ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5700/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5700/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanții T.T., D.R., V.C., P.O.A., C.N., P.M.,

G.A., B.A., A.N., I.A., U.C., V.A., L.D., O.V., V.E., C.R.A., I.A.A., M.R., B.I.A.,

P.N., P.E.D., M.L., U.N.C., P.M.D., D.L., P.D.E., P.N., P.G., M.G., R.G., D.M.,

M.V., R.C., S.M.C., B.C., C.E., C.A., Z.M., M.G.F., P.A., B.E., Z.V., N.V., P.O.D.,

V.V., N.B., S.C., B.S., D.E., R.M., C.G., T.M., P.C., C.P., D.E.M., S.M., D.V.,

S.A.C., C.R.G., N.G., S.G., S.D., C.V., M.I., V.O.A., P.D., procurori și grefieri

în cadrul Parchetelor de pe raza județului Vâlcea au chemat în judecată Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței suspendarea

executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât.

În motivarea acțiunii,

întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 reclamanții au arătat

că prin invocarea de către pârât a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 se creează în

mod vădit confuzia că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică ar putea

să fie achitat de către ordonatorii de credite printr-o eșalonare, așa cum a prevăzut

această ordonanță.

Au mai arătat, reclamanții,

că drepturile salariale în prezent câștigate nu pot intra sub incidența ordonanței

menționate, întrucât există cadru legislativ de acordare a sporului ce nu a suferit

modificări până în prezent. De asemenea, au arătat și faptul că, în speță, este

îndeplinită condiția pagubei iminente, întrucât efectele adresei contestate au aplicabilitate

directă asupra indemnizațiilor judecătorilor care vor fi diminuate considerabil

față de nivelul la care aceștia sperau în mod legitim să le fie virate drepturile

salariale aferente lunii iunie 2009.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul a invocat excepția lipsi de interes a acțiunii în ceea ce-i privește pe

reclamanții ce au calitatea de personal auxiliar de specialitate, deoarece ordinul

atacat se referă doar la procurori și la personalul de specialitate juridică asimilat

judecătorilor și procurorilor.

Această excepție a fost

invocată și în ceea ce-i privește pe reclamanții procurori, întrucât ordinul a fost

deja suspendat de Curtea de Apel București prin mai multe hotărâri pronunțate în

cauze cu același obiect.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

3219 din 13 octombrie 2009, a dispus admiterea excepției lipsei de interes cu privire

la acțiunea formulată de reclamanții C.E., C.A., Z.M., M.G.F., P.A., B.E., Z.V.,

N.V., P.O.D., V.V., N.B., S.C., B.S., D.E., R.M., C.G., T.M., P.C., C.P., D.E.M.,

S.M., D.V., S.A.C., C.R.G., N.G., S.G., S.D., C.V., M.I., V.O.A., P.D., a respins

excepția lipsei de interes cu privire la acțiunea formulată de reclamanții procurori

și a admis cererea formulată de reclamanții procurori T.T., D.R., V.C., P.O.A.,

C.N., P.M., G.A., B.A., A.N., I.A., U.C., V.A., L.D., O.V., V.E., C.R.A., I.A.A.,

M.R., B.I.A., P.N., P.E.D., M.L., U.N.C., P.M.D., D.L., P.D.E., P.N., P.G., M.G.,

R.G., D.M., M.V., R.C., S.M.C., B.C.

Totodată, a dispus suspendarea

executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că excepția lipsei de interes cu privire la acțiunea

formulată de reclamanții grefieri este întemeiată, întrucât ordinul nr. 1472 din

02 iulie 2009 nu a fost destinat personalului auxiliar de la parchete.

Cu privire la excepția

lipsei de interes a reclamanților procurori s-a reținut că aceasta este întemeiată,

întrucât interesul este folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea

civilă, și, în speță, acesta constă în obținerea sumelor reprezentând sporul pentru

risc și suprasolicitare neuropsihică.

Referitor la cererea de

suspendare a executării, Curtea a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât în

cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

Astfel, cazul bine justificat,

reține instanța, se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității

actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată.

De asemenea, prin adresa

ce face obiectul suspendării executorii, drepturile salariale (sporul de 50% pentru

risc și suprasolicitare neuropsihică) au fost diminuate retroactiv și prin aceasta

se produce un prejudiciu reclamanților.

Împotriva sentinței instanței

de fond a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut,

în esență, că reclamanții nu au niciun interes în promovarea acțiunii, ordinul atacat

este un act administrativ unilateral, cu caracter normativ și nu individual, astfel

că suspendarea acestuia, odată pronunțată, lipsește actul de efecte juridice în

totalitatea sa.

S-a mai susținut de către

recurent și faptul că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și paguba iminentă,

deoarece atâta vreme cât reclamanții sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătorești

având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri

ce vor fi executate în condițiile prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009,

nu se poate vorbi de existența unei pagube.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Cât privește excepția

lipsei de interes a acțiunii formulată de reclamanții grefieri, corect instanța

de fond a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât ordinul atacat se referă

doar la procurori și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor

și procurorilor, iar nu și la grefieri, astfel că aceștia nu au niciun interes să

solicite suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009.

În ce-i privește însă

pe procurori, excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii este neîntemeiată,

întrucât folosul urmărit de aceștia, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile

constă în obținerea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Cu privire la cererea

de suspendare, se va reține, de asemenea, că soluția atacată este temeinică și legală.

Astfel, așa cum s-a arătat,

obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie suspendarea executării Ordinului

nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care pârâtul a dispus, cu începere de

la data de 01 iunie 2009, suspendarea plății sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică, iar această modalitate de calcul a drepturilor salariale urma să se

păstreze și pentru viitor. În plus, autoritatea pârâtă a arătat că această modalitate

de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor, plata sporului

anterior individualizat urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G.

nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect

acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În ceea ce privește această

măsură legală, trebuie precizat faptul că suspendarea executării actelor administrative

este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau

a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp

cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din

punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să

nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Suspendarea actelor juridice

este măsura de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare

din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de

autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate

(actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă); de aici, rezultă

principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este,

el însuși, titlu executoriu.

Așadar, a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea,

ceea ce este de neconceput în cadrul ordinii juridice, într-un stat de drept și

o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă, într-adevăr, o situație de excepție,

la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale care

reglementează măsura suspendării executării actelor administrative sunt cele ale

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată,

potrivit cărora, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau

a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond.

Rezultă, din textul legal

sus-menționat, că, pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere

a efectelor unui act administrativ, este necesar să se constate, în primul rând,

existența unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ

aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, este

de subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu

fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai

a legii de către destinatarii ei: cetățeanul și statul.

În sistemul juridic românesc,

acest principiu este reglementat de art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție.

Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în România, respectarea

Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte,

al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus

de lege.

În cazul actelor administrative,

legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor

lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă beneficiază

de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare

a executării și executare în concret au obligația să o realizeze; așadar, între

actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

În speța de față, Înalta

Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de următoarele

argumente:

În primul rând, așa cum

a reținut și prima instanță, prin actele administrative analizate, emise la data

de 02 iulie 2009, recurenții au intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor

bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009.

Prin această măsură, Înalta

Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurenții au încălcat principiul

neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, care

prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale

mai favorabile.

În acest sens, se impune

a preciza că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații

existente înainte de momentul emiterii actului.

În jurisprudența instanțelor

de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu

general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor administrative.

Trebuie precizat, de asemenea,

că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu

interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte.

În cauza de față, Înalta

Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor

art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.

De asemenea, un alt aspect

care vădește aparența de nelegalitate a actelor contestate îl constituie încălcarea

dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturilor

salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât

în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor

se stabilește prin lege specială.

În raport cu aceste prevederi

legale, plata salariilor nu poate fi, deci, diminuată de nicio autoritate publică,

în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.

În ceea ce privește noțiunea

de pagubă iminentă, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată,

o definește ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Această condiție legală

este, de asemenea, îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi

salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în contextul

derulării raporturilor de serviciu dintre magistrați și stat.

Față de cele arătate,

apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt întrunite

condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și

28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat de pârât, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței civile nr. 3219 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.