ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4191/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3

octombrie 2000 reclamantul Ministerul de Interne a chemat în judecată pârâta R.A.

A. Iași, solicitând ca în baza sentinței civile ce se va pronunța să fie

obligată la plata sumei de 56.235.932 lei contravaloarea prestației de pază de

care a beneficiat în perioada martie 1999 – mai 2000, iar pentru întârzierea

acesteia în decontarea acestei prestații penalități de întârziere în sumă de

251.866.187 lei.

În susținerea pretențiilor reclamantul a arătat

că potrivit contractului încheiat la data de 20 octombrie 1997 a prestat

servicii de pază pentru pârâtă până în iunie 2000 ca urmare apariției H.G. nr. 889/1999

s-a dispus ridicarea pazei.

Prin întâmpinare pârâta a ridicat excepția

lipsei calității procesuale pasive a reclamantului contractul fiind încheiat cu

U.M. nr. 0908 Iași iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii motivat de

faptul că și-a îndeplinit integral obligația de plată a prestației de pază ce

i-a fost impusă contrar prevederilor art. 4 din H.G. nr. 889/1999 ce prevăd posibilitatea

ridicării pazei cu jandarmi în situația în care se referă încheierea sau

renegocierea contractelor și care a fost menținută nu prevederilor contractuale

și a acordului său cu plata unor tarife stabilite unilateral.

Prin sentința civilă nr. 532 din 26 martie 2000

Tribunalul Iași a respins excepția lipsei calității procesuale active invocate

de pârâtă și pe fond a admis în parte acțiunea obligând pârâta la

contravaloarea prestațiilor de pază în sumă de 56.235.932 lei respingând

capătul de cerere privitor la penalitățile de întârziere.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a

reținut că U.M. nr. 0908 Iași fiind lipsită de personalitate juridică fiind

semnatara contractului nu are exercițiul acțiunii titular al acesteia fiind

reclamantul, iar pe fond s-a apreciat că față de clauzele contractului și a

actului adițional încheiat ulterior, acestea trebuie interpretate în sensul în

care părțile au încercat să le pună în aplicare după încetarea contractului și

anume prestatorul a asigurat paza și beneficiarul a achitat-o, astfel că

acestea sunt datorate până în luna mai 2000.

Cu privire la penalitățile de întârziere

instanța de fond a reținut că deși se subliniază intenția părților de a

sancționa debitorul obligației neîndeplinite clauza penală stabilită prin

trimiterea la dispozițiile legale nu este concretă întrucât nu conține

procentul de penalitate și modalitatea de aplicare a acestuia.

Împotriva acestei sentințe au promovat apel

părțile, criticile reclamantei făcând referire la faptul neacordării

penalităților de întârziere deși exista clauză penală care avea în vedere

dispozițiile legale. Și cum acestea intră în categoria creanțelor bugetare

cuantumul penalităților este cel stabilit de H.G. nr. 251/1997 și 21/1998.

Apelul pârâtei critică obligarea sa la plata

contravalorii prestațiilor atâta timp cât pentru luna martie 2000 prestațiile

au fost achitate cu O.P. nr. 10 din 8 august 2000, iar cererea reclamantului se

referă la valoarea pazei pe lunile martie 1999 – mai 2000, total diferită de

suma solicitată și față de contravaloarea pazei pe lunile martie 2000 – mai

2000 rezultată din facturile de la dosar.

Prin decizia civilă nr. 433 din 26 noiembrie

2001 Curtea de Apel Iași a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința civilă

criticată în parte în sensul obligării numai la plata sumei de 35.510.096 lei

și a respins apelul reclamantei.

În motivarea soluției date, instanța de apel a

reținut că urmare apariției H.G. nr. 398/1997 paza A. Iași nu mai era în mod

obligatoriu asigurată de unitățile Ministerului de Interne, însă față de

economia contractului și conduita în timp a pârâților, în mod corect instanța

de fond a reținut că acestea în fapt au înțeles a-i prelungi valabilitatea până

la data de 30 iunie 2000 dată la care reclamantul a aprobat ridicarea pazei

efective de jandarmi.

Cât privește nivelul prețului pazei instanța de

apel a reținut că în adevăr contravaloarea pazei pe luna martie a fost achitată

așa cum rezultă din înscrisurile depuse.

S-a apreciat că instanța de fond a reținut în

mod corect faptul că prelungirea efectelor contractului ulterior termenului

fixat de părți nu se putea extinde și asupra clauzei penale, în lipsa unui

acord expres al părților în acest sens, în condițiile în care oricum conținutul

acestei clauze era inaplicabil datorită ambiguității sale.

Împotriva soluției instanței de apel au declarat

recurs ambele părți.

Reclamanta critică faptul neacordării

penalităților de întârziere, atâta timp cât clauza înscrisă în art. 6 din

contractul încheiat stabilește în mod clar sancțiunea pentru condițiile

necorespunzătoare a pârâților în respectarea clauzelor contractuale. Cum sumele

neîncasate în exercițiile bugetare încheiate constituie creanțe bugetare, se

aplică acestora coeficientul de penalități prevăzut de H.G. nr. 251/1997 și

H.G. nr. 21/1998.

Pârâta, prin cererea de recurs apreciază că

instanța de apel a pronunțat soluția cu încălcarea și aplicarea greșită a legii

respectiv a dispozițiilor art. 4 alin. ultim din H.G. nr. 889/1999 unde se

apreciază că „paza militară se va ridica în termen de 60 de zile de la

atenționarea acestora”.

Recursul reclamantei este nefondat.

Art. 6 din contractul încheiat inserează clauză

penală privind nerespectarea în totalitate sau în parte ori pentru executarea

necorespunzătoare a obligațiilor asumate, clauză penală care face trimitere la

dispozițiile legale neindicând procentul de penalitate și modalitatea de

aplicare a acestuia.

Știut fiind că, prin natura sa juridică, clauza

penală este convențională, trimiterea la dispozițiile legale nu poate fi luată

în considerație.

Având în vedere dispozițiile art. 969 C. civ.,

în condițiile necuprinderii în contract a unei clauze penale ca un obiect bine

determinat, contractul nu poate fi completat de drept cu sancțiuni prevăzute de

legile fiscale H.G. nr. 21/1998 și H.G. nr. 354/1999 aplicabile obligațiilor

imperative.

În aceste condiții soluția instanței de apel

este legală, în mod judicios reținând că prelungirea efectelor contractului ulterior

termenului fixat de părți nu se putea extinde și asupra clauzei penale, în

lipsa unui acord expres al părților în acest sens.

Pe de altă parte conținutul clauzei penale era

oricum inaplicabil, fiind inform prin lipsa procentului de la care urma a fi

calculată penalitatea, precum și a actelor normative, concrete ce au fost avute

în vedere.

În aceste condiții, potrivit art. 312 C. proc.

civ. recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

În ce privește recursul pârâtei, Curtea

examinând din oficiu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 301 C. proc.

civ. reține că potrivit dovezilor existente la dosarul de apel comunicarea

hotărârii criticate s-a făcut la data de 14 ianuarie 2002 iar recursul a fost

declarat la data de 29 aprilie 2002 cu mult peste termenul de 15 zile stabilit

de lege, astfel că în aceste condiții de tardivitate nu se mai impune

examinarea motivelor formulate.

Față de cele arătate recursul pârâtei urmează a

fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul Ministerul de Interne împotriva deciziei nr. 433 din 26

noiembrie 2001 a Curții de Apel Iași.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta

R.A. A. Iași împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2003.