ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6361/2010

Asupra

cauzei de față, constata următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 25 octombrie 2007, sub nr. 10652/302/2007, pe

rolul Judecătoriei sectorului 5 București, reclamantele D.S., S.R.G. și D.C. au

chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și SC C.I. SA,

solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună,

obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 80.000

Euro, echivalentul în RON al acestei sume la data efectuării plății, reprezentând

prețul încasat de pârâtă pentru apartamentul situat în București, sector 3 și excedentul

valoric al bunului imobil de care reclamanții au fost evinși total; obligarea pârâtei

SC C.I. SA la restituirea sumei ce reprezintă comisionul de 1% din valoarea prețului,

sumă pe care această pârâtă a încasat-o cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare

din 31 octombrie 1996 (sumă ce urmează a fi actualizată la zi); obligarea pârâtelor

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 38307 din 27

mai 2008, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale

a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, cu motivarea că, potrivit

concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul revendicat are

o valoare de peste 5 miliarde ROL, situație în care competența materială de soluționare

a litigiului în primă instanță revine, potrivit art. 2 din C. proc. civ., tribunalului

și nu judecătoriei.

La Tribunalul București, cauza a fost înregistrată

pe rolul, secției a V-a civilă, sub nr. 24221/3/2008, iar prin sentința civilă

nr. 241 din 18 februarie 2009,

s-a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei

și Finanțelor și SC C.I. SA; s-a respins acțiunea, astfel cum a fost completată

și precizată față de acești pârâți, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, s-a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București

prin Primarul General, s-a admis acțiunea reclamantelor, astfel cum a fost completată

și precizată față de acest pârât, a fost obligat pârâtul Municipiul București prin

Primarul General să plătească reclamantelor sumele de 760.994 RON, reprezentând

preț restituit și daune interese și 12.371 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință, s-a respins ca neîntemeiată

cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor

împotriva SC C.I. SA reținându-se că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de lege pentru angajarea răspunderii pârâtului vânzător pentru evicțiune, acesta

urmând să restituie reclamantelor, atât prețul plătit, cât și diferența dintre acest

preț și valoarea de circulație a imobilului, diferență considerată excedent de valoare

și acordată cu titlu de daune interese, în conformitate cu dispozițiile art. 1346

din C. civ.

împotriva sentinței instanței de fond a

declarat apel Municipiul București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Curtea deApel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia ciula nr. 77/A din

1 februarie 2010,

a admis

apelul declarat de apelantul pârât Municipiul București prin Primarul General, împotriva

sentinței civile nr. 241 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante D.S., D.C. și S.R.G.,

intimata -intervenientă SC C.I. SA. și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.

S-a desființat sentința apelată și s-a

trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de fond.

Pentru a pronunța această decizie, curtea

a avut în vedere următoarele considerente:

Prin acțiunea adresată primei instanțe,

reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor

la plata prețului plătit și a excedentului valoric pentru apartamentul situat în

București, sector 3 și obligarea pârâtului SC C.I. SA la plata comisionului de 1%

din preț, reținut la momentul înstrăinării.

Din probele administrate a rezultat că,

prin contractul de vânzare-cumpărare din 31 octombrie 1996 reclamanta D.S. și soțul

acesteia, în prezent decedat, au cumpărat de la pârâtul apelant Municipiul București

prin SC C.I. SA, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentul situat în București, sector

prin care s-a constatat că acest act de înstrăinare este lovit de nulitate absolută,

fiind încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995 și cu rea credință.

Fiind vorba de un apartament trecut în

patrimoniul statului în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 și de o acțiune

prin care reclamantele urmăreau practic acoperirea prejudiciului suferit prin pierderea

dreptului lor de proprietate asupra apartamentului erau incidente în cauză dispozițiile

art. 50 din această lege, invocate și de reclamante ca temei juridic al acțiunii.

Legea nr. 10/2001 este o lege specială

de reparație, care se aplică prioritar în concurs cu legea generală, respectiv cu

dispozițiile de drept comun care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune,

dispoziții ce puteau fi reținute de instanța de fond numai pentru situațiile juridice

nereglementate în legea specială.

Art. 50 din Legea nr. 10/2001 reglementează

modalitatea de despăgubire a chiriașilor cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în baza Legii nr. 112/1995 au fost desființate în instanță, iar potrivit

alin. (3) din acest articol, restituirea prețului se face în astfel de situații

de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul

art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Fiind vorba de o normă specială derogatorie

de la dispozițiile de drept comun ce reglementează evicțiunea, aceasta se aplică

cu prioritate, iar instanța de fond ar fi trebuit să constate că pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor are legitimare procesuală pasivă în cauză, chiar dacă nu

a fost vânzător în actul de vânzare cumpărare desființat de instanță.

În condițiile în care, reclamantele solicitau

prin acțiune și plata excedentului de valoare, iar în Legea nr. 10/2001 nu există

o reglementare în acest sens pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu

eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, instanța ar fi trebuit să aplice în completarea

legii speciale dispozițiile de drept comun privind evicțiunea și să stabilească

în ce măsură Municipiul București prin Primarul General poate fi obligat, în calitate

de vânzător, la acoperirea unui astfel de prejudiciu.

Neprocedând astfel și reținând lipsa calității

procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond a nesocotit

practic principiile ce guvernează aplicarea legii speciale în raport cu legea generală,

situație în care Curtea a dispus, în baza art. 297 din C. proc. civ., admiterea

apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei pentru rejudecare

la aceiași instanță de fond.

Împotriva acestei decizii a dedarat recurs,

în termen legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P.

a Municipiului București

Recurentul pârât critică hotărârea pronunțată

de instanța de apel numai în parte și anume, sub aspectul greșitei aprecieri asupra

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în proces.

În acest sens, se arată că în mod greșit

instanța de apel a desființat sentința instanței de fond, în ceea ce privește admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, considerând că sunt

incidente în speță dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, fără a se avea în

vedere faptul că, reclamantele au invocat ca temei de drept, art. 1337 din C.

civ. și nu legea specială în materie.

Examinând recursul prin prisma criticii

invocate și a motivului de neleșalitate indicat, respectiv art. 304 pct. 9 din C.

proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.

În speță, instanța de apel a calificat

în mod corect obiectul acțiunii deduse judecății și temeiul juridic aplicabil acesteea,

reținând incidența Legii nr. 10/2001, care se aplică prioritar în concurs cu legea

generală, respectiv cu dispozițiile dreptului comun în materia evicțiunii.

Așa cum a reținut și instanța de apel,

în speță, fiind vorba de o acțiune prin care reclamantele urmăresc practic acoperirea

prejudiciului suferit prin pierderea dreptului lor de proprietate asupra apartamentului

în litigiu, urmare constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat

cu eludarea Legii nr. 112/1995 și cu rea credință, apartament trecut abuziv în proprietatea

statului, ce intră în categoria imobilelor la care se referă perioada de referință

a Legii nr. 10/2001, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 50 din Legea nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată.

Art. 50 din această lege, reglementează

modalitatea de despăgubire a chiriașilor-cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în baza Legii nr. 112/1995 au fost desființate în instanță, iar potrivit

alin. (3) al acestui articol, restituirea prețului se face în astfel de situații

de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Prin urmare, în mod corect s-a statuat

în speță, că aceasta fiind o normă specială, derogatorie de la dispozițiile de drept

comun în materia evicțiunii, se aplică cu prioritate, potrivit principiului de drept

„specialia generalibus derogant", iar instanța de fond ar fi trebuit să constate,

în acest context, că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are legitimare procesuală

pasivă în cauză, chiar dacă nu a fost vânzător în contractul de înstrăinare desființat

de instanță.

Neprocedând astfel și reținând lipsa calității

procesuale pasive a acestui pârât, prima instanță a aplicat greșit legea specială,

în raport cu legea generală, aspect corect reținut de către instanța de apel, care

admițând calea de atac, a desființat sentința pronunțată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de fond, în raport de dispozițiile art. 297 din C.

proc. civ.

Soluția astfel pronunțată este cea legală,

context în care, nu este incident în recurs motivul de nelegalitate a hotărârii,

reglementat de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge

ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

București împotriva deciziei nr. 77/A din 1 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.