ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2615/2014

Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 398C din data de 07 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanța, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă E.C. Conform dispoziției menționale, urmare a pronunțării la data de 19 septembrie 2005 de către Înalta Curte și Casație și Justiție a deciziei civile nr. 6899, a fost anulată dispoziția nr. 161 din 28 ianuarie 2004 emisă de Primarul Municipiului Constanța prin care a fost respinsă cererea formulată de E.C. privind acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru terenul situat în Constanța, localitatea M., lot XX, careu AA, și a fost dispusă acordarea de despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII din Legea nr. 127/2005 pentru terenul mai sus menționat în suprafață de 504,91 mp.

Împotriva deciziei menționate mai sus a formulat cerere de revizuire recurenta E.C., înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 29 aprilie 2014, ca urmare a declinării de competență pronunțată de Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 104 C din data de 31 martie 2014, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând-se anularea deciziei civile nr. 398 C din data de 07 octombrie 2013, pronunțata de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a arătat că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre nelegală prin încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 6899 din data de 19 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în mod definitiv și irevocabil, a obligat pe intimata Primăria Municipiului Constanța la acordarea către reclamanta E.C.

de despăgubiri prin echivalent pentru terenul în litigiu situat în județul Constanța, localitatea M. lot XX, careu AA. În opinia revizuientei dispozitivul din cuprinsul deciziei Înaltei Curți referitor la acordarea de despăgubiri prin echivalent a stabilit cu putere de lucru judecat imposibilitatea obiectivă de a se restitui în natură terenul și obligarea intimatei Primăria Municipiului Constanța prin Primar la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, de unde reiese că ordinea de acordare a acestor măsuri reparatorii sunt cele prevăzute de art. 1 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii, iar numai în subsidiar, despăgubiri bănești.

Cu toate acestea, încălcând autoritatea de lucru judecat, Curtea de Apel Constanța a apreciat, în mod nelegal, că decizia nr. 6899 din 19 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a stabilit, in termirtis, obligația autorității locale de a atribui un bun în compensare ori de a aplica în mod prevalent această măsură față de cea a despăgubirii. Astfel, consideră că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., făcându-se dovada faptului că, în speță, este vorba despre hotărâri judecătorești definitive contradictorii. La data de 07 octombrie 2014, intimații au formulat întâmpinare invocând in admisibilitatea cererii de revizuire pentru neîndeplinirea condițiilor legale prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge, pentru considerentele care succed: Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., permite anularea celei de-a doua hotărâri în cazul în care se ajunge în situația ca același proces să fie soluționat de două ori, prin pronunțarea unor hotărâri contradictorii, pentru a se da eficiență principiului puterii lucrului judecat.

De aceea pentru a fi admisibil, acest motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții: hotărârile să fie definitive, chiar dacă prin ele nu a fost soluționat fondul cauzei și contradictorii, să fie pronunțate în dosare diferite, dar să privească același litigiu, adică sa existe identitate de părți, obiect și cauza între hotărâri; în cel de-ai doilea dosar să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat sau, chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat. Potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", astfel că instanța se va limita în analiza prezentei căi de atac numai în limita învestirii, respectiv asupra admisibilității unei astfel căi extraordinare de atac.

Revizuienta invocă existența contrarietățu între decizia civilă nr. 398 din 07 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța și decizia civilă nr. 6899 din data de 19 septembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel susține că prin decizia curții de apel nr. 398 din 07 octombrie 2013 a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6899 din 19 septembrie 2005 prin care intimatul Primăria Municipiului Constanța a fost obligat la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent către revizuienta E.C., în sensul în care aceste măsuri reparatorii prin echivalent nu au fost acordate în ordinea și prioritatea stabilite prin Legea nr. 10/2001, respectiv teren sau alte bunuri în compensare, și numai în subsidiar, despăgubiri bănești, ci în mod direct au fost acordate despăgubiri bănești.

Analizând condițiile de admisibilitate menționate anterior cu privire la hotărârile ce se invocă a fi contradictorii, se constată că: Prin dispoziția nr. 161 din 26 ianuarie 2004 a Primarului Municipiului Constanța, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost respinsă cererea reclamantei E.C. privind acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru terenul, imposibil de restituit în natură, situat în județul Constanța, localitatea M., lot XX, careu AA, în suprafață de 504,91 m.p. Decizia civilă nr. 6899 din data de 19 septembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a soluționat în mod definitiv și irevocabil cererea reclamantei E.C. având ca obiect contestație împotriva dispoziției nr. 161 din 26 ianuarie 2004 emisă de intimatul Primarul Municipiului Constanța, în urma căreia a fost dispusă anularea acestei dispoziții și fost dispusă acordarea de despăgubiri prin echivalent.

Urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție mai sus menționate, la data de 07 octombrie 2008, prin dispoziția nr. 6079 Primăria Municipiului Constanța, anulează dispoziția nr. 161 din 26 ianuarie 2004 a Primarului Municipiului Constanța, și dispune acordarea de despăgubiri bănești reclamantei E.C. în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în litigiu. Decizia civilă nr. 398 din 07 octombrie 2013 pronunțată, de Curtea de Apel Constanța, a soluționat în mod definitiv și irevocabil contestația împotriva dispoziției nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanța. Privite comparativ, cele două litigii deși au același obiect material, ambele privesc terenul în suprafață de 504,19 mp situat în Constanța localitatea M., lot XX, careu AA, nu au același obiect juridic, prin obiect juridic înțelegând pretenția concretă a reclamantului dedusă judecății.

Astfel, obiectul juridic al dosarului în care a fost pronunțată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6899 din 19 septembrie 2005 a fost reprezentat de contestația împotriva dispoziției nr. 161 din 26 ianuarie 2004 emise de Primarul Municipiului Constanța, în timp ce obiectul dosarului în care a fost pronunțată decizia ce se dorește a fi revizuită este contestație împotriva dispoziției nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emisă de aceeași primărie. Nici criteriul identității de cauză nu este îndeplinit, prin cauza juridică a unei acțiuni civile înțelegând scopul urmărit de parte la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În primul dosar înregistrat sub nr. 21535/2004, reclamanta E.C.

a introdus acțiunea ca urmare a respingerii de către Primăria Municipiului Constanța a notificării privind acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 504,19 mp situat în județul Constanța, lot XX, careu AA, imposibil de restituit în natură, în timp ce cauza juridică a dosarului în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită este reprezentat de modalitatea în care intimata Primăria Municipiului Constanța a înțeles să își execute obligația de acordare de despăgubiri prin echivalent. Împrejurarea că cele două hotărâri care se privesc de către revizuientă a fi potrivnice au fost pronunțate între aceleași părți, având aceiași calitate procesuală, deși reprezintă un criteriu necesar, nu este suficient pentru a statua asupra faptului că ne aflăm în prezența a două hotărâri contradictorii.

Pe de altă parte, rațiunea instituirii acestei căi extraordinare de atac este aceea de a nu încălca puterea de lucru judecat stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și de rezolvare a situațiilor în care, judecând-se separate două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia. Drept urmare, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. poate fi cerută dacă exista hotărâri ale căror dispozitive conțin prevederi de neconciliat, care nu se pot executa simultan. Or, din conținutul dispozitivelor celor două hotărâri nu reiese imposibilitatea de executare concomitentă a acestora, decizia nr. 6899 din 19 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție constată dreptul reclamantei E.C.

la acordarea de despăgubiri prin echivalent, iar decizia ce face obiectul prezentei cereri de revizuiri a statuat asupra modalității de executare a acestei obligații de acordare de despăgubiri. Din chiar motivarea căii de atac exercitate, Înalta Curte constată că revizuienta solicită anularea deciziei Curții de Apel Constanța, pe considerente de aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în cauză a prevederilor art. 1 alin. (2) și care reglementează modalitatea și ordinea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, iar nu pe chestiuni ce țin de încălcarea autorității de lucru judecat, așa cum impun rigorile legii. Or, aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situații. Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță. Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existența unei hotărâri judecătorești potrivnice în sensul dispoziției legale mai sus amintite, ci de nemulțumirea acesteia fața de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

În temeiul legii prin "una și aceeași pricină" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Or, în cauza pendinte nu se verifică condițiile identității de cauza și de obiect, prima hotărâre fiind pronunțată a avut ca obiect contestație împotriva dispoziției nr. 161 din 26 ianuarie 2004 emise de Primarul Municipiului Constanța, cea de a doua hotărâre având ca obiect contestație împotriva dispoziției nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emise de aceeași primărie, motiv pentru care calea de atac exercitată de către revizuientă apare ca inadmisibilă.

Față de cele anterior arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta E.C. împotriva deciziei civile nr. 398C din 7 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2014.