ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4191/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2000 reclamantul Ministerul de Interne a chemat în judecată pârâta R.A. A. Iași, solicitând ca în baza sentinței civile ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 56.235.932 lei contravaloarea prestației de pază de care a beneficiat în perioada martie 1999 – mai 2000, iar pentru întârzierea acesteia în decontarea acestei prestații penalități de întârziere în sumă de 251.866.187 lei. În susținerea pretențiilor reclamantul a arătat că potrivit contractului încheiat la data de 20 octombrie 1997 a prestat servicii de pază pentru pârâtă până în iunie 2000 ca urmare apariției H.G.

nr. 889/1999 s-a dispus ridicarea pazei. Prin întâmpinare pârâta a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului contractul fiind încheiat cu U.M. nr. 0908 Iași iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că și-a îndeplinit integral obligația de plată a prestației de pază ce i-a fost impusă contrar prevederilor art. 4 din H.G. nr. 889/1999 ce prevăd posibilitatea ridicării pazei cu jandarmi în situația în care se referă încheierea sau renegocierea contractelor și care a fost menținută nu prevederilor contractuale și a acordului său cu plata unor tarife stabilite unilateral. Prin sentința civilă nr. 532 din 26 martie 2000 Tribunalul Iași a respins excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă și pe fond a admis în parte acțiunea obligând pârâta la contravaloarea prestațiilor de pază în sumă de 56.235.932 lei respingând capătul de cerere privitor la penalitățile de întârziere.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că U.M. nr. 0908 Iași fiind lipsită de personalitate juridică fiind semnatara contractului nu are exercițiul acțiunii titular al acesteia fiind reclamantul, iar pe fond s-a apreciat că față de clauzele contractului și a actului adițional încheiat ulterior, acestea trebuie interpretate în sensul în care părțile au încercat să le pună în aplicare după încetarea contractului și anume prestatorul a asigurat paza și beneficiarul a achitat-o, astfel că acestea sunt datorate până în luna mai 2000. Cu privire la penalitățile de întârziere instanța de fond a reținut că deși se subliniază intenția părților de a sancționa debitorul obligației neîndeplinite clauza penală stabilită prin trimiterea la dispozițiile legale nu este concretă întrucât nu conține procentul de penalitate și modalitatea de aplicare a acestuia.

Împotriva acestei sentințe au promovat apel părțile, criticile reclamantei făcând referire la faptul neacordării penalităților de întârziere deși exista clauză penală care avea în vedere dispozițiile legale. Și cum acestea intră în categoria creanțelor bugetare cuantumul penalităților este cel stabilit de H.G. nr. 251/1997 și 21/1998. Apelul pârâtei critică obligarea sa la plata contravalorii prestațiilor atâta timp cât pentru luna martie 2000 prestațiile au fost achitate cu O.P. nr. 10 din 8 august 2000, iar cererea reclamantului se referă la valoarea pazei pe lunile martie 1999 – mai 2000, total diferită de suma solicitată și față de contravaloarea pazei pe lunile martie 2000 – mai 2000 rezultată din facturile de la dosar.

Prin decizia civilă nr. 433 din 26 noiembrie 2001 Curtea de Apel Iași a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința civilă criticată în parte în sensul obligării numai la plata sumei de 35.510.096 lei și a respins apelul reclamantei. În motivarea soluției date, instanța de apel a reținut că urmare apariției H.G. nr. 398/1997 paza A. Iași nu mai era în mod obligatoriu asigurată de unitățile Ministerului de Interne, însă față de economia contractului și conduita în timp a pârâților, în mod corect instanța de fond a reținut că acestea în fapt au înțeles a-i prelungi valabilitatea până la data de 30 iunie 2000 dată la care reclamantul a aprobat ridicarea pazei efective de jandarmi. Cât privește nivelul prețului pazei instanța de apel a reținut că în adevăr contravaloarea pazei pe luna martie a fost achitată așa cum rezultă din înscrisurile depuse.

S-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că prelungirea efectelor contractului ulterior termenului fixat de părți nu se putea extinde și asupra clauzei penale, în lipsa unui acord expres al părților în acest sens, în condițiile în care oricum conținutul acestei clauze era inaplicabil datorită ambiguității sale. Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs ambele părți. Reclamanta critică faptul neacordării penalităților de întârziere, atâta timp cât clauza înscrisă în art. 6 din contractul încheiat stabilește în mod clar sancțiunea pentru condițiile necorespunzătoare a pârâților în respectarea clauzelor contractuale. Cum sumele neîncasate în exercițiile bugetare încheiate constituie creanțe bugetare, se aplică acestora coeficientul de penalități prevăzut de H.G.

nr. 251/1997 și H.G. nr. 21/1998. Pârâta, prin cererea de recurs apreciază că instanța de apel a pronunțat soluția cu încălcarea și aplicarea greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 4 alin. ultim din H.G. nr. 889/1999 unde se apreciază că „paza militară se va ridica în termen de 60 de zile de la atenționarea acestora”. Recursul reclamantei este nefondat. Art. 6 din contractul încheiat inserează clauză penală privind nerespectarea în totalitate sau în parte ori pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate, clauză penală care face trimitere la dispozițiile legale neindicând procentul de penalitate și modalitatea de aplicare a acestuia. Știut fiind că, prin natura sa juridică, clauza penală este convențională, trimiterea la dispozițiile legale nu poate fi luată în considerație.

Având în vedere dispozițiile art. 969 C. civ., în condițiile necuprinderii în contract a unei clauze penale ca un obiect bine determinat, contractul nu poate fi completat de drept cu sancțiuni prevăzute de legile fiscale H.G. nr. 21/1998 și H.G. nr. 354/1999 aplicabile obligațiilor imperative. În aceste condiții soluția instanței de apel este legală, în mod judicios reținând că prelungirea efectelor contractului ulterior termenului fixat de părți nu se putea extinde și asupra clauzei penale, în lipsa unui acord expres al părților în acest sens. Pe de altă parte conținutul clauzei penale era oricum inaplicabil, fiind inform prin lipsa procentului de la care urma a fi calculată penalitatea, precum și a actelor normative, concrete ce au fost avute în vedere.

În aceste condiții, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat. În ce privește recursul pârâtei, Curtea examinând din oficiu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 301 C. proc. civ. reține că potrivit dovezilor existente la dosarul de apel comunicarea hotărârii criticate s-a făcut la data de 14 ianuarie 2002 iar recursul a fost declarat la data de 29 aprilie 2002 cu mult peste termenul de 15 zile stabilit de lege, astfel că în aceste condiții de tardivitate nu se mai impune examinarea motivelor formulate. Față de cele arătate recursul pârâtei urmează a fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul de Interne împotriva deciziei nr. 433 din 26 noiembrie 2001 a Curții de Apel Iași. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta R.A. A. Iași împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.