ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5700/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții T.T., D.R., V.C., P.O.A., C.N., P.M., G.A., B.A., A.N., I.A., U.C., V.A., L.D., O.V., V.E., C.R.A., I.A.A., M.R., B.I.A., P.N., P.E.D., M.L., U.N.C., P.M.D., D.L., P.D.E., P.N., P.G., M.G., R.G., D.M., M.V., R.C., S.M.C., B.C., C.E., C.A., Z.M., M.G.F., P.A., B.E., Z.V., N.V., P.O.D., V.V., N.B., S.C., B.S., D.E., R.M., C.G., T.M., P.C., C.P., D.E.M., S.M., D.V., S.A.C., C.R.G., N.G., S.G., S.D., C.V., M.I., V.O.A., P.D., procurori și grefieri în cadrul Parchetelor de pe raza județului Vâlcea au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 reclamanții au arătat că prin invocarea de către pârât a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 se creează în mod vădit confuzia că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică ar putea să fie achitat de către ordonatorii de credite printr-o eșalonare, așa cum a prevăzut această ordonanță. Au mai arătat, reclamanții, că drepturile salariale în prezent câștigate nu pot intra sub incidența ordonanței menționate, întrucât există cadru legislativ de acordare a sporului ce nu a suferit modificări până în prezent.

De asemenea, au arătat și faptul că, în speță, este îndeplinită condiția pagubei iminente, întrucât efectele adresei contestate au aplicabilitate directă asupra indemnizațiilor judecătorilor care vor fi diminuate considerabil față de nivelul la care aceștia sperau în mod legitim să le fie virate drepturile salariale aferente lunii iunie 2009. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția lipsi de interes a acțiunii în ceea ce-i privește pe reclamanții ce au calitatea de personal auxiliar de specialitate, deoarece ordinul atacat se referă doar la procurori și la personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Această excepție a fost invocată și în ceea ce-i privește pe reclamanții procurori, întrucât ordinul a fost deja suspendat de Curtea de Apel București prin mai multe hotărâri pronunțate în cauze cu același obiect.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3219 din 13 octombrie 2009, a dispus admiterea excepției lipsei de interes cu privire la acțiunea formulată de reclamanții C.E., C.A., Z.M., M.G.F., P.A., B.E., Z.V., N.V., P.O.D., V.V., N.B., S.C., B.S., D.E., R.M., C.G., T.M., P.C., C.P., D.E.M., S.M., D.V., S.A.C., C.R.G., N.G., S.G., S.D., C.V., M.I., V.O.A., P.D., a respins excepția lipsei de interes cu privire la acțiunea formulată de reclamanții procurori și a admis cererea formulată de reclamanții procurori T.T., D.R., V.C., P.O.A., C.N., P.M., G.A., B.A., A.N., I.A., U.C., V.A., L.D., O.V., V.E., C.R.A., I.A.A., M.R., B.I.A., P.N., P.E.D., M.L., U.N.C., P.M.D., D.L., P.D.E., P.N., P.G., M.G., R.G., D.M., M.V., R.C., S.M.C., B.C.

Totodată, a dispus suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că excepția lipsei de interes cu privire la acțiunea formulată de reclamanții grefieri este întemeiată, întrucât ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 nu a fost destinat personalului auxiliar de la parchete. Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamanților procurori s-a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât interesul este folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, și, în speță, acesta constă în obținerea sumelor reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Referitor la cererea de suspendare a executării, Curtea a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, cazul bine justificat, reține instanța, se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată. De asemenea, prin adresa ce face obiectul suspendării executorii, drepturile salariale (sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică) au fost diminuate retroactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu reclamanților. Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că reclamanții nu au niciun interes în promovarea acțiunii, ordinul atacat este un act administrativ unilateral, cu caracter normativ și nu individual, astfel că suspendarea acestuia, odată pronunțată, lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa. S-a mai susținut de către recurent și faptul că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și paguba iminentă, deoarece atâta vreme cât reclamanții sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de dispozițiile O.U.G.

nr. 71/2009, nu se poate vorbi de existența unei pagube. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Cât privește excepția lipsei de interes a acțiunii formulată de reclamanții grefieri, corect instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât ordinul atacat se referă doar la procurori și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, iar nu și la grefieri, astfel că aceștia nu au niciun interes să solicite suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009. În ce-i privește însă pe procurori, excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii este neîntemeiată, întrucât folosul urmărit de aceștia, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile constă în obținerea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Cu privire la cererea de suspendare, se va reține, de asemenea, că soluția atacată este temeinică și legală. Astfel, așa cum s-a arătat, obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care pârâtul a dispus, cu începere de la data de 01 iunie 2009, suspendarea plății sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar această modalitate de calcul a drepturilor salariale urma să se păstreze și pentru viitor. În plus, autoritatea pârâtă a arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G.

nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. În ceea ce privește această măsură legală, trebuie precizat faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Suspendarea actelor juridice este măsura de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă); de aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este, el însuși, titlu executoriu. Așadar, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput în cadrul ordinii juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă, într-adevăr, o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale care reglementează măsura suspendării executării actelor administrative sunt cele ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Rezultă, din textul legal sus-menționat, că, pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ, este necesar să se constate, în primul rând, existența unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, este de subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei: cetățeanul și statul.

În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat de art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege. În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret au obligația să o realizeze; așadar, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

În speța de față, Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente: În primul rând, așa cum a reținut și prima instanță, prin actele administrative analizate, emise la data de 02 iulie 2009, recurenții au intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009. Prin această măsură, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurenții au încălcat principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. În acest sens, se impune a preciza că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului.

În jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor administrative. Trebuie precizat, de asemenea, că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte. În cauza de față, Înalta Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.

De asemenea, un alt aspect care vădește aparența de nelegalitate a actelor contestate îl constituie încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială. În raport cu aceste prevederi legale, plata salariilor nu poate fi, deci, diminuată de nicio autoritate publică, în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. În ceea ce privește noțiunea de pagubă iminentă, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, o definește ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Această condiție legală este, de asemenea, îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistrați și stat. Față de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 3219 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.