ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2598/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 566 din 15 aprilie 2005 Tribunalul Constanța a admis acțiunea principală formulată de reclamanta S.I.C. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.S.M., a anulat dispoziția nr. 2529 din 22 aprilie 2002 emisă de Primarul Municipiului Constanța prin care s-a respins cererea de restituire a terenului situat în Mamaia lotul 15 careul 50 în suprafață de 432,65 mp, a obligat pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar la emiterea ofertei de restituire prin echivalent pentru imobil și a respins cererea principală și cea de intervenție formulate împotriva Comisiei de Aplicare a Legii 10/2001, persoană fără capacitate procesuală.

În considerentele sentinței s-a reținut că dispoziția contestată a fost emisă nemotivat, din referatul nr. 124820/2001 depus la fila 40 a dosarului rezultând că imobilul nu este din cele prevăzute de Legea 10/2001 deoarece în contractul de vânzare cumpărare nr. 4467/1937 al defunctei S.V. a fost inserat un pact comisoriu de gradul IV conform căruia dacă în termen de 6 ani cumpărătoarea nu ridică construcția pe terenul cumpărat, acesta reintră de drept în patrimonial vânzătorului, Primăria Municipiului Constanta. În realitate terenul nu a intrat în proprietatea statului ca urmare a neexecutării obligației debitoarei, ci în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în anul 1954 în aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 111/1951.

S-a mai constatat că autoarea reclamantei s-a numit de fapt S.S., de religie mozaică, iar potrivit Legii nr. 254/1941, abrogată ulterior, imobilele urbane ale evreilor intrau de drept în proprietatea statului de la data publicării. De asemenea, legea pentru crearea zonelor militare din 1938 interzicea executarea de măsurători, ridicări de planuri, lucrări topografice în zona de graniță, în care era inclus și terenul în litigiu. Până la data împlinirii termenului de 6 ani stipulat în pactul comisoriu nu se putea edifica nici o construcție, dată fiind trecerea averii evreilor în patrimoniul Centralei Naționale de Românizare, înființată în 1941. Așadar, în anul 1954 nu se mai putea trece imobilul în proprietatea statului și apare de neînțeles acceptarea plății impozitului în anul 1950 de la vechiul proprietar.

Pentru aceste considerente acțiunea și cererea de intervenție au fost admise. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și intervenienta învederând că din probele administrate în cauză nu rezultă care este în prezent situația juridică a terenului, cine este proprietarul și că instanța nu s-a pronunțat asupra plății despăgubirilor. Au mai declarat apel și pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar susținând că cererea de intervenție a fost formulată tardiv, oferta de restituire prin echivalent nu s-a solicitat prin cererea introductivă, iar reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 904 din 12 octombrie 2005 a respins apelul declarat de reclamantă și intervenienta, a admis apelul pârâților și a schimbat în parte sentința în sensul respingerii contestației și cererii de intervenție, menținând celelalte dispoziții ale acesteia.

Instanța de apel a reținut că imobilul a fost dobândit de autoarea reclamantei și intervenientei prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 42953 din 20 octombrie 1937 având inserat un pact comisoriu de gradul IV. Prin sentința civilă nr. 95/1954 Tribunalul Popular Constanța a constatat că imobilul a fost abandonat, iar prin decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 emisă de fostul Sfat Popular Constanța contractul de vânzare cumpărare a fost reziliat de drept pentru needifîcarea construcției. În ceea ce privește starea de război, invocată ca imposibilitate de edificare a construcției, trebuie avut în vedere că legea pentru crearea zonelor militare nu a sistat lucrările, ci a interzis doar autorizarea Ministerului Apărării Naționale, iar reclamanta nu a dovedit că a solicitat autorizație de construcție.

În speță, imobilul nu a fost preluat abuziv, nefăcând obiectul Legii 10/2001, ci a reintrat în proprietatea Primăriei Constanța ca urmare a neexecutării obligației de a construi în termenul de 6 ani. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanta S.I.C. și de intervenienta S.S.M., invocând următoarele argumente: - sentința civilă nr. 95/1954 a Tribunalului Popular Constanța nu constituie un titlu valabil pentru stat întrucât a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură - conform dispozițiilor legii pentru crearea zonelor militare din 1938 în zonele de interes militar nu se putea construi - în temeiul dispozițiilor Legi 254 din 28 martie 1941 imobilele evreilor au intrat în proprietatea statului - în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte situația juridică din prezent a imobilului.

Deși recurentele nu au precizat temeiul juridic al recursului, analiza criticilor invocate permite încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Recursul este fondat pentru considerentele care succed. Terenul în litigiu a fost dobândit de autoarea recurentelor, S.V., în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 42953 din 20 octombrie 1937 în care a fost inserat un pact comisoriu de gradul IV în favoarea vânzătoarei Primăria Municipiului Constanța, ce viza rezolvarea de drept, fără somație, notificare sau altă formă de punere în întârziere și fără cerere de chemare în judecată, în cazul în care cumpărătoarea nu edifică o construcție pe teren de 6 ani de la data încheierii contractului.

Partea în favoarea căreia este stipulat pactul comisoriu are dreptul de a renunța la acest beneficiu, chiar fără consimțământul celeilalte părți. Această renunțare se poate face în mod expres sau tacit, dacă rezultă neîndoielnic din acte, fapte sau împrejurări care demonstrează intenția de a renunța.

În speță, termenul de 6 ani pentru edificarea construcției a expirat în anul 1943, statul continuând să primească impozitul aferent terenului până în anul 1948, aspect ce rezultă neechivoc din considerentele sentinței civile nr. 95/1954 a Tribunalului Popular Constanța, depusă la fila 5 a dosarului de fond, în care s-a reținut că potrivit conținutului procesului verbal încheiat la 21 noiembrie 1951 de Circa Financiară Constanța, reclamanta nu a mai plătit impozitele din anul 1948. Conduita statului, respectiv aceea de a percepe impozitele aferente trenului pe o perioadă de 4 ani, după expirarea termenului stipulat în contract, demonstrează pe deplin că vânzătorul a trecut peste pact în mod tacit.

În consecință, nu se poate reține că terenul a revenit în proprietatea Municipiului Constanța ca urmare a nerealizării condiției rezolutorii. În realitate, acest teren a fost preluat abuziv prin sentința civilă nr. 95/1954 a Tribunalului Popular Constanța, ca bun abandonat și intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e) și art. 1 din Legea 10/2001. Întrucât dreptul de proprietate al autoarei recurentelor nu a fost desființat în anul 1943, celelalte apărări formulate de reclamantă pe parcursul derulării procesului referitoare la imposibilitatea edificării construcției și reiterate în motivarea recursului, nu mai au nici o relevanță și nu vor mai fi analizate. Situația juridică prezentă a terenului a fost lămurită prin probele administrate în cauză.

Astfel, raportul de expertiză topo efectuat în cauză, existent la filele 107-109 ale dosarului de fond, a concluzionat că o parte din teren este ocupată de hotelul Histria, iar restul este afectat de utilități, respectiv o terasă din beton, alee de acces la hotel, spații verzi, iar în subteran de conducte de gaze. Având în vedere aceste considerente se impune admiterea recursului, casarea parțială a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâți și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.I.C. și de intervenienta S.S.M. împotriva deciziei nr. 904 din 12 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanta, secția civilă. Casează în parte decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar împotriva sentinței nr. 566 din 15 aprilie 2005 a Tribunalului Constanța, secția civilă, pe care o menține. Menține restul dispozițiilor deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2008.