ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 537/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 ianuarie 2005 reclamantul M.A.I. cheamă în judecată pe pârâta SC C. SA Ploiești solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 148.142.918 lei (ROL) reprezentând penalități aferente debitului achitat cu întârziere pentru perioada 10 noiembrie 2003 – 31 decembrie 2003 și a sumei de 2.911.453.700 lei (ROL) reprezentând contravaloarea neachitată a transportului efectivelor cu mijloacele auto proprietatea M.A.I. pentru îndeplinirea misiunii de pază în perioada 1 ianuarie 2003 – 31 martie 2004, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 130 din 16 martie 2005, Tribunalul Prahova, secția comercială, respinge excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, admite în parte acțiunea reclamantului, obligă pârâta la plata sumei de 2.922.453.700 lei (ROL) contravaloare transport și respinge capătul de cerere privind penalitățile de întârziere ca neîntemeiat. Reține instanța, pentru a decide astfel, că U.M. 0756 Ploiești cu care a contractat pârâta se afla în structura U.M. 0251 București, ambele unități fără personalitate juridică, dar făcând parte din structura M.A.I., iar prin Protocolul din 20 mai 2002 se precizează că serviciile de pază și intervenție la conductele magistrale sunt îndeplinite de M.A.I.

prin Jandarmeria Română, Legea nr. 550 din 13 decembrie 2004 de organizare și funcționare a J.R. fiind adoptată și intrând în vigoare (13 martie 2005) ulterior încheierii protocolului evocat și contractului nr. S 454277 din 30 mai 2002 în litigiu, astfel că M.A.I. are calitate procesuală activă. Mai reține instanța că deși reclamantul are în vedere serviciile prestate pe perioada mai 2003 – noiembrie 2003 pentru care prin actul adițional la contract (din 4 august 2003) – art. III s-a prevăzut efectuarea plății în 20 de zile de la data primirii facturii, acesta solicită penalități pentru perioada 10 noiembrie 2003 – 31 decembrie 2004, capătul de cerere cu privire la acordarea acestora fiind astfel neîntemeiat.

Instanța reține, de asemenea, că întrucât J.R. nu a avut prevăzute, în bugetul pe anul 2003, fonduri financiare în scopul achiziționării de autovehicule pentru dotarea unităților și subunităților care execută misiunea de pază, iar sumele achitate de către pârâtă în cursul anului 2003 pentru dotări în acest sens au fost virate integral la bugetul de stat, date fiind restanțele înregistrate de pârâtă la finele anului 2002 în achitarea facturilor pentru prestațiile de pază executate de către unitățile de jandarmi, au fost utilizate, în aceste condiții, la transportul efectivelor pentru executarea misiunilor de pază mijloacele auto, proprietatea M.A.I., puse la dispoziție în baza contractului de comodat nr. 1 din 16 iunie 2003, modificat prin acte adiționale succesive, astfel că pârâta este ținută să plătească reclamantului contravaloarea transportului menționat.

Prin decizia nr. 209 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, admite apelurile formulate de reclamant și de pârâtă împotriva soluției instanței de fond pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că modul în care s-a soluționat cauza echivalează cu o necercetare a fondului, instanța soluționând pricina numai pe baza actelor depuse de părți, deși acestea au fost contestate, impunându-se, astfel, administrarea unei expertize de specialitate care să stabilească atât cuantumul pretențiilor reclamantului cât și al penalităților de întârziere.

Prin sentința nr. 135 din 10 ianuarie 2007 pronunțată în rejudecare, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, admite acțiunea reclamantului și obligă pârâta să plătească reclamantului 212.991,87 lei (RON) contravaloare prestații transport și 7.141,7 lei (RON) penalități de întârziere, reținând, în acest sens, că, potrivit concluziilor expertizei administrate în cauză, pârâta a achitat cu întârziere, față de datele scadente stabilite prin contract, contravaloarea serviciilor de pază de care a beneficiat, în perioada 10 noiembrie 2003 – 30 decembrie 2003, datorând astfel penalități de 0,06 % pe zi din valoarea facturii, procentul rezultând din modificarea operată prin actul adițional nr. 3 din 4 august 2003, precum și că pârâta datorează contravaloarea transportului efectivelor pentru executarea misiunilor de pază realizat cu mijloacele auto puse la dispoziție de reclamant în baza contractului de comodat nr. 1/2003, modificat prin acte adiționale succesive, ea neputându-se prevala de achitarea către Jandarmeria Română a unor sume cu titlu de „dotări” pentru a fi exonerată de plata menționatei contravalori.

Prin decizia nr. 78 din 4 mai 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamant și de pârâtă împotriva sentinței de mai sus, reținând, în acest sens, că apelantul reclamant nu a prezentat documente care să justifice folosirea unor camioane de tonaj pentru paza și intervenția la conductele petroliere, fiind astfel corect redusă suma solicitată, precum și că pârâta nu a dovedit că a pus la dispoziția reclamantului mijloacele de transport necesare și că acesta le-ar fi folosit pe cele din dotare nejustificat, că reclamantul a dovedit că a efectuat misiunea cu mijloace auto proprii, în baza art. 4 din contractul de comodat, folosirea lor cu nesocotirea convenției părților nefiind dovedită de pârâtă care a invocat-o și care nu a dovedit nici că a pus la dispoziția reclamantului mijloacele de transport necesare și că le-a reparat în termenul prevăzut în contract, iar reclamantul ar fi preferat să le folosească totuși pe cele din dotare.

Împotriva deciziei instanței de apel declară recurs și reclamantul și pârâta. Cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamantul recurent solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și după rejudecarea cauzei, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.900.413.000 lei ROL, criticând instanța de apel pentru nemotivarea deciziei recurate prin raportare la luarea în considerare a raportului expertizei tehnice auto contestată de recurent, instanța neluând în calcul suma de 770.945.000 lei ROL datorată de pârâtă potrivit art. 3 alin. (2) din contractul părților care prevede structura tarifului și a cheltuielilor aferente cu dotarea. În recursul său recurenta pârâtă atacă atât decizia instanței de apel cât și sentința instanței de fond, invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței instanței de fond și a deciziei instanței de apel și, după rejudecare, respingerea pretențiilor reclamantei reprezentând contravaloarea prestațiilor de transport în cuantum de 212.991,87 lei RON, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, reproșând instanțelor că nu au reținut că nu există culpă contractuală a pârâtei, că au interpretat greșit contractul dintre părți, că nu au stabilit că sumele virate de pârâtă pentru dotări au fost greșit virate de reclamant la bugetul statului, pârâta nefiind deci în culpă, că reclamantul nu a prezentat documente care să justifice folosirea unor camioane de tonaj pentru pază și intervenție la conductele petroliere și nici dovezi din care să reiasă că mijloacele de transport asigurate de recurentă s-ar fi defectat și că ar fi fost sesizată să le remedieze pentru a putea justifica astfel asigurarea misiunii cu mijloace proprii.

Prin întâmpinările depuse la dosar fiecare dintre intimații recurenți solicită respingerea recursurilor respective ca nefondate. Recursurile nu sunt fondate. Din examinarea recursului reclamantului se constată că se reiau motivele invocate în apel, ca majoritatea criticilor se referă la aprecierea de către instanța de apel a raportului de expertiză tehnică auto efectuată în cauză, critică ce nu va fi avută în vedere întrucât aceasta nu cade sub incidența dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., care permit modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Cât privește legalitatea deciziei recurate se constată că aceasta este legală, fiind dată cu corecta aplicare a legislației pertinente și a dispozițiilor prevăzute în contractele dintre părți, sumele acordate reclamantului avându-și temeiul în clauzele contractului, reținându-se, de asemenea, corect că suma neacordată nu a fost dovedită de reclamantul recurent întrucât pentru luna ianuarie 2003 s-a aplicat un tarif necorespunzător, fiind însumați kilometrii ce nu au făcut obiectul misiunii de pază a conductelor folosindu-se un tip de autovehicul mult peste capacitatea necesară misiunii stabilite în baza H.G. nr. 523/1997. Din examinarea recursului pârâtei se constată, de asemenea, că și pârâta reia motivele avansate de ea în apel, limitându-se, în principal, la formularea de critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, neindicând ce dispoziții de lege au fost încălcate de instanța criticată.

Criticile avansate de pârâtă nu pot fi acceptate întrucât se constată că instanța criticată, în mod corect, a examinat cauza în limitele principiilor răspunderii contractuale, reținând corect că în timp ce reclamantul și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, recurenta a achitat cu întârziere contravaloarea serviciilor de pază de care a beneficiat, în perioada 10 noiembrie 2003 – 31 decembrie 2003, în temeiul contractului încheiat cu reclamantul la 30 mai 2002 și nu și-a îndeplinit nici obligația de a plăti contravaloarea transportului efectivelor în executarea misiunii de pază și intervenție la conductele petroliere realizat, în temeiul contractului de comodat nr. 1/2003 dintre părți, cu mijloace auto aparținând reclamantului.

Corect a stabilit instanța criticată și că pârâta recurentă nu a dovedit că a pus la dispoziția reclamantei mijloacele de transport necesare și nici că le-a reparat în termenul prevăzut în contract, nedovedind astfel nici că reclamantul a preferat doar nejustificat să utilizeze propriile mijloace auto pentru realizarea misiunii. Neîntemeiată este și critica pârâtei referitoare la absența justificării utilizării de către reclamant a unor camioane de tonaj pentru pază și intervenție la conductele petroliere în condițiile în care instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond, a diminuat suma acordată reclamantului tocmai cu contravaloarea solicitată pentru transport efectuat în mod nejustificat cu camioane de tonaj neadecvate misiunii.

De altfel, ignorând dispozițiile art. 1169 C. civ., recurenta pârâtă afirmă doar că a asigurat reclamantului mijloace de transport fără însă a dovedi îndeplinirea acestei obligații, așa cum corect a reținut și instanța de apel. Astfel fiind, recursurile reclamantului și pârâtei, examinate în limita criticilor de nelegalitate formulate, fiind nefondate, acestea urmează a fi respinse cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., decizia recurată urmând a fi menținută ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul M.I.R.A. București și de pârâta SC C. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 78 din 4 mai 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.