ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3498/2013

Asupra cererii de revizuire constată următoarele: Prin decizia nr. 1933 din 3 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de C.R.D. în favoarea Tribunalului București. S-a reținut, în raport de prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., că prin Decizia din 14 septembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prin neexecutarea deciziei din 9 noiembrie 1992 a Tribunalului Ilfov și a deciziei din 14 decembrie 1995 a Tribunalului București a fost încălcat art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A impus Statului Român să asigure, prin mijloace corespunzătoare, în termen de 3 luni de la data la care decizia Curții Europene a Drepturilor Omului devine definitivă, intrarea în vigoare a deciziei din 14 decembrie 1995 a Tribunalului București.

A fost obligat Statul Român la 5.900 euro. Restul cererii petentului a fost respinsă. Având în vedere că decizia Curții Europene a Drepturilor Omului a fost dată în legătură cu o hotărâre a Tribunalului București, s-a constatat că această instanță este competentă să se pronunțe asupra revizuirii, potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ. Împrejurarea că revizuentul a solicitat retractarea încheierilor, sentințelor și deciziilor enumerate la filele 18-20 din dosarul instanței supreme s-a reținut că nu justifică, în niciun fel, competența acesteia în raport de temeiul juridic al revizuirii. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C.R.D. A arătat că la 14 septembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o decizie în cauza Chis c. României, publicată în M. Of.

nr. 85 din 2 februarie 2011 și rămasă definitivă la 21 februarie 2011, prin care Statul român a fost condamnat în temeiul art. 6&1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmare unei situații continue de neexecutare a două hotărâri definitive din 9 noiembrie 1992 și din 14 decembrie 1995 pronunțate în favoarea sa. Pornind de la considerații legate de modul de examinare a plângerilor de către CEDO, revizuentul a precizat că aducerea la îndeplinire a respectivelor obligații revine, potrivit O.G. nr. 94/1999, Agentului Guvernamental și Ministerului Finanțelor. A mai arătat că Decizia nr. 1933/2011 este fundamental și în totalitate greșită, ceea ce în opinia sa, face aplicabile aproape toate punctele art. 322 C. proc.

civ. Prin cererile de precizare depuse la 12 iunie 2013, revizuentul a prezentat pe larg circumstanțele formulării cererii, prezentând și argumente în susținerea tezei referitoare la calitatea procesuală pasivă a Agentului Guvernamental, cu menționarea daunelor materiale la zi. În prealabil analizei motivelor de revizuire, se constată că nu poate fi primită cererea, care va fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed. Se constată că la termenul de astăzi, 20 iunie 2013, în ședință publică, revizuentul a indicat ca temei de drept al cererii sale pct. 9 al art. 322 C. proc. civ. Potrivit art. 324 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivele prevăzute la art. 322 pct. 9 din cod, termenul de revizuire este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în M. Of.

al României, Partea I. În cauză, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 14 septembrie 2010 în cauza Chiș împotriva României a fost publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 85 din 2 februarie 2011. Se reține că termenul de revizuire este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac. Or, în speță, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 21 ianuarie 2013, mult după expirarea termenului de 3 luni de la publicarea hotărârii, termen calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ. și care se împlinea în data de 2 mai 2011. Se observă totodată că alături de temeiul de drept indicat oral în ședință publică, revizuentul, în scris, a arătat că motivele cererii sale se încadrează în aproape toate punctele art. 322 C. proc.

civ., fără a preciza în concret în ce constă acestea. În acest context, în ceea ce privește însă termenul de exercitare al căii extraordinare de atac, se reține că aceasta este formulată și peste termenele prevăzute de dispozițiile art. 324 alin. (1) și (2) din cod. În plus, pentru celelalte motive de revizuire, se constată că nu poate fi primită cererea din perspectiva obiectului acesteia, în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care prin hotărârea atacată, respectiv Decizia nr. 1933 din 3 martie 2011, s-a analizat o cerere de revizuire, iar soluția a fost de declinare a competenței de soluționare a acesteia în favoarea unei alte instanțe. Pentru cele ce preced, cererea de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire a Deciziei nr. 1933 din 3 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de C.R.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.