ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 537/2008

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 12 ianuarie 2005 reclamantul M.A.I. cheamă în judecată pe pârâta SC C. SA

Ploiești solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de

148.142.918 lei (ROL) reprezentând penalități aferente debitului achitat cu

întârziere pentru perioada 10 noiembrie 2003 – 31 decembrie 2003 și a sumei de

2.911.453.700 lei (ROL) reprezentând contravaloarea neachitată a transportului

efectivelor cu mijloacele auto proprietatea M.A.I. pentru îndeplinirea misiunii

de pază în perioada 1 ianuarie 2003 – 31 martie 2004, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința nr. 130 din 16

martie 2005, Tribunalul Prahova, secția comercială, respinge excepția lipsei

calității procesuale active invocată de pârâtă, admite în parte acțiunea

reclamantului, obligă pârâta la plata sumei de 2.922.453.700 lei (ROL)

contravaloare transport și respinge capătul de cerere privind penalitățile de

întârziere ca neîntemeiat.

Reține instanța, pentru a

decide astfel, că U.M. 0756 Ploiești cu care a contractat pârâta se afla în structura

U.M. 0251 București, ambele unități fără personalitate juridică, dar făcând

parte din structura M.A.I., iar prin Protocolul din 20 mai 2002 se precizează

că serviciile de pază și intervenție la conductele magistrale sunt îndeplinite

de M.A.I. prin Jandarmeria Română, Legea nr. 550 din 13 decembrie 2004 de

organizare și funcționare a J.R. fiind adoptată și intrând în vigoare (13

martie 2005) ulterior încheierii protocolului evocat și contractului nr. S

454277 din 30 mai 2002 în litigiu, astfel că M.A.I. are calitate procesuală

activă. Mai reține instanța că deși reclamantul are în vedere serviciile

prestate pe perioada mai 2003 – noiembrie 2003 pentru care prin actul adițional

la contract (din 4 august 2003) – art. III s-a prevăzut efectuarea plății în 20

de zile de la data primirii facturii, acesta solicită penalități pentru

perioada 10 noiembrie 2003 – 31 decembrie 2004, capătul de cerere cu privire la

acordarea acestora fiind astfel neîntemeiat. Instanța reține, de asemenea, că

întrucât J.R. nu a avut prevăzute, în bugetul pe anul 2003, fonduri financiare

în scopul achiziționării de autovehicule pentru dotarea unităților și

subunităților care execută misiunea de pază, iar sumele achitate de către

pârâtă în cursul anului 2003 pentru dotări în acest sens au fost virate

integral la bugetul de stat, date fiind restanțele înregistrate de pârâtă la

finele anului 2002 în achitarea facturilor pentru prestațiile de pază executate

de către unitățile de jandarmi, au fost utilizate, în aceste condiții, la transportul

efectivelor pentru executarea misiunilor de pază mijloacele auto, proprietatea

M.A.I., puse la dispoziție în baza contractului de comodat nr. 1 din 16 iunie

2003, modificat prin acte adiționale succesive, astfel că pârâta este ținută să

plătească reclamantului contravaloarea transportului menționat.

Prin decizia nr. 209 din 7

septembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, admite apelurile formulate de reclamant și de pârâtă împotriva

soluției instanței de fond pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, reținând că modul în care s-a soluționat cauza echivalează

cu o necercetare a fondului, instanța soluționând pricina numai pe baza actelor

depuse de părți, deși acestea au fost contestate, impunându-se, astfel,

administrarea unei expertize de specialitate care să stabilească atât cuantumul

pretențiilor reclamantului cât și al penalităților de întârziere.

Prin sentința nr. 135 din 10

ianuarie 2007 pronunțată în rejudecare, Tribunalul Prahova, secția comercială

și de contencios administrativ, admite acțiunea reclamantului și obligă pârâta

să plătească reclamantului 212.991,87 lei (RON) contravaloare prestații

transport și 7.141,7 lei (RON) penalități de întârziere, reținând, în acest sens,

că, potrivit concluziilor expertizei administrate în cauză, pârâta a achitat cu

întârziere, față de datele scadente stabilite prin contract, contravaloarea

serviciilor de pază de care a beneficiat, în perioada 10 noiembrie 2003 – 30

decembrie 2003, datorând astfel penalități de 0,06 % pe zi din valoarea

facturii, procentul rezultând din modificarea operată prin actul adițional nr. 3

din 4 august 2003, precum și că pârâta datorează contravaloarea transportului

efectivelor pentru executarea misiunilor de pază realizat cu mijloacele auto

puse la dispoziție de reclamant în baza contractului de comodat nr. 1/2003,

modificat prin acte adiționale succesive, ea neputându-se prevala de achitarea

către Jandarmeria Română a unor sume cu titlu de „dotări” pentru a fi exonerată

de plata menționatei contravalori.

Prin decizia nr. 78 din 4

mai 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios

administrativ, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamant și de

pârâtă împotriva sentinței de mai sus, reținând, în acest sens, că apelantul

reclamant nu a prezentat documente care să justifice folosirea unor camioane de

tonaj pentru paza și intervenția la conductele petroliere, fiind astfel corect

redusă suma solicitată, precum și că pârâta nu a dovedit că a pus la dispoziția

reclamantului mijloacele de transport necesare și că acesta le-ar fi folosit pe

cele din dotare nejustificat, că reclamantul a dovedit că a efectuat misiunea

cu mijloace auto proprii, în baza art. 4 din contractul de comodat, folosirea

lor cu nesocotirea convenției părților nefiind dovedită de pârâtă care a

invocat-o și care nu a dovedit nici că a pus la dispoziția reclamantului

mijloacele de transport necesare și că le-a reparat în termenul prevăzut în

contract, iar reclamantul ar fi preferat să le folosească totuși pe cele din

dotare.

Împotriva deciziei instanței

de apel declară recurs și reclamantul și pârâta.

Cu invocarea motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamantul recurent solicită

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și după rejudecarea cauzei,

obligarea pârâtei la plata sumei de 2.900.413.000 lei ROL, criticând instanța

de apel pentru nemotivarea deciziei recurate prin raportare la luarea în

considerare a raportului expertizei tehnice auto contestată de recurent,

instanța neluând în calcul suma de 770.945.000 lei ROL datorată de pârâtă

potrivit art. 3 alin. (2) din contractul părților care prevede structura

tarifului și a cheltuielilor aferente cu dotarea.

În recursul său recurenta

pârâtă atacă atât decizia instanței de apel cât și sentința instanței de fond,

invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicită admiterea

acestuia, modificarea sentinței instanței de fond și a deciziei instanței de

apel și, după rejudecare, respingerea pretențiilor reclamantei reprezentând

contravaloarea prestațiilor de transport în cuantum de 212.991,87 lei RON, cu

cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, reproșând instanțelor că nu au

reținut că nu există culpă contractuală a pârâtei, că au interpretat greșit

contractul dintre părți, că nu au stabilit că sumele virate de pârâtă pentru

dotări au fost greșit virate de reclamant la bugetul statului, pârâta nefiind

deci în culpă, că reclamantul nu a prezentat documente care să justifice

folosirea unor camioane de tonaj pentru pază și intervenție la conductele

petroliere și nici dovezi din care să reiasă că mijloacele de transport

asigurate de recurentă s-ar fi defectat și că ar fi fost sesizată să le

remedieze pentru a putea justifica astfel asigurarea misiunii cu mijloace

proprii.

Prin întâmpinările depuse la

dosar fiecare dintre intimații recurenți solicită respingerea recursurilor

respective ca nefondate.

Recursurile nu sunt fondate.

Din examinarea recursului

reclamantului se constată că se reiau motivele invocate în apel, ca majoritatea

criticilor se referă la aprecierea de către instanța de apel a raportului de

expertiză tehnică auto efectuată în cauză, critică ce nu va fi avută în vedere

întrucât aceasta nu cade sub incidența dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.,

care permit modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de

nelegalitate.

Cât privește legalitatea

deciziei recurate se constată că aceasta este legală, fiind dată cu corecta

aplicare a legislației pertinente și a dispozițiilor prevăzute în contractele

dintre părți, sumele acordate reclamantului avându-și temeiul în clauzele

contractului, reținându-se, de asemenea, corect că suma neacordată nu a fost

dovedită de reclamantul recurent întrucât pentru luna ianuarie 2003 s-a aplicat

un tarif necorespunzător, fiind însumați kilometrii ce nu au făcut obiectul

misiunii de pază a conductelor folosindu-se un tip de autovehicul mult peste

capacitatea necesară misiunii stabilite în baza H.G. nr. 523/1997.

Din examinarea recursului

pârâtei se constată, de asemenea, că și pârâta reia motivele avansate de ea în

apel, limitându-se, în principal, la formularea de critici de netemeinicie și

nu de nelegalitate, neindicând ce dispoziții de lege au fost încălcate de

instanța criticată.

Criticile avansate de pârâtă

nu pot fi acceptate întrucât se constată că instanța criticată, în mod corect,

a examinat cauza în limitele principiilor răspunderii contractuale, reținând

corect că în timp ce reclamantul și-a îndeplinit obligațiile contractuale

asumate, recurenta a achitat cu întârziere contravaloarea serviciilor de pază

de care a beneficiat, în perioada 10 noiembrie 2003 – 31 decembrie 2003, în

temeiul contractului încheiat cu reclamantul la 30 mai 2002 și nu și-a

îndeplinit nici obligația de a plăti contravaloarea transportului efectivelor

în executarea misiunii de pază și intervenție la conductele petroliere

realizat, în temeiul contractului de comodat nr. 1/2003 dintre părți, cu

mijloace auto aparținând reclamantului.

Corect a stabilit instanța

criticată și că pârâta recurentă nu a dovedit că a pus la dispoziția

reclamantei mijloacele de transport necesare și nici că le-a reparat în

termenul prevăzut în contract, nedovedind astfel nici că reclamantul a preferat

doar nejustificat să utilizeze propriile mijloace auto pentru realizarea

misiunii.

Neîntemeiată este și critica

pârâtei referitoare la absența justificării utilizării de către reclamant a

unor camioane de tonaj pentru pază și intervenție la conductele petroliere în

condițiile în care instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond, a

diminuat suma acordată reclamantului tocmai cu contravaloarea solicitată pentru

transport efectuat în mod nejustificat cu camioane de tonaj neadecvate

misiunii.

De altfel, ignorând

dispozițiile art. 1169 C. civ., recurenta pârâtă afirmă doar că a asigurat

reclamantului mijloace de transport fără însă a dovedi îndeplinirea acestei

obligații, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

Astfel fiind, recursurile

reclamantului și pârâtei, examinate în limita criticilor de nelegalitate

formulate, fiind nefondate, acestea urmează a fi respinse cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., decizia recurată urmând a fi

menținută ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamantul M.I.R.A. București și de pârâta SC C. SA

Ploiești împotriva deciziei nr. 78 din 4 mai 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.