ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1200/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 613 din 29 septembrie 2009, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta SIF O. SA împotriva pârâtei SC R. SA Caracal, acțiune prin care a solicitat - în temeiul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - desemnarea unui expert independent care să întocmească un raport prin care să verifice operațiunile din gestiunea pârâtei, încheiate cu SC I.R.S. SA Luxemburg și societățile afiliate. În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a dovedit motivele concrete care să determine dispunerea măsurii solicitate câtă vreme nu a solicitat, în prealabil, conducerii societății informații, care să fi fost refuzate.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis ca fondat de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, care a schimbat sentința și a admis cererea reclamantei. Pe cale de consecință, în temeiul art. 136 din Legea nr. 31/1990, a fost desemnat un expert contabil independent - în persoana d-nei B.F. - care să analizeze operațiunile încheiate de SC R. SA cu SC I.R.S. SA Luxemburg și societățile afiliate pe perioada 2004 - 2008, stabilindu-se un onorariu de 1.000 lei. De asemenea, s-a dispus ca expertul să întocmească și să înmâneze raportul organelor de conducere, de control și supraveghere spre a fi analizat și pentru a dispune măsuri corespunzătoare, notificând reclamanta SIF O. SA în legătură cu depunerea raportului.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că art. 136 din Legea nr. 31/1990 reglementează o procedură specială destinată a asigura garanția dreptului la informare a acționarilor, procedură ce nu este subsidiară, ci complementară altor mijloace de informare a acționarilor, iar admisibilitatea ei nu este condiționată de o solicitare prealabilă adresată consiliului de administrație. De asemenea, s-a mai avut în vedere că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile legale evocate, iar dreptul acționarului (al reclamantei) este actual deoarece suspiciunile sale sunt deja născute, date fiind dificultățile economice ale pârâtei.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta care a invocat următoarele critici: - Deși cererea adresată instanței are caracter contencios ceea ce ar fi impus analizarea temeiniciei și legalității ei, instanța de apel a soluționat-o ca pe o cerere necontencioasă, verificând doar condițiile strict formale ale art. 136 din Legea nr. 31/1990. - Dreptul de informare al reclamantei nu este actual și este exercitat cu rea - credință, în scop șicanator, în condițiile în care reclamanta nu face dovada unei încălcări a dreptului său la informare și nici a unui refuz privind acordarea de informații ori a accesului la datele din gestiunea societății, suspiciunile sale relative la operațiunile din gestiunea societății fiind false.

- Instanța nu a făcut o analiză a caracterului necesar sau adecvat al mijlocului de informare utilizat de petentă și nu a observat că dispozițiile art. 136 pot fi folosite ca o ultimă variantă de realizare a dreptului la informare. - Reclamanta avea posibilitatea ca să contracteze ea însăși o expertiză de specialitate pe cheltuiala sa, pentru a obține informațiile de natură a-i confirma sau infirma suspiciunile. - Greșit s-a reținut buna - credință a reclamantei în exercitarea dreptului la informare atâta timp cât, la dosar, s-au depus probe ce dovedesc că reclamanta a acționat cu rea - credință. - Reclamanta nu a solicitat în prealabil informații de la societate și avea posibilitatea de a obține nemijlocit datele necesare prin administratorii săi din Consiliul de Administrație.

- După enumerarea actelor existente la dosar, recurenta conchide că acestea dovedesc reaua credință a pârâtei în promovarea acțiunii. - Instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 136, reținând că acțiunea este admisibilă în orice condiții întrucât - din dispozițiile evocate - rezultă că dreptul în discuție se exercită cu caracter de excepție, ca o ultimă modalitate de garantare a dreptului la informare. Prin întâmpinarea depusă la 18 martie 2010, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei ca fiind temeinică și legală.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) Legea nr. 31/1990 - unul sau mai mulți acționari, reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social al unei societăți vor putea cere instanței să desemneze unu sau mai mulți experți, însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească un raport, care să le fie înmânat și totodată predat oficiului consiliului de administrație, respectiv directorului (...) spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare. În mod corect s-a constatat de către instanța de apel că în cazul dat, condițiile impuse de textul envocat anterior sunt îndeplinite, făcând o interpretare și aplicare corectă a acestuia.

Așa fiind, nu pot fi primite criticile recurentei prin care se susține că dreptul la informare ar fi exercitat cu rea - credință, în scop șicanator și că nu ar fi actual, în condițiile în care art. 136 reglementează o modalitate indirectă de exercitare a dreptului de informare și de control asupra gestiunii societății, prin intermediul unor persoane specializate și independente numite de instanță.

Pe de o parte, susținerile recurentei apar ca nefundamentate întrucât Legea nr. 31/1990 nu condiționează în vreun fel exercitarea acestui drept de refuzul societății de a pune la dispoziția acționarului documente ce vizează anumite operațiuni din activitatea acesteia, aspect reținut în mod corect de către instanța apelului, iar pe de altă parte dreptul prevăzut de dispozițiile arătate nu vine decât să completeze dreptul la informare al acționarului așa cum acesta este reglementat în cuprinsul art. 117 2 și art. 164 1 din Legea nr. 31/1990, nefiind reglementat ca o ultimă opțiune a acționarului care dorește să verifice doar anumite aspecte din gestiunea societății.

Nici critica prin care se susține necesitatea verificării oportunității exercitării acestui drept nu poate fi primită întrucât textul de lege stabilește în mod clar care sunt cerințele necesare pentru a se putea dispune o asemenea măsură și anume: calitatea de acționar/acționari, care să dețină cel puțin 10% din acțiunile societății, determinarea operațiunilor ce urmează a fi verificate, exercitarea dreptului cu bună - credință. În privința celorlalte critici ale recurentei prin care se susține reaua - credință a reclamantei, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs întrucât se raportează la probatoriul administrat în cauză, vizând o pretinsă netemeinicie a deciziei atacate, nefiind permis instanței de control judiciar să se aplece asupra aprecierilor date probelor pentru că s-ar încălca dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SA Caracal împotriva Deciziei nr. 249 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.