ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1071 din 11

septembrie 2006, Tribunalul București , secția a IV-a civilă, a luat act de

renunțarea la judecată a reclamanților D.T.V. și C.A., în contradictoriu cu

pârâții Primăria sectorului 1 București, T.E., S.F., S.M. și A.A., a respins,

ca tardivă, cererea precizatoare, a admis excepția lipsei calității procesuale

active, a respins cererea principală a reclamanților, în contradictoriu cu

pârâții Primăria Municipiului București, prin primar general, și Biblioteca M.

București, ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală

activă, a disjuns cererea de chemare în garanție a reclamanților și a dispus

judecarea separată a acesteia.

Prin Decizia civilă

nr. 797 A din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel București a admis apelul

reclamanților, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

S-a reținut că

cererea reclamanților de constatare a nulității contractului de

vânzare-cumpărare nu mai poate fi examinată doar din perspectiva Legii nr.

10/2001, ci și a dispozițiilor dreptului comun care reglementează condițiile de

validitate a actelor juridice.

Prin Sentința civilă

nr. 581 din 15 aprilie 2010, Tribunalul București secția a III-a civilă, a

respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis cererea reclamanților și a

constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 23 februarie 1948.

În privința excepției

inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că pârâta Biblioteca M. București, care

recunoaște că are în patrimoniul său imobilul în litigiu, nu a respectat

prevederile art. 12 alin. (2) și (4) din Legea nr. 213/1998 pentru a face

dovada dreptului său de administrare sau de a indica titularul dreptului de

proprietate conform alin. (4) al art. 12 din Legea nr. 213/1998.

În privința fondului

cauzei, s-a reținut, în esență, că lipsește caracterul licit al cauzei la data

încheierii actului juridic.

Din perspectiva

scopului determinant pentru care vânzătorii au înstrăinat imobilul, tribunalul

a constatat că, din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat faptul că,

anterior și concomitent cu intrarea societății D. în stăpânirea de fapt a

imobilului, vânzătorul S.I., de profesie avocat, fost senator, a făcut obiectul

unor acte de urmărire penală și de privare de libertate. La data de 02

octombrie 1947, S.I. a fost reținut la Bran, fiind predat sub escortă

Parchetului Tribunalului Militar Brașov, ulterior Parchetului Tribunalului

Brașov. Până la data de 19 noiembrie 1947, cu o scurtă perioadă de întrerupere,

în luna octombrie 1947, S.I. a fost privat de libertate, fiind acuzat de

deținerea unor materiale de propagandă subversive, fără ca, din înscrisurile

depuse la dosar, să rezulte soluția dată de organele de urmărire penală sau

dacă a fost trimis în judecată pentru comiterea acestei infracțiuni.

Din ansamblul acestor

circumstanțe de fapt, tribunalul a constatat că la momentul la care societatea

D. a intrat în stăpânirea de fapt a imobilului, octombrie 1947, vânzătorii nu

mai erau în măsură să își dea acordul, în mod liber și neviciat, pentru

preluarea imobilului proprietatea lor.

Prin Decizia civilă

nr. 341 A din 28 martie 2011, Curtea de apel București, secția a IV-a civilă, a

respins apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București,

a respins cererea de aderare la apel a reclamanților și intimaților-pârâți

T.E., Primăria Sectorului 1 București, S.M., S.F. și L.A., a admis apelurile

pârâților Municipiul București, prin primar general, și Biblioteca M.

București, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea

reclamanților.

În privința excepției

inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că, reclamanții, au înțeles să

învestească instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare din 23 februarie 1948, întemeiată și pe

dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, ceea ce nu poate conduce la un

fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, respectiv la

inadmisibilitatea unei astfel de cereri, în caz contrar încălcându-se accesul

liber la justiție de care beneficiază orice cetățean al României în virtutea

Constituției și a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

De altfel, limitele

rejudecării au fost stabilite în mod irevocabil prin Decizia nr. 797 din 11

decembrie 2007 a Curții de Apel București.

În privința cererii

de aderare la apel formulată de reclamanți, s-a reținut că, în cauza de față,

soluția pronunțată de către Tribunalul este favorabilă reclamanților și, drept

urmare, cererea de aderare la apel formulată nu tinde la schimbarea hotărârii

primei instanțe, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 293 alin. (1) C.

proc. civ.

În privința excepției

lipsei calității procesuale active, s-a constatat că aceasta a fost soluționată

în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 797/A/l din 1 decembrie 2007 a Curții

de Apel București.

Referitor la lipsa

calității procesuale pasive, a considerat-o întemeiată, instanța de fond

pronunțându-se asupra acesteia, nu în mod expres, ci în cadrul argumentării

respingerii excepției inadmisibilității acțiunii.

Calitatea procesuală

pasivă presupune identitatea între persoana pârâtului și cel împotriva căruia

se afirmă o pretenție.

Împrejurarea că

pârâta Biblioteca M. are personalitate juridică nu are relevanță în raport de

obiectul acțiunii deduse judecății.

Față de dispozițiile art.

12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, întrucât

pârâta Biblioteca M. este titulara unui drept de administrare, litigiul având

ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului, rezultă în mod cert că

această parte nu are calitate procesuală pasivă, aspect față de care analiza

celorlalte critici formulate de această parte apare ca fiind inutilă.

Criticile

apelantei-pârâte Municipiul București au fost apreciate ca întemeiate pentru

următoarele considerente:

Conform dispozițiilor

art. 948 C. civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt

capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un

obiect determinat și o cauza licită.

Conform probelor

administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză grafologică, Curtea a

reținut că, părțile, la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare au

avut capacitatea de a contracta, a existat un consimțământ valabil exprimat,

iar obiectul vânzării-cumpărării se afla în ființă, fiind bine determinat,

cauza încheierii contractului, fiind licită, morală, nefăcându-se dovada

fraudării legii, prețul fiind, de asemenea, bine determinat și detaliat în ceea

ce privește modalitatea efectivă de plată.

Instanța de fond a

reținut ca fiind cauză de nulitate absolută a contractului de

vânzare-cumpărare, lipsa caracterului licit și moral al cauzei la data

încheierii actului juridic, arătându-se că din cauza reținerii și privării de

libertate a lui S.I., acesta împreună cu soția sa nu mai erau în măsură să-și

dea acordul în mod liber și neviciat pentru preluarea imobilului, fiind afectat

în acest mod consimțământul vânzătorilor la încheierea actului translativ de

proprietate.

În privința

consimțământului, ca și cauză de nulitate absolută, s-a reținut că numai lipsa

totală a consimțământului poate conduce la nulitatea absolută a unui act

juridic.

În cauza dedusă

judecății, vânzătorii au semnat actul de vânzare-cumpărare, semnăturile

acestora fiind reale și neprezentând tremurături, fiind realizate cu naturalețe

conform concluziilor raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză.

Un eventual viciu de

consimțământ, cum ar fi violența, poate conduce la nulitatea relativă a actului

și conform art. 959 C. civ., convenția nu mai poate fi atacată pentru cauză de

violență dacă după încetarea acesteia, convenția s-a aprobat expres sau tacit.

Potrivit art. 966,

obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea

nici un efect. Art. 967 dispune: convenția este valabilă, cu toate că cauza nu

este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie. Art. 968 prevede:

cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor

moravuri și ordinii publice.

Scopul imediat -

causa proxima - numit și scopul obligației este în contractele sinalagmatice,

reale, prefigurarea, reprezentarea contraprestației, respectiv a remiterii

bunului, în speță fiind vorba de preț. Prețul înstrăinării imobilului este

serios și descris în amănunt în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare.

Scopul mediat - causa

remota - constă în motivul determinant al încheierii actului juridic civil. În

ceea ce privește scopul mediat, instanța de fond a reținut caracterul ilicit al

cauzei, întemeindu-și constatările exclusiv pe acte și fapte exterioare actului

juridic civil autentic și fără a face referire la calitatea unuia dintre

vânzători, S.I., aceea de avocat și senator al României, ceea ce presupune o

pregătire juridică bine conturată care nu poate conduce la concluzia că acesta,

la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu a avut

prefigurarea mentală a avantajelor pe care le-ar fi putut obține prin

valorificarea prețului plătit.

În ceea ce privește

aspectul valorificării prețului primit, Curtea a reținut, conform cu mențiunile

din contractul autentic, punctul 4, că în ceea ce privește garanția ipotecară

constituită prin actul din 08 noiembrie 1938, în valoare de 4.200.000 RON,

vânzătorii sunt răspunzători de această sumă în condițiile în care prețul total

al imobilului, împreună cu mobilierul, a fost de 6.780.000 RON care a fost

numărat la data facerii actului.

S-a avut în vedere și

faptul că, în actul autentic este menționată și prezența unui "martor

pentru identitate".

Acestuia, S.E.,

ocazie cu care au fost descoperite materiale de propagandă subversivă, tabloul

lui C.Z.C., două vederi din Germania. Potrivit raportului nr. 1496 din 15

septembrie 1947 al Legiunii de Jandarmi Brașov, "s-au luat măsuri severe

atât ziua cât și noaptea de urmărire a numitului S.I. când își va face apariția

în com. Bran, unde va fi reținut sub stare de arest.". Printr-o notă

informativă nr. 215 din 16 septembrie 1947, același organ arată că s-a luat

măsura de a urmări prin pândă noaptea casa numitului S.I. pentru a fi prins și

arestat. Faptul că numitul S.I. a fost urmărit și filat în toată această

perioadă rezultă și din procesul-verbal din 01 octombrie 1947. Totodată,

conform procesului-verbal încheiat pe 01 octombrie 1947 de către șeful patrulei

de la postul jandarmi Bran, s-a dispus reținerea d-lui S.I. De altfel, întreaga

motivare a instanței de fond conduce la concluzia caracterului ilicit și moral

al cauzei.

Motivarea instanței

de apel nu poate fi acceptată, întrucât la punctul 4 din contractul de

vânzare-cumpărare se arată clar că vânzătorii se obligă să radieze ipoteca în

cazul în care aceasta nu a fost radiată, astfel încât, toate susținerile

instanței privitoare la vânzarea imobilului pentru plata ipotecii sunt lipsite

de orice suport.

Prin Decizia nr. 1866

din 15 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a

fost respins ca nefondat recursul, pentru considerentele ce urmează:

Instanța de apel nu a

nesocotit dispozițiile art. 315 și art. 316 C. proc. civ. atunci când a judecat

cauza pendinte, întrucât pretenția reclamanților - foarte clar identificată de

instanțele fondului, constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare din 23 februarie 1948 - a fost cercetată după coordonatele

stabilite prin Decizia civilă nr. 797 A din 11 decembrie 2007 a Curții de apel

București. Aceasta a statuat cu caracter irevocabil, sub puterea lucrului

judecat, că examinarea cauzelor de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare

reclamat în justiție nu poate fi făcută doar din perspectiva Legii nr. 10/2001,

ci și a dispozițiilor de drept comun care reglementează condițiile de

valabilitate a actelor juridice.

Instanța de apel a

avut în vedere și imperativul accesului liber la justiție de care trebuie să

beneficiază orice cetățean al României în virtutea Constituției și a Convenției

Europene a Drepturilor Omului, atunci când a apreciat în mod explicit că

dispozițiile legii speciale nu pot conduce la un fine de neprimire a cererii de

chemare în judecată a reclamanților, respectiv la inadmisibilitatea unei astfel

de cereri.

Nu poate fi primită

nici o critică sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 293 alin. (1) C.

proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor exprese ale art. 293 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în

drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de

partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea

hotărârii primei instanțe.

În cauza pendinte,

soluția pronunțată de către Tribunal este favorabilă reclamanților și, drept

urmare, în mod corect s-a apreciat că premisa ce se impunea a fi respectată,

cererea de aderare la apel să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, nu

este îndeplinită.

Condiția de

admisibilitate a cererii de aderare la apel s-a raportat în mod corect la

soluția pronunțată de prima instanță și nicidecum la considerații ce vizează

însuși fondul raportului juridic litigios.

Instanța nu a sugerat

că cererea reclamanților ar fi lipsită de interes și/sau inadmisibilă, ci a

analizat cererea de aderare, așa cum era firesc, în primul rând din perspectiva

condițiilor de admisibilitate prescrise de însăși norma procedurală invocată de

recurenții-reclamanți și, totodată, incidență cauzei.

Prin urmare, nu s-au

încălcat principiile fundamentale ale dreptului procesual civil - principiul

dreptului la apărare și principiul contradictorialității - și nici nu s-a

produs vreo vătămare, reclamanților, ce n-ar putea fi înlăturată decât prin

casarea hotărârii pronunțate, în sensul și prin aplicarea dispozițiilor art.

105 C. proc. civ., cu referire la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Toate considerațiile

recurenților-reclamanți referitoare la statutul juridic al societății

cumpărătoare a imobilului în litigiu, care se fundamentează în mod explicit pe

un alt mod de apreciere a probelor administrate în cauză, conform scopului

patrimonial al acestora - desființarea contractului de vânzare-cumpărare și

repunerea părților în situația anterioară - nu pot constitui obiect de analiză

în recurs, întrucât exced dispozițiilor art. 304 C. proc. civ  ce reglementează

cauza recursului.

Corect a fost

soluționată și excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o

privește pe pârâta Biblioteca M., prin raportare la dispozițiilor art. 12 alin.

(4) din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, față de care în

condițiile în care s-a stabilit că pârâta Biblioteca M. este doar titulara unui

drept de administrare, litigiul având ca obiect dreptul de proprietate asupra

imobilului, în mod judicios singura concluzie ce se impunea a fi reținută era

aceea că această parte nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Critica referitoare

la faptul că, în mod eronat instanța de apel a considerat, în pofida tuturor

probelor existente la dosarul cauzei, că respectivul contract a fost încheiat

cu respectarea condițiilor de validitate a unui act juridic, este neîntemeiată.

În drept, conform

dispozițiilor art. 948 C. civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei

convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce

se obligă, un obiect determinat și o cauza licită.

În baza probelor

administrate în cauză, inclusiv a raportului de expertiză grafologică, tocmai

pentru că a avut atributul aprecierii acestora, Curtea a reținut în mod corect

că, părțile, la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare au avut

capacitatea de a contracta, și-au exprimat un consimțământ valabil cu privire

la obiectul vânzării, care se afla în ființă - fiind, de altfel bine

determinat, prin descrierea sa în amănunt, vânzarea purtând și asupra

întregului mobilier - prețul, cauza încheierii contractului, fiind licită,

morală, bine determinat și detaliat în ceea ce privește modalitatea efectivă de

plată.

Analiza judicioasă a

probatoriilor nu a putut identifica aspecte concrete de fraudare a legii la

momentul încheierii respectivului act de vânzare-cumpărare.

În privința

consimțământului, ca și cauză de nulitate absolută, s-a reținut corect că numai

lipsa totală a consimțământului, cazul erorii - obstacol (error in negotio și

error in corpore) ar fi putut conduce la nulitatea absolută a unui act juridic.

Circumstanțele cauzei

pendinte au relevat că vânzătorii au semnat în mod efectiv actul de

vânzare-cumpărare, semnăturile acestora fiind reale și neprezentând

tremurături, fiind realizate cu naturalețe, aspecte constatate de raportul de

expertiză criminalistică efectuat în cauză.

În egală măsură au

fost avute în vedere dispozițiile art. 966 - 968 C. civ., în raport de care s-a

analizat atât scopul imediat (causa proxima) - respectiv prefigurarea,

reprezentarea contraprestației, în speță fiind vorba de preț - prețul

înstrăinării imobilului fiind constatat a fi serios și descris în amănunt în

cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, dar și scopul mediat (causa

remota) - motivul determinant al încheierii actului juridic civil - din această

perspectivă relevante nefiind actele și faptele exterioare actului juridic

civil autentic, ci calitatea unuia dintre vânzători, S.I., aceea de avocat și

senator al României, aspect care nu poate conduce la concluzia că acesta, la

momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu a avut prefigurarea

mentală a avantajelor pe care le-ar fi putut obține prin valorificarea prețului

plătit.

S-a avut în vedere și

împrejurarea că în cuprinsul actului autentic s-a făcut mențiunea prezenței și

a unui "martor pentru identitate".

Conform art. 967 C.

civ., cauza este prezumată până la dovada contrarie, prezumția nefiind

răsturnată în cauză.

Împotriva deciziei

pronunțate în recurs au formulat contestație în anulare recurenții D.V.T. și

C.A. prin care au arătat că instanța de recurs a omis a analiza nelegalitatea

contractului din punct de vedere al Legii nr. 10/2001, cercetând recursul

acestora doar din perspectiva dreptului comun. Au susținut caracterul ilicit al

contractului semnat sub presiunea măsurii de cercetare, reținere și

încarcerare, așa cum a fost constatat la judecata în fond.

Contestatorii au

arătat că instanța de recurs a omis a analiza și motivul cu privire la

legalitatea societății comerciale sovietice de a contracta deoarece nu avea

personalitate juridică. Au susținut că în acea perioadă de ocupație sovietică,

plină de abuzuri de orice fel, inimaginabile, preluările de imobile se făceau

fără suport legal și fără consimțământul exprimat liber al posesorului,

neexistând nici posibilitatea de a plăti ceva din ceea ce s-a luat, pentru că

societățile prin care se cumpărau imobilele erau moarte din punct de vedere

juridic și economic.

În final, au susținut

că soluțiile divergente pronunțate de instanțele judecătorești în soluționarea

acelorași probleme de drept reprezintă o încălcare a dreptului ia un proces

echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Solicită admiterea

contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1), fraza

finală C. proc. civ. și anularea deciziei pronunțate în recurs.

Prin întâmpinare,

intimata Biblioteca M. București a invocat inadmisibilitatea contestației în

anulare, în raport de temeiul de drept invocat, arătând că nu sunt îndeplinite

condițiile cerute de text.

Excepția

inadmisibilității contestației în anulare va fi respinsă pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 318

alin. (1) teza a doua C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată

și atunci când instanța, "respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau

de casare".

Din cuprinsul

prevederilor legale care reglementează contestația în anulare specială, două

sunt condițiile de admisibilitate a acestei contestații: hotărârea atacată să

fie pronunțată în recurs și contestatorul să-și sprijine contestația în anulare

pe unul dintre motivele arătate expres și limitativ de art. 318 C. proc. civ. -

"dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale", sau

respingându-se recursul sau admițându-l numai în parte, s-a omis din greșeală

să se "cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare":

În cauză se constată

că a fost invocată teza a doua cuprinsă în text.

Verificând existența

celor două condiții, se constată că acestea sunt îndeplinite, astfel că, excepția

de inadmisibilitate a contestației în anulare formulată de intimata Biblioteca

M. București va fi respinsă, în realitate susținerile excepției vizând

chestiuni ce țin de fondul cauzei și nu de îndeplinirea condițiilor cerute de

text.

Contestația în anulare

va fi respinsă ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestatorii au

invocat un prim motiv al contestației în anulare, omisiunea cercetării

motivului de recurs ce viza analizarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare și pe temeiul Legii nr. 10/2001 nu doar a dreptului comun.

Din perspectiva

prevederilor art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., omisiunea există

numai atunci când realmente instanța de recurs nu a discutat motivul de

modificare sau de casare în hotărârea sa, nu și atunci când, procedând la

sistematizarea motivelor, întrucât între acestea exista o legătură logică, le-a

examinat împreună, dispensându-se să răspundă punct cu punct tuturor

argumentelor formulate.

Contrar susținerii

contestatorilor, instanța de recurs a analizat motivul de recurs, referitor la

cauzele de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, reținând cu privire la

acesta că prin Decizia civilă nr. 797 A din 11 decembrie 2007, irevocabilă,

Curtea de Apel București a statuat cu puterea lucrului judecat, că examinarea

cauzelor de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare nu mai poate fi făcută

doar din perspectiva Legii nr. 10/2001, ci și a dispozițiilor de drept comun

care reglementează condițiile de valabilitate ale actelor juridice. În raport de

această împrejurare instanța de recurs a constatat legală aplicarea

prevederilor art. 315 și art. 316 C. proc. civ.

Prin urmare, acest

motiv de recurs a fost examinat de instanță, astfel că, dispozițiile art. 318

teza a doua C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

Instanța de recurs nu

a omis nici motivul de recurs cu privire la capacitatea societății comerciale

sovietice de a contracta, pe considerentul că nu avea personalitate juridică,

reținând în urma examinării acestuia, că: "toate considerațiile recurenților-reclamanți

referitoare la statutul juridic al societății cumpărătoare a imobilului în

litigiu, care se fundamentează în mod explicit pe un alt mod de apreciere a

probelor administrate în cauză, conform scopului patrimonial al acestora -

desființarea contractului de vânzare-cumpărare și repunerea părților în

situația anterioară - nu pot constitui obiect de analiză în recurs, întrucât

exced dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. ce reglementează cauza

recursului".

Prin urmare nici

acest motiv nu este fondat.

Celelalte susțineri

ce vizează caracterul ilicit al contractului și încălcarea dreptului la un

proces echitabil, în raport de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, reprezintă nemulțumiri ale părții față de modalitatea

instanței de recurs de a analiza aceste critici, care însă nu pot fi

valorificate pe calea contestației în anulare, neîncadrându-se în niciunul

dintre motivele prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Constatând că în

cauză nu se poate reține incidența art. 318 teza a doua C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatori, ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata Biblioteca M.

București.

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii D.V.T. și C.A.

împotriva Deciziei nr. 1866 din 15 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN