Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1526/2014

HOTĂRÂRE
14.03.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1526/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 444/C/2013 pronunțată de Tribunalului Neamț a fost admisă contestația formulată de contestatoarea C.E. în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Neamț și, în consecință a fost anulată decizia din 15 iunie 2012 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă emisă de intimată și menținută în plata decizia din 6 mai 2011. Prin decizia nr. 1579 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței nr. 444/C din 2 aprilie 2013 a Tribunalului Neamț, secția civilă. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a arătat că decizia supusă revizuirii este contrară hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosarul nr. 3564/103/2010, respectiv sentința civilă nr. 533 C din 6 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț și decizia civilă nr. 497 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Bacău prin care a fost anulată decizia de pensionare contestată din 31 august 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Neamț privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă și s-a menținut în plată decizia privind acordarea pensiei de serviciu din 2 aprilie 2010. Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., conform cărora instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepția invocată cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Revizuirea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive și potrivnice, date în dosare deosebite; existența triplei identități de părți, obiect și cauză, și ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat, sau, dacă a fost ridicată aceasta să nu fi format obiect de dezbatere. Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu. În speță, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire întrucât în cel de-al doilea proces a fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțată în primul proces.

Astfel, în considerentele deciziei supuse revizuirii s-a reținut că contestatoarea a avut funcția de personal auxiliar al instanțelor judecătorești fiind pensionată, în temeiul legii pensiilor speciale, în temeiul art. 68 din Legea nr. 567/2004. După desființarea pensiilor de serviciu, prin Legea nr. 119/2010, s-a emis mai întâi o decizie de recalculare și ulterior de revizuire. Aceasta din urmă, din 15 iulie 2011 a făcut obiectul Dosarului nr. 3886/103/2011. Prin sentința civilă nr. 197 din 13 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3886/103/2011 s-a admis contestația, s-a anulat decizia de revizuire a pensiei contestatoarei și a fost menținută în plată decizia de stabilire a pensiei de serviciu din 6 mai 2011. Prin decizia civilă nr. 1948 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a respins recursul declarat de Casa județeană de Pensii Neamț.

A mai reținut Curtea de Apel Bacău că asupra cuantumului pensiei (3.384 RON) și asupra naturii acesteia s-a statuat irevocabil prin decizia civilă nr. 1948 din 7 noiembrie 2012 pronunțată ulterior deciziei civile nr. 497 din 14 martie 2012. Pe cale de consecință, în mod greșit, cu încălcarea autorității de lucru judecat, sub aspectul naturii pensiei intimatei și a cuantumului acestei pensii, recurenta-reclamantă, a emis o nouă decizie de pensionare care stabilește un alt cuantum al pensiei decât cel recunoscut prin sentința civilă nr. 197 din 13 februarie 2012 a Tribunalului Neamț, confirmată prin decizia civilă nr. 1948 din 7 noiembrie 2012 (Dosar nr. 3868/103/2011). Se constată, astfel, că la pronunțarea deciziei civile nr. 1579 din 11 noiembrie 2013, ce face obiectul cererii de revizuire, Curtea de Apel Bacău a analizat efectele deciziei civile nr. 497 din 14 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3564/103/2010.

Ca atare, nu se mai poate analiza pretinsa contradictorialitate între hotărârile menționate din moment ce autoritatea de lucru judecat a fost deja analizată. De aceea, instanța, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire, va dispune respingerea acesteia în consecință.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva deciziei nr. 1579 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, în Dosarul nr. 3649/103/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4468/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 august 2011, reclamanta D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, ca prin hotărârea judecătoreas
ÎCCJ 2012-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5191/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 3 920/103/2011, reclamanta I.V. a chemat în judecată pe pârâții Casa județeană de pensii
ÎCCJ 2013-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4641/2013
Asupra cererii de față, constată: Prin Sentința civilă nr. 74 din 24 ianuarie 2012 a Tribunalului Neamț s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț și s-a anulat decizia de rev
ÎCCJ 2013-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5634/2013
i se va cauza o pagubă ce nu se va putea repara. Prin Încheierea de ședință din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis cererea de suspendare a executării Sentinței nr. 819/C din 29 august 2013 a Tribunalului Neamț,
ÎCCJ 2025-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1202/2025
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025 Asupra cererii de revizuire de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 804 din 24 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Neamț, secția I civilă și de Conte
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă