ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2615/2014

Asupra cauzei

de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 398C din data

de 07 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, având

ca obiect anularea Dispoziției nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emisă de Primarul

Municipiului Constanța, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta

reclamantă E.C. Conform dispoziției menționale, urmare a pronunțării la data de

19 septembrie 2005 de către Înalta Curte și Casație și Justiție a deciziei civile

nr. 6899, a fost anulată dispoziția nr. 161 din 28 ianuarie 2004 emisă de Primarul

Municipiului Constanța prin care a fost respinsă cererea formulată de E.C. privind

acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru terenul situat în Constanța, localitatea

M., lot XX, careu AA, și a fost dispusă acordarea de despăgubiri bănești în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 127/2005 pentru terenul mai sus menționat în suprafață

de 504,91 mp.

Împotriva deciziei

menționate mai sus a formulat cerere de revizuire recurenta E.C., înregistrată la

Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 29 aprilie 2014, ca urmare a declinării

de competență pronunțată de Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 104 C din

data de 31 martie 2014, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

solicitând-se anularea deciziei civile nr. 398 C din data de 07 octombrie 2013,

pronunțata de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

În motivarea cererii

de revizuire, revizuienta a arătat că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre

nelegală prin încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 6899 din

data de 19 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în mod definitiv

și irevocabil, a obligat pe intimata Primăria Municipiului Constanța la acordarea

către reclamanta E.C. de despăgubiri prin echivalent pentru terenul în litigiu situat

în județul Constanța, localitatea M. lot XX, careu AA. În opinia revizuientei dispozitivul

din cuprinsul deciziei Înaltei Curți referitor la acordarea de despăgubiri prin

echivalent a stabilit cu putere de lucru judecat imposibilitatea obiectivă de a

se restitui în natură terenul și obligarea intimatei Primăria Municipiului Constanța

prin Primar la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, de unde reiese că

ordinea de acordare a acestor măsuri reparatorii sunt cele prevăzute de art. 1

alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001, respectiv compensarea cu alte bunuri

sau servicii, iar numai în subsidiar, despăgubiri bănești. Cu toate acestea, încălcând

autoritatea de lucru judecat, Curtea de Apel Constanța a apreciat, în mod nelegal,

că decizia nr. 6899 din 19 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

nu a stabilit, in termirtis, obligația autorității locale de a atribui un bun în

compensare ori de a aplica în mod prevalent această măsură față de cea a despăgubirii.

Astfel, consideră

că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., făcându-se dovada faptului că, în speță, este vorba despre

hotărâri judecătorești definitive contradictorii.

La data de 07

octombrie 2014, intimații au formulat întâmpinare invocând in admisibilitatea cererii

de revizuire pentru neîndeplinirea condițiilor legale prevăzute de art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Analizând cererea

de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge, pentru considerentele

care succed:

Conform art. 322

pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă există hotărâri

definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în

una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Motivul de revizuire

întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., permite anularea celei

de-a doua hotărâri în cazul în care se ajunge în situația ca același proces să fie

soluționat de două ori, prin pronunțarea unor hotărâri contradictorii, pentru a

se da eficiență principiului puterii lucrului judecat.

De aceea pentru

a fi admisibil, acest motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarele

condiții: hotărârile să fie definitive, chiar dacă prin ele nu a fost soluționat

fondul cauzei și contradictorii, să fie pronunțate în dosare diferite, dar să privească

același litigiu, adică sa existe identitate de părți, obiect și cauza între hotărâri;

în cel de-ai doilea dosar să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat

sau, chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat.

Potrivit art.

326 alin. (3) C. proc. civ., „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii

și la faptele pe care se întemeiază", astfel că instanța se va limita în analiza

prezentei căi de atac numai în limita învestirii, respectiv asupra admisibilității

unei astfel căi extraordinare de atac.

Revizuienta invocă

existența contrarietățu între decizia civilă nr. 398 din 07 octombrie 2013 a Curții

de Apel Constanța și decizia civilă nr. 6899 din data de 19 septembrie 2005 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel susține

că prin decizia curții de apel nr. 398 din 07 octombrie 2013 a fost încălcată autoritatea

de lucru judecat a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6899 din 19

septembrie 2005 prin care intimatul Primăria Municipiului Constanța a fost obligat

la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent către revizuienta E.C., în sensul

în care aceste măsuri reparatorii prin echivalent nu au fost acordate în ordinea

și prioritatea stabilite prin Legea nr. 10/2001, respectiv teren sau alte bunuri

în compensare, și numai în subsidiar, despăgubiri bănești, ci în mod direct au fost

acordate despăgubiri bănești.

Analizând condițiile

de admisibilitate menționate anterior cu privire la hotărârile ce se invocă a fi

contradictorii, se constată că:

Prin dispoziția

nr. 161 din 26 ianuarie 2004 a Primarului Municipiului Constanța, emisă în temeiul

Legii nr. 10/2001, a fost respinsă cererea reclamantei E.C. privind acordarea de

despăgubiri prin echivalent pentru terenul, imposibil de restituit în natură, situat

în județul Constanța, localitatea M., lot XX, careu AA, în suprafață de 504,91 m.p.

Decizia civilă

nr. 6899 din data de 19 septembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, a soluționat în mod definitiv și irevocabil cererea reclamantei E.C. având

ca obiect contestație împotriva dispoziției nr. 161 din 26 ianuarie 2004 emisă de

intimatul Primarul Municipiului Constanța, în urma căreia a fost dispusă anularea

acestei dispoziții și fost dispusă acordarea de despăgubiri prin echivalent.

Urmare a deciziei

Înaltei Curți de Casație și Justiție mai sus menționate, la data de 07

octombrie 2008, prin dispoziția nr. 6079 Primăria Municipiului Constanța, anulează

dispoziția nr. 161 din 26 ianuarie 2004 a Primarului Municipiului Constanța, și

dispune acordarea de despăgubiri bănești reclamantei E.C. în temeiul Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în litigiu.

Decizia civilă

nr. 398 din 07 octombrie 2013 pronunțată, de Curtea de Apel Constanța, a soluționat

în mod definitiv și irevocabil contestația împotriva dispoziției nr. 6079 din 07

octombrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanța.

Privite comparativ,

cele două litigii deși au același obiect material, ambele privesc terenul în suprafață

de 504,19 mp situat în Constanța localitatea M., lot XX, careu AA, nu au același

obiect juridic, prin obiect juridic înțelegând pretenția concretă a reclamantului

dedusă judecății. Astfel, obiectul juridic al dosarului în care a fost pronunțată

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6899 din 19 septembrie 2005 a fost

reprezentat de contestația împotriva dispoziției nr. 161 din 26 ianuarie 2004 emise

de Primarul Municipiului Constanța, în timp ce obiectul dosarului în care a fost

pronunțată decizia ce se dorește a fi revizuită este contestație împotriva dispoziției

nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emisă de aceeași primărie.

Nici criteriul

identității de cauză nu este îndeplinit, prin cauza juridică a unei acțiuni civile

înțelegând scopul urmărit de parte la momentul introducerii cererii de chemare în

judecată. În primul dosar înregistrat sub nr. 21535/2004, reclamanta E.C. a introdus

acțiunea ca urmare a respingerii de către Primăria Municipiului Constanța a notificării

privind acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață

de 504,19 mp situat în județul Constanța, lot XX, careu AA, imposibil de restituit

în natură, în timp ce cauza juridică a dosarului în care a fost pronunțată decizia

a cărei revizuire se solicită este reprezentat de modalitatea în care intimata Primăria

Municipiului Constanța a înțeles să își execute obligația de acordare de despăgubiri

prin echivalent.

Împrejurarea că

cele două hotărâri care se privesc de către revizuientă a fi potrivnice au fost

pronunțate între aceleași părți, având aceiași calitate procesuală, deși reprezintă

un criteriu necesar, nu este suficient pentru a statua asupra faptului că ne aflăm

în prezența a două hotărâri contradictorii.

Pe de altă parte,

rațiunea instituirii acestei căi extraordinare de atac este aceea de a nu încălca

puterea de lucru judecat stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă și de rezolvare a situațiilor în care, judecând-se separate două sau

mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se ajunge la hotărâri

potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia. Drept urmare, revizuirea întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. poate fi cerută dacă exista hotărâri

ale căror dispozitive conțin prevederi de neconciliat, care nu se pot executa simultan.

Or, din conținutul

dispozitivelor celor două hotărâri nu reiese imposibilitatea de executare concomitentă

a acestora, decizia nr. 6899 din 19 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție constată dreptul reclamantei E.C. la acordarea de despăgubiri prin echivalent,

iar decizia ce face obiectul prezentei cereri de revizuiri a statuat asupra modalității

de executare a acestei obligații de acordare de despăgubiri.

Din chiar motivarea

căii de atac exercitate, Înalta Curte constată că revizuienta solicită anularea

deciziei Curții de Apel Constanța, pe considerente de aplicare și interpretare greșită

a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în cauză a prevederilor art. 1 alin. (2) și care

reglementează modalitatea și ordinea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent,

iar nu pe chestiuni ce țin de încălcarea autorității de lucru judecat, așa cum impun

rigorile legii.

Or, aplicarea

și interpretarea greșită a normelor de drept material nu poate constitui motiv de

revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., această cale de atac neavând

menirea de a remedia astfel de situații.

Scopul reglementării

cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării

hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea

principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate

de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

Înalta Curte constată

că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existența unei hotărâri

judecătorești potrivnice în sensul dispoziției legale mai sus amintite, ci de nemulțumirea

acesteia fața de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

În temeiul legii

prin "una și aceeași pricină" se înțelege întrunirea condițiilor triplei

identități, de obiect, de cauză și de părți cu privire la două cereri de chemare

în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii

de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 327

alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Or, în cauza pendinte

nu se verifică condițiile identității de cauza și de obiect, prima hotărâre fiind

pronunțată a avut ca obiect contestație împotriva dispoziției nr. 161 din 26 ianuarie

2004 emise de Primarul Municipiului Constanța, cea de a doua hotărâre având ca obiect

contestație împotriva dispoziției nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emise de aceeași

primărie, motiv pentru care calea de atac exercitată de către revizuientă apare

ca inadmisibilă.

Față de cele anterior

arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuienta E.C. împotriva deciziei civile nr.

398C din 7 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 octombrie 2014.