ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2020

Ședința publică din data de 8 aprilie 2020

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin contestația înregistrată la 20 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Casa Națională de Pensii Publice și Casa Teritorială de Pensii Neamț, anularea deciziei nr. 284600 din 27 martie 2017, emisă de Casa Județeană de Pensii Neamț și obligarea acestei intimate la emiterea unei noi decizii de pensionare, cu valorificarea grupei superioare de muncă, conform sentinței civile nr. 2017/C/2015 a Tribunalului Neamț. A solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1675 din 17 august 2017, Tribunalul Neamț, secția I civilă a admis contestația, a anulat decizia nr. 284600/27.03.2017 și a obligat-o pe intimata Casa Județeană de Pensii Neamț să emită o nouă decizie asupra cererii de pensionare formulată de contestator la 17 ianuarie 2017, cu valorificarea perioadei 3 martie 1975 - 18 iunie 1977, ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, astfel cum s-a constatat prin sentința civilă nr. 2017/C din 12 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. x/2015; le-a obligat pe intimate la plata către contestator a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, intimatele Casa Națională de Pensii Publice și Casa Teritorială de Pensii Neamț au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 38 din 21 ianuarie 2019, definitivă, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva deciziei din apel, contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 443 din 3 iunie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat recurs.

În motivare, a susținut ca instanța a încălcat puterea lucrului judecat, trecând peste cele reținute în sentința civilă nr. 2017/C din 12 noiembrie 2015, definitivă, prin care Tribunalul Neamț a reținut că a lucrat în grupa superioară de muncă.

În opinia recurentului, curtea de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora cel care nu a fost parte în proces poate face dovada contrară situației reținute prin hotărârea definitivă; or, instanța nu a avut în vedere că niciuna dintre apelante nu a contestat dreptul său dobândit prin sentința civilă nr. 2017/C din 12 noiembrie 2015, ci au declarat expres că aceasta le este opozabilă.

Pe de altă parte, a susținut că apelantele nu au produs niciun fel de probe în sens contrar, curtea de apel administrând din oficiu probe pentru a "clarifica" un aspect ce nu a fost invocat de niciuna dintre părți.

Mai mult decât atât, a arătat că aceste probe sunt identice cu cele administrate în dosarul în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 2017/C din 12 noiembrie 2015 (1333/103/2015); prin urmare, curtea de apel a trecut peste puterea lucrului judecat, doar pentru a reanaliza aceleași probe.

În continuare, recurentul a arătat că, deși litigiul dedus judecații a pornit de la împrejurarea ca intimata Casa Județeană de Pensii Neamț nu a valorificat o perioadă lucrată în grupa superioară de muncă, solicitând în "completarea" unei hotărâri judecătorești o adeverință eliberată de fostul angajator, fără să conteste dreptul câștigat prin hotărârea definitivă, curtea de apel, cu încălcarea art. 477 și 478 C. proc. civ., a procedat la o nouă judecată asupra încadrării sale în grupa superioară, fără ca vreuna dintre părți să solicite acest lucru.

În acest context, a evocat deciziile nr. 2/2016 și 9/2016, pronunțate de instanța supremă în recurs în interesul legii și a subliniat că interpretarea curții de apel, potrivit căreia hotărârea pronunțată în acțiunea privind constatarea lucrului în grupa superioară de muncă nu ar fi opozabilă caselor de pensii, lasă fără conținut deciziile sus-menționate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Recursul a fost transmis la 1 august 2019, prin poștă, la Curtea de Apel Bacău.

La 17 septembrie 2019, Casa Națională de Pensii Publice a depus întâmpinare, prin care a susținut că motivul de recurs în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este inadmisibil, iar cel privind soluția dată revizuirii pentru hotărâri potrivnice este nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Cu titlu prealabil, trebuie menționat că, raportat la dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, hotărârea dată în revizuire, în ceea ce privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este definitivă.

Conform dispozițiilor art. 513 alin. (6) C. proc. civ., este însă susceptibilă de a fi atacată cu recurs soluția dată de instanța de revizuire motivului întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând, cu prioritate, excepția tardivității, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește", iar conform alin. (2), "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează."

Cum decizia atacată a fost comunicată recurentului la 26 iunie 2019, recursul transmis prin poștă la 1 august 2019 a fost formulat cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care, calculat în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la 29 iulie 2019, în condițiile în care ultima zi a termenului - 27 iulie 2019 - a căzut într-o zi de sâmbătă.

În considerarea argumentelor expuse, văzând dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca tardiv recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 443/2019 din 3 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.