ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 161/2009

Ședința publică de la 23 ianuarie 2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele :

I. Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Maramureș la data de 25 septembrie 2007, reclamanta SC G.I.A.T.S.A.

SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SA Baia Mare, desemnarea de

către instanța de judecată a unul sau trei experți care să expertizeze o serie

de operațiuni din gestiunea societății pârâte, vizând situația imobilelor

societății, a contractelor de închiriere încheiate cu privire la acestea precum

și activitatea administratorilor.

În motivare, reclamanta a susținut

că este acționar semnificativ la societatea pârâtă, demersul său, întemeiat în

drept pe dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990, fiind formulat ca o

măsură de protecție a acționarilor societății, în condițiile în care consiliul

de administrație nu a dat curs solicitării sale scrise de a răspunde la

întrebările legate de gestiunea societății.

Prin întâmpinarea formulată la data

de 21 noiembrie 2007, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei

invocând pe cale de excepție prematuritatea cererii cu referire la dispozițiile

art. 164

1

și 136

1

din Legea nr. 31/1990, iar pe fond

susținând că nu se impunea efectuarea unei expertize, datele solicitate de

reclamantă putând fi obținute atât de la societate, cât și de la O.R.C.O.C.P.I.

II. Prin Încheierea din data de 19

decembrie 2007 tribunalul a respins excepțiile invocate de pârâtă prin

întâmpinare și, în baza art. 136 din Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale a încuviințat în principiu expertiza contabilă solicitată, punându-i

în vedere reclamantei că până la termenul din 23 ianuarie 2008 să formuleze

clar obiectivele expertizei și să achite onorariul de expert de 2.500 lei.

III. Împotriva acestei încheieri,

pârâta a declarat recurs la data de 8 ianuarie 2008 pentru motive de

nelegalitate, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceluiași tribunal, susținând că instanța a încălcat principiile care

guvernează procedura în materia contenciosului comercial, pronunțând o hotărâre

nemotivată.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, astfel investită, prin

Încheierea dată în ședința publică din 12 martie 2008 recalifică calea de atac

ca fiind apel și transpunere cauza la un complet legal constituit pentru

judecarea apelului, apreciind sub acest aspect că procedura în fața primei

instanțe

s-a

desfășurat după regulile procedurii contencioase, imprimându-i-se cererii un

puternic caracter contencios

.

Prin Decizia civilă nr. 52

pronunțată la 12 martie 2003 curtea de apel admite apelul declarat de pârâta SC

A.P. SA împotriva încheierii din data de 19 decembrie 2007 pronunțată de

tribunal, pe care o schimbă în sensul că admite cererea reclamantei și

desemnează pe expertul judiciar B.A. în vederea întocmirii unui raport prin

care să se analizeze operațiunile din gestiunea societății pârâte

individualizate în cererea reclamantei din 15 noiembrie 2007 pct. 3 – 12.

Totodată instanța dispune ca

onorariul să fie suportat de societatea pârâtă și obligă expertul să predea

raportul consiliului de administrație, cenzorilor sau auditorilor interni ai

societății pârâte și să notifice reclamanta de faptul predării oficiale a

raportului către societate.

Considerentele de fapt și de drept

pe care curtea de apel și-a întemeiat decizia pronunțată au vizat, sub un prim

aspect admisibilitatea căii de atac a apelului, curtea apreciind că este legal

investită cu această cale de atac urmare modului în care s-a derulat înaintea

instanței de fond procesul și a obiecțiunilor și apărărilor invocate de

societate în ceea ce privește fondul raportului juridic litigios, cererea

prezentând un caracter contencios, instanța fondului încălcând principiile care

guvernează procedura necontencioasă deopotrivă cu principiul legalității și

disponibilității, erori care se impun a fi curmate, chiar dacă aparent încheierea

pronunțată la 19 decembrie 2007 nu ar constitui actul final al judecății.

Sub un al doilea aspect, curtea de

apel a reținut că reclamanta, în virtutea dreptului său la informare este

îndreptățită să primească informații cu privire la operațiunile indicate în

cuprinsul cererii, așa cum statuează dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990.

IV. Împotriva acestei decizii pârâta

SC A.P. SA a declarat recurs la data de 7 iulie 2008 solicitând casarea

hotărârii și pe fond respingerea acțiunii introductive formulate de reclamantă.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și art. 8 C. proc. civ., susținând în

dezvoltarea criticilor invocate următoarele:

- hotărârea instanței de apel

cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii atunci când

apreciază că acționarii au un drept de control asupra gestiunii societății,

întrucât dreptul de control aparține comisiei de cenzori, acționarii având

numai dreptul de a fi informați și a solicita acesteia controlul unor activități

potrivit art. 164

1

alin. (1), 117

2

alin. (3) și 136

1

din legea nr. 312/1990, dispoziții ignorate de instanță;

- dispozițiile art. 136 din Legea

societăților comerciale trebuiau coroborate cu cele prevăzute în art. 136

1

și art. 164

1

(1) din Legea societăților comerciale;

- efectuarea expertizei se întinde

pe o perioadă de 7 ani, încălcându-se termenul de prescripție de 3 ani și cel

fiscal de 5 ani, distinct de faptul că reclamanta a aprobat an de an

bilanțurile contabile, situațiile financiare și raportul consiliului de

administrație;

- scopul reclamantei în promovarea

cererii este de a deține monopolul în domeniul vânzării de autoturisme D. – R.

Cu ocazia acordării cuvântului pe

cererea de recurs societatea recurentă a invocat, ca motiv de ordine publică,

în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. nelegalitatea căii de atac a

apelului, astfel cum a fost calificată de curtea de apel, cu motivarea că

procedura instituită de art. 331 din C. proc. civ. este necontencioasă, calea

de atac prevăzută de lege fiind recursul.

Intimata reclamantă a depus la data

de 21 ianuarie 2009, concluzii scrise, intitulate „Note de ședință” prin care

solicită respingerea recursului ca nefondat.

V. Înalta Curte examinând hotărârea

atacată în raport de motivele de nelegalitate invocate astfel cum au fost

argumentate, constată că recursul este nefondat.

control judiciar investită, a căii de atac ce poate fi exercitată în litigiul

dedus judecății, ca fiind apelul este corectă.

În sistemul nostru de drept

exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității potrivit

căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată decât pe căile expres

prevăzute de lege, principiu consacrat constituțional în art. 129 din legea

fundamentată.

În cauză recurenta susține că

cererea prin care se solicită instanței să desemneze unui sau mai mulți experți

însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății conform

art. 136 din L.S.C., să judecă după regulile procedurii necontencioase

prevăzute în C. proc. civ., în Cartea III art. 331 și urm., calea de atac

împotriva încheierii pronunțată de instanță fiind recursul (art. 336 alin.

(1)).

Or, procedurile necontencioase sau

grațioase se caracterizează prin inexistența unui conflict de interese, în

sensul că nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă

persoană care să fie ținută să respecte dreptul astfel recunoscut (art. 331 C.

proc. civ.).

Obiecțiile formulate de pârâta

recurentă cu privire la admisibilitatea cererii, la caracterul ei prematur și

nu în ultimul rând inexistența dreptului de control al acționarului asupra

actelor de gestiune ale societății, au imprimat litigiului un evident caracter

contencios, conflictul de interese astfel născut vizând admisibilitățile

cererii, respectiv îndreptățirea reclamantei de a solicita verificarea unor

acte din gestiunea societății pârâte.

În acest context, instanța de

control judiciar făcând aplicarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ. a

calificat calea de atac în funcție de prevederile legale pentru procedurile contencioase.

Cum hotărârile date în primă

instanță de tribunal sunt supuse apelului de curtea de apel după art. 282 C.

proc. civ., rezultă că în cauză s-a respectat principiul legalității căii de

atac prin calificarea corectă făcute de instanța de apel a căii de atac

recunoscută de lege pentru litigiul dedus judecății.

potrivit cărora acționarii au un drept de control asupra gestiunii societății,

drept care se exercită prin informarea lor asupra actelor de gestiune, sunt în

deplină concordanță cu dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea societăților

comerciale astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006 care instituie

un control de gestiune prin intermediul unor experți neutri, desemnați de

instanța de judecată, control care se limitează la operațiuni de gestiune

determinate și nu vizează întreaga gestiune a societății, control care impune

totodată cerința inițiativei unuia sau mai multor acționari (semnificativi)

reprezentând individual sau împreună cel puțin 10% din capitalul social.

societăților comerciale și a altor dispoziții legale prin care se

materializează dreptul de control individual al acționarilor asupra gestiunii societății

respectiv prin cererea de eliberare de copii de pe documentele financiare ale

societății (art. 117

2

din Legea societăților comerciale), prin

posibilitatea de a reclama cenzorilor societății fapte pe care le consideră că

trebuie cenzurate (art. 164

1

din Legea societăților comerciale) nu

este de natură să excludă controlul exercitat în temeiul dispozițiilor art. 136

alin. (1) din Legea societăților comerciale, în măsura în care sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de textul de lege, or, sub acest aspect hotărârea

instanței de apel nu este susceptibilă de critică de nelegalitate.

exercitarea cu rea credință de către intimata - reclamantă a drepturilor

conferite de calitatea sa de acționar, sau împotriva intereselor legitime ale

celorlalți acționari, prin solicitarea de desemnare a unui expert independent

care să verifice anumite operațiuni din gestiunea societății, iar faptul că

intimata - reclamantă a aprobat în adunările generale bilanțurile contabile, nu

este de natură să impună concluzia recurentei a exercitării cu rea credință a

cererii, deoarece legea nu condiționează exercițiul acestui drept de votul

negativ în adunările generale cu privire la situațiile financiare anuale.

art. 136 alin. (1) din Legea societăților comerciale, nu este supus termenului

de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, deoarece nu are un obiect

patrimonial, iar termenul de 5 ani, invocat de recurentă, vizând obligațiile

fiscale, este străin de obiectul reglementării în discuție.

Altfel spus, dreptul de informare al

acționarilor ca o manifestare a dreptului de control asupra societății, nu este

supus prescripției extinctive invocate de recurentă, el poate fi eventual condiționat

de existența unor clauze din actul constitutiv, în anumite condiții și în

măsura în care nu se încalcă dispoziții imperative ale legii, care garantează

exercitarea acestui drept pe toată durata calității de acționar.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC A.P. SA Baia Mare împotriva încheierii din 19 decembrie

2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția comercială contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2009.