ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2598/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 566 din

15 aprilie 2005 Tribunalul Constanța a admis acțiunea principală formulată de

reclamanta S.I.C. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de

S.S.M., a anulat dispoziția nr. 2529 din 22 aprilie 2002 emisă de Primarul

Municipiului Constanța prin care s-a respins cererea de restituire a terenului

situat în Mamaia lotul 15 careul 50 în suprafață de 432,65 mp, a obligat

pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului

Constanța și Municipiul Constanța prin Primar la emiterea ofertei de restituire

prin echivalent pentru imobil și a respins cererea principală și cea de

intervenție formulate împotriva Comisiei de Aplicare a Legii 10/2001, persoană

fără capacitate procesuală.

În considerentele sentinței

s-a reținut că dispoziția contestată a fost emisă nemotivat, din referatul nr.

124820/2001 depus la fila 40 a dosarului rezultând că imobilul nu este din cele

prevăzute de Legea 10/2001 deoarece în contractul de vânzare cumpărare nr.

4467/1937 al defunctei S.V. a fost inserat un pact comisoriu de gradul

IV

conform

căruia dacă în termen de 6 ani

cumpărătoarea nu ridică construcția pe

terenul cumpărat, acesta reintră de drept în patrimonial vânzătorului, Primăria

Municipiului Constanta.

În realitate terenul

nu a intrat în proprietatea statului ca urmare a neexecutării obligației

debitoarei, ci în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în anul 1954 în

aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 111/1951.

S-a mai constatat că

autoarea reclamantei s-a numit de fapt S.S., de religie mozaică, iar potrivit

Legii nr. 254/1941, abrogată ulterior, imobilele urbane ale evreilor intrau de

drept în proprietatea statului de la data publicării.

De asemenea,

legea pentru crearea zonelor militare din 1938 interzicea executarea de

măsurători, ridicări de planuri, lucrări topografice în zona de graniță, în

care era inclus și terenul în litigiu.

Până la data

împlinirii termenului de 6 ani stipulat în pactul comisoriu nu se putea edifica

nici o construcție, dată fiind trecerea averii evreilor în patrimoniul

Centralei Naționale de Românizare, înființată în 1941.

Așadar, în anul 1954

nu se mai putea trece imobilul în proprietatea statului și apare de neînțeles

acceptarea plății impozitului în anul 1950 de la vechiul proprietar.

Pentru aceste

considerente acțiunea și cererea de intervenție au fost admise.

Împotriva

sentinței au declarat apel reclamanta și intervenienta învederând că din

probele administrate în cauză nu rezultă care este în prezent situația juridică

a terenului, cine este proprietarul și că instanța nu s-a pronunțat asupra

plății despăgubirilor.

Au mai declarat apel

și pârâții Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului

Constanța și Municipiul Constanța prin Primar susținând că cererea de intervenție

a fost formulată tardiv, oferta de restituire prin echivalent nu s-a solicitat

prin cererea introductivă, iar reclamanta nu are calitate de persoană

îndreptățită.

Curtea de Apel

Constanța, prin decizia civilă nr. 904 din 12 octombrie 2005 a respins apelul

declarat de reclamantă și intervenienta, a admis apelul pârâților și a schimbat

în parte sentința în sensul respingerii contestației și cererii de intervenție,

menținând celelalte dispoziții ale acesteia.

Instanța de

apel a reținut că imobilul a fost dobândit de autoarea reclamantei și

intervenientei prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 42953

din 20 octombrie 1937 având inserat un pact comisoriu de gradul

IV.

Prin sentința civilă

nr. 95/1954 Tribunalul Popular Constanța a constatat că imobilul a fost

abandonat, iar prin decizia nr.

22043 din 24 octombrie 1958 emisă de fostul

Sfat Popular Constanța contractul de vânzare cumpărare a fost reziliat de drept

pentru needifîcarea construcției.

În ceea ce

privește starea de război, invocată ca imposibilitate de edificare a

construcției, trebuie avut în vedere că legea pentru crearea zonelor militare

nu a sistat lucrările, ci a interzis doar autorizarea Ministerului Apărării

Naționale, iar reclamanta nu a dovedit că a solicitat autorizație de

construcție.

În speță,

imobilul nu a fost preluat abuziv, nefăcând obiectul Legii 10/2001, ci a

reintrat în proprietatea Primăriei Constanța ca urmare a neexecutării

obligației de a construi în termenul de 6 ani.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat recurs reclamanta S.I.C. și de intervenienta

S.S.M., invocând următoarele argumente:

-

sentința civilă nr. 95/1954 a Tribunalului

Popular Constanța nu constituie un titlu valabil pentru stat întrucât a fost

pronunțată cu încălcarea normelor de procedură

-   conform

dispozițiilor legii pentru crearea zonelor militare din 1938 în zonele de

interes militar nu se putea construi

-     în temeiul

dispozițiilor Legi 254 din 28 martie 1941 imobilele evreilor au intrat în

proprietatea statului

-    în cauză nu s-au

administrat probe din care să rezulte situația juridică din prezent a

imobilului.

Deși recurentele nu

au precizat temeiul juridic al recursului, analiza criticilor invocate permite

încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recursul este fondat pentru considerentele care

succed.

Terenul în litigiu a

fost dobândit de autoarea recurentelor, S.V., în baza contractului de vânzare

cumpărare autentificat sub nr. 42953 din 20 octombrie 1937 în care a fost

inserat un pact comisoriu de gradul

IV

în favoarea vânzătoarei Primăria Municipiului

Constanța, ce viza rezolvarea de drept, fără somație, notificare sau altă formă

de punere în întârziere și fără cerere de chemare în judecată, în cazul în care

cumpărătoarea nu edifică o construcție pe teren de 6 ani de la data încheierii

contractului.

Partea în favoarea

căreia este stipulat pactul comisoriu are dreptul de a renunța la acest

beneficiu, chiar fără consimțământul celeilalte părți. Această renunțare se

poate face în mod expres sau tacit, dacă rezultă neîndoielnic din acte, fapte

sau împrejurări care demonstrează intenția de a renunța.

În speță, termenul de

6 ani pentru edificarea construcției a expirat în anul 1943, statul continuând

să primească impozitul aferent terenului până în anul 1948, aspect ce rezultă

neechivoc din considerentele sentinței civile nr. 95/1954 a Tribunalului

Popular Constanța, depusă la fila 5 a dosarului de fond, în care s-a

reținut că potrivit conținutului procesului verbal încheiat la 21

noiembrie 1951 de Circa Financiară Constanța, reclamanta nu a mai plătit

impozitele din anul 1948.

Conduita statului,

respectiv aceea de a percepe impozitele aferente trenului pe o perioadă de 4

ani, după expirarea termenului stipulat în contract, demonstrează pe deplin că

vânzătorul a trecut peste pact în mod tacit. În consecință, nu se poate reține

că terenul a revenit în proprietatea Municipiului Constanța ca urmare a

nerealizării condiției rezolutorii.

În realitate, acest

teren a fost preluat abuziv prin sentința civilă nr. 95/1954 a Tribunalului

Popular Constanța, ca bun abandonat și intră sub incidența prevederilor art. 2

alin. (1) lit. e) și art. 1 din Legea 10/2001.

Întrucât dreptul de

proprietate al autoarei recurentelor nu a fost desființat în anul 1943,

celelalte apărări formulate de reclamantă pe parcursul derulării procesului

referitoare la imposibilitatea edificării construcției și reiterate în

motivarea recursului, nu mai au nici o relevanță și nu vor mai fi analizate.

Situația

juridică prezentă a terenului a fost lămurită prin probele administrate în

cauză. Astfel, raportul de expertiză topo efectuat în cauză, existent la filele

107-109 ale dosarului de fond, a concluzionat că o parte din teren este ocupată

de hotelul Histria, iar restul este afectat de utilități, respectiv o terasă din

beton, alee de acces la hotel, spații verzi, iar în subteran de conducte de

gaze.

Având în vedere

aceste considerente se impune admiterea recursului, casarea parțială a deciziei

atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâți și menținerea sentinței

pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta S.I.C. și de intervenienta S.S.M. împotriva deciziei nr. 904 din 12

octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanta, secția civilă.

Casează în

parte decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de Primarul

Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul

Constanța prin Primar împotriva sentinței nr. 566 din 15 aprilie 2005 a

Tribunalului Constanța, secția civilă, pe care o menține.

Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie

2008.