ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6231/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6231/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a IV-a Civilă,

reclamanții C.G. și C.G. au chemat în judecată Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună stabilirea cuantumului

despăgubirilor pentru suprafața de teren de 356 mp, situat în extravilanul com.

Glina jud. Ilfov, făcând parte din tarlaua 1/1, parcela 24, intabulat în Cartea

Funciară nr. 395 a comunei Glina, cu nr. cadastral 734/1.

În motivare, reclamanții

au susținut că în vederea construirii autostrăzii București - Constanța,

respectiv a sectorului București – Fundulea, Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România a achiziționat terenurile necesare, printre care

se regăsește și cel al reclamanților.

Reclamanții au arătat

că au dobândit suprafața de teren de 4987,266 mp, din care fac parte și cei 356

mp expropriați, de la D.C. conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 297 din 06 februarie 2003, iar vânzătorul la rândul său,

îl dobândise de la D.Z., prin moștenire legală.

După ce au devenit

proprietarii suprafeței 4987,266 mp, reclamanții au făcut un act de dezmembrare

autentificat, iar lotul nr. 1, în suprafață de 356 mp, devine în totalitate

teren ocupat de Autostrada A2.

S-a arătat că această

mențiune, care a constituit piedică la intabulare, dovedește situația incertă a

terenului atâta timp cât nu a operat transferul dreptului de proprietate

deoarece nu s-au plătit despăgubirile prevăzute de lege.

În drept, au fost invocate

disp. art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 1 și 27 din Legea

33/1994 și art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Prin sentința civilă nr.

521 din 09 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă

s-au respins, ca nefondate, excepția nulității cererii de chemare în judecată

pentru netimbrare și excepția necompetenței materiale a tribunalului în

soluționarea cauzei, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii

reclamanților întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 și a Legii nr. 198/2004

și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților.

În considerentele

sentinței s-a reținut, cu privire la excepția netimbrării, că față de temeiul

juridic al acțiunii, reprezentat de disp. Legii nr. 33/1994 și Legii nr. 198/2004,

cererile adresate instanțelor judecătorești pentru stabilirea, în

contradictoriu cu Statul Român a dreptului la despăgubire pentru expropriere și

a cuantumului acesteia sunt scutite de plata taxei de timbru.

Cu privire la

excepția necompetenței materiale de a soluționa cauza, Tribunalul a constatat

că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 21 – 27 din Legea

nr. 33/1994, competența în materia exproprierii revine Tribunalului Județean

sau Tribunalului municipiului București, în a cărui rază teritorială se află

imobilul.

Excepția inadmisibilității

acțiunii a fost apreciată întemeiată, întrucât Legea nr. 198/2004 stabilește

cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale iar procedura

prevăzută de lege conține 2 faze - faza cercetării prealabile, care va stabili

dacă există elemente care să justifice interesul național sau local, avantajele

economico – sociale, ecologice sau de orice altă natură care susțin necesitatea

lucrărilor ce nu pot fi realizate pe alte căi decât prin expropriere, precum și

încadrarea în planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului aprobate

potrivit legii. Rezultatul va fi consemnat într-un proces verbal înaintat după

caz Guvernului, Consiliului Județean sau al Municipiului București și numai

după aceea se va face declararea de utilitate publică prin Lege sau Hotărâre și

se va publica în M. Of.

După publicarea în M.

Of. expropriatorul întocmește documentația, cu indicarea numelui proprietarului

și a ofertelor de despăgubire.

Abia după ce vor fi

soluționate întâmpinările împotriva propunerilor de expropriere, rezultatul

deliberării comisiei se comunică expropriatului, care, dacă este nemulțumit de

cuantumul despăgubirilor se poate adresa tribunalului competent.

Față de aceste

aspecte, tribunalul a apreciat că acțiunea este inadmisibilă, deoarece

drepturile și pretențiile reclamanților nu pot fi ocrotite pe calea procesuală

aleasă de aceștia, și anume dispozițiile Legii nr. 33/1994 și a Legii nr. 198/2004.

Împotriva soluției

tribunalului, au declarat apel reclamanții C.G. și C.G.

Apelanții au arătat

că soluția primei instanțe este contradictorie, atâta timp cât prin hotărâre

sunt respinse ca nefondate excepțiile de necompetență și de netimbrare și este

admisă excepția inadmisibilității.

Nu există o altă cale

procedurală pentru a obține despăgubiri, decât calea pe care au ales-o și anume,

legile speciale care reglementează procedura de expropriere pentru cauză de

utilitate publică.

De aceea, prima

instanță a procedat greșit atunci când a respins două excepții prin raportare

la dispozițiile Legilor nr. 33/1994 și nr. 198/2004, și a admis o altă

excepție, tocmai pe considerentul că respectivele dispoziții legale nu sunt

aplicabile în speță.

Prin decizia nr. 655

din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a admis

apelul declarat, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, pe aspectul timbrajului și al competenței

că, de principiu, dacă acțiunea în pretenții este guvernată de dispozițiile

dreptului comun, atunci trebuie timbrată. Dacă acțiunea este guvernată de

dispozițiile speciale în materia exproprierii, atunci aceasta este scutită de la

plata taxelor de timbru, conform Legii nr. 146/1997 și a Legii nr. 198/2004.

S-a constatat că

temeiul juridic al acțiunii introductive cuprinde atât dispoziții din legile

speciale privind exproprierea cât și dispoziții ale dreptului comun în materia

proprietății și că, pentru a putea fi soluționată corect excepția de

necompetență, era necesar să se stabilească dispozițiile legale aplicabile în

cauză.

Față de situația

menționată, prima instanță era datoare să pună în discuția părților și să

califice corect cererea de chemare în judecată (art. 84 C. proc. civ. și art. 129

C. proc. civ.).

Tribunalul a procedat

greșit atunci când a soluționat excepția de netimbrare și excepția de

necompetență, prin raportare la legile speciale, iar excepția de

inadmisibilitate a soluționat-o într-un sens în care legile speciale nu-și

găsesc aplicabilitate în cauză.

Calificarea juridică

a situației de fapt este necesară pentru a se stabili regimul juridic ce

guvernează pretențiile reclamanților. Dacă prima instanță a constatat că aceste

pretenții nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă, era necesar să

analizeze în ce măsură pot fi ocrotite pe calea dreptului comun, în condițiile

în care, reclamanții au invocat în cererea de chemare în judecată dispozițiile și

art. 44 alin. (3) din Constituția României.

Nefiind ținută de

temeiul juridic indicat de părți, prima instanță era datoare să constate care

sunt normele aplicabile fără ca în acest fel, să se poată pune problema

încălcării principiului disponibilității.

Întrucât pentru corecta

soluționare a excepției inadmisibilității era necesară calificarea juridică a

situației de fapt și ținând seama de faptul soluționării excepțiilor în baza

unor temeiuri juridice ce se exclud reciproc, Curtea a constatat că se impune

desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare,

soluție justificată pe de o parte, de existența unor motive contradictorii în

considerentele hotărârii apelate, și pe de altă parte, de împrejurarea că prima

instanță nu a intrat în cercetarea fondului.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri,

care a formulat următoarele critici, cu referire la dispoz. art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.:

- Instanța de apel a

pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea greșită a dispoz. art. 297 alin.

(1) C. proc. civ., în condițiile în care a dispus desființarea sentinței

întrucât ar exista motive contradictorii în considerente, iar prima instanță nu

a intrat în cercetarea fondului.

Or, din conținutul

normei procedurale menționate rezultă că legiuitorul a avut în vedere acea

situație în care, ca urmare a analizei efectuate, instanța de apel a apreciat

că se impunea cu necesitate ca prima instanță să cerceteze fondul cauzei,

nefiind astfel suficient și necesar să se constate că litigiul a fost

soluționat în primă instanță în temeiul unei excepții procesuale.

Instanța de apel s-a

rezumat însă la a constata că tribunalul nu a examinat fondul cauzei, fără să

facă aprecieri cu privire la necesitatea cercetării fondului.

Soluția instanței de

fond cu privire la excepția inadmisibilității este una justă, ceea ce conduce

la concluzia că în speță, în mod corect, nu s-a cercetat fondul.

- De asemenea,

așa-numitele motive contradictorii regăsite de instanța de apel în conținutul

considerentelor hotărârii de primă instanță nu se circumscriu prevederilor art.

297 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi vorba de o situație care să conducă la

desființarea hotărârii judecătorești.

Așadar, instanța de

apel trebuia să se pronunțe cu privire la justețea soluției date de instanța de

fond asupra excepțiilor netimbrării și necompetenței și totodată, să constate

că tribunalul a calificat corect cererea de chemare în judecată, stabilind ca

atare regimul juridic care guvernează pretențiile reclamanților.

Intimații au formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului, arătând, în esență, că nu pot fi

primite criticile formulate întrucât instanța de apel a făcut o corectă

aplicare a normei procedurale referitoare la desființarea soluției, cu

trimitere spre rejudecare.

Analizând criticile

deduse judecății, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al

acestora potrivit următoarelor considerente:

Pronunțând soluția de

desființare cu trimitere, instanța de apel a reținut, în justificarea acesteia,

faptul că tribunalul nu a cercetat fondul pricinii și că sentința primei

instanțe ar conține motive contradictorii, deduse din aceea că în soluționarea

excepțiilor vizând timbrajul și competența a făcut aplicarea legilor speciale în

materia exproprierii, pentru ca asupra admisibilității cererii să tragă

concluzia inaplicabilității acelorași norme speciale.

S-a apreciat

totodată, că pentru o corectă soluționare a excepției inadmisibilității era

necesară calificarea juridică a situației de fapt, în funcție de care să se

stabilească apoi, normele de drept incidente.

În privința motivelor

contradictorii ale unei hotărâri judecătorești, ele ar putea conduce, contrar

susținerii recurentei, în anumite situații, la concluzia că fondul pricinii nu

a fost antamat și că o astfel de neregularitate a actului jurisdicțional nu ar

putea fi acoperită decât prin reluarea judecății.

În speță însă, nu

este dată o asemenea situație întrucât analiza condițiilor de formă (timbraj,

competență) ale sesizării instanței, cu referire la dispozițiile unor acte

normative speciale, pe care partea și-a fundamentat pretențiile nu înseamnă

implicit, că trebuie considerate îndeplinite celelalte condiții, ale aceleiași

legi speciale, referitoare la admisibilitatea pretențiilor.

De aceea, cazul

motivelor contradictorii, care din perspectiva dispoz. art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., ar putea fi analizate doar ca o necercetare a fondului pretențiilor, nu

se regăsește în speță.

Sub acest aspect,

instanța de apel a concluzionat greșit că, fiind făcută analiza asupra

excepțiilor de netimbrare și de necompetență cu referire la Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004, nu se putea decât de o manieră contradictorie, să

fie soluționată excepția de inadmisibilitate în sensul în care aceleași legi nu

ți-ar găsi aplicabilitatea.

- În același timp,

instanța de apel a procedat greșit, critica recurentei-pârâte fiind întemeiată,

când și-a motivat soluția de desființare cu trimitere la simpla referire asupra

faptului că tribunalul nu a cercetat fondul pricinii.

Or, din conținutul art.

297 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că trebuie să se fi stabilit că „în mod

greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului”.

Aceasta, întrucât nu

întotdeauna rezolvarea procesului presupune tranșarea fondului raporturilor

juridice dintre părți, excepțiile care se constituie într-un fine de neprimire

(ca în cazul inadmisibilității) oprind judecata înainte de a se ajunge la o

analiză pe fond.

Reținând că nu s-a

cercetat fondul procesului, instanța de apel trebuia să lămurească ea însăși,

cadrul juridic și norma incidentă, pentru a putea trage, eventual, concluzia

greșitei soluționări a cauzei pe excepție și a justifica astfel, măsura

desființării cu trimitere.

Această lămurire și

calificare a situației juridice erau posibile în faza apelului având în vedere

caracterul devolutiv al căii de atac care permite suplimentarea probatoriului

pentru stabilirea elementelor de fapt ale pricinii și în mod corespunzător, a

normelor de drept care le guvernează.

Stabilind așadar, că

nu a avut loc o cercetare a fondului procesului, fără să motiveze și să

demonstreze că o asemenea soluție este greșită, instanța de apel a pronunțat o

soluție în afara ipotezei art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

O interpretare în

sensul menționat – fără să se arate de ce este greșită necercetarea fondului –

ar conduce la concluzia că soluționarea procesului civil ar presupune

întotdeauna dezlegarea fondului raporturilor juridice.

În consecință, se va

reține că s-a făcut o greșită aplicare a dispoz. art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

și că soluția de desființare cu trimitere nu putea fi pronunțată fără ca în

prealabil să se lămurească obligativitatea evocării fondului de către prima

instanță și deci, eronata rezolvare a cauzei prin stabilirea incidenței unei

excepții.

Văzând dispoz. art. 304

pct. 5 C. proc. civ. (în care se încadrează de fapt, cu referire la art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., motivul de nelegalitate invocat de parte, întrucât este

vorba de nesocotirea unei norme procedurale în desfășurarea judecății),

recursul va fi admis și casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 655/A din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.