ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 705/2015

Deliberând, în condițiile art. 513 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată că: Prin decizia civilă nr. 49 din 26 martie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta–intimată Casa județeană de pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 1316 din 23 septembrie 2013 a Tribunalului Bacău, în contradictoriu cu reclamantul P.C., a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost respinsă contestația, având ca obiect anularea deciziei de pensionare din anul 2012 și emiterea unei noi decizii, cu luarea în considerare a adeverinței din 20 iulie 2012, care confirmă lucrul în condiții de grupa a II-a de muncă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuentul a susținut că decizia a cărei anulare o solicită este contradictorie deciziei civile nr. 132 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. 4537/110/2013, deoarece prin această din urmă hotărâre s-a dat câștig de cauză reclamantului M.V., salariat al aceluiași angajator, SC W.M.W. SRL, în acțiuni ce au avut același temei juridic. Analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - Legea nr. 134/2010, Înalta Curte constată următoarele: Revizuentul a solicitat instanței anularea deciziei civile nr. 49 din 26 martie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. A susținut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicție cu decizia civilă nr. 132 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Bacău, prin care, respingându-se apelul formulat de pârâta Casa județeană de pensii Bacău, în contradictoriu cu reclamantul M.V., s-a menținut sentința civilă nr. 128 din 27 ianuarie 2014 a Tribunalului Bacău, prin care s-a admis acțiunea reclamantului, s-a anulat decizia nr. R/13104 din 30 octombrie 2012 emisă de către pârâtă și s~a dispus emiterea unei noi decizii, în sensul celor solicitate de reclamant.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă - pct. 8 - există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”. Din conținutul textului legal redat reiese că pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac este necesar a fi îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții printre care aceea să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, mai precis elementele caracteristice lucrului judecat, hotărârile să fie pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Revizuentul afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleași instanțe (Curtea de Apel Bacău), pronunțate în cauze similare, în privința altor părți ce sunt salariați ai aceleiași intimate. Din chiar motivarea căii de atac exercitate, Înalta Curte constată că revizuentul solicită anularea deciziei Curții de Apel Bacău, pe considerente de practica neunitară, respectiv de aplicare și interpretare diferită a acelorași dispoziții legale, iar nu pe chestiuni ce țin de încălcarea autorității de lucru judecat, așa cum impun rigorile legii. Or, practica neunitară a instanțelor datorată aplicării și interpretării greșite a unor norme de drept material nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8. C. proc.

civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situații. Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite, prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță. Pe de altă parte, contrar celor susținute de revizuent, instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

răspunde imperativului respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplu fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată în cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009. De asemenea, aceeași curte, în alte decizii de speță recente (cauza Iordan lordanov și alții contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.

Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudența unitară a instanțelor judecătorești, aceeași curte europeană a considerat că acestea nu trebuie atinse cu orice preț și mai ales cu încălcarea principiului securității juridice. Prin urmare, încălcarea puterii de lucru judecat nu poate fi admis în baza deciziilor altor instanțe care pronunță soluții de admitere în numeroase cazuri, similare cu cea în care fusese respinsă reclamantei. A constatat astfel că, în aceste situații nu se urmărește unificarea jurisprudenței, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătorești ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanțelor și care ar fi condus la pronunțarea unor soluții generai valabile și obligatorii pentru restul sistemului judiciar.

În realitate, soluțiile astfel pronunțate, rămân la nivel de speță, fără să "lege" în niciun fel instanțele de judecată, servind numai la desființarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergențele de jurisprudența prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securității juridice în aceeași măsură. Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentului nu a fost determinat de existența unor hotărâri judecătorești potrivnice în sensul dispoziției legale mai sus amintite, ci de nemulțumirea acestuia față de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel Bacău, spre deosebire decizia nr. 132 din 18 iunie 2014 a aceleași instanțe, pronunțată într-o cauză similară.

În temeiul legii, prin "una și aceeași pricină" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Or, în cauza pendinte nu se verifică niciuna dintre condițiile enunțate: hotărârea supusă revizuirii este pronunțată între reclamantul P.C. și pârâta Casa județeană de pensii Bacău, având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare din anul 2012, iar hotărârea pretins potrivnică are ca părți pe reclamantul M.V.

și pârâta Casa județeană de pensii Bacău, cu obiect contestație împotriva deciziei de pensionare din 30 octombrie 2012. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de P.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei nr. 49 din 26 martie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, formulată de revizuentul P.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.