban cadrele didactice care predau

de exemplu educație muzicală sau educație plastică și cărora Metodologia le-a permis

titularizarea în două unități școlare.

De asemenea, a arătat

că multe alte cadre didactice din mediul rural, pe care nu le poate și nu este necesar

a le identifica nominal, chiar și la alte materii, cum ar fi limba română sau matematica

care sunt de 4 ore pe săptămână, se pot titulariza în două unități școlare; ori,

la o materie de o oră pe săptămână aproape că nu există școală unde să fie o catedră

întreagă, deoarece nu există atâtea clase.

A menționat și faptul

că prin Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008, s-a ridicat dreptul Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării de a se pronunța asupra caracterului discriminatoriu

a actelor normative cu putere de lege. Însă, Metodologia de mișcare a

personalului didactic fiind aprobată prin ordin al ministrului, excede limitării

impuse de Decizia nr. 997/2008, lucru recunoscut de Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării la pct. 5.6 din hotărârea nr. 146 din 13 aprilie 2011,

pe care reclamantul a atacat-o prin acțiunea de față.

Prin urmare, reclamantul

a susținut că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este competent

a anula dispozițiile discriminatorii invocate din art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologie

și de a „înlocui dispozițiile din art. 37 alin. (4), în sensul de a se putea realiza

titularizarea în două unități școlare, fără limitări impuse de mediu”.

Reclamantul a contestat

hotărârea primită și datorită depășirii termenului legal de soluționare de 90 de

zile, potrivit O.G. nr. 137/2000, acțiunea de față fiind introdusă la data de 22

noiembrie 2010, iar hotărârea a fost pronunțată cu 140 de zile mai târziu, la data

de 13 aprilie 2011, reclamantul primind-o la data de 03 august 2011 (data poștei).

Pârâtul Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, solicitând respingerea excepției

tardivității adoptării hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011 emisă în dosarul Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării nr. 432/2010, iar pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Reclamantul B.S.H. ca

răspuns la întâmpinare a solicitat admiterea excepției tardivității hotărârii Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011 emisă în Dosarul

nr. 432/2010 și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

A susținut că ar fi absurdă

condiția unei pretitularizări în vederea ocupării unui post, care n-ar avea cum

să aibă loc, singura modalitate de dobândire a calității de titular fiind participarea

la concurs și obținerea notei minime 7.

A menționat că a îndeplinit

această cerință a legii, în anii 2003, 2006, 2008, respectiv 2010 participând la

concursuri și obținând note de peste 7, dar nu s-a putut titulariza pe postul pe

care preda de 5 ani datorită unor prevederi discriminatorii din prezenta Metodologie

și datorită cărora a deschis acțiunea de față, respectiv art. 37 alin. (4) și

(5).

Cadrul didactic care era

deja titular și care a ocupat postul deținut de reclamant timp de 5 ani și la care

se face referire în întâmpinare s-a titularizat în anul 2003 prin concurs, dar în

altă unitate de învățământ și a solicitat transferul în una din cele două unități

ocupate de reclamant până la acea dată, respectiv la Liceul T.V.

Însă, reclamantul a arătat

că la data solicitării respectivului transfer avea deja pe rol deschisă o acțiune

în vederea recunoașterii calității de titular, acțiune introdusă în 22

februarie 2010 în Dosar nr. 5641/100/2010*.

A precizat că nu a solicitat

prin acțiune anularea transferului sau alte aspecte legate de persoana transferată,

ci eliminarea aspectelor discriminatorii din actul normativ, cererea de titularizare

făcând obiectul altei cauze.

Referitor la susținerea

pârâtului cum că reclamantul nu ar fi obținut definitivarea în învățământ, a arătat

că definitivatul, gradul II și gradul I sunt grade didactice care nu au nicio legătură,

deoarece nu reprezintă o condiție a titularizării.

De asemenea, sensul termenului

titular înseamnă profesor angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată,

iar suplinitor înseamnă profesor angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată

de un an, de unde reiese clar discriminarea între cele două categorii, criteriul

de discriminare solicitat a fi menționat în acest caz de către Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării fiind categoria profesională care se încadrează

în exprimarea „orice alt criteriu” din art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința nr. 225

din data de 21 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.S.H. în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat eliminarea dispozițiilor

discriminatorii prevăzute în art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de

mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, anexă la Ordinul

ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009 și înlocuirea posibilității de titularizare

doar într-o singură unitate de învățământ în mediul urban, cu posibilitatea de titularizare

în două unități de învățământ atât în mediul urban, cât și în cel rural.

A reținut, de asemenea,

că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat asupra

sesizării formulate de către reclamant constatând prin hotărârea nr. 146 din 13

aprilie 2011 faptul că aspectele învederate nu întrunesc elementele constitutive

ale unei fapte de discriminare în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În acest sens, prima instanța

a apreciat că nu trebuie să verifice legalitatea art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia

de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, ci doar să analizeze

din perspectiva O.G. nr. 137/2000 legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate

de către Consiliu.

Referitor la susținerile

reclamantului în sensul că alin. (4) al art. 37 instituie o discriminare între unitățile

de învățământ din mediul rural, respectiv urban, iar alin. (5) creează discriminare

între materii cu același număr de ore/săptămână, Curtea de Apel, analizând dispozițiile

art. 2 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare, având în vedere și condițiile pe care trebuie

să le întrunească în mod cumulativ o faptă pentru a fi considerată discriminatorie,

judecătorul fondului a considerat că cele două situații nu sunt comparabile, existând

diferențe semnificative de statut, drepturi, obligații și beneficii între cele două

categorii de cadre didactice.

Rațiunile pentru care

în actul de legiferare s-au inserat diferențe de tratament între personalul didactic

care își desfășoară activitatea în mediul rural și cel din mediul urban țin de specificul

celui dintâi, de numărul redus de elevi, de cadre didactice care își manifestă intenția

de a activa la sate și de condițiile concrete de desfășurare a activității didactice.

Fiind în prezența unei

justificări adecvate și necesare, prima instanță a apreciat că discriminarea invocată

de către reclamant nu există.

Cu privire la nerespectarea

de către Consiliul Național de Combatere a Discriminării a termenului de soluționare

a sesizării reclamantului prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, Curtea

de Apel a apreciat că cele 90 de zile acordate pârâtului pentru emiterea unei hotărâri

se constituie într-un termen de recomandare, iar nerespectarea acestuia nu poate

afecta legalitatea hotărârii atacate.

Chiar dacă depășirea termenului

a fost una semnificativă, ea poate fi justificată prin volumul de activitate al

instituției, reclamantului neproducându-i-se vreo vătămare în condițiile în care,

așa cum a arătat, accesul său la justiție a fost asigurat, el prevalându-se inclusiv

de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Privitor la celelalte

critici aduse de către reclamant hotărârii, s-a apreciat că acestea exced analizei

instanței în această procedură de contestare.

Recursul

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs reclamantul B.S.H., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, reclamantul a arătat, în esență, următoarele:

- Instanța de fond a pronunțat

o sentință nelegală și netemeinică, întrucât nu a analizat corect caracterul discriminatoriu

al art. 37 alin. (4) din Metodologia de mișcare a personalului didactic în

învățământul preuniversitar, anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10

noiembrie 2009.

A arătat recurentul că

în mod greșit a considerat instanța de fond că între personalul didactic din mediu

rural și cel urban nu sunt situații comparabile.

Consideră recurentul că

legea discriminează și limitează posibilitatea de a exista un număr suficient de

ore pentru un post titularizabil într-o singură școală în mediul urban la materia

educație tehnologică.

A arătat recurentul că

prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5560/2011

nu se mai face distincția la titularizare între mediul rural și cel urban, ba mai

mult conform art. 111 alin. (12) și (13) există posibilitatea de titularizare în

mai multe unități școlare.

Există, arată recurentul,

o discriminare între materii ca româna și matematica din mediul rural și educația

tehnologică din mediul urban, unde nu există școli cu atâtea rânduri de clase încât

să poată scoate la titularizare un post de educație tehnologică.

- Instanța de fond nu

a analizat prevederile art. 37 alin. (5) care induce discriminări între materii

cu același număr de ore pe săptămână, chiar în cadrul aceluiași mediu urban.

A arătat recurentul că

dacă la educația plastică sau educația muzicală care are același număr de ore pe

săptămână ca și educația tehnologică se poate realiza titularizarea în două unități

școlare, același lucru ar trebui să se poată face și la educație tehnologică.

- Instanța de fond în

mod eronat a apreciat că termenul de 90 de zile în care Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării trebuia să adopte o hotărâre conform art. 20 alin. (7)

din O.G. nr. 137/2000 este un termen de recomandare.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

Pârâtul intimat a formulat

concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta

nu este fondată.

- Se reține că prin petiția

înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. 9534

din 25 noiembrie 2010 petentului B.S.H. a sesizat Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării în vederea constatării unei situații discriminatorii create

de prevederile art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de mișcare a

personalului didactic din învățământul preuniversitar - anexă la Ordinul

ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009 conducând la săvârșirea unor acte cu

caracter discriminatoriu concretizate prin netitularizarea petentului pe posturile

ocupate ca profesor suplinitor mai mulți ani.

Petentul B.S.H. a mai

susținut că prin prevederile art. 37 alin. (4) și (5) din Metodologia de

mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar - anexă la Ordinul

ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, se introduce un criteriu discriminatoriu

între cadrele didactice din mediul urban și cele din mediul rural prin limitarea

posibilităților cadrelor didactice din prima categorie de a fi titularizate în mediul

urban, în comparație cu cele din mediul rural, unde titularizarea se poate face

și în două unități de învățământ.

Prin hotărârea Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011 s-a stabilit

că pentru faptele menționate în petiția din 25 noiembrie 2010 nu se întrunesc elementele

constitutive ale unei fapte de discriminare în conformitate cu prevederile art.

2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare.

- Primul motiv de recurs

este nefondat.

Instanța de fond în mod

corect a analizat dispozițiile art. 37 alin. (4) din Metodologia de mișcare a personalului

didactic din învățământul preuniversitar prin prisma prevederilor art. 2 alin.

(1) și alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 și a apreciat că situația expusă de recurentul-reclamant,

aplicarea unui tratament diferit între cadrele didactice din mediul urban și cadrele

didactice din mediul rural, nu reprezintă situații analoage sau comparabile.

Recurentul a arătat că

din cauza dispozițiilor „Metodologiei” nu a fost titularizat pe postul solicitat

de la Liceul T.V. Tăuții-Magherăuși, întrucât acest post a fost ocupat de către

un alte cadru didactic profesor titular, însă este esențială existența sau nu a

titularizării la ambele cadre didactice pentru a fi situații similare, comparabile

și a aprecia dacă sunt întrunite condițiile unui potențial tratament de discriminare,

nefiind vorba de persoane cu aceleași drepturi și obligații.

- Al doilea motiv de recurs

nu poate fi primit întrucât nu sunt întrunite condițiile arătate de lege pentru

a fi analizată o situație ca fiind un tratament diferențiat, existența unui criteriu

de discriminare potrivit art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, tratamentul diferențiat

să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau

exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, tratamentul

diferențiat să nu fie justificat de un scop legitim iar metodele utilizate în vederea

atingerii lui să nu fie adecvate și necesare.

Se observă că instanța

de fond a analizat în comun argumentele pentru cele două alineate ale art. 37

[alin. (4) și (5)] din Metodologie, aplicând un raționament comun în sensul că nu

există situații comparabile, argumentând prin specificul activității didactice în

mediul rural, condițiile de desfășurare concretă a activității didactice, acestea

conducând la o justificare adecvată și necesară.

- În ceea ce privește

interpretarea prevederilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, se observă că

în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta este de recomandare, neexistând

nici o sancțiune pentru nerespectarea acestuia.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Față de cele arătate mai

sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.S.H. împotriva sentinței nr. 225 din 21 martie 2012 a Curții de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2013.