ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 979/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea din data de 25 mai 2006, reclamanta SC C. SA formulată împotriva pârâtei SC S.A. SA Sânsimion - prin lichidator judiciar SC C. SRL a solicitat instanței ca lichidatorul judiciar să fie obligat să întocmească bilanțurile istorice de mediu conform Ordinului M.A.P.P.M. nr. 184 din 21 septembrie 1997 și să suporte costurile de reabilitare a mediului în perimetrul activului din averea debitoarei. Prin sentința nr. 3250 din 21 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Harghita Miercurea Ciuc acțiunea reclamantei a fost respinsă.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra activelor pârâtei SC A. SA ca urmare a valorificării acestora în cadrul procedurii de insolvență, având posibilitatea să ia la cunoștință că „riscul privind protejarea mediului rămâne în sarcina cumpărătorului” din Regulamentul de vânzare - cumpărare prin negociere directă a activelor societății debitoare. S-a considerat că temeiul de drept indicat de reclamantă, respectiv art. 8 alin. (2) din Legea nr. 137/1995 nu se aplică în cazul societății SC S.A. SA aflată în faliment conform Legii nr. 85/2006, ci societăților comerciale lichidate în baza Legii nr. 31/1990 ori a Legii nr. 359/2004. Tribunalul a reținut că lichidatorul judiciar a respectat regulamentul negocierii directe, iar faptul că reclamanta a schimbat obiectul de activitate impunea ca ea să efectueze demersurile necesare partajării mediului.

Apel formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 15 din 19 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. În considerentele deciziei, instanța apelului a reținut că art. 15 din Legea nr. 137/1995 modificată, stabilește obligația de întocmire a bilanțului de mediu în sarcina titularului de activitate, în speță societatea pârâtă, însă nimic nu împiedică ca această obligație să fie transferată convențional în sarcina altei persoane juridice. S-a avut în vedere că, ceea ce interesează, din punctul de vedere al legiuitorului este instituirea acestei obligații în vederea determinării eventualelor prejudicii generate de respectiva activitate și stabilirea aceluia care trebuie să îndeplinească această obligație - în persoana titularului activității.

Instanța de apel a mai reținut că achiziționarea activului a avut loc în deplina cunoștință de cauză a reclamantei care va trebui să suporte riscul referitor la protejarea mediului. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia arată următoarele: - Față de faptul că SC S.A. SA și-a încetat activitatea la 12 mai 2003 când a intrat în faliment, lichidatorul fiind desemnat, avea obligația de a respecta prevederile art. 15 din Legea nr. 137/1995 privind protecția mediului. - Conform art. 29 lit. b) din Legea nr. 64/1995, lichidatorul judiciar avea ca atribuție principală conducerea activității societății aflate în faliment ceea ce impunea efectuarea procedurilor reglementate de art. 15, în sensul efectuării bilanțului de mediu.

Recurentul susține că prevederea inserată în Regulamentul de vânzare - cumpărare prin negociere directă a activului „fabrică” conform căreia „riscul privind protejarea mediului rămâne în sarcina cumpărătorului” contravine flagrant reglementărilor imperative cuprinse în art. 15 și mai mult regulamentul este un act unilateral, iar prin contract SC C.B. SA nu și-a asumat preluarea unei astfel de obligații. Recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 11 lit. i) din Legea nr. 85/2006 privind insolvența, judecătorul sindic are ca atribuție soluționarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de lichidatori, în exercitarea atribuțiilor stabilite de lege.

De asemenea, printre atribuțiile prevăzute de lege (art. 25 lit. b)) în sarcina sa se numără și aceea de a conduce activitatea debitorului. Raportat la aceste prevederi, instanțele anterioare aveau obligația ca în virtutea rolului activ să procedeze la calificarea corectă a cererii reclamantei, iar în raport de aceasta să aprecieze asupra competenței de soluționare. Din modul în care este formulată cererea de chemare în judecată rezultă că se pune în discuție chiar exercitarea atribuției prevăzute la art. 25 lit. b) din Legea nr. 85/2006 de către lichidatorul desemnat în cazul societății pârâte ceea ce atrage competența de soluționare a cauzei de către judecătorul sindic conform art. 11 lit. i) din aceiași lege.

Neconformându-se prevederilor arătate hotărârile instanțelor anterioare sunt lovite de nulitate, fiind pronunțate cu încălcarea normelor speciale de competență, impunându-se casarea acestora în temeiul art. 312 alin. (1) și (6) C. proc. civ. cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare instanței competente - Tribunalului Harghita prin judecătorul sindic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.B. SA Buzău împotriva Deciziei nr. 15/A din 19 martie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ fiscal, casează decizia recurată și sentința nr. 3250 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Harghita și trimite cauza pentru soluționare în fond Tribunalului Harghita - judecătorul sindic. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2008.