Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6391/2011

HOTĂRÂRE
23.09.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6391/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 5 mai 2008, reclamanta V.O. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Fălticeni, prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună desființarea dispoziției nr. 379/2008 emisă de pârât și obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de stat și demolate. Prin sentința civilă nr. 92 din 20 ianuarie 2009, Tribunalul Suceava, Secția civilă a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a probat faptul că părinții săi, M.M. și M.F.

au fost proprietarii unei case de locuit cu atelier, însă nu a probat că imobilele au fost preluate abuziv în perioada 6 martie 1954 - 22 decembrie 1989. Prin decizia nr. 75 din 15 mai 2009, Curtea de Apel Suceava, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând în esență că aceasta nu a dovedit prin nici un mijloc de probă preluarea de către Statul Român a imobilelor revendicate, anul emigrării autorilor săi în Israel sau descrierea detaliată a imobilelor demolate, astfel că, în lipsa acestor dovezi, instanța nu poate stabili dacă situației juridice invocate i se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.O.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală la data de 14 iulie 2009. La termenul de la 4 iunie 2010, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 4 iulie 2011, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 23 septembrie 2011 când, instanța a invocat excepția perimării recursului. Analizând cu prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 4 iunie 2010, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 6 iunie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății. Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta V.O. împotriva deciziei nr. 75 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5301/2010
restului de imobil, pârâtul nepunând pune în executare decât parțial o hotărâre judecătorească. Imobilul există și în prezent, fiind cumpărat de la SC G. SA Fălticeni (fostul IGO) de o terță persoană prin contractul de vânzare-cumpărare nr.
ÎCCJ 2014-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1547/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 31 martie 2005 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava cererea de chemare în judecată prin care reclamanta V.C.C., prin mandatar V.E.D., a solicitat desființarea dispoziției din
ÎCCJ 2010-01-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 29/2010
Deliberând, asupra recursurilor de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 4 aprilie 2007, reclamantul B.Z. a contestat Dispoziția din 26 ianuarie
ÎCCJ 2010-09-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4440/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin Decizia nr. 69 din 13 mai 2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de
ÎCCJ 2009-12-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9764/2009
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Cu notificarea nr. 294 din 13 august 2001, petentul V.T. a cerut acordarea de despăgubiri, în sumă de 500 milioane lei vechi, pentru imobilul - casă cu anexe gospodărești, care a fost s
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă