ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 389/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 389/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 1 februarie 2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La data de 15 septembrie 2010,

reclamanta SC B.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.

SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța

să dispună următoarele: desemnarea unuia sau a mai multor experți care să

analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească un

raport de expertiză care să-i fie înmânat și totodată predat consiliului de

administrație și comisiei de cenzori spre a fi analizat și a se propune măsuri

corespunzătoare, conform obiectivelor propuse, obligarea pârâtei să predea

raportul oficial consiliului de administrație și comisiei de cenzori, pentru a

lua măsurile corespunzătoare, obligarea pârâtei la plata onorariului de expert

și a cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din

21 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a dispus admiterea cererii

formulată de SC B.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, având ca obiect

încuviințare efectuare expertiză și a fost desemnat expert contabil G.M.

S-a dispus ca

expertul să întocmească un raport care să fie predat oficial consiliului de

administrație și comisiei de cenzori cât și reclamantului. S-a stabilit un

onorariu de expert de 6000 lei în sarcina SC C SA. A fost încuviințat expertul

asistent pentru pârâtă S.E. și pentru reclamantă M.F. (administrator).

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Dreptul acționarilor

semnificativi de a cere efectuarea unei expertize judiciare de gestiune este o

măsură de protecție a acționarilor societăților de capitaluri, iar verificările

solicitate se referă la operațiuni efectuate de organele de gestiune. Instanța

a apreciat că reclamanta justifică interes în promovarea cererii de desemnare a

unui expert pentru a analiza operațiunile din gestiunea pârâtei.

Instanța, ținând cont

de decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție prin care s-a constatat nulitatea hotărârii A.G.A. din data de 24

iulie 2004 și a actelor privind proiectul de divizare și s-au respins cererile

de intervenție formulate de societățile C. și E.N. și s-a constatat că

divizarea s-a produs în frauda acționarilor, nu a cenzurat obiectivele propuse

apreciind că acestea nu exced prevederilor legale, însă nu a încuviințat

obiectivul propus de pârâtă apreciind că, în procedura reglementată de art. 136

din Legea nr. 31/1990 M, aceasta nu are calitatea de a propune obiective.

Coroborând probele

administrate în cauză, instanța a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 136 din Legea nr. 31/1990, și întrucât nu există indicii că cererea a fost

făcută cu rea credință, în scop șicanator, a admis-o și a desemnat ca expert pe

G.M., pentru a analiza operațiunile din gestiunea SC C. SA din perioada 2003 -

prezent, legate de relațiile comerciale dintre acționarul majoritar al SC C. SA,

împreună cu firmele asociate acestora cu societatea precum și alte acte de

gestiune sub aspectele menționate în încheiere.

Prin decizia nr. 77

din 24 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins apelul

declarat de reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva încheierii mai sus

menționate.

A admis apelul

declarat de pârâta SC C. SA Craiova împotriva aceleiași încheieri, pe care a

schimbat-o, în sensul că a admis în parte cererea reclamantei.

A încuviințat

efectuarea unei expertize contabile cu următoarele obiective:

a) verificarea

evidenței financiar contabile și analizarea relațiilor comerciale dintre SC C.

SA și D.N.M., D.L., G.C., D.N.M., P.V., E.R.A.M., L.R., precum și cu rudele

acestora până la gradul IV inclusiv și cu SC A.N. SRL, SC M.L. SRL, SC C. SRL,

SC E.R.M. SRL, SC N. SRL, SC A.N.R.T. SRL, SC N. SRL, SC A.B.I. SRL;

b) identificarea

contractelor de donații, sponsorizări sau mecenat și publicitate și analiza

acestora;

c) analiza creditelor

bancare contractate de societate și modalitatea de utilizare a acestora pe

perioada anilor 2008 - până în prezent.

A înlăturat mențiunea

privind încuviințarea, ca expert asistent pentru reclamantă a numitei M.F.

A menținut restul

dispozițiilor încheierii.

Prin decizia nr. 104

din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis cererea

formulată de apelanta pârâtă SC C.

SA Craiova și a

completat decizia nr. 77 din 24 mai 2011, în sensul că a admis cererea

apelantei pârâte

SC C.

SA Craiova pentru

cheltuieli de judecată.

A

obligat-o pe intimata reclamantă SC B.C. SRL la 1.000 lei cheltuieli de

judecată.

A

menținut restul dispozițiilor deciziei.

În

motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că durata

pentru care se cere încuviințarea expertizei, respectiv 2003 până în prezent

este excesivă, atât timp cât, în toată această perioadă, activitatea

SC C.

SA a fost supusă analizei și controlului comisiei de

cenzori.

Având în

vedere scopul întocmirii raportului, prevăzut de art. 136 din Legea nr. 31/1990,

de informare a acționarilor asupra anumitor operațiuni de gestiune, dar și

împrejurarea că Hotărârea A.G.A. din 27 aprilie 2010, prin care erau aprobate

situațiile financiare aferente anului 2009, a fost anulată prin sentința nr. 481

din 2 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj, secția comercială, instanța de apel a

admis cererea de întocmire a unui astfel de raport și a încuviințat efectuarea

unei expertize asupra actelor de gestiune pentru perioada 2008 – până în

prezent, rezultatul acestuia urmând a fi pus în discuție în A.G.A., potrivit art.

136 alin. (1

1

) din Legea nr. 31/1990.

În ce

privește conținutul raportului de expertiză, instanța de apel a cenzurat

cererea reclamantei, menținând doar activitățile de gestiune clar determinate.

Totodată, a înlăturat ca nelegală menținerea numirii expertului parte

M.F., administrator

social al reclamantei, având în vedere lipsa calității de expert autorizat a

acesteia.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamanta SC B.C. SRL Craiova, întemeindu-se

pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțate în apel și, rejudecând

cauza în fond, menținerea încheierii Tribunalului Dolj, cu singura modificare a

termenului ce urmează a fi acordat pentru predarea oficială a raportului de

expertiză și pronunțarea sentinței. Recurenta solicită și cheltuieli de

judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă

formulează astfel următoarele critici:

I. Cu privire la

unicul motiv de apel pe care l-a formulat, susține că instanța de apel a

apreciat că „după numirea experților, rolul instanței de judecată încetează,

raporturile continuând numai între titularii cererii, expert/experți și

organele de conducere și supraveghere ale societății. Experții au obligația de

a preda direct raportul de expertiză către persoanele anterior menționate,

instanța nefiind în măsură să verifice, să cenzureze sau să dispună refacerea

acesteia”. Sub acest aspect, consideră că instanța s-a dezinvestit prematur,

pentru că nu s-a pronunțat asupra raportului în sine, care se putea apela sau

nu, după caz.

II. În ce privește

soluția conferită apelului intimatei apreciază că decizia recurată este

nelegală din următoarele considerente:

curtea de apel a reținut că „durata pentru care se solicită efectuarea acestui

raport de expertiză, respectiv 2003 – prezent este excesivă și nu poate fi

justificată prin anularea divizării.

greșit flagrant atunci când a considerat că în perioada cenzurată intimata „SC C.

SA a

desfășurat activitate comercială ce a

fost supusă analizei și controlului comisiei de cenzori, materializată prin

rapoarte supuse analizei și aprobării A.G.A.”, deoarece art. 136 prevede un

drept de informare al acționarilor necondiționat de vreo verificare internă,

audit sau alte asemenea, materializate în rapoarte ale cenzorilor sau

administratorilor, dreptul la informare al acționarului fiind garantat prin

efectuarea unui raport de gestiune pe o perioadă anume, așa cum instanța de

fond a observat în mod corect.

cu motivația curții de apel potrivit căreia cererea sa de întocmire a unui

astfel de raport a fost admisă doar pentru „scopul întocmirii raportului” și

deoarece „a fost anulată hotărârea A.G.A. a intimatei din data de 27 aprilie

2010”.

greșită soluția instanței de apel și în ceea ce privește cenzurarea

obiectivelor sale.

în ce privește incluziunea unor obiective în altele.

motivația instanței în ceea ce privește calitatea și prezența administratorului

său la efectuarea expertizei, întrucât a fost reținută ca permisivă de către

instanța de fond, însă nu a observat că referințele acestei instanțe nu au fost

în sensul expertului asistent din partea sa, punând în paranteză calitatea de

administrator a d-nei M.F., ci din partea intimatei, d-na S.E. În plus,

intimata a fost de acord cu prezența administratorului la efectuarea

expertizei.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

susținerilor recurentei, în raport de actele dosarului, precum și de

dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

I. În ce privește

susținerea privind dezinvestirea prematură a instanței cu ocazia admiterii

cererii se constată că nu poate fi primită, deoarece curtea de apel a procedat

corect menținând dispozițiile încheierii pronunțate de instanța de fond privind

dezinvestirea instanței după soluționarea cererii și a reținut judicios,

contrar susținerii recurentei, că „după numirea experților, rolul instanței de

judecată încetează, raporturile continuând numai între titularii cererii,

expert/experți și organele de conducere și supraveghere ale societății”.

De altfel,

corectitudinea acestei soluții este confirmată și prin decizia nr. 16 din 17

octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of.

partea I, pronunțată asupra Recursului în interesul legii promovat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă instanța supremă, privind

soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile art.

136

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cum modificările și completările

ulterioare.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând, a statuat că în procedura specială pe

care acest text o instituie, cu privire la momentul dezinvestirii instanței

„intervenția instanței de judecată este limitată la desemnarea unuia sau mai

multor experți, stabilirea concretă a operațiunilor din gestiunea societății

care să fie analizate în raportul de expertiză ce urmează a fi efectuat și

comunicat de către experți desemnați acționarilor solicitanți și organelor de

conducere executivă, precum și cenzorilor sau auditorilor societății, în

modalitatea prevăzută de lege, fixarea onorariului experților și modalitatea de

plată a acestuia”.

Rezultă,

așadar, că instanța se dezinvestește prin pronunțarea încheierii, de desemnare,

a experților prin care a determinat întinderea misiunii și atribuțiilor

acestora și a fixat onorariul de expertiză și condițiile de plată.

II. 1.

Critica recurentei conform căreia, în mod eronat curtea de apel a reținut că

durata, pentru care se solicită efectuarea raportului de expertiză, respectiv

2003 – până în prezent, este excesivă, de asemenea, nu poate fi primită,

întrucât instanța de apel a încuviințat în mod corect efectuarea unei expertize

asupra actelor de gestiune pe perioada anilor 2008 – până în prezent, având în

vedere că durata obiectivelor expertizei admise la fond, privind o perioadă de

peste 7 ani nu poate fi considerată decât excesivă, atât timp cât durata la

care se referă actele de gestiune supuse dreptului la informare prin expertiză

trebuie să fie rezonabilă, relativ scurtă.

Totodată,

instanța de apel a limitat în mod întemeiat perioada asupra căreia urmează a fi

analizate actele de gestiune, determinat și de împrejurarea că acționarii nu

și-au exercitat acest drept ca urmare a anulării Hotărârii A.G.A. din 27

aprilie 2010.

Prin

urmare, nu se poate reține justificat că instanța de apel a interpretat greșit

sub acest aspect actul juridic dedus judecății.

2.

Recurenta arată că art. 136 din Legea nr. 31/1990 prevede un drept de informare

al acționarilor necondiționat de vreo verificare internă, ceea ce, de

principiu, este corect, dar în același timp acest drept trebuie exercitat cu

bună credință și nu în scop șicanatoriu, și de asemenea, trebuie să se refere

la „anumite operațiuni” așa cum corect a reținut instanța de apel. Rezultă deci

că nici din această perspectivă nu a fost interpretat greșit actul juridic

dedus judecății.

3.

Recurenta susține că nu poate împărtăși opinia instanței conform căreia cererea

sa de întocmire a raportului a fost admisă doar pentru „scopul întocmirii

raportului” și pentru că instanța a avut în vedere împrejurarea anulării

hotărârii A.G.A. a intimatei din data de 27 aprilie 2010, însă se constată că

instanța de apel a avut în vedere corect atât scopul întocmirii raportului în

baza art. 136 din Legea nr. 31/1990, cât și împrejurarea că acționarii nu și-au

exercitat acest drept ca urmare a anulării hotărârii A.G.A. din 27 aprilie

2010, astfel cum s-a arătat mai sus.

critica recurentei referitoare la cenzurarea obiectivelor expertizei de către

instanța de apel nu este întemeiată, de vreme ce obiectivele expertizei

solicitate de reclamantă vizau verificarea actelor de gestiune pe o perioadă

lungă de timp, fără a fi clar individualizate, or, se impunea ca acestea să fie

suficient de clar precizate, pentru că doar asupra acestora instanța poate

încuviința efectuarea expertizei.

5.

Susținerea recurentei conform căreia raționamentul instanței în ce privește incluziunea

unor obiective în altele este eronat nu este nici ea întemeiată, întrucât

instanța de apel s-a referit în motivarea deciziei la „incluziunea unor

obiective” atunci când a menționat că unele obiective propuse de reclamantă

sunt fie vagi, imprecise, fie sunt incluse implicit în obiectivele încuviințate

de instanță, fie sunt excesive și chiar nejustificate.

Astfel

fiind, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., se constată că aceste

ultime două critici (4 și 5) nu pot fi acceptate ca reprezentând critici de

nelegalitate a deciziei recurate, cum de altfel nici ultima critică, 6. conform

căreia, este eronată motivația instanței în ce privește calitatea și prezența

administratorului său la efectuarea expertizei, întrucât conține elemente contradictorii,

nu este întemeiată.

Instanța

de apel, luând în considerare lipsa calității de expert a administratorului

recurentei a reținut în mod corect că d-na M.F. nu are calitatea de expert

autorizat și, în consecință, nu poate participa, într-o astfel de calitate, la

efectuarea expertizei.

Prin

urmare, nu se poate reține că decizia curții de apel ar conține motive

contradictorii, pentru ca această susținere a recurentei să poată constitui un

motiv de nelegalitate întemeiat.

În

consecință, constatându-se că recurenta reclamantă SC B.C. SRL Craiova nu a

formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., să

conducă la modificarea sau casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi

menținută ca fiind legală și recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat

.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL CRAIOVA

împotriva deciziei nr. 77/2011 din 24 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.