ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 200/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 200/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la Tribunalul Prahova sub nr. 6852/CCA/2005, reclamantul I.J. Argeș a chemat-o
în judecată pe pârâta SC C. SA Ploiești, solicitând ca, prin hotărârea ce se va
pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.639.222.900 lei,
reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de folosirea
autovehiculelor din dotarea reclamantului, pentru transportul efectivelor în
vederea îndeplinirii misiunii de pază militară, în perioada 1 ianuarie 2003 –
15 mai 2004.
Prin sentința nr. 512 din 14
noiembrie 2005, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios
administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâtă
să-i plătească acestuia suma de 163.922,29 RON contravaloare cheltuieli de
transport.
Pentru a pronunța această
sentință, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin.
(2) din contractul de prestări de servicii de pază și intervenție nr. S/560139
din 29 mai 2002, foile de parcurs depuse la dosar și facturile fiscale a
rezultat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de dotare a personalului de
pază cu mijloace de transport necesare deplasării efectivelor de jandarmi la
obiectivele pe care le aveau în pază, acest lucru fiind făcut de reclamant, așa
încât, față de neîndeplinirea obligației de către pârâtă, acțiunea reclamantului
pentru suportarea de către aceasta a costului dotărilor a fost găsită
întemeiată și admisă, ca atare.
Prin decizia nr. 30 din 22
februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă
împotriva sentinței mai sus menționate.
În motivarea acestei
soluții, instanța de apel a reținut că în perioada 1 ianuarie 2003 – 15 mai
2004, reclamantul, în vederea executării misiunii de pază a folosit propriile
mijloace de transport necesare deplasării efectivelor, valoarea acestora fiind
facturată cu factura nr. 151516416 din 1 octombrie 2004 și refuzată
nejustificat la plată de către pârâtă, astfel încât în mod legal instanța de
fond a apreciat că acțiunea este întemeiată; a mai reținut și că pârâta nu a
făcut o altă probă din care să rezulte că și-a respectat obligațiile
contractuale de a pune la dispoziție reclamantului dotările necesare în vederea
efectuării serviciilor în bune condiții.
Împotriva deciziei curții de
apel a declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și
9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei
curții de apel și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, ca netemeinică
și nelegală.
În motivarea recursului,
pârâta arată astfel că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea
sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât a
interpretat greșit protocolul nr. 46657/2002, încheiat între Ministerul de
Interne și Ministerul Industriei și Resurselor și actul adițional nr. 1
intervenit la acest protocol, din care rezultă că cheltuielile de funcționare
aferente dotărilor efectivelor de jandarmi se asigură prin contracte de
comodat, or, față de data prestației de pază nu a existat un contract de
comodat, acesta fiind încheiat abia la 26 aprilie 2004.
Mai arată că instanța de
apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori
înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc.
civ.), deoarece din contractul nr. S/560139, cu actele adiționale, nu reiese
obligația societății sale de a achita contravaloarea cheltuielilor ocazionate
de folosirea autovehiculelor din dotarea unității militare pentru transportul
efectivelor militare în vederea îndeplinirii misiunii de pază și, de asemenea,
că, în mod nelegal instanțele au considerat întemeiate pretențiile
intimatului-reclamant, privind plata contravalorii transportului cu mijloace
auto proprii, în condițiile în care în contractele încheiate între părți, nu
există clauze contractuale prin care societatea sa să-și fi asumat o astfel de
obligație.
Recursul nu este fondat.
Referitor la prima critică
formulată de pârâtă în recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., se constată că nu este fondată, întrucât instanța de apel a dat o
interpretare corectă protocolului nr. 46657/2002, încheiat între Ministerul de
Interne și Ministerul Industriei și Resurselor, în aplicarea prevederilor Legii
nr. 18/1996 privind paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor și valorilor și
ale HG nr. 151/2002 privind asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor și
valorilor cu obiective de jandarmi.
Astfel, acest protocol, la art.
18 a prevăzut ca părțile semnatare, de comun acord, să asigure în limita
disponibilităților mijloacele de transport și comunicații pentru începerea
activității de pază și intervenție, la data de 1 iunie 2002 și în baza acestui
act s-a demarat efectiv activitatea de executare a pazei și intervenție la
conductele magistrale de transport produse petroliere, țiței, etan condensat,
gazolină și a echipamentelor și instalațiilor aferente acestora pe tronsoanele
aflate în administrarea pârâtei SC C. SA. Această prevedere din protocol a fost
preluată în contractul de prestări servicii de pază și intervenție nr. S/560139
din 28 mai 2002, părțile stipulând la art. 3 alin. (2) că prestația de pază va
cuprinde cheltuielile de personal și materiale, la care se adaugă cheltuielile aferente
cu dotarea, constând, printre altele și în mijloace de transport, necesare
funcționării pazei și intervenției, iar la art. 9 lit. m) s-a prevăzut că
beneficiarul are obligația de a asigura de comun acord cu prestatorul, în
limita disponibilităților, mijloace de transport necesare efectuării
serviciului de pază.
Din examinarea actelor
dosarului rezultă că, începând cu data de 1 ianuarie 2003, pârâta nu a mai pus
la dispoziție reclamantului mijloace de transport, iar virarea în contul Ministerului
de Interne a sumei de aproximativ 30 miliarde lei pentru dotarea unităților de
jandarmi din țară nu poate fi reținută ca o dovadă că prin efectuarea acestei
plăți, pârâta și-ar fi îndeplinit obligația pe care și-a asumat-o, conform
contractului mai sus menționat, de a pune la dispoziție reclamantului
mijloacele de transport necesare desfășurării serviciului de pază.
Reclamantul a asigurat el
însuși mijloacele de transport necesare deplasării efectivelor de jandarmi în
vederea efectuării misiunii de pază, folosind mijloace proprii de transport,
astfel încât, pârâta în calitate de beneficiar al acestor prestații, datorează acestuia
contravaloarea cheltuielilor ocazionate de folosirea autovehiculelor din
dotarea proprie.
Susținerea recurentei-pârâte
în sensul că între părți nu a existat și un contract de comodat, așa cum era
prevăzut în protocol, aferent contractului de prestări servicii de pază, în
baza căruia reclamantul să-și poată justifica cheltuielile de transport nu
poate fi reținută în justificarea neîndeplinirii propriilor obligații, deoarece
pârâta era cea care trebuia să asigure mijloacele de transport, a existat un
contract de prestări servicii valabil încheiat iar, pe de altă parte, reclamantul
nu putea refuza executarea prestațiilor de pază motivat de nepunerea la
dispoziție de către pârâtă a mijloacelor de transport necesare, obligația sa
decurgând și prin efectul legii, respectiv a aplicării dispozițiilor Legii nr. 18/1996
și H.G. nr. 151/2002.
Nici criticile formulate în
baza prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate deoarece,
contrar susținerilor recurentei-pârâte, din examinarea clauzelor contractului nr.
S/560130 și a actelor adiționale, rezultă fără putință de tăgadă obligația
pârâtei de a achita contravaloarea cheltuielilor ocazionate reclamantului prin
folosirea propriilor mijloace de transport.
Se constată astfel că prin art.
II al actului adițional nr. 1 la protocol s-a prevăzut că Ministerul Industriei
și Resurselor, prin cei doi operatori licențiați, deci și prin SC C. SA
Ploiești, va asigura completarea dotării efectivelor angajate, începând cu 1
ianuarie 2003, iar prin art. V al actului adițional nr. 3 la contractul de
prestări de servicii și pază încheiat între părți s-a stipulat, prin
modificările convenite la art. 9 lit. m) din contract, că beneficiarul asigură
mijloacele de transport și suportă, de asemenea cheltuieli de funcționare
pentru mijloacele de transport suplimentare, solicitate de prestator.
Se reține, prin urmare,
analizând actele mai sus arătate, că răspunderea beneficiarului a fost sporită
și nicidecum diminuată, prin modificările ulterioare ce au intervenit în ce
privește protocolul și contractul părților, astfel încât susținerile recurentei
pârâte privind greșita sa obligare la plata contravalorii cheltuielilor de transport
efectuate de reclamant, față de cele mai sus menționate, vor fi respinse ca
neîntemeiate.
În consecință, întrucât
pârâta nu a formulat în recurs nici o critică ce ar justifica desființarea
deciziei curții de apel, în condițiile expres și limitativ prevăzute de
dispozițiile art. 304 C. proc. civ., aceasta va fi menținută ca fiind legală și
se va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC C. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 30 din 22 februarie 2006 a
Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 ianuarie 2007.