ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5047/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 63/C din 19 ianuarie

2012 pronunțată în Dosar nr. 3912/103/2011, Tribunalul Neamț a admis acțiunea

formulată de reclamanta S.P. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Neamț și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a anulat Decizia de

revizuire a pensiei din 15 iulie 2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Neamț

și a menținut în plată Decizia de pensie de serviciu din 8 mai 2009 emisă de

intimata Casa Județeană de Pensii Neamț, cu obligarea pârâților la plata

diferențelor de pensie.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut, în esență, că urmare a modificărilor legislative

în materie, pensia de serviciu acordată inițial reclamantei în baza legislației

în vigoare la data deschiderii drepturilor sale de pensie a fost eliminată în

totalitate, fiind înlocuită de pensia de asigurări sociale acordată în baza

legislației comune aplicabile tuturor categoriilor de asigurați, cu consecința

reducerii într-un cuantum drastic, la mai puțin de o treime în raport de pensia

de serviciu acordată inițial.

Tribunalul a

constatat că aceste modificări legislative au avut, practic, efectul unei

ingerințe în administrarea justiției, cu consecința încălcării dreptului la un

proces echitabil, singurul remediu posibil în raport de vătămarea produsă fiind

acela al anulării deciziei de revizuire contestate în prezenta cauză.

Prin Decizia civilă

nr. 1811 din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis

recursurile declarate de Casa Județeană de Pensii Neamț și Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței mai sus menționate; a

modificat în tot sentința recurată; a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât; a respins, ca

nefondată, acțiunea în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Neamț.

Referitor la

calitatea procesuală pasivă a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, instanța de recurs a reținut că recunoașterea calității de instituție

sub autoritatea căreia se află Casa Națională de Pensii Publice și care

stabilește atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii

sectoriale nu echivalează cu o recunoaștere de obligații în sarcina acesteia în

procedura de revizuire a pensiilor contestată în litigiul de față, atribuții

specifice fiind stabilite în sarcina caselor teritoriale de pensii.

Referitor la fondul

litigiului, instanța de recurs a reținut, în esență, că, având în vedere

Decizia în interesul legii nr. 29/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 raportat la art. 20

alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenție, cuantumul stabilit

prin decizia de revizuire contestată în prezenta cauză, în temeiul Legii nr.

119/2010, nu este de natură a contura încălcarea dispozițiilor legale anterior

menționate.

Împotriva acestei

decizii, la data de 6 decembrie 2012, a formulat cerere de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., numita S.P.

În susținerea

cererii, revizuenta a arătat, în esență, că Decizia civilă nr. 1811 din 15

octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, prin care acesteia i s-a respins

contestația formulată împotriva deciziei de revizuire a pensiei, este

contradictorie cu Decizia civilă nr. 1948 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de

către aceeași instanță în Dosar nr. 3886/103/2011, având același obiect, prin

care numitei C.E. i s-a menținut pensia de serviciu.

Revizuenta a mai

arătat că jurisprudența contradictorie a instanțelor, care au recunoscut unui

număr de peste 1.000 de grefieri aflați într-o situație identică cu aceasta,

dreptul de a beneficia de plata pensiei de serviciu, este de natură să atragă

un tratament juridic discriminatoriu, caracterizat prin încălcarea art. 14 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pronunțarea unor hotărâri

contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Examinând cererea de

revizuire în raport de excepția de tardivitate invocată din oficiu, a cărei

analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte

constată următoarele:

Căile de atac și

termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de

ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice

împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici

părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de

la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la

modalitatea în care acestea se calculează.

Cererea de revizuire

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 324

alin. (1) pct. 1 din același cod, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2

și 7 alin. (1), termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la

comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe

de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile

prevăzute la pct. 7 alin. (2), termenul se va socoti de la pronunțarea ultimei

hotărâri.

Având în vedere

dispozițiile legale anterior citate, Înalta Curte constată că termenul prevăzut

de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost depășit, întrucât decizia a

cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 15 octombrie 2012, iar

prezenta cerere a fost formulată la data de 6 decembrie 2012, data poștei.

Legea sancționează cu

decădere nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea

căilor de atac, sens în care sunt de observat și dispozițiile art. 103 alin.

(1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea,

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

În speță, revizuenta

a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece a

formulat cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat,

împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de

tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai

fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același

cod, excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală absolută și

dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă,

cererea de revizuire formulată de S.P., împotriva Deciziei nr. 1811 din 15

octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AS