ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3407/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3407/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A. a chemat în judecată intimatele Casa Județeană de Pensii Neamț și Casa Națională de Pensii Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii Neamț de a remite în termen de 3 zile către Casa Națională de Pensii Publice, pentru Comisia centrală de soluționare a contestațiilor, contestația formulată împotriva Deciziei nr. 187069 din 14.12.2015, obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii Neamț de a-i soluționa cererea de revizuire (recalculare a pensiei de invaliditate) cu aplicarea tuturor sporurilor, majorărilor, indexărilor, etc., din perioada 2001-2006 și, în baza ei, recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, începând cu anul 2001, obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii Neamț de a-i remite în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, buletinul de calcul detaliat, cu luarea în considerare a fiecărei rubrici din carnetul de muncă, cuprinzând sporurile aferente activității ce rezultă din carnetul de muncă pentru pensia de invaliditate stabilită inițial, precum și buletinele de calcul aferente tuturor deciziilor emise ulterior, obligarea intimatei Casa Națională de Pensii Publice prin Comisia Centrală de contestații la soluționarea în termenul legal de maxim 45 de zile a contestației împotriva deciziei nr. 187069 din 14.12.2015, precum și a contestației împotriva refuzului de soluționare a cererii de revizuire (recalculare) pensie nr. x/02.12.2015 și obligarea fiecărei intimate la plata de daune morale în sumă de câte 10.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 29.09.2016, instanța, admițând excepția de necompetență materială a Tribunalului Neamț, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal invocată de intimate, a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare, secției I civilă a aceluiași tribunal, completul specializat în asigurări sociale.

Prin sentința civilă 1076/18.05.2017 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă s-a dispus: respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Casa Națională de Pensii Publice, ca nefondată; admiterea excepției autorității de lucru judecat invocată de intimatele Casa Județeană de Pensii Neamț și Casa Națională de Pensii Publice, sens în care a fost respins pe această excepție capătul de cerere din acțiunea principală formulată de contestatorul A. vizând recalcularea pensiei de invaliditate, cu aplicarea tuturor sporurilor, majorărilor, indexărilor care au existat în perioada 2001-2006; respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere din acțiunea principală având ca obiect obligarea intimatei Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații de a soluționa în termenul legal prevăzut contestația prealabilă formulată împotriva deciziei nr. x/14.12.2015, precum și contestația împotriva refuzului de soluționare a cererii de revizuire/recalculare pensie nr. x/02.12.2015; respingerea ca nefondate, a capetelor de cerere din acțiunea principală privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă în baza drepturilor de pensie de invaliditate recalculate, cu aplicarea în continuare a tuturor indexărilor aplicate în perioada 2006, la zi și obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii Neamț la comunicarea, în termen de trei zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a unui buletin de calcul detailat, cu luarea în considerare a fiecărei rubrici din carnetul de muncă, referitoare la sporurile salariale înregistrate în carnet, utilizate pentru calculul pensiei de invaliditate stabilite inițial, precum și a buletinelor de calcul aferente tuturor deciziilor de pensie emise ulterior, precum și cererea vizând obligarea fiecărei intimate la plata de daune morale în sumă de 10.000 RON; s-a luat act de renunțarea contestatorului la judecarea capătului de cerere privind obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii Neamț de a remite și înainta în termen de trei zile către Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații a contestației prealabile formulate împotriva deciziei nr. x/14.12.2015; a fost admisă în parte cererea conexă formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimatele anterior enunțate și în consecință: a fost anulată decizia nr. x/14.12.2015 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Neamț și hotărârea nr. x/14.11.2016 emisă de intimata Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de contestații sub aspectul mențiunilor vizând valorificarea perioadelor: 10.03.1995-08.06.1999 și 01.01.2001-01.04.2001 ca stagii de cotizare în condiții normale de muncă,și a fost obligată intimata Casa Județeană de Pensii Neamț să valorifice la calcularea pensiei cuvenite contestatorului aceste perioade ca fiind lucrate în grupa a II a de muncă, în procent de 100%.; a fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect rectificarea poziției 80 din carnetul de muncă și, ca nefondată cererea contestatorului privind obligarea intimatelor la plata sumei de câte 10.000 RON, cu titlu de daune morale; au fost obligate intimatele să plătească contestatorului suma de 991 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul și intimatele Casa Județeană de Pensii Neamț și Casa Națională de Pensii Publice.

Prin decizia civilă nr. 366/04.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, s-au respins apelurile declarate în cauză. Decizia pronunțată de curtea de apel este definitivă.

Împotriva hotărârii curții de apel a declarat recurs reclamantul B., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 7 mai 2018.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 27 iunie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 2 iulie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 12 iulie 2018 s-a înregistrat la dosar punctul de vedere la raport formulat de recurent, prin care aceasta susține că nu este de acord cu raportul întocmit, recursul fiind admisibil, întrucât prezentul litigiu nu se încadrează între cele reglementate de art. 231 Codul muncii.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 19 aprilie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, respectiv decizia nr. 366 din 4 aprilie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă a fost pronunțată în soluționarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1076/18.05.2017 a Tribunalului Neamț, prin care s-a respins acțiunea formulată de acesta, având ca obiect un litigiu de asigurări sociale, respectiv modul de stabilire a pensiei.

Contrar susținerilor recurentului, exprimat în punctul de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul nu a considerat prezentul litigiu un litigiu de muncă, astfel cum este definit de art. 231 Codul Muncii, ci un litigiu de asigurări sociale, prin care reclamantul urmărește recalcularea drepturilor sale de pensie, în baza dispozițiilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Așa fiind, se rețin dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect litigii de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia civilă nr. 366 din 4 aprilie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, având ca obiect un litigiu de asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza supusă analizei, natura pretenției dedusă judecății, respectiv litigiu de asigurări sociale, se circumscrie dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel că, hotărârea Curții de apel nu este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 366 din 4 aprilie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2353/2021
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la 5 martie 2019, sub numărul x/2019, contestatorul A. a
ÎCCJ 2020-10-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2050/2020
Ședința publică din data de 21 octombrie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 17.07.2018 pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, reclamantul A. a chemat în j
ÎCCJ 2017-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 478/2017
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la 05.01.2015, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii Neamț, pentru ca în contradictoriu cu aceasta ș
ÎCCJ 2018-01-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 151/2018
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 din 26.11.2015, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele: C
ÎCCJ 2020-10-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1810/2020
Ședința publică din data de 1 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 9 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimatele
Sursă