ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 200/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 6852/CCA/2005, reclamantul I.J. Argeș a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SA Ploiești, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.639.222.900 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de folosirea autovehiculelor din dotarea reclamantului, pentru transportul efectivelor în vederea îndeplinirii misiunii de pază militară, în perioada 1 ianuarie 2003 – 15 mai 2004. Prin sentința nr. 512 din 14 noiembrie 2005, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acestuia suma de 163.922,29 RON contravaloare cheltuieli de transport.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din contractul de prestări de servicii de pază și intervenție nr. S/560139 din 29 mai 2002, foile de parcurs depuse la dosar și facturile fiscale a rezultat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de dotare a personalului de pază cu mijloace de transport necesare deplasării efectivelor de jandarmi la obiectivele pe care le aveau în pază, acest lucru fiind făcut de reclamant, așa încât, față de neîndeplinirea obligației de către pârâtă, acțiunea reclamantului pentru suportarea de către aceasta a costului dotărilor a fost găsită întemeiată și admisă, ca atare. Prin decizia nr. 30 din 22 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că în perioada 1 ianuarie 2003 – 15 mai 2004, reclamantul, în vederea executării misiunii de pază a folosit propriile mijloace de transport necesare deplasării efectivelor, valoarea acestora fiind facturată cu factura nr. 151516416 din 1 octombrie 2004 și refuzată nejustificat la plată de către pârâtă, astfel încât în mod legal instanța de fond a apreciat că acțiunea este întemeiată; a mai reținut și că pârâta nu a făcut o altă probă din care să rezulte că și-a respectat obligațiile contractuale de a pune la dispoziție reclamantului dotările necesare în vederea efectuării serviciilor în bune condiții. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei curții de apel și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, ca netemeinică și nelegală. În motivarea recursului, pârâta arată astfel că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât a interpretat greșit protocolul nr. 46657/2002, încheiat între Ministerul de Interne și Ministerul Industriei și Resurselor și actul adițional nr. 1 intervenit la acest protocol, din care rezultă că cheltuielile de funcționare aferente dotărilor efectivelor de jandarmi se asigură prin contracte de comodat, or, față de data prestației de pază nu a existat un contract de comodat, acesta fiind încheiat abia la 26 aprilie 2004. Mai arată că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.), deoarece din contractul nr. S/560139, cu actele adiționale, nu reiese obligația societății sale de a achita contravaloarea cheltuielilor ocazionate de folosirea autovehiculelor din dotarea unității militare pentru transportul efectivelor militare în vederea îndeplinirii misiunii de pază și, de asemenea, că, în mod nelegal instanțele au considerat întemeiate pretențiile intimatului-reclamant, privind plata contravalorii transportului cu mijloace auto proprii, în condițiile în care în contractele încheiate între părți, nu există clauze contractuale prin care societatea sa să-și fi asumat o astfel de obligație. Recursul nu este fondat. Referitor la prima critică formulată de pârâtă în recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu este fondată, întrucât instanța de apel a dat o interpretare corectă protocolului nr. 46657/2002, încheiat între Ministerul de Interne și Ministerul Industriei și Resurselor, în aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1996 privind paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor și valorilor și ale HG nr. 151/2002 privind asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor și valorilor cu obiective de jandarmi. Astfel, acest protocol, la art. 18 a prevăzut ca părțile semnatare, de comun acord, să asigure în limita disponibilităților mijloacele de transport și comunicații pentru începerea activității de pază și intervenție, la data de 1 iunie 2002 și în baza acestui act s-a demarat efectiv activitatea de executare a pazei și intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere, țiței, etan condensat, gazolină și a echipamentelor și instalațiilor aferente acestora pe tronsoanele aflate în administrarea pârâtei SC C. SA.

Această prevedere din protocol a fost preluată în contractul de prestări servicii de pază și intervenție nr. S/560139 din 28 mai 2002, părțile stipulând la art. 3 alin. (2) că prestația de pază va cuprinde cheltuielile de personal și materiale, la care se adaugă cheltuielile aferente cu dotarea, constând, printre altele și în mijloace de transport, necesare funcționării pazei și intervenției, iar la art. 9 lit. m) s-a prevăzut că beneficiarul are obligația de a asigura de comun acord cu prestatorul, în limita disponibilităților, mijloace de transport necesare efectuării serviciului de pază.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că, începând cu data de 1 ianuarie 2003, pârâta nu a mai pus la dispoziție reclamantului mijloace de transport, iar virarea în contul Ministerului de Interne a sumei de aproximativ 30 miliarde lei pentru dotarea unităților de jandarmi din țară nu poate fi reținută ca o dovadă că prin efectuarea acestei plăți, pârâta și-ar fi îndeplinit obligația pe care și-a asumat-o, conform contractului mai sus menționat, de a pune la dispoziție reclamantului mijloacele de transport necesare desfășurării serviciului de pază. Reclamantul a asigurat el însuși mijloacele de transport necesare deplasării efectivelor de jandarmi în vederea efectuării misiunii de pază, folosind mijloace proprii de transport, astfel încât, pârâta în calitate de beneficiar al acestor prestații, datorează acestuia contravaloarea cheltuielilor ocazionate de folosirea autovehiculelor din dotarea proprie.

Susținerea recurentei-pârâte în sensul că între părți nu a existat și un contract de comodat, așa cum era prevăzut în protocol, aferent contractului de prestări servicii de pază, în baza căruia reclamantul să-și poată justifica cheltuielile de transport nu poate fi reținută în justificarea neîndeplinirii propriilor obligații, deoarece pârâta era cea care trebuia să asigure mijloacele de transport, a existat un contract de prestări servicii valabil încheiat iar, pe de altă parte, reclamantul nu putea refuza executarea prestațiilor de pază motivat de nepunerea la dispoziție de către pârâtă a mijloacelor de transport necesare, obligația sa decurgând și prin efectul legii, respectiv a aplicării dispozițiilor Legii nr. 18/1996 și H.G.

nr. 151/2002. Nici criticile formulate în baza prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate deoarece, contrar susținerilor recurentei-pârâte, din examinarea clauzelor contractului nr. S/560130 și a actelor adiționale, rezultă fără putință de tăgadă obligația pârâtei de a achita contravaloarea cheltuielilor ocazionate reclamantului prin folosirea propriilor mijloace de transport.

Se constată astfel că prin art. II al actului adițional nr. 1 la protocol s-a prevăzut că Ministerul Industriei și Resurselor, prin cei doi operatori licențiați, deci și prin SC C. SA Ploiești, va asigura completarea dotării efectivelor angajate, începând cu 1 ianuarie 2003, iar prin art. V al actului adițional nr. 3 la contractul de prestări de servicii și pază încheiat între părți s-a stipulat, prin modificările convenite la art. 9 lit. m) din contract, că beneficiarul asigură mijloacele de transport și suportă, de asemenea cheltuieli de funcționare pentru mijloacele de transport suplimentare, solicitate de prestator.

Se reține, prin urmare, analizând actele mai sus arătate, că răspunderea beneficiarului a fost sporită și nicidecum diminuată, prin modificările ulterioare ce au intervenit în ce privește protocolul și contractul părților, astfel încât susținerile recurentei pârâte privind greșita sa obligare la plata contravalorii cheltuielilor de transport efectuate de reclamant, față de cele mai sus menționate, vor fi respinse ca neîntemeiate. În consecință, întrucât pârâta nu a formulat în recurs nici o critică ce ar justifica desființarea deciziei curții de apel, în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 30 din 22 februarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2007.