ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6792/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.V., să se constate existența

calității de colaborator al Securității, în ceea ce-l privește pe pârât.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul

furnizând informații care se referă la activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist, așa cum rezultă din actele dosarului, iar

acțiunile sale în această calitate au încălcat dreptul de exprimare și

libertatea opiniilor și dreptul la viață privată.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând că nu există un angajament scris, susținând că nu sunt îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Ulterior, pârâtul a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în M.

Of. nr. 800 din 28 noiembrie 2008, solicitând sesizarea Curții Constituționale

în raport de dispozițiile art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, prin

încheierea din data de 13 aprilie 2010 Curtea a admis cererea formulată de

pârât, dispunând sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b) - în parte -

din Legea nr. 293/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la

propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în M. Of. nr. 800 din 28

noiembrie 2008, invocată în cauză de acesta și conform art. 29 alin. (5) din

Legea nr. 47/1992, suspendarea cauzei, iar prin Decizia nr. 1575 din 07

decembrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională a României în Dosarul nr. 1364/D/2010,

a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

Cauza a fost repusă

pe rolul instanței la data de 28 februarie 2011, iar ulterior reclamantul a

depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri și un punct de vedere al Direcției

Juridice, care opinează că documentele prezentate la pct. D și E din Nota de

constatare se circumscriu noțiunii de colaborator, astfel cum aceasta este

definită în art. 2 lit. b) din Legea nr. 293/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, procesul-verbal

din 12 noiembrie 2009 și Stenograma ședinței de la acea dată, iar la data de 07

octombrie 2011, a depus la Compartimentul Informații Clasificate al Curții de Apel București înscrisuri clasificate cu

caracter de „secret de serviciu”.

Prin Sentința nr. 245

din 3 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a r

espins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

C.N.S.A.S. în

contradictoriu cu pârâtul P.V.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, în raport de

dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008,

că prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a

avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca această persoană să

fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității. A doua condiție

vizează calitatea informației furnizate, în sensul că prin aceste informații se

denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist,

iar a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul

că au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Instanța a reținut că

toate aceste condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ, iar în speța de

față, din actele depuse și după cum arată și reclamantul în cererea de chemare

în judecată și Nota de constatare, rezultă că pârâtul nu a semnat niciun

„angajament” prin care să se angajeze să sprijine organele de securitate, că recrutarea

pârâtului a fost decisă de organele de securitate ale Inspectoratului de

Securitate al Municipiului București în scopul încadrării informative a

colegului său P.D., în perioada 1971-1973, acesta luând numele conspirativ „V.”,

precum și faptul că din dosarul cauzei nu rezultă nici un element și nici o

informație pe care pârâtul să o fi furnizat-o organelor de securitate, care să

se circumscrie dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut că pârâtul nu a furnizat nici o

informație care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist și să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, relatarea pârâtului despre aceste discuții neavând

nici o legătură cu activități potrivnice regimului comunist, ci despre

convingerile politice ale persoanei respective și simpatia față de regimul

hitlerist, această relatare fiind apreciată în contextul atitudinii în general

față de regimul hitlerist, inclusiv a acestuia, și nu ca o manifestare

potrivnică a colegului său P.D. față de regimul comunist.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate că informațiile reținute în Nota de constatare

nu sunt de natură să conducă la concluzia că pârâtul ar fi denunțat activități

sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât atitudinea

persoanei urmărite nu era îndreptată împotriva sistemului comunist și nu a

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, din

probatoriu rezultând că persoana respectivă nu a suferit nici o persecuție,

fiind doar avertizată.

Instanța de fond a

concluzionat că, în raport de ansamblul probator administrat în cauză, C.N.S.A.S,

în calitate de reclamant, nu a făcut dovada susținerilor sale, astfel încât a

respins acțiunea ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

nulitatea Hotărârii Colegiului C.N.S.A.S. din data de 12 noiembrie 2009 de

aprobare a Notei de constatare, pentru motivul depășirii termenului de 15 zile

lucrătoare prevăzut de art. 35 alin. (5) din Regulamentul C.N.S.A.S., instanța

a apreciat că acest motiv nu poate fi reținut, deoarece depășirea acestui

termen nu poate vătăma drepturile pârâtului, neputând duce la nulitatea Notei

de constatare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs se arată că în mod greșit prima instanță a stabilit că informațiile

reținute în nota de constatare nu sunt de natură să ducă la concluzia că

pârâtul ar fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului comunist

întrucât atitudinea persoanei urmărite întrucât probele administrate în cauză au

demonstrat că intimatul a denunțat atitudini vădit potrivnice regimului

comunist și în acest sens se face trimitere la cuprinsul notelor întocmite de

pârât în care se arată că victima denunțului afirma că „istoria scrisă” cea

susținută de regimul comunist nu corespunde realității. De asemenea, cel

denunțat arăta că N.C. și ceilalți lideri comuniști nu au suportat privațiuni

în detenție așa cum pretindea propaganda comunistă. Mai mult victima denunțului

se revolta față de condițiile grele de viață din timpul comunismului. Este

evident că o astfel de atitudine contrazicea flagrant susținerile

reprezentanților regimului, care pretindeau că asigură cele mai bune condiții

de viață pentru cetățenii români.

Nu în ultimul rând, persoana

denunțată de intimatul - pârât se revolta pentru faptul că locuința sa ajunsese

în folosința unui lider comunist.

Fiecare dintre aceste

opinii ar fi fost suficiente pentru demonstrarea denunțării unor atitudini

potrivnice regimului comunist iar avertizarea victimei delațiuni la sediul

securității dovedește faptul că opiniile denunțate de intimat erau deosebit de

grave din perspectiva reprezentanților regimului.

Se mai susține că,

definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității nu cere existența

unei pluralității de informații furnizate, fiind de ajuns și un singur denunț

care să îndeplinească cele două condiții pentru reținerea acestei calității.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar pârâtul-intimat P.V. solicită respingerea recursului ca

nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală, susținând

că probele administrate în cauză nu demonstrează îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității

sale de colaborator al Securității. Precizează că relatările cuprinse în Notele

de constatare nu au nicio legătură cu activitățile potrivnice regimului

comunist și nu au fost de natură a aduce atingere dreptului la viața privată a

persoanei urmărite și nici dreptului la libertatea de exprimare și libertatea

opiniilor acestuia, așa cum se reține în mod voit și eronat în avizul emis de

direcția juridică din cadrul C.N.S.A. asupra notei de constatare DI/I/61 din 18

ianuarie 2009.

Analizând sentința

recurată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul formulat în cază este nefondat și urmează a fi respins

pentru următoarele considerente.

Principalele critici

ale recurentului vizează greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, susținerile recurentului fiind însă nefondate.

Potrivit acestui text

legal (art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008) este colaborator al Securității

persoana care a furnizat informații sub orice formă prin care se denunțau

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care viza

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Așadar este de

necontestat că pentru constatarea calității de colaborator al securității în

sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă dovedirea

recrutării și efectuării unor instructaje specifice și se impune constatarea cu

certitudine a faptului că o respectivă persoană a furnizat informații

indiferent sub ce formă prin care se denunțau activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist, de natura a conduce la suprimarea sau

îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se

poate reține în persoana intimatului în raport de înscrisurile aflate la

dosarul cauzei pe care își întemeiază acțiunea reclamantul și la care s-a făcut

referire în acțiune și apoi în cuprinsul cererii de recurs. Astfel reclamantul

face trimitere la Notele informative întocmite de lucrători ai securității din

30 martie 1971 și 14 aprilie 1971 în care se menționează că „sursa” a relatat

despre persoana urmărită, un fost coleg de facultate numitul P.D. că l-a auzit

salutând „H.H.” urmat de semnul H.; într-o altă discuție l-a auzit făcând

referiri la nume ca N. și B. pe care îi aprecia; într-o altă discuție i-a

relatat despre faptul că familia sa este acum urgisită, deși înainte, pe de o

parte, se bucura de o foarte mare trecere, iar pe de altă parte avea legături

și cu vechii activiști de partid; mai relata aceeași sursă că numitul P.D.

afirma „că știe precis că în lagărul din Tg. Jiu deținuți politici o duceau

foarte bine (aveau mâncare bună, jucau tenis etc.)”iar în privința locuinței

sale arăta că stau înghesuiți, vreo 8 persoane dorm în două camere

exprimându-și revolta față de această situație susținând că este umilitor să

trăiască în astfel de condiții.

Se poate observa că

toate aceste materiale cuprind informații care nu au fost de natură a conduce

la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului

în sensul normei indicate.

A primi interpretarea

excesivă dată de recurent noțiunilor de activități sau atitudini potrivnice

regimului comunist și de îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea

O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce nu poate fi acceptată.

În consecință,

constatând că situația de fapt expusă de reclamantul-recurent nu este

confirmată de înscrisuri care să demonstreze că intimatul-pârât a furnizat

informații de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți

fundamentale, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod just

că în persoana intimatului-pârât nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții

prevăzute de lege pentru constatarea în persoana acestuia a calității de

colaborator al Securității.

În atare situație,

instanța în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art.

316 din același cod va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția

primei instanțe ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinței civile nr. 6001 din 18

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2013.