ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5567/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 5 ianuarie 2010, reclamantul C.P., care a fost judecător la Judecătoria Roman până la data de 1 august 2006, a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Tribunalul Neamț, Casa Județeană de Pensii Neamț, Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea Tribunalului Neamț la eliberarea unei adeverințe pentru actualizarea pensiei de serviciu în care să se includă sporul de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 1 august 2006, la zi, pe care să o comunice pârâtei Casa Județeană de Pensii Neamț; obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Neamț la emiterea unei noi decizii de stabilire a pensiei de serviciu, pe baza adeverinței ce urmează a fi eliberată de către Tribunalul Neamț și la plata pensiei astfel stabilită, începând cu data de 1 august 2006, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, calculat de la data scadenței și până la momentul achitării efective; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la includerea în bugetul de stat alocat pentru Casa Județeană de Pensii Neamț a sumelor necesare actualizării pensiei de serviciu începând cu data de 1 august 2006. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Neamț, prin Sentința civilă nr. 744/c/2010,

pronunțată în Dosarul nr. 11/103/2010 al Tribunalului Neamț, a respins, ca nefondate, excepțiile lipsei calității procesual pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și Ministerul Finanțelor Publice, a prematurității acțiunii, invocată de pârâta Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale. A admis acțiunea modificată formulată de reclamantul C.P.

și a obligat pârâtul Tribunalul Neamț să elibereze reclamantului o adeverință pentru actualizarea pensiei de serviciu în care să includă și sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 1 august 2006 la zi, pe care să o comunice Casei Județene de Pensii Neamț; a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț la emiterea unei noi decizii de stabilire a pensiei de serviciu pentru reclamant, pe baza adeverinței la a cărei eliberare a fost obligat Tribunalul Neamț, pensia astfel stabilită urmând a fi plătită reclamantului în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței, 1 august 2006 și până la momentul achitării efective; i-a obligat pe pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice să includă în bugetul de stat alocat pentru Casa Județeană de Pensii Neamț sumele necesare actualizării pensiei de serviciu, începând cu data de 1 august 2006. Împotriva hotărârii au promovat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și Casa Județeană de Pensii Neamț.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 1208 din 25 octombrie 2010 a respins, ca nefondat, recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț; a admis recursurile formulate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și Casa Județeană de Pensii Neamț, a modificat în parte Sentința civilă nr. 744 din 18 iunie 2010 a Tribunalului Neamț în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea.

Referitor la recursul Direcției Generale a Finanțelor Neamț în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a reținut că acesta este nefondat, în raport de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind Finanțele Publice care prevăd atribuții exprese cu privire la pregătirea proiectelor, legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare bugetară, ale actelor normative privind aprobarea contului general de execuție, precum și în raport de prevederile art. 8 din H.G. nr. 1275/2005, conform cărora drepturile de pensie ale intimatului-reclamant se suportă de la bugetul de stat, doar diferența dintre cuantumul pensiei de serviciu și cuantumul pensiei din sistemul public fiind suportată din bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familie.

Referitor la celelalte 3 recursuri formulate, acestea au fost constatate în parte întemeiate sub aspectul chestiunilor ce țin de fondul litigiului, fiind înlăturate susținerile din recurs referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a prescripției dreptului la acțiune. Curtea a reținut că Ministerul Justiției poate sta în judecată în litigiul de față, în contextul în care, conform art. 18 lit. a) din Anexa I la H.G.

nr. 1275/2005 de aprobare a Normelor de aplicare a Legii nr. 303/2004, republicată, recurentului, în calitate de instituție la nivel central al Statului, îi sunt transmise de către CNPAS listele cu titularii pensiilor de serviciu, aflați în plată, la rândul său, acesta având obligația de a comunica adeverințele nominale întocmite de unitățile din subordine în scopul actualizării pensiilor de serviciu CNPAS, respectiv către casele județene de pensii, atribuție, de altfel, recunoscută de acesta prin însăși motivele de recurs. Curtea a statuat că și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale are calitate procesuală pasivă, în temeiul art. 8 din H.G. 1275/2005, conform căruia diferența dintre cuantumul pensiei de serviciu și cuantumul pensiei din sistemul public, precum și pensia menționată la art. 82 alin. (2) din lege se suportă de la Bugetul de Stat prin Bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată atât de recurentul Ministerul Justiției cât și de recurenta Casa județeană de Pensii Neamț, critica a fost înlăturată, în contextul în care obiectul principal al acțiunii îl constituie obligația de a face, acțiune căreia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 3, art. 8 din Decretul nr. 167/1968, respectiv ale art. 283 C. muncii. Referitor la fondul litigiului, instanța de recurs a reținut că soluția primei instanțe s-a întemeiat pe o greșită aplicare a legii. Potrivit dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004 republicată, judecătorii și procurorii beneficiază de pensie de serviciu la îndeplinirea condițiilor legale, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau salariul de bază brut lunar, după caz și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, menționează că pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, cu luarea, în considerare, în procent a sporurilor intrate în baza de calcul la calcularea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Din modul de redactare a acestor texte normative, rezultă că, stabilirea, respectiv reactualizarea pensiilor de serviciu, nu se poate efectua decât în baza unor dispoziții normative, sau în situația refuzului recunoașterii unor drepturi de natură salarială, au relevanță în determinarea cuantumului pensiei în baza unor hotărâri judecătorești, care să le recunoască aceste drepturi.

Curtea a constatat că, în speță, intimatul-reclamant s-a pensionat la 1 august 2006, dată la care, sporul de confidențialitate de 15% nu era prevăzut de actele normative ce reglementau salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor și a altor categorii profesionale din sistemul justiției (Legea nr. 50/1996, O.G. nr. 83/2000, Legea nr. 56/1996, O.G. nr. 177/2002). Acest spor a fost recunoscut judecătorilor și procurorilor, urmare a unor acțiuni de chemare în judecată prin hotărâri judecătorești irevocabile, confirmate și prin Decizia nr. 46/2008 a ICCJ pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, dreptul pretins fiind consacrat legislativ abia odată cu apariția Legii nr. 330 din 5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În atare situație Curtea a conchis că, în lipsa unui cadru normativ care să prevadă pentru judecătorii și procurorii în funcție sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, precum și în absența unei hotărâri judecătorești prin care să se recunoască acest drept intimatului-reclamant (căruia în recurs i s-au solicitat relații cu privire la existența unei astfel de hotărâri) solicitarea acestora de reactualizare a pensiei de serviciu cu sporul în cauză, este lipsită de temei legal.

Invocarea de către intimatul-reclamant a Deciziei nr. 46/2008 a ICCJ, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, decizie prin care se recunoaște dreptul judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate la încasarea sporului de confidențialitate, este lipsită de relevanță în cauză, având în vedere faptul că deciziile în interesul legii sunt menite să dea o dezlegare unitară unei probleme de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești, ele fiind obligatorie pentru instanțe în aceleași tipuri de spețe, aceasta neputând nici crea și nici substitui norma juridică. Având în vedere cele anterior arătate, recursul Ministerului Justiției a fost admis.

Pentru aceleași considerente și subsecvent admiterii recursului Ministerului Justiției, au fost apreciate ca fiind întemeiate în parte și recursul promovat de recurenta Casa Județeană de Pensii Neamț, cererea de obligare a acesteia la emiterea unei decizii de actualizare a pensiei de serviciu, în absența adeverinței prevăzute de art. 19 din H.G. nr. 1275/2005 privind Normele de aplicarea Legii nr. 303/2004 republicată, fiind nefondată precum și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, obligația alocării sumelor necesare actualizării pensiei de serviciu, rămânând fără suport legal. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul C.P., solicitând anularea acesteia și rejudecarea recursului, motivat de faptul că decizia atacată este contrară Deciziei civile nr. 705 din 9 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Învestită cu soluționarea cererii de revizuire Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin Decizia nr. 481 din 18 martie 2013, față de motivul de revizuire invocat-dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cererii, invocate din oficiu, și a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a acuzei. Astfel învestită, Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 2 decembrie 2013 a supus dezbaterii, din oficiu, inadmisibilitatea căii de atac în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.. Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prevăd că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Prin urmare, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat. În prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul citat, deoarece revizuentul pretinde că hotărârea, atacată prin prezenta cale de atac extraordinară, este potrivnică Deciziei nr. 705 din 9 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Din perspectiva existenței triplei identități (obiect, părți, cauză), impusă de norma invocată ca temei al cererii de retractare, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită. Părțile nu sunt identice în litigiile invocate ca fiind contrare. Astfel, în litigiul soluționat prin Decizia nr. 1208 din 25 octombrie 2010 de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, conflicte de muncă, asigurări sociale părți au fost revizuentul și intimații Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Casa Județeană de Pensii Neamț, Tribunalul Neamț, Casa Națională de Pensii Publice. În litigiul soluționat prin Decizia nr. 705 din 9 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale au fost alte părți, respectiv reclamanta C.L.

și intimații Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Casa Județeană de Pensii Neamț, Tribunalul Neamț, Casa Națională de Pensii Publice. Motivul de revizuire invocat impune ca judecata să aibă loc între aceleași părți, condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuentul să fi fost participant și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă revizuirii. Nici sub aspectul obiectului nu există identitate, întrucât prin decizia atacată revizuentul-reclamant a solicitat actualizarea pensiei de serviciu în care să se includă sporul de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 1 august 2006, la zi, iar în decizia presupus contrară, reclamanta C.L.

a solicitat să i să plătească sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 august 2009 și pe viitor. Așadar, nu poate fi vorba despre același obiect (atât ca obiect material cât și drept subiectiv), întrucât părțile reclamante din cele două litigii au tins la valorificarea propriilor drepturi bănești, care ar putea fi considerate similare dar nu sunt identice. Prin urmare, nu este îndeplinită condiția identității de părți și obiect, care configurează puterea de lucru judecat, între hotărârea irevocabilă pronunțată în dosarul de față și cele din litigiul anterior având ca parte reclamantă pe C.L. Aplicarea diferită a dispozițiilor legale la situații de fapt asemănătoare, ar releva doar premisele unei jurisprudențe neunitare, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în consecință, nu poate fi cenzurată de prezenta instanță. Sub aspectul admisibilității cererii de revizuire este irelevant aspectul invocat de revizuent, anume faptul că pricinile soluționate prin hotărârile judecătorești menționate au avut același cauză juridică, cât timp acestea au avut obiect diferit și nu au fost pronunțate prin înfrângerea autorității de lucru judecat a vreuneia dintre ele. Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, cererea de revizuire nu este admisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.P. împotriva Deciziei civile nr. 1208 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM