Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4641/2013

HOTĂRÂRE
21.10.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4641/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de față, constată: Prin Sentința civilă nr. 74 din 24 ianuarie 2012 a Tribunalului Neamț s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț și s-a anulat decizia de revizuire a pensiei reclamantului emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț la 15 iulie 2011, fiind menținută în plată decizia de stabilire a pensiei de serviciu din 9 ianuarie 2009. Prin Decizia civilă nr. 1487 din 3 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis recursul declarat de intimată împotriva sentinței tribunalului, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins contestația. Împotriva deciziei instanței de recurs, a formulat cerere de revizuire P.C., înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Prin Decizia nr. 444 din 11 martie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., raportat la temeiul juridic al cererii, respectiv art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. și având în vedere că cele două hotărâri pretins potrivnice au fost pronunțate de Curtea de Apel Bacău. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 aprilie 2013. În motivarea cererii, revizuentul a susținut, în esență, că aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Bacău, într-o situație identică cu a lui (Dosar nr. 3886/103/2011) a respins recursul intimatei, menținând pensia de serviciu pentru numita C.E.

Susține revizuentul că este victima unei discriminări cauzată de jurisprudența contradictorie a instanțelor, care au recunoscut irevocabil unui număr de peste 1.000 de grefieri aflați în aceeași situație cu a sa, dreptul de a beneficia de plata pensiei de serviciu, iar atunci când s-a adresat instanțelor de judecată avea o speranță legitimă de a obține recunoașterea dreptului său. Revizuentul consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât s-a creat o diferență de tratament între el și celelalte persoane aflate în situații similare cu a lui. Revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire, în baza dispozițiilor art. 322 pct. 7 raportat la art. 327 alin. (1) C. proc.

civ. și, pe cale de consecință, anularea deciziei Curții de Apel Bacău. La termenul din 21 octombrie 2013, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 din C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași pricină, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. În speță, revizuentul nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleași părți, având același obiect și temei juridic, ci obținerea unor soluții favorabile de către alte persoane care s-ar afla în situații similare cu a lui.

Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, ceea ce nu este cazul în speță. Soluțiile obținute de alte părți în alte litigii, chiar dacă acestea ar viza circumstanțe asemănătoare cu cele din procesul de față, nu pot fundamenta cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței identității de părți, enunțată mai sus.

Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii. Aplicarea diferită a dispozițiilor legale la situații de fapt asemănătoare, în eventualitatea în care susținerile revizuentului ar fi reale, ar releva premisele unei jurisprudențe neunitare la nivelul instanței de recurs, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și, în consecință, nu poate fi cenzurată în calea de retractare a revizuirii. Or, în speță revizuenta invocă tocmai o astfel de contrarietate a deciziilor pronunțate de Curtea de Apel Timișoara. În atare situație, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1487 din 3 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, formulată de revizuentul P.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-11
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4468/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 august 2011, reclamanta D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, ca prin hotărârea judecătoreas
ÎCCJ 2012-03-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1526/2014
, din 15 iulie 2011 a făcut obiectul Dosarului nr. 3886/103/2011. Prin sentința civilă nr. 197 din 13 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3886/103/2011 s-a admis contestația, s-a anulat decizia de revizuire a pensi
ÎCCJ 2012-09-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5191/2013
ată; a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a fost respinsă acțiunea față de acest pârât, pentru lipsa calității sale procesual pasive; a fost respinsă, ca nefondată
ÎCCJ 2013-10-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3158/2013
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2058 din 21 nov. 2012 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis recursurile promovate de pârâții M.M.F.P.S. și C.J.
ÎCCJ 2013-12-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5567/2013
recursul Ministerului Justiției a fost admis. Pentru aceleași considerente și subsecvent admiterii recursului Ministerului Justiției, au fost apreciate ca fiind întemeiate în parte și recursul promovat de recurenta Casa Județeană de Pensii
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă