ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1810/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 9 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimatele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII NEAMȚ și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE pentru ca, în contradictoriu cu acestea și pe baza probelor administrate, să se dispună anularea deciziei nr. 44566 din 12.09.2017 emisă de intimată și eliberarea unei noi decizii de pensionare cu valorificarea grupei de muncă superioare, astfel cum a fost constatată prin sentința civilă nr. 973/C/02.07.2014 pronunțată de Tribunalul Neamț. Totodată, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Neamț, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 17 din 11 ianuarie 2018, a admis contestația formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 44566 din 12.09.2017, emisă de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII NEAMȚ, în contradictoriu și cu CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI și, în consecință:

S-a anulat decizia contestată, iar intimata a fost obligată să emită o nouă decizie asupra cererii de pensionare formulate de contestatoare la data de 7 iulie 2017, cu valorificarea perioadei 01.10.1980-01.05.1995 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, astfel cum s-a constatat prin sentința civilă nr. 973/C/02.07.2014, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. x/2014, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel pârâtele CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII NEAMȚ, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 40/2019 din 21 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul promovat de apelantele-pârâte CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE și CASA TERITORIALĂ DE PENSII NEAMȚ împotriva sentinței civile nr. 17/11.01.2018 a Tribunalului Neamț, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.; s-a schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că s-a respins acțiunea ca nefondată.

Revizuenta A. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 40/2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2019, la data de 11 februarie 2019.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-a cerut.

Astfel, a menționat că litigiul dedus judecății are ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare și a pornit de la împrejurarea că intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII NEAMȚ nu a valorificat perioada lucrată în grupa superioară de muncă, deși, s-a pronunțat o hotărâre judecătorească în acest sens.

Mai exact, a susținut că intimata a solicitat, în completarea acestei hotărâri, o adeverință emisă de angajator, iar instanța de apel, reanalizând ceea ce s-a stabilit prin hotărâre judecătorească, a procedat la o nouă judecată a cauzei.

Revizuenta a apreciat că nu au fost respectate deciziile nr. 2/2016 și nr. 9/2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

În acest sens, a precizat că interpretarea dată de instanța de apel, potrivit căreia hotărârea pronunțată în acțiunea privind constatarea lucrului în grupa superioară de muncă nu ar fi opozabilă caselor de pensii, lasă fără conținut deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție menționate anterior, întrucât într-o astfel de interpretare toate acțiunile, indiferent dacă există sau nu documente ar trebui să fie soluționate în contradictoriu cu casele de pensii, ceea ce nu poate fi primit.

Cu privire la incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a arătat că instanța de apel a încălcat puterea de lucru judecat, respectiv a nesocotit cele reținute în cuprinsul sentinței civile nr. 973/C din 2 iulie 2014 a Tribunalului Neamț, care este definitivă.

Prin decizia nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de revizuire, formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 40 din 21.01.2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele CASA TERITORIALĂ DE PENSII NEAMȚ și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, ca nefondată.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de revizuire, Curtea de Apel Bacău a reținut că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea autorității de lucru judecat, care nu se identifică cu puterea de lucru judecat.

Astfel, s-a arătat că în dosarul nr. x/2014 au figurat ca părți reclamanta A. și pârâta S.C. B. S.A., iar obiectul litigiului a fost acțiune în constatare.

Curtea a constatat că în dosarul nr. x/2017 (în legătură cu care s-a formulat cererea de revizuire) au figurat ca părți contestatoarea A. și pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII NEAMȚ, iar obiectul litigiului a fost anulare decizie de pensionare - asigurări sociale.

Prin urmare, s-a concluzionat în sensul că nu se poate reține îndeplinirea condiției ca, prin hotărârile potrivnice invocate, să se fi încălcat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

La data de 23 mai 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Recurenta consideră că sunt incidente motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, a susținut că instanța de apel a încălcat puterea de lucru judecat, în sensul că nu a ținut cont de cele statuate, în mod definitiv, prin sentința civilă nr. 973/C/02.07.2014 a Tribunalului Neamț.

A arătat că prin această sentință s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că a lucrat în grupa superioară de muncă, astfel încât instanța care a pronunțat cea de-a doua hotărâre nu trebuia să nesocotească acest aspect.

Chiar dacă instanța de apel face referire la relativitatea efectelor sentinței civile și la opozabilitatea sa față de terții care n-au fost atrași în judecată (în speță, prima sentință a fost pronunțată în contradictoriu cu angajatorul, așa cum s-a statuat prin deciziile nr. 2/2016 și nr. 9/2016 ale instanței supreme, iar judecata ulterioară s-a făcut în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII NEAMȚ și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE), această instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora cei care nu au fost parte în proces pot face dovada contrară situației reținute prin hotărârea definitivă.

Recurenta a precizat că instanța nu a observat un aspect deosebit de important, respectiv împrejurarea că niciuna dintre apelante nu a contestat dreptul său, dobândit prin sentința civilă nr. 973/C/02.07.2014 și, mai mult, au declarat expres că acea sentință le este opozabilă.

Consideră că nu este suficient să se invoce inopozabilitatea hotărârii, ci trebuie făcută dovada contrară.

Or, apelantele nu au produs niciun fel de dovezi în sens contrar, instanța de apel administrând, din oficiu, probe pentru a "clarifica" un aspect ce nu a fost solicitat de niciuna dintre părți.

În continuare, recurenta-revizuentă a susținut că au fost eludate prevederile legale și deciziile date de instanța supremă, deoarece instanța de apel a procedat la o nouă analiză a dreptului său, intrat în puterea lucrului judecat, prevalându-se de dispozițiile art. 435 C. proc. civ., în condițiile în care niciuna dintre părțile litigiului nu le-a invocat.

Referindu-se la "proba contrară" reglementată de dispozițiile legale menționate anterior, recurenta a relevat faptul că instanța de apel, deși a dispus, din oficiu, administrarea de probe, acestea sunt identice cu cele administrate în dosarul nr. x/2014, soluționat prin sentința civilă nr. 973/C/02.07.2014, ceea ce înseamnă că s-a trecut, în mod nepermis, peste puterea lucrului judecat, doar pentru a reanaliza probele administrate în litigiul pe care l-a purtat cu angajatorul.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a invocat faptul că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Astfel, a menționat că litigiul dedus judecății (având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare) a pornit de la împrejurarea că intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII NEAMȚ nu a valorificat o perioadă lucrată în grupa superioară de muncă, solicitând în "completarea" unei hotărâri judecătorești o adeverință eliberată de fostul angajator, fără să conteste dreptul câștigat prin hotărârea definitivă.

Mai exact, recurenta a susținut că partea adversă a arătat expres, atât prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, cât și prin cererea de apel, că sentința civilă nr. 973/C/02.07.2014 îi este opozabilă, însă instanța de apel a procedat la o nouă judecată asupra încadrării sale în grupa superioară de muncă, fără ca vreuna dintre părți să solicite acest lucru.

Chestiunea dedusă judecății era aceea de a se stabili dacă pentru valorificarea grupei superioare de muncă, constatată printr-o sentință definitivă pronunțată în contradictoriu cu fostul angajator, este necesară și o adeverință eliberată de acesta, astfel cum solicită CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII NEAMȚ.

În opinia recurentei, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 477 și art. 478 din C. proc. civ., întrucât a reanalizat ceea ce s-a statuat deja printr-o hotărâre definitivă, fără ca vreuna dintre părți să formuleze o solicitare în acest sens.

Or, procedând în această manieră, instanța de apel nu a respectat deciziile nr. 2/2016 și nr. 9/2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, promovate pentru a se crea o practică unitară în aplicarea prevederilor Ordinului nr. 50/1990.

Recurenta-revizuentă apreciază că interpretarea dată de instanța de apel, potrivit căreia hotărârea pronunțată în acțiunea privind constatarea lucrului în grupa superioară de muncă nu ar fi opozabilă caselor de pensii lasă fără conținut deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție la care a făcut referire, întrucât într-o astfel de interpretare toate acțiunile, indiferent dacă există sau nu documente ar trebui soluționate în contradictoriu cu casele de pensii, ceea ce nu poate fi primit.

Pentru aceste argumente, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei atacate, cu consecința respingerii apelului formulat de pârâte și menținerii sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Intimatele CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII NEAMȚ au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității referitoare la recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, în ceea ce privește soluția pronunțată în raport cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. De asemenea, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat împotriva aceleiași decizii, în ceea ce privește soluția dată în raport cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la dată începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 2 aprilie 2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în ceea ce privește soluția pronunțată în raport cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a prorogat discutarea excepției inadmisibilității referitoare la recursul declarat de către revizuentă împotriva aceleiași decizii, în ceea ce privește soluția pronunțată în raport cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. totodată, s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Judecarea cauzei a fost reluată, stabilindu-se termen pentru dezbateri în ședință publică pentru termenul din 1 octombrie 2020.

La acest termen de judecată Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., excepție asupra căreia a reținut următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României și în art. 457 din C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

În cauză, recursul are ca obiect decizia nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin care a fost soluționată cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Deopotrivă, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. stabilește că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

În dosarul nr. x/2017 contestatoarea A. a dedus judecății un litigiu având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare, care a fost soluționat printr-o decizie definitivă, respectiv decizia nr. 40/2019 din 21 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Conform art. 513 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată", iar alin. (5) al aceluiași articol prevede că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Totodată, se cuvine menționat faptul că art. 513 alin. (6) din același cod stipulează că recursul poate fi exercitat doar în situația în care revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice.

Față de cele arătate, se constată că recursul declarat împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Analizând recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, trebuie reamintit că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice. Atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, nici judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat își extinde efectele asupra lucrului de judecat.

În forma anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, analiza soluțiilor pe care instanța de revizuire le putea adopta, a impus concluzia că numai efectul negativ al autorității de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori; dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluționat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluție nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - ceea ce nu este cazul, în speță, deoarece procesul a început la 9 octombrie 2017 -, întrucât în noua formă a codului, inaplicabilă însă, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanței de revizuire posibilitatea de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Așadar, în cauza de față, revizuenta poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ și, astfel, trebuie verificată existența triplei identități de părți, obiect și cauză; în aceste limite se va realiza controlul judiciar.

În consecință, Înalta Curte va analiza decizia ce formează obiectul recursului din perspectiva motivului de recurs ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, urmând să verifice dacă instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a respectat dispozițiile legale care reglementează cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

În prezenta cauză, se constată că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză între cele două dosare, respectiv dosarul nr. x/2014 și dosarul nr. x/2017, astfel cum, în mod corect, a statuat Curtea de Apel Bacău, motiv pentru care, alegațiile recurentei privind nelegalitatea hotărârii pronunțate nu pot fi primite.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă privind cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2020.