ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4890/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții N.V., A.C., T.A., H.A.S., l.I.D., N.I., P.C., P.S.E., S.C., T.L.C., V.M., A.M.M., T.M., D.C., P.C., R.M., T.M., P.D., S.L.C., T.E., A.D., S.A., T.A., I.R.D., S.N., R.P., V.M., M.N.S., M.I., T.S.C., N.V.M., D.S., C.C., G.M.I., A.M., A.E.A., C.E.D., O.M., C.C.M., Z.D., B.D., D.M., P.V., C.E., D.I., D.Șt., U.S., D.S., T.T., B.F., N.C., C.G.G., Ș.I., T.C., D.T., M.L., G.I., P.A., M.A., C.M., Z.L.C., P.I.C., R.I., G.G., A.D., B.D., C.R., I.P., H.I.L., V.C., M.P.L., M.A., N.L., D.F., N.G., P.D.C., T.I.E., M.E., D.C., G.E., T.E., Z.M., B.C., Z.L., V.C., B.M., V.A., A.V., B.V., B.C., B.D., C.D., C.C.M., D.C., N.I., P.M., P.C., P.R.M., O.S.E., O.M., S.V., B.M., C.A., M.M., T.C., C.O., L.G., D.C., B.C., T.I., V.G., C.A., C.D., V.D., B.N., I.V., S.A., C.V., L.D., E.F., C.M., Ș.M., T.S., P.L., V.M., l.F., S.G., R.A., S.D., Șt.V., N.M., P.A., C.M., C.M., F.P., G.I., M.P., P.C., V.C., B.D.F., I.M., D.I., B.M., G.I., F.M., N.V., N.C.M., G.P.V., M.L., L.E., F.A., S.F.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, suspendarea executării deciziei nr. 73 din data de 02 iulie 2009, emisă de acesta. În fapt, reclamanții au invocat dispozițiile art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, susținând că decizia a cărei suspendare o solicită este nelegală, întrucât dispune că de la data de 1 iunie 2009 se suspendă aplicarea deciziei nr. 32 din 03 martie 2009 cu privire la acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, personalului auxiliar de specialitate și conex de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și parchetele subordonate. Reclamanții au mai arătat că cererea de suspendare îndeplinește condițiile stabilite de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, fiind vorba de un caz bine justificat, iar măsura este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

Prin întâmpinare pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe. De asemenea, pârâtul prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova precum și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 294 din 28 iulie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții N.V., A.C., T.A., H.A.S., l.I.D., N.I., P.C., P.S.E., S.C., T.L.C., V.M., A.M.M., T.M., D.C., P.C., R.M., T.M., P.D., S.L.C., T.E., A.D., S.A., T.A., I.R.D., S.N., R.P., V.M., M.N.S., M.I., T.S.C., N.V.M., D.S., C.C., G.M.I., A.M., A.E.A., C.E.D., O.M., C.C.M., Z.D., B.D., D.M., P.V., C.E., D.I., D.Șt., U.S., D.S., T.T., B.F., N.C., C.G.G., Ș.I., T.C., D.T., M.L., G.I., P.A., M.A., C.M., Z.L.C., P.I.C., R.I., G.G., A.D., B.D., C.R., I.P., H.I.L., V.C., M.P.L., M.A., N.L., D.F., N.G., P.D.C., T.I.E., M.E., D.C., G.E., T.E., Z.M., B.C., Z.L., V.C., B.M., V.A., A.V., B.V., B.C., B.D., C.D., C.C.M., D.C., N.I., P.M., P.C., P.R.M., O.S.E., O.M., S.V., B.M., C.A., M.M., T.C., C.O., L.G., D.C., B.C., T.I., V.G., C.A., C.D., V.D., B.N., I.V., S.A., C.V., L.D., E.F., C.M., Ș.M., T.S., P.L., V.M., l.F., S.G., R.A., S.D., Șt.V., N.M., P.A., C.M., C.M., F.P., G.I., M.P., P.C., V.C., B.D.F., I.M., D.I., B.M., G.I., F.M., N.V., N.C.M., G.P.V., M.L., L.E., F.A., S.F., a dispus suspendarea executării deciziei nr. 73 din 02 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova până la pronunțarea instanței de fond.

Excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova în soluționarea acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare a fost respinsă ca nefondată întrucât dispozițiile O.G. nr. 8/2007 vizează modul de stabilire a salariului; or, în cauză se apreciază ca nelegală modalitatea de plată a drepturilor salariale și nu aceea de determinare a salariilor. Față de faptul că prezentul litigiu nu a fost soluționat potrivit prevederilor O.G. nr. 8/2007, Curtea a apreciat ca neîntemeiate și excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâtul fiind emitentul actului administrativ a cărui suspendare se solicită precum și excepția prematurității acțiunii, fiind suficientă sesizarea autorității emitente cu cererea de revocare a actului contestat.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că decizia nr. 73 din 02 iulie 2009 emisă de pârât este în contradicție cu dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, a căror aplicabilitate în cauză a fost recunoscută prin decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și cu dispozițiile Deciziei nr. 32 din 03 martie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului Curții de Apel Craiova. Totodată, dispozițiile deciziei a cărei suspendare se solicită încalcă principiul neretroactivității întrucât, deși a fost emisă la 2 iulie 2009 dispune și cu privire la drepturile salariale aferente lunii iunie. S-a mai apreciat că O.U.G. nr. 71/2008, invocată de pârât se referă la eșalonarea drepturilor salariale restante obținute prin titluri executorii, pe când, salariul actual nu este un drept restant, ci unul actual, nereglementat prin actul normativ menționat.

În ceea ce privește condiția „pagubei iminente”, instanța de fond a reținut că aceasta este îndeplinită, deoarece decizia produce reclamanților un prejudiciu material concret încă de la emiterea acesteia, constând în diminuarea indemnizațiilor reclamanților în mod considerabil față de nivelul la care aceștia sperau în mod legitim, prin raportare la câștigul salarial aferent lunilor anterioare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin criticile aduse sentinței atacate se susțin, în esență, următoarele: - soluția pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe; - în mod greșit instanța de fond a reținut că sporul de 50 % este un drept salarial actual, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 74 din Legea nr. 303/2004, în realitate acesta fiind un drept restant recunoscut prin hotărâri judecătorești executorii și prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, asupra recursului în interesul legii promovat de Procurorul General cu privire la acordarea acestui spor către magistrați; - potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc.

civ., care reglementează recursul în interesul legii „soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe. Se susține că interpretarea corectă a acestor dispoziții duce la concluzia că această decizie nu este obligatorie pentru autoritatea pârâtă, atâta vreme cât nu există hotărâri judecătorești irevocabile care să oblige angajatorul la plata acestui spor; - în mod greșit prima instanță nu a reținut incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2008, care în art. 1 alin. (1) stabilește modalitatea plății eșalonate a drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2009, iar alin. 2 prevede că „orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.

- condiția existenței unei „pagube iminente”, astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, astfel cum a apreciat instanța de fond, deoarece reclamanții cunoșteau faptul că plata în salariu a sporului de 50 % este temporară, în măsura în care bugetul instituției și legislația în vigoare o permite, suspendarea Ordinului nr. 83/2009 fiind previzibilă. Referitor la cererea de suspendare a executării sentinței atacate, recurentul-pârât o motivează prin prisma faptului că se ajunge la o diminuare a bugetului instituției și a imposibilității asigurării pe viitor a plății drepturilor salariale. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (l) din Legea 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ. În speță, instanța de fond a legat, în mod corect, existența cazului bine justificat de susținerile reclamanților referitoare la netemeinicia și nelegalitatea considerentelor de fapt și de drept, care au stat la baza emiterii deciziei nr. 73 din 2 iulie 2009, iar faptul că în conținutul actului administrativ atacat nu se face nici o referire la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reușește să creeze o aparență de nelegalitate asupra actului administrativ.

Mai mult, decizia emisă de pârât este în contradicție cu dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, a căror aplicabilitate în cauză a fost recunoscută prin decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și cu dispozițiile deciziei nr. 32 din 03 martie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului Curții de Apel Craiova. Aspectul că, în fața primei instanțe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2008 nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalității actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conținutul actului administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia.

A două condiție impusă de art. 14 alin. (l) din Legea 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente în patrimoniul societății, prin punerea în executare a actului administrativ. Pe de altă parte, prezumția de legalitate a unui act administrativ este dată și de modul în care autoritatea publică emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de administrație în regim de putere publică, potrivit competenței legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise și care trebuie să denote stabilitate și continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale. Iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

Astfel, cum a reținut și instanța de fond, această condiție este îndeplinită în speță, având în vedere că o consecință imediată a punerii în executare a deciziei atacate i-ar lipsi pe reclamanți de mijloacele financiare suficiente existenței, iar afirmațiile pârâtei în sensul că reclamanții cunoșteau faptul că includerea sporului de 50 % în indemnizație are caracter temporar nu a fost dovedită prin nici o probă administrată în cauză. Mai mult, se încalcă principiile de bază în materia salarizării magistraților enunțate de art. 6.1 din C.E.S.J. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței nr. 294 din 28 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009.