ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1071 din 11 septembrie 2006, Tribunalul București , secția a IV-a civilă, a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților D.T.V. și C.A., în contradictoriu cu pârâții Primăria sectorului 1 București, T.E., S.F., S.M. și A.A., a respins, ca tardivă, cererea precizatoare, a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins cererea principală a reclamanților, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, prin primar general, și Biblioteca M. București, ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă, a disjuns cererea de chemare în garanție a reclamanților și a dispus judecarea separată a acesteia.

Prin Decizia civilă nr. 797 A din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel București a admis apelul reclamanților, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. S-a reținut că cererea reclamanților de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare nu mai poate fi examinată doar din perspectiva Legii nr. 10/2001, ci și a dispozițiilor dreptului comun care reglementează condițiile de validitate a actelor juridice.

Prin Sentința civilă nr. 581 din 15 aprilie 2010, Tribunalul București secția a III-a civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis cererea reclamanților și a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 23 februarie 1948. În privința excepției inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că pârâta Biblioteca M. București, care recunoaște că are în patrimoniul său imobilul în litigiu, nu a respectat prevederile art. 12 alin. (2) și (4) din Legea nr. 213/1998 pentru a face dovada dreptului său de administrare sau de a indica titularul dreptului de proprietate conform alin. (4) al art. 12 din Legea nr. 213/1998. În privința fondului cauzei, s-a reținut, în esență, că lipsește caracterul licit al cauzei la data încheierii actului juridic.

Din perspectiva scopului determinant pentru care vânzătorii au înstrăinat imobilul, tribunalul a constatat că, din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat faptul că, anterior și concomitent cu intrarea societății D. în stăpânirea de fapt a imobilului, vânzătorul S.I., de profesie avocat, fost senator, a făcut obiectul unor acte de urmărire penală și de privare de libertate. La data de 02 octombrie 1947, S.I. a fost reținut la Bran, fiind predat sub escortă Parchetului Tribunalului Militar Brașov, ulterior Parchetului Tribunalului Brașov. Până la data de 19 noiembrie 1947, cu o scurtă perioadă de întrerupere, în luna octombrie 1947, S.I. a fost privat de libertate, fiind acuzat de deținerea unor materiale de propagandă subversive, fără ca, din înscrisurile depuse la dosar, să rezulte soluția dată de organele de urmărire penală sau dacă a fost trimis în judecată pentru comiterea acestei infracțiuni.

Din ansamblul acestor circumstanțe de fapt, tribunalul a constatat că la momentul la care societatea D. a intrat în stăpânirea de fapt a imobilului, octombrie 1947, vânzătorii nu mai erau în măsură să își dea acordul, în mod liber și neviciat, pentru preluarea imobilului proprietatea lor. Prin Decizia civilă nr. 341 A din 28 martie 2011, Curtea de apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, a respins cererea de aderare la apel a reclamanților și intimaților-pârâți T.E., Primăria Sectorului 1 București, S.M., S.F. și L.A., a admis apelurile pârâților Municipiul București, prin primar general, și Biblioteca M. București, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea reclamanților.

În privința excepției inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că, reclamanții, au înțeles să învestească instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 februarie 1948, întemeiată și pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, ceea ce nu poate conduce la un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, respectiv la inadmisibilitatea unei astfel de cereri, în caz contrar încălcându-se accesul liber la justiție de care beneficiază orice cetățean al României în virtutea Constituției și a Convenției Europene a Drepturilor Omului. De altfel, limitele rejudecării au fost stabilite în mod irevocabil prin Decizia nr. 797 din 11 decembrie 2007 a Curții de Apel București.

În privința cererii de aderare la apel formulată de reclamanți, s-a reținut că, în cauza de față, soluția pronunțată de către Tribunalul este favorabilă reclamanților și, drept urmare, cererea de aderare la apel formulată nu tinde la schimbarea hotărârii primei instanțe, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ. În privința excepției lipsei calității procesuale active, s-a constatat că aceasta a fost soluționată în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 797/A/l din 1 decembrie 2007 a Curții de Apel București. Referitor la lipsa calității procesuale pasive, a considerat-o întemeiată, instanța de fond pronunțându-se asupra acesteia, nu în mod expres, ci în cadrul argumentării respingerii excepției inadmisibilității acțiunii.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana pârâtului și cel împotriva căruia se afirmă o pretenție. Împrejurarea că pârâta Biblioteca M. are personalitate juridică nu are relevanță în raport de obiectul acțiunii deduse judecății. Față de dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, întrucât pârâta Biblioteca M. este titulara unui drept de administrare, litigiul având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului, rezultă în mod cert că această parte nu are calitate procesuală pasivă, aspect față de care analiza celorlalte critici formulate de această parte apare ca fiind inutilă. Criticile apelantei-pârâte Municipiul București au fost apreciate ca întemeiate pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 948 C. civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauza licită.

Conform probelor administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză grafologică, Curtea a reținut că, părțile, la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare au avut capacitatea de a contracta, a existat un consimțământ valabil exprimat, iar obiectul vânzării-cumpărării se afla în ființă, fiind bine determinat, cauza încheierii contractului, fiind licită, morală, nefăcându-se dovada fraudării legii, prețul fiind, de asemenea, bine determinat și detaliat în ceea ce privește modalitatea efectivă de plată.

Instanța de fond a reținut ca fiind cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, lipsa caracterului licit și moral al cauzei la data încheierii actului juridic, arătându-se că din cauza reținerii și privării de libertate a lui S.I., acesta împreună cu soția sa nu mai erau în măsură să-și dea acordul în mod liber și neviciat pentru preluarea imobilului, fiind afectat în acest mod consimțământul vânzătorilor la încheierea actului translativ de proprietate. În privința consimțământului, ca și cauză de nulitate absolută, s-a reținut că numai lipsa totală a consimțământului poate conduce la nulitatea absolută a unui act juridic. În cauza dedusă judecății, vânzătorii au semnat actul de vânzare-cumpărare, semnăturile acestora fiind reale și neprezentând tremurături, fiind realizate cu naturalețe conform concluziilor raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză.

Un eventual viciu de consimțământ, cum ar fi violența, poate conduce la nulitatea relativă a actului și conform art. 959 C. civ., convenția nu mai poate fi atacată pentru cauză de violență dacă după încetarea acesteia, convenția s-a aprobat expres sau tacit. Potrivit art. 966, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect. Art. 967 dispune: convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie. Art. 968 prevede: cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. Scopul imediat - causa proxima - numit și scopul obligației este în contractele sinalagmatice, reale, prefigurarea, reprezentarea contraprestației, respectiv a remiterii bunului, în speță fiind vorba de preț.

Prețul înstrăinării imobilului este serios și descris în amănunt în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare. Scopul mediat - causa remota - constă în motivul determinant al încheierii actului juridic civil. În ceea ce privește scopul mediat, instanța de fond a reținut caracterul ilicit al cauzei, întemeindu-și constatările exclusiv pe acte și fapte exterioare actului juridic civil autentic și fără a face referire la calitatea unuia dintre vânzători, S.I., aceea de avocat și senator al României, ceea ce presupune o pregătire juridică bine conturată care nu poate conduce la concluzia că acesta, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu a avut prefigurarea mentală a avantajelor pe care le-ar fi putut obține prin valorificarea prețului plătit.

În ceea ce privește aspectul valorificării prețului primit, Curtea a reținut, conform cu mențiunile din contractul autentic, punctul 4, că în ceea ce privește garanția ipotecară constituită prin actul din 08 noiembrie 1938, în valoare de 4.200.000 RON, vânzătorii sunt răspunzători de această sumă în condițiile în care prețul total al imobilului, împreună cu mobilierul, a fost de 6.780.000 RON care a fost numărat la data facerii actului. S-a avut în vedere și faptul că, în actul autentic este menționată și prezența unui "martor pentru identitate". Acestuia, S.E., ocazie cu care au fost descoperite materiale de propagandă subversivă, tabloul lui C.Z.C., două vederi din Germania. Potrivit raportului nr. 1496 din 15 septembrie 1947 al Legiunii de Jandarmi Brașov, "s-au luat măsuri severe atât ziua cât și noaptea de urmărire a numitului S.I.

când își va face apariția în com. Bran, unde va fi reținut sub stare de arest.". Printr-o notă informativă nr. 215 din 16 septembrie 1947, același organ arată că s-a luat măsura de a urmări prin pândă noaptea casa numitului S.I. pentru a fi prins și arestat. Faptul că numitul S.I. a fost urmărit și filat în toată această perioadă rezultă și din procesul-verbal din 01 octombrie 1947. Totodată, conform procesului-verbal încheiat pe 01 octombrie 1947 de către șeful patrulei de la postul jandarmi Bran, s-a dispus reținerea d-lui S.I. De altfel, întreaga motivare a instanței de fond conduce la concluzia caracterului ilicit și moral al cauzei.

Motivarea instanței de apel nu poate fi acceptată, întrucât la punctul 4 din contractul de vânzare-cumpărare se arată clar că vânzătorii se obligă să radieze ipoteca în cazul în care aceasta nu a fost radiată, astfel încât, toate susținerile instanței privitoare la vânzarea imobilului pentru plata ipotecii sunt lipsite de orice suport. Prin Decizia nr. 1866 din 15 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins ca nefondat recursul, pentru considerentele ce urmează: Instanța de apel nu a nesocotit dispozițiile art. 315 și art. 316 C. proc. civ. atunci când a judecat cauza pendinte, întrucât pretenția reclamanților - foarte clar identificată de instanțele fondului, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 februarie 1948 - a fost cercetată după coordonatele stabilite prin Decizia civilă nr. 797 A din 11 decembrie 2007 a Curții de apel București.

Aceasta a statuat cu caracter irevocabil, sub puterea lucrului judecat, că examinarea cauzelor de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare reclamat în justiție nu poate fi făcută doar din perspectiva Legii nr. 10/2001, ci și a dispozițiilor de drept comun care reglementează condițiile de valabilitate a actelor juridice. Instanța de apel a avut în vedere și imperativul accesului liber la justiție de care trebuie să beneficiază orice cetățean al României în virtutea Constituției și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, atunci când a apreciat în mod explicit că dispozițiile legii speciale nu pot conduce la un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată a reclamanților, respectiv la inadmisibilitatea unei astfel de cereri.

Nu poate fi primită nici o critică sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor exprese ale art. 293 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. În cauza pendinte, soluția pronunțată de către Tribunal este favorabilă reclamanților și, drept urmare, în mod corect s-a apreciat că premisa ce se impunea a fi respectată, cererea de aderare la apel să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, nu este îndeplinită. Condiția de admisibilitate a cererii de aderare la apel s-a raportat în mod corect la soluția pronunțată de prima instanță și nicidecum la considerații ce vizează însuși fondul raportului juridic litigios.

Instanța nu a sugerat că cererea reclamanților ar fi lipsită de interes și/sau inadmisibilă, ci a analizat cererea de aderare, așa cum era firesc, în primul rând din perspectiva condițiilor de admisibilitate prescrise de însăși norma procedurală invocată de recurenții-reclamanți și, totodată, incidență cauzei. Prin urmare, nu s-au încălcat principiile fundamentale ale dreptului procesual civil - principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității - și nici nu s-a produs vreo vătămare, reclamanților, ce n-ar putea fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunțate, în sensul și prin aplicarea dispozițiilor art. 105 C. proc. civ., cu referire la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Toate considerațiile recurenților-reclamanți referitoare la statutul juridic al societății cumpărătoare a imobilului în litigiu, care se fundamentează în mod explicit pe un alt mod de apreciere a probelor administrate în cauză, conform scopului patrimonial al acestora - desființarea contractului de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară - nu pot constitui obiect de analiză în recurs, întrucât exced dispozițiilor art. 304 C. proc. civ ce reglementează cauza recursului.

Corect a fost soluționată și excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește pe pârâta Biblioteca M., prin raportare la dispozițiilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, față de care în condițiile în care s-a stabilit că pârâta Biblioteca M. este doar titulara unui drept de administrare, litigiul având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului, în mod judicios singura concluzie ce se impunea a fi reținută era aceea că această parte nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Critica referitoare la faptul că, în mod eronat instanța de apel a considerat, în pofida tuturor probelor existente la dosarul cauzei, că respectivul contract a fost încheiat cu respectarea condițiilor de validitate a unui act juridic, este neîntemeiată.

În drept, conform dispozițiilor art. 948 C. civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauza licită. În baza probelor administrate în cauză, inclusiv a raportului de expertiză grafologică, tocmai pentru că a avut atributul aprecierii acestora, Curtea a reținut în mod corect că, părțile, la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare au avut capacitatea de a contracta, și-au exprimat un consimțământ valabil cu privire la obiectul vânzării, care se afla în ființă - fiind, de altfel bine determinat, prin descrierea sa în amănunt, vânzarea purtând și asupra întregului mobilier - prețul, cauza încheierii contractului, fiind licită, morală, bine determinat și detaliat în ceea ce privește modalitatea efectivă de plată.

Analiza judicioasă a probatoriilor nu a putut identifica aspecte concrete de fraudare a legii la momentul încheierii respectivului act de vânzare-cumpărare. În privința consimțământului, ca și cauză de nulitate absolută, s-a reținut corect că numai lipsa totală a consimțământului, cazul erorii - obstacol (error in negotio și error in corpore) ar fi putut conduce la nulitatea absolută a unui act juridic. Circumstanțele cauzei pendinte au relevat că vânzătorii au semnat în mod efectiv actul de vânzare-cumpărare, semnăturile acestora fiind reale și neprezentând tremurături, fiind realizate cu naturalețe, aspecte constatate de raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză.

În egală măsură au fost avute în vedere dispozițiile art. 966 - 968 C. civ., în raport de care s-a analizat atât scopul imediat (causa proxima) - respectiv prefigurarea, reprezentarea contraprestației, în speță fiind vorba de preț - prețul înstrăinării imobilului fiind constatat a fi serios și descris în amănunt în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, dar și scopul mediat (causa remota) - motivul determinant al încheierii actului juridic civil - din această perspectivă relevante nefiind actele și faptele exterioare actului juridic civil autentic, ci calitatea unuia dintre vânzători, S.I., aceea de avocat și senator al României, aspect care nu poate conduce la concluzia că acesta, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu a avut prefigurarea mentală a avantajelor pe care le-ar fi putut obține prin valorificarea prețului plătit.

S-a avut în vedere și împrejurarea că în cuprinsul actului autentic s-a făcut mențiunea prezenței și a unui "martor pentru identitate". Conform art. 967 C. civ., cauza este prezumată până la dovada contrarie, prezumția nefiind răsturnată în cauză. Împotriva deciziei pronunțate în recurs au formulat contestație în anulare recurenții D.V.T. și C.A. prin care au arătat că instanța de recurs a omis a analiza nelegalitatea contractului din punct de vedere al Legii nr. 10/2001, cercetând recursul acestora doar din perspectiva dreptului comun. Au susținut caracterul ilicit al contractului semnat sub presiunea măsurii de cercetare, reținere și încarcerare, așa cum a fost constatat la judecata în fond.

Contestatorii au arătat că instanța de recurs a omis a analiza și motivul cu privire la legalitatea societății comerciale sovietice de a contracta deoarece nu avea personalitate juridică. Au susținut că în acea perioadă de ocupație sovietică, plină de abuzuri de orice fel, inimaginabile, preluările de imobile se făceau fără suport legal și fără consimțământul exprimat liber al posesorului, neexistând nici posibilitatea de a plăti ceva din ceea ce s-a luat, pentru că societățile prin care se cumpărau imobilele erau moarte din punct de vedere juridic și economic. În final, au susținut că soluțiile divergente pronunțate de instanțele judecătorești în soluționarea acelorași probleme de drept reprezintă o încălcare a dreptului ia un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Solicită admiterea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1), fraza finală C. proc. civ. și anularea deciziei pronunțate în recurs. Prin întâmpinare, intimata Biblioteca M. București a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare, în raport de temeiul de drept invocat, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de text. Excepția inadmisibilității contestației în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ., contestația în anulare poate fi exercitată și atunci când instanța, "respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare". Din cuprinsul prevederilor legale care reglementează contestația în anulare specială, două sunt condițiile de admisibilitate a acestei contestații: hotărârea atacată să fie pronunțată în recurs și contestatorul să-și sprijine contestația în anulare pe unul dintre motivele arătate expres și limitativ de art. 318 C. proc. civ. - "dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale", sau respingându-se recursul sau admițându-l numai în parte, s-a omis din greșeală să se "cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare": În cauză se constată că a fost invocată teza a doua cuprinsă în text.

Verificând existența celor două condiții, se constată că acestea sunt îndeplinite, astfel că, excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare formulată de intimata Biblioteca M. București va fi respinsă, în realitate susținerile excepției vizând chestiuni ce țin de fondul cauzei și nu de îndeplinirea condițiilor cerute de text. Contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată, pentru următoarele considerente: Contestatorii au invocat un prim motiv al contestației în anulare, omisiunea cercetării motivului de recurs ce viza analizarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și pe temeiul Legii nr. 10/2001 nu doar a dreptului comun. Din perspectiva prevederilor art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ., omisiunea există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a discutat motivul de modificare sau de casare în hotărârea sa, nu și atunci când, procedând la sistematizarea motivelor, întrucât între acestea exista o legătură logică, le-a examinat împreună, dispensându-se să răspundă punct cu punct tuturor argumentelor formulate. Contrar susținerii contestatorilor, instanța de recurs a analizat motivul de recurs, referitor la cauzele de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, reținând cu privire la acesta că prin Decizia civilă nr. 797 A din 11 decembrie 2007, irevocabilă, Curtea de Apel București a statuat cu puterea lucrului judecat, că examinarea cauzelor de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare nu mai poate fi făcută doar din perspectiva Legii nr. 10/2001, ci și a dispozițiilor de drept comun care reglementează condițiile de valabilitate ale actelor juridice.

În raport de această împrejurare instanța de recurs a constatat legală aplicarea prevederilor art. 315 și art. 316 C. proc. civ. Prin urmare, acest motiv de recurs a fost examinat de instanță, astfel că, dispozițiile art. 318 teza a doua C. proc. civ. nu sunt aplicabile. Instanța de recurs nu a omis nici motivul de recurs cu privire la capacitatea societății comerciale sovietice de a contracta, pe considerentul că nu avea personalitate juridică, reținând în urma examinării acestuia, că: "toate considerațiile recurenților-reclamanți referitoare la statutul juridic al societății cumpărătoare a imobilului în litigiu, care se fundamentează în mod explicit pe un alt mod de apreciere a probelor administrate în cauză, conform scopului patrimonial al acestora - desființarea contractului de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară - nu pot constitui obiect de analiză în recurs, întrucât exced dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. ce reglementează cauza recursului". Prin urmare nici acest motiv nu este fondat. Celelalte susțineri ce vizează caracterul ilicit al contractului și încălcarea dreptului la un proces echitabil, în raport de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reprezintă nemulțumiri ale părții față de modalitatea instanței de recurs de a analiza aceste critici, care însă nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare, neîncadrându-se în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. Constatând că în cauză nu se poate reține incidența art. 318 teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatori, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata Biblioteca M. București. Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii D.V.T. și C.A. împotriva Deciziei nr. 1866 din 15 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013. Procesat de GGC - NN