ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 979/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 979/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea din data de 25 mai 2006,

reclamanta SC C. SA formulată împotriva pârâtei SC S.A. SA Sânsimion - prin

lichidator judiciar SC C. SRL a solicitat instanței ca lichidatorul judiciar să

fie obligat să întocmească bilanțurile istorice de mediu conform Ordinului M.A.P.P.M.

nr. 184 din 21 septembrie 1997 și să suporte costurile de reabilitare a

mediului în perimetrul activului din averea debitoarei.

Prin sentința nr. 3250

din 21 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Harghita Miercurea Ciuc

acțiunea reclamantei a fost respinsă.

Instanța de fond a

reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra activelor

pârâtei SC A. SA ca urmare a valorificării acestora în cadrul procedurii de

insolvență, având posibilitatea să ia la cunoștință că „riscul privind protejarea

mediului rămâne în sarcina cumpărătorului” din Regulamentul de vânzare -

cumpărare prin negociere directă a activelor societății debitoare.

S-a considerat că

temeiul de drept indicat de reclamantă, respectiv art. 8 alin. (2) din Legea nr.

137/1995 nu se aplică în cazul societății SC S.A. SA aflată în faliment conform

Legii nr. 85/2006, ci societăților comerciale lichidate în baza Legii nr. 31/1990

ori a Legii nr. 359/2004.

Tribunalul a reținut

că lichidatorul judiciar a respectat regulamentul negocierii directe, iar

faptul că reclamanta a schimbat obiectul de activitate impunea ca ea să

efectueze demersurile necesare partajării mediului.

Apel formulat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

15 din 19 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele

deciziei, instanța apelului a reținut că art. 15 din Legea nr. 137/1995

modificată, stabilește obligația de întocmire a bilanțului de mediu în sarcina

titularului de activitate, în speță societatea pârâtă, însă nimic nu împiedică

ca această obligație să fie transferată convențional în sarcina altei persoane

juridice.

S-a avut în vedere

că, ceea ce interesează, din punctul de vedere al legiuitorului este

instituirea acestei obligații în vederea determinării eventualelor prejudicii

generate de respectiva activitate și stabilirea aceluia care trebuie să îndeplinească

această obligație - în persoana titularului activității.

Instanța de apel a

mai reținut că achiziționarea activului a avut loc în deplina cunoștință de

cauză a reclamantei care va trebui să suporte riscul referitor la protejarea

mediului.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamanta care a invocat motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia arată

următoarele:

- Față de faptul că

SC S.A. SA și-a încetat activitatea la 12 mai 2003 când a intrat în faliment,

lichidatorul fiind desemnat, avea obligația de a respecta prevederile art. 15

din Legea nr. 137/1995 privind protecția mediului.

- Conform art. 29 lit.

b) din Legea nr. 64/1995, lichidatorul judiciar avea ca atribuție principală

conducerea activității societății aflate în faliment ceea ce impunea efectuarea

procedurilor reglementate de art. 15, în sensul efectuării bilanțului de mediu.

Recurentul susține că

prevederea inserată în Regulamentul de vânzare - cumpărare prin negociere

directă a activului „fabrică” conform căreia „riscul privind protejarea

mediului rămâne în sarcina cumpărătorului” contravine flagrant reglementărilor

imperative cuprinse în art. 15 și mai mult regulamentul este un act unilateral,

iar prin contract SC C.B. SA nu și-a asumat preluarea unei astfel de obligații.

Recursul este fondat

în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 11 lit.

i) din Legea nr. 85/2006 privind insolvența, judecătorul sindic are ca

atribuție soluționarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor

ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de lichidatori,

în exercitarea atribuțiilor stabilite de lege.

De asemenea, printre

atribuțiile prevăzute de lege (art. 25 lit. b)) în sarcina sa se numără și

aceea de a conduce activitatea debitorului.

Raportat la aceste

prevederi, instanțele anterioare aveau obligația ca în virtutea rolului activ

să procedeze la calificarea corectă a cererii reclamantei, iar în raport de

aceasta să aprecieze asupra competenței de soluționare.

Din modul în care

este formulată cererea de chemare în judecată rezultă că se pune în discuție

chiar exercitarea atribuției prevăzute la art. 25 lit. b) din Legea nr. 85/2006

de către lichidatorul desemnat în cazul societății pârâte ceea ce atrage

competența de soluționare a cauzei de către judecătorul sindic conform art. 11 lit.

i) din aceiași lege.

Neconformându-se

prevederilor arătate hotărârile instanțelor anterioare sunt lovite de nulitate,

fiind pronunțate cu încălcarea normelor speciale de competență, impunându-se

casarea acestora în temeiul art. 312 alin. (1) și (6) C. proc. civ. cu

consecința trimiterii cauzei spre soluționare instanței competente -

Tribunalului Harghita prin judecătorul sindic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC C.B. SA Buzău împotriva Deciziei nr. 15/A din 19

martie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ fiscal, casează decizia recurată și sentința nr. 3250 din 21

septembrie 2006 a Tribunalului Harghita și trimite cauza pentru soluționare în

fond Tribunalului Harghita - judecătorul sindic.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2008.