ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 389/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 389/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 1 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 15 septembrie 2010, reclamanta SC B.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună următoarele: desemnarea unuia sau a mai multor experți care să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească un raport de expertiză care să-i fie înmânat și totodată predat consiliului de administrație și comisiei de cenzori spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare, conform obiectivelor propuse, obligarea pârâtei să predea raportul oficial consiliului de administrație și comisiei de cenzori, pentru a lua măsurile corespunzătoare, obligarea pârâtei la plata onorariului de expert și a cheltuielilor de judecată.
Prin Încheierea din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a dispus admiterea cererii formulată de SC B.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, având ca obiect încuviințare efectuare expertiză și a fost desemnat expert contabil G.M. S-a dispus ca expertul să întocmească un raport care să fie predat oficial consiliului de administrație și comisiei de cenzori cât și reclamantului. S-a stabilit un onorariu de expert de 6000 lei în sarcina SC C SA. A fost încuviințat expertul asistent pentru pârâtă S.E. și pentru reclamantă M.F. (administrator). Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Dreptul acționarilor semnificativi de a cere efectuarea unei expertize judiciare de gestiune este o măsură de protecție a acționarilor societăților de capitaluri, iar verificările solicitate se referă la operațiuni efectuate de organele de gestiune.
Instanța a apreciat că reclamanta justifică interes în promovarea cererii de desemnare a unui expert pentru a analiza operațiunile din gestiunea pârâtei. Instanța, ținând cont de decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat nulitatea hotărârii A.G.A. din data de 24 iulie 2004 și a actelor privind proiectul de divizare și s-au respins cererile de intervenție formulate de societățile C. și E.N. și s-a constatat că divizarea s-a produs în frauda acționarilor, nu a cenzurat obiectivele propuse apreciind că acestea nu exced prevederilor legale, însă nu a încuviințat obiectivul propus de pârâtă apreciind că, în procedura reglementată de art. 136 din Legea nr. 31/1990 M, aceasta nu are calitatea de a propune obiective.
Coroborând probele administrate în cauză, instanța a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136 din Legea nr. 31/1990, și întrucât nu există indicii că cererea a fost făcută cu rea credință, în scop șicanator, a admis-o și a desemnat ca expert pe G.M., pentru a analiza operațiunile din gestiunea SC C. SA din perioada 2003 - prezent, legate de relațiile comerciale dintre acționarul majoritar al SC C. SA, împreună cu firmele asociate acestora cu societatea precum și alte acte de gestiune sub aspectele menționate în încheiere. Prin decizia nr. 77 din 24 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins apelul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva încheierii mai sus menționate.
A admis apelul declarat de pârâta SC C. SA Craiova împotriva aceleiași încheieri, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis în parte cererea reclamantei. A încuviințat efectuarea unei expertize contabile cu următoarele obiective: a) verificarea evidenței financiar contabile și analizarea relațiilor comerciale dintre SC C. SA și D.N.M., D.L., G.C., D.N.M., P.V., E.R.A.M., L.R., precum și cu rudele acestora până la gradul IV inclusiv și cu SC A.N. SRL, SC M.L. SRL, SC C. SRL, SC E.R.M. SRL, SC N. SRL, SC A.N.R.T. SRL, SC N. SRL, SC A.B.I. SRL; b) identificarea contractelor de donații, sponsorizări sau mecenat și publicitate și analiza acestora; c) analiza creditelor bancare contractate de societate și modalitatea de utilizare a acestora pe perioada anilor 2008 - până în prezent.
A înlăturat mențiunea privind încuviințarea, ca expert asistent pentru reclamantă a numitei M.F. A menținut restul dispozițiilor încheierii. Prin decizia nr. 104 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis cererea formulată de apelanta pârâtă SC C. SA Craiova și a completat decizia nr. 77 din 24 mai 2011, în sensul că a admis cererea apelantei pârâte SC C. SA Craiova pentru cheltuieli de judecată. A obligat-o pe intimata reclamantă SC B.C. SRL la 1.000 lei cheltuieli de judecată. A menținut restul dispozițiilor deciziei. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că durata pentru care se cere încuviințarea expertizei, respectiv 2003 până în prezent este excesivă, atât timp cât, în toată această perioadă, activitatea SC C. SA a fost supusă analizei și controlului comisiei de cenzori.
Având în vedere scopul întocmirii raportului, prevăzut de art. 136 din Legea nr. 31/1990, de informare a acționarilor asupra anumitor operațiuni de gestiune, dar și împrejurarea că Hotărârea A.G.A. din 27 aprilie 2010, prin care erau aprobate situațiile financiare aferente anului 2009, a fost anulată prin sentința nr. 481 din 2 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj, secția comercială, instanța de apel a admis cererea de întocmire a unui astfel de raport și a încuviințat efectuarea unei expertize asupra actelor de gestiune pentru perioada 2008 – până în prezent, rezultatul acestuia urmând a fi pus în discuție în A.G.A., potrivit art. 136 alin. (1 1 ) din Legea nr. 31/1990. În ce privește conținutul raportului de expertiză, instanța de apel a cenzurat cererea reclamantei, menținând doar activitățile de gestiune clar determinate.
Totodată, a înlăturat ca nelegală menținerea numirii expertului parte M.F., administrator social al reclamantei, având în vedere lipsa calității de expert autorizat a acesteia. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC B.C. SRL Craiova, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțate în apel și, rejudecând cauza în fond, menținerea încheierii Tribunalului Dolj, cu singura modificare a termenului ce urmează a fi acordat pentru predarea oficială a raportului de expertiză și pronunțarea sentinței. Recurenta solicită și cheltuieli de judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă formulează astfel următoarele critici: I. Cu privire la unicul motiv de apel pe care l-a formulat, susține că instanța de apel a apreciat că „după numirea experților, rolul instanței de judecată încetează, raporturile continuând numai între titularii cererii, expert/experți și organele de conducere și supraveghere ale societății. Experții au obligația de a preda direct raportul de expertiză către persoanele anterior menționate, instanța nefiind în măsură să verifice, să cenzureze sau să dispună refacerea acesteia”. Sub acest aspect, consideră că instanța s-a dezinvestit prematur, pentru că nu s-a pronunțat asupra raportului în sine, care se putea apela sau nu, după caz. II.
În ce privește soluția conferită apelului intimatei apreciază că decizia recurată este nelegală din următoarele considerente:
În mod eronat, curtea de apel a reținut că „durata pentru care se solicită efectuarea acestui raport de expertiză, respectiv 2003 – prezent este excesivă și nu poate fi justificată prin anularea divizării.
Instanța de apel a greșit flagrant atunci când a considerat că în perioada cenzurată intimata „SC C. SA a desfășurat activitate comercială ce a fost supusă analizei și controlului comisiei de cenzori, materializată prin rapoarte supuse analizei și aprobării A.G.A.”, deoarece art. 136 prevede un drept de informare al acționarilor necondiționat de vreo verificare internă, audit sau alte asemenea, materializate în rapoarte ale cenzorilor sau administratorilor, dreptul la informare al acționarului fiind garantat prin efectuarea unui raport de gestiune pe o perioadă anume, așa cum instanța de fond a observat în mod corect.
Nu este de acord cu motivația curții de apel potrivit căreia cererea sa de întocmire a unui astfel de raport a fost admisă doar pentru „scopul întocmirii raportului” și deoarece „a fost anulată hotărârea A.G.A. a intimatei din data de 27 aprilie 2010”.
Consideră că este greșită soluția instanței de apel și în ceea ce privește cenzurarea obiectivelor sale.
Raționamentul instanței este eronat în ce privește incluziunea unor obiective în altele.
Eronată este și motivația instanței în ceea ce privește calitatea și prezența administratorului său la efectuarea expertizei, întrucât a fost reținută ca permisivă de către instanța de fond, însă nu a observat că referințele acestei instanțe nu au fost în sensul expertului asistent din partea sa, punând în paranteză calitatea de administrator a d-nei M.F., ci din partea intimatei, d-na S.E. În plus, intimata a fost de acord cu prezența administratorului la efectuarea expertizei. Recursul nu este fondat. Din examinarea susținerilor recurentei, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele: I. În ce privește susținerea privind dezinvestirea prematură a instanței cu ocazia admiterii cererii se constată că nu poate fi primită, deoarece curtea de apel a procedat corect menținând dispozițiile încheierii pronunțate de instanța de fond privind dezinvestirea instanței după soluționarea cererii și a reținut judicios, contrar susținerii recurentei, că „după numirea experților, rolul instanței de judecată încetează, raporturile continuând numai între titularii cererii, expert/experți și organele de conducere și supraveghere ale societății”. De altfel, corectitudinea acestei soluții este confirmată și prin decizia nr. 16 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. partea I, pronunțată asupra Recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă instanța supremă, privind soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cum modificările și completările ulterioare. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, a statuat că în procedura specială pe care acest text o instituie, cu privire la momentul dezinvestirii instanței „intervenția instanței de judecată este limitată la desemnarea unuia sau mai multor experți, stabilirea concretă a operațiunilor din gestiunea societății care să fie analizate în raportul de expertiză ce urmează a fi efectuat și comunicat de către experți desemnați acționarilor solicitanți și organelor de conducere executivă, precum și cenzorilor sau auditorilor societății, în modalitatea prevăzută de lege, fixarea onorariului experților și modalitatea de plată a acestuia”. Rezultă, așadar, că instanța se dezinvestește prin pronunțarea încheierii, de desemnare, a experților prin care a determinat întinderea misiunii și atribuțiilor acestora și a fixat onorariul de expertiză și condițiile de plată. II. 1. Critica recurentei conform căreia, în mod eronat curtea de apel a reținut că durata, pentru care se solicită efectuarea raportului de expertiză, respectiv 2003 – până în prezent, este excesivă, de asemenea, nu poate fi primită, întrucât instanța de apel a încuviințat în mod corect efectuarea unei expertize asupra actelor de gestiune pe perioada anilor 2008 – până în prezent, având în vedere că durata obiectivelor expertizei admise la fond, privind o perioadă de peste 7 ani nu poate fi considerată decât excesivă, atât timp cât durata la care se referă actele de gestiune supuse dreptului la informare prin expertiză trebuie să fie rezonabilă, relativ scurtă. Totodată, instanța de apel a limitat în mod întemeiat perioada asupra căreia urmează a fi analizate actele de gestiune, determinat și de împrejurarea că acționarii nu și-au exercitat acest drept ca urmare a anulării Hotărârii A.G.A. din 27 aprilie 2010. Prin urmare, nu se poate reține justificat că instanța de apel a interpretat greșit sub acest aspect actul juridic dedus judecății. 2. Recurenta arată că art. 136 din Legea nr. 31/1990 prevede un drept de informare al acționarilor necondiționat de vreo verificare internă, ceea ce, de principiu, este corect, dar în același timp acest drept trebuie exercitat cu bună credință și nu în scop șicanatoriu, și de asemenea, trebuie să se refere la „anumite operațiuni” așa cum corect a reținut instanța de apel. Rezultă deci că nici din această perspectivă nu a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății. 3. Recurenta susține că nu poate împărtăși opinia instanței conform căreia cererea sa de întocmire a raportului a fost admisă doar pentru „scopul întocmirii raportului” și pentru că instanța a avut în vedere împrejurarea anulării hotărârii A.G.A. a intimatei din data de 27 aprilie 2010, însă se constată că instanța de apel a avut în vedere corect atât scopul întocmirii raportului în baza art. 136 din Legea nr. 31/1990, cât și împrejurarea că acționarii nu și-au exercitat acest drept ca urmare a anulării hotărârii A.G.A. din 27 aprilie 2010, astfel cum s-a arătat mai sus. 4. Nici critica recurentei referitoare la cenzurarea obiectivelor expertizei de către instanța de apel nu este întemeiată, de vreme ce obiectivele expertizei solicitate de reclamantă vizau verificarea actelor de gestiune pe o perioadă lungă de timp, fără a fi clar individualizate, or, se impunea ca acestea să fie suficient de clar precizate, pentru că doar asupra acestora instanța poate încuviința efectuarea expertizei. 5. Susținerea recurentei conform căreia raționamentul instanței în ce privește incluziunea unor obiective în altele este eronat nu este nici ea întemeiată, întrucât instanța de apel s-a referit în motivarea deciziei la „incluziunea unor obiective” atunci când a menționat că unele obiective propuse de reclamantă sunt fie vagi, imprecise, fie sunt incluse implicit în obiectivele încuviințate de instanță, fie sunt excesive și chiar nejustificate. Astfel fiind, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., se constată că aceste ultime două critici (4 și 5) nu pot fi acceptate ca reprezentând critici de nelegalitate a deciziei recurate, cum de altfel nici ultima critică, 6. conform căreia, este eronată motivația instanței în ce privește calitatea și prezența administratorului său la efectuarea expertizei, întrucât conține elemente contradictorii, nu este întemeiată. Instanța de apel, luând în considerare lipsa calității de expert a administratorului recurentei a reținut în mod corect că d-na M.F. nu are calitatea de expert autorizat și, în consecință, nu poate participa, într-o astfel de calitate, la efectuarea expertizei. Prin urmare, nu se poate reține că decizia curții de apel ar conține motive contradictorii, pentru ca această susținere a recurentei să poată constitui un motiv de nelegalitate întemeiat. În consecință, constatându-se că recurenta reclamantă SC B.C. SRL Craiova nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., să conducă la modificarea sau casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat . PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL CRAIOVA împotriva deciziei nr. 77/2011 din 24 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.